Anulare act. Hotărâre din 02-10-2013, Judecătoria BOTOŞANI

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul, lipsă fiind reclamanta și reprezentantul pârâtei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefier, după care se constată că prin serviciul registratură al instanței s-au depus din partea pârâtei precizări și din partea reclamanților, de asemenea precizări.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamantul solicită ca instanța să constate că nulitatea punctelor 4.1 și 4.3 din contract, respectiv comisionul de administrare impus ulterior și dreptul băncii de a modifica unilateral contractul pentru motivele că nu a fost cunoscut de reclamant valoarea comisionului și nici nu a existat nici o discuție asupra comisionului de administrare.

Reclamantul solicită suma de 2114, 55 euro pentru perioada de 31.08._09, iar valoarea daunelor o lasă la aprecierea instanței.

În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fond.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată în data de 13.06.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanții C. M. și C. M., a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate nul contractul de credit de consum nr. 070CSI_/29.07.2008, anularea actelor de executare silită întreprinse, aducerea creditului la starea inițială și acordarea de daune morale în cuantum de_ lei.

În motivare se arată că, reclamanții la data de 29.07.2008 au încheiat cu pârâta S.C. B. S.A. contractul de credit bancar nr. 070CSI_/29.07.2008.

Arată reclamanții că, la data la care au semnat contractul, nu au primit și un grafic de rambursare, ci ulterior când trebuiau să ridice 2000 de euro de la caseria unității, unde au aflat că rata lunară începe de la 410 euro, din care 140, 22 euro comision de administrare, ajungând în final, conform unui nou grafic predat reclamanților la data de 29.10.2008 la o rată lunară de 445 euro.

Precizează reclamanții că, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, că prin inserarea plății acelui comision de administrare și prin neprecizarea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, au fost prejudiciați, aflându-se într-o poziție inegală cu banca, aceste clauze fiind interpretate doar în favoarea împrumutătorului, fiind în fapt contracte de adeziune, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica elementele contractului și fără a-i da posibilitatea debitorului de a negocia direct cu împrumutătorul.

Mai precizează reclamanții că, s-a adresat conducerii unității bancare, aparținând sucursalei B. dar și celei centrale de la București, primind răspuns drept mulțumiri pentru aspectele semnalate și că modificarea comisioanelor și dobânzilor s-a făcut conform contractului semnat de către reclamanți.

Mai arată reclamanții că, datorită presiunilor din partea băncii, în anul 2010 am avut nevoie de spitalizare și tratament medical.

Cererea de chemare în judecată a fost motivată în drept, pe temeiul Legii nr. 193/2000 și O.U.G. nr. 50/2010.

Conform art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997, cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.

În dovedire s-a depus copie plan de rambursare credit și convenția de credit de consum nr. 070CSI_/29.07.2008 (filele6-16 ds.), corespondeța purtată de reclamanți cu banca (filele 17-28 ds.), înscrisuri din dosarul de execuatre (filele 28-40 ds.), acte medicale (filele 41-43 ds.).

Prin precizările depuse de către reclamanți la data de 12.02.2013, ca urmare a dispunerii de către instanță în acest sens, aceștia și-au precizat acțiunea în sensul că solicită instanței să constate caracterul abuziv al comisionului de administrare lunară, prevăzut la art. IV, pct. 4.1 alin. 2, iar prin precizările făcute la termenul din data de 15.05.2013 a solicitat constatarea caracterului abuziv și a clauzei cu nr. IV pct. 4.3 din același contract precum și restituirea sumelor încasate de către bancă în contul comisionului de administrare până la data începerii executării silite.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. B. S.A., a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motivul că, aplicarea legii în vigoare la data încheierii contractelor în raport cu principiul nerectroactivității legii, astfel încât, în ce privește sfera și condițiile de aplicare a Legii nr. 193/2000, instanța trebuie să stabilească mai întâi, dacă și în ce măsură clauzele considerate abuzive, se încadrează sau nu în Anexa la Legea nr. 193/2000.

Arată pârâta că, clauza referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii nu este abuzivă, cu justificarea că, prin contractul încheiat cu reclamanții s-a prevăzut o dobândă variabilă și că trebuie făcută distincție clară între ceea ce înseamnă dobânda variabilă și dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda și făcând trimitere la anexa actului normativ arătat, indică faptul că, reclamanții au avut posibilitatea reală de a cunoaște toate condițiile contractuale precum și suportul necesar din partea băncii în acest sens.

Mai precizează pârâta că, în ce privește clauza referitoare la comisionul de acordare și de gestiune a creditului, inserarea acestora sunt justificate de faptul că atunci când clientul împrumută o sumă de bani de la bancă, acesta nu are de returnat numai capitalul împrumutat, în realitate lucrurile fiind mai complexe, în sensul că, se inițiază o întragă procedură ce presupune, implicare de personal, de timp și capital ceea ce implică costuri noi.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă.

