Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9088/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 9088/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 5788/193/2013

Dosar nr._ cerere de valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința camerei de consiliu din data de 27 septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. O. M.

GREFIER – C. C. mihaela

SENTINȚA civilă NR. 9088

Pe rol se afla judecarea cauzei având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta S.C. M. C. S.A. în contradictoriu cu pârâta H. O..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 258 Noul C. proc.civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă părților cuvântul în dezbateri.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.03.2013 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta S.C. M. C. S.A. B. a chemat în judecată pe pârâta H. O. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 163,84 lei reprezentând contravaloare cote comune energie termica aferentă perioadei noiembrie 2010- aprilie 2012, a sumei de 27,54 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și a penalităților de întârziere calculate de la data promovării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că a furnizat catre Asociatia de proprietari nr. 44 B. din care face parte si apartamentul debitoarei, servicii si utilități furnizate in baza contractului de furnizare energie termica nr. 44T/01.10.2010, conform Ordinului ANRSC nr. 91/2007, titular de contract fiind asociația de proprietari legal constituita, ca, in conformitate cu prevederile art. 42 alin.1,2 si 3 din Legea nr. 52/2006, furnizarea de energie termica se face numai pe baza de contract de furnizare termica încheiat intre furnizor si utilizator motiv pentru care a procedat la încheierea contractului menționat pe perioada nedeterminata, ca ulterior a fost încheiat cu Asociația de Proprietari actul adițional nr. 1 prin care au convenit ca unitatea furnizoare sa procedeze la repartizarea, facturarea si încasarea contravalorii serviciilor pe care le furnizează in mod individual pentru toți proprietarii din condominiu. De asemenea, reclamanta a mai arătat că debitoarea apare ca deconectată de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, procedând la facturarea cantităților individuale pentru încălzire în conformitate cu prevederile art. 52 alin.1 din HG nr. 1588/2007, art. 38 alin.2 din Legea nr. 325/2006, art. 48 alin1 din Legea nr. 230/2007 și art. 9 din Ordinul nr. 343/2010.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 325/2006, ale Ordinului nr. 483/2008 al ANRSC, ale Ordinului nr. 343/2010, ale Legii nr.230/2007, ale HG nr. 1588/2007 și ale art. 1025-1032 din Noul C.proc.civ.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei (conform chitanței nr._/01.04.2013 –fila 54) și timbru judiciar în cuantum de 1,50 lei.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: contractul de furnizare a energiei termice nr. 44T/01.10.2010 ( filele 43-47), situație facturi restante (fila 7), facturi fiscale ( filele 8-41), situație majorări de întârziere ( fila 42).

Pârâta nu a depus la dosar formularul de răspuns prevăzut de Ordinul nr. 359/2013 completat corespunzător în termen de 30 zile de la comunicare potrivit art. 1029 alin.4 din Noul C.