La termenul din data de 28.01.2013 instanța din oficiu, constatând că, cererile petentului cu privire la anularea formelor de executare și constatarea nulității clauzelor contractului de credit arătat nu constituie un ansamblu indivizibil, imposibil de disociat, a dispus disjungerea capătului de cerere cu privire la contestația la executare, formând un dosar separat.

Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:

În fapt, reclamanții la data de 29.07.2008 au încheiat cu pârâta S.C. B. S.A. contractul de credit bancar nr. 070CSI_/29.07.2008.

Constată instanța că, la data la care au semnat contractul, nu au primit și un grafic de rambursare, ci ulterior când trebuiau să ridice 2000 de euro de la caseria unității, unde au aflat că rata lunară începe de la 410 euro, din care 140, 22 euro comision de administrare, ajungând în final, conform unui nou grafic predat reclamanților la data de 29.10.2008 la o rată lunară de 445 euro.

Instanța mai constată că, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, că prin inserarea plății acelui comision de administrare și prin neprecizarea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, au fost prejudiciați, aflându-se într-o poziție inegală cu banca, aceste clauze fiind interpretate doar în favoarea împrumutătorului, fiind în fapt contracte de adeziune, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica elementele contractului și fără a-i da posibilitatea debitorului de a negocia direct cu împrumutătorul.

Instanța observă că potrivit O.U.G. nr. 50/2010 permite băncilor să aibă doar patru tipuri de comisioane: de analiză dosar, de administrare credit, de rambursare anticipată, și un ultim comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor iar pârâta a inserat în contractul de credit bancar nr. 070CSI_/29.07.2008, un comision de administrare credit fără a identifica în mod clar și concret care este cuantumul acesta sub aspectul procentului.

Astfel, instanța constată că respectivele clauze conțin următoarele aspecte juridice: IV pct. 4.1 alin. 2 „dobânzi, comisioane și taxe”, ale contractului de credit bancar nr._/15.10.2007 prevăd că „clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comisionul de acordare credit de …% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de …% aplicat la valoarea soldului creditului.”.

În ce privește IV pct. 4.3 intitulată, această clauză prevede că: „Pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și /sau comisioanele bancare….”.

În drept, instanța reține că este învestită cu judecata unei acțiuni în constatare a clauzelor abuzive lovite de nulitatea absolută în temeiul O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate de comercianți și consumatori, pentru capetele de cerere care privesc constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive precum și capătul de cerere prin care se solicită „obligația de a da” întemeiată pe dispozițiile legale amintite mai sus raportate la necesitatea repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, precum și pe dispozițiile art. 1092 și următoarele Cod civil.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” iar art. 4 alin. 2 din același act normativ prevede că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.

Prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale sunt considerate clauze abuzive, potrivit art. 4 alin. 4 coroborat cu art. 1 lit. g din anexa Legii nr. 193/2000.

În cauza de față, contractul de credit încheiate între părți nr. 070CSI_/29.07.2008 intră sub incidența Legii nr. 193/2000 întrucât împrumutatul are calitatea de consumator iar pârâta, de comerciant. Aceste prevederi legale sunt conforme cu art. 1 pct. 2 lit. a și b din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.

În momentul în care au fost încheiate aceste convenții, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractele încheiate sunt contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Aspectele particulare au vizat doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobândă și comisioane, termenul împrumutului și garanțiile constituite. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către Bancă.

Față de acestea, instanța consideră clauzele prevăzute la IV pct. 4.1 alin. 2 și IV pct. 4.3 cuprinse în contractul de credit bancar nr. 070CSI_/29.07.2008, ca fiind abuzive.

Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. În schimb, în cauză pârâtele nu au probat în nici un mod că ar fi negociat în vreun fel cu reclamantul clauzele celor două convenții de împrumut ceea ce face ca, în privința clauzelor contestate, să fie aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.

Referitor la dobânda datorată de împrumutat băncii, în cuprinsul convenției de credit s-a prevăzut că, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării.

Cu privire la aceste clauze de impreviziune a efectelor contractului în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii sale, instanța le apreciază ca având, de asemenea, caracter abuziv.

Aceasta întrucât, pe de o parte, în speță nu s-a făcut dovada negocierii lor directe cu reclamantul, în acord cu prevederile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 iar pe de altă parte, întrucât ele creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, oferind pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și, implicit, dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantului, fără ca noua rată să fie negociată cu acesta deși efectele manifestării unilaterale de voință a pârâtei se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului reclamantului.

Astfel, în timp ce banca are dreptul de a stabili în mod unilateral o dobândă majorată și de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamantului este acela de a fi informat asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecință, prescripțiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.

Ori, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator, este considerată ca fiind abuzivă, încadrându-se în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. a din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract”.

Instanța reține, totodată, că motivul legat de „modificare a dobânzii”, care conferă dreptul băncii de a revizui unilateral structura ratei dobânzii, fără prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat în termeni clari și neechivoci, astfel încât se poate considera că acesta nu reprezintă un „motiv” în înțelesul Legii nr. 193/2000.

Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv de natură a conduce la revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitate de a cunoaște, din momentul încheierii contractului, aspectul majorării ratei dobânzii, în ipoteza producerii situației vizate. Necesitatea unei asemenea prezentări se impune cu atât mai mult în eventualitate unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze pentru ca instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs.

Deosebit de aceasta, chiar dacă s-ar accepta ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă ar trebui ca în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Ori, o astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este una abuzivă.

Referitor la noțiunea de „comision de administrare credit” prevăzut în contractul de credit de credit nr. 070CSI_/29.07.2008 instanța reține, de asemenea, faptul că aceasta nu a fost explicată în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor în care este perceput, cu atât mai mult cu cât la data semnării contractului amintit de către părți, cuantumul acestuia nu a fost stabilit, apărând ulterior în graficul primit după semnarea contractului. Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar convenția de credit (fie în cadrul condițiilor generale, fie în cadrul condițiilor speciale), instanța nu poate aprecia asupra legalității acestei sume, care raportată la valoarea totală a ratei lunare reprezintă o treime din aceasta, fapt inadmisibil în condițiile existenței dobânzii ca și fruct civil așa cum vrea să arate pârâta, în aceeași situație fiind și reclamantul, în calitate de împrumutat.

Deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanța reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsura în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa. Împrejurarea că societatea pârâtă ar justifica încasarea comisionului de administrare, eventual ca pe o compensație pentru posibilele cheltuieli generate de neexecutarea obligațiilor contractuale, nu înlătură necesitatea inserării unei obligații corelative din partea împrumutătorului pentru situația în care neexecutarea nu se produce, ceea ce nu s-a realizat prin convențiile de credit încheiate cu reclamantul.

Rezultă așadar, că prin perceperea „comisionului de administrare” s-a creat un dezechilibru în privința contraprestațiilor părților deoarece acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând un corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.

Pârâta a invocat faptul că perceperea comisionului este necesară pentru acoperirea unor costuri decurgând din recuperarea creditului pus la dispoziție.

Este adevărat că instituțiile bancare, sunt ele însele supuse unor cheltuieli cu privire la personalul logistica și capitalul pe care le au de administrat, prin chiar activitatea bancară pe care o desfășoară și, de aceea, BNR autorizează instituțiile bancare numai în măsura în care acestea pot dovedi deținerea unei rezerve minime obligatorii - rezerva valutară și în moneda statului unde își desfășoară activitatea - tocmai pentru ca în cazul susținerii acestor cheltuieli,. să existe asigurarea că rezerva este acoperitoare pentru acestea.

Ideea de ansamblu este, așadar, că pentru a se înființa și apoi a funcționa, o instituție de credit trebuie să îndeplinească anumite cerințe. În cazul în care nu sunt îndeplinite respectivele cerințe, există un risc pentru consumatori, motiv pentru care instituțiile bancare sunt supuse supravegherii permanente a Băncii Naționale a României ( BNR ).

Rațiunea pentru care sunt instituite aceste „cerințe " (conform O.U.G. nr. 99/2006, modificată) și mecanisme de supraveghere constă în aceea că, de fapt, voința legiuitorului este ca cei protejați să fie clienții instituțiilor de credit, nu ca aceștia să suporte toate costurile.

Așadar, ceea ce este abuziv, în speță, la perceperea comisionului de administrare și creează un dezechilibru între părți este dubla asigurare a creditului, impusă împrumutatului - atât prin asigurarea băncii că în caz de neplata a ratelor împrumutatul este executat silit (art. VIII pct. 8.5 lit. f), cât și prin perceperea unor sume de bani, procentuale, lunar la sold, pentru acoperirea cheltuielilor creditului.

Nu în ultimul rând, sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. IV pct. 4.1 alin. 2 din convenția de credit, instanța reține că, comisionul de administrare nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului, pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda, și dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu, (conform OG 21/1992), ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru motivele arătate mai sus, instanța va considera abuzive și clauzele prevăzute la IV pct. 4.1 alin. 2 și IV pct. 4.3 cuprinse în contractul de credit bancar nr. 070CSI_/29.07.2008.

Prin urmare, pentru toate considerentele de mai sus, instanța va constata existența clauzelor abuzive cuprinse în la IV pct. 4.1 alin. 2 și IV pct. 4.3 și, pe cale de consecință, reținând caracterul ilicit al stipulării acestor clauze în convențiile de credit și în cuprinsul anexelor la contractele de credit, va obliga pârâta să modifice contractele de credit anterior menționate în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive.

Potrivit art. 1092 cod civil se prevede că „Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără sa fie debit este supus repetitiunii.” Astfel, în baza art. 1092 și următoarele C.civ., va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor reprezentând comision de administrare, în cuantum de 2114,55 euro, așa cum indică și pârâta la calculul depus la dosarul cauzei, fila 189-190 ds. perceput de pârâtă și achitate de reclamanți, prevăzut la art. 4.1 alin.2 din subsecțiunea din secțiunea „ IV. dobânzi, comisioane și taxe” ale contractului de credit bancar nr. 070CSI_/29.07.2008, în procent de 0,45% pentru perioada 07._ și în procent de 0,59% pentru perioada 10._.

În ce privește cererea reclamanților cu privire la plata daunelor morale, în cuantum de_ lei, instanța arată că, prejudiciul acesta constă în rezultatul defectuos suferit de o anume persoană ca urmare a unei fapte ilicită săvârșită de o altă persoană. În speța de față prejudiciul se arată a fi rezultatul încălcării, prin faptele de presiuni din partea băncii pentru recuperarea creditului acordat, a dreptului acestuia la integritatea psihică și morală pe care o are fiecare persoană.

Pe de altă parte, prin precizările făcute arată reclamantul că, natura prejudiciului suferit este una morală, în sensul unei traume psihice dar și de afectare a onoarei sau a demnității sale, ca persoană care în cadrul relațiilor psiho-sociale dar și al vieții private a avut de suferit.

În ce privește întinderea acestui prejudiciu dar și a compensării sale bănești, deoarece reclamantul arată că doar prin acordarea unei sume de bani poate fi reparat prejudiciul suferit, revine instanței sarcina destul de dificilă și anevoioasă de a proba atât existența, întinderea cât și compensarea financiară a prejudiciului, pentru că dacă la prejudiciul material probatoriul este clar, în privința prejudiciului nepatrimonial probele comportă o latură sensibilă din perspectiva suferințelor psihice dar și a scăderii demnității unei persoane.

Or, instanța are în vedere faptul că în privința suferințelor psihice acestea au existat, stare de fapt constată prin actele medicale depuse la dosarul cauzei de către reclamant, dar și a declarațiilor martorilor audiați, dar că acestea au derivat, în mod normal dintr-un angajament al reclamanților față de bancă, care presupune de la bun început o previziune că serviciile primite de către aceștia din partea pârâtei trebuiesc plătite iar în postura reclamanților de împrumutați, se regăsesc toți clienții băncilor care, dacă ar invoca disconfortul psihic de a plăti ratele creditelor contractate, ar pune banca în postura de a-și lichida capitalul plătind costul unor suferințe psihice normale pentru acest tip de relații comerciale.

De asemenea, scăderea onoarei și demnității reclamantului este greu de estimat și mai ales de reparat printr-o sumă de bani în condițiile în care, aceste noțiuni reflectă caracterul, atitudinea și comportamentul omului ca fiind destoinice, bune, sensibile la suferințele celorlalți, se construiesc și se dezvoltă într-o perioadă lungă de timp, uneori fiind nevoie de o viață întreagă a unui om.

Pe de altă parte prin această reparație, nu trebuie să se conducă la situația unei îmbogățiri fără justă cauză, din partea celui care a suferit un prejudiciu în condițiile în care instanța consideră că repararea prejudiciului se poate îndeplini prin admiterea acțiunii și pronunțarea unei hotărâri care constată încălcarea dreptului reclamantului prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000 și nici la o sarcină pecuniară excesivă asupra autorilor daunei.

Astfel, în privința evaluării prejudiciului instanța va avea în vedere criterii constând în importanța valorii lezate, personalitatea victimii, gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice, repercursiunile prejudiciului asupra situației sociale a victimei, gradul de culpă a părții vătămate, echitatea în raport de situația de fapt concret petrecută față de participanții la acea încăierare.

Analizând toate aceste criterii, având în vedere și considerentele de mai sus instanța va respinge cererea reclamanților, de a obliga banca la plata daunelor morale, în cuantum de_ de lei ca fiind neîntemeiate.

De asemenea, la repararea prejudiciului se va avea în vedere faptul că instanța a admis în parte acțiunea și a constatat ca fiind abuzive clauzele prevăzute la IV pct. 4.1 alin. 2 și IV pct. 4.3 cuprinse în contractul de credit bancar nr. 070CSI_/29.07.2008

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții C. M. și C. M., domiciliați în B., ., ., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta .>, cu sediul în București, B.dul D. P., nr. 6A, sector 2, având ca obiect anulare act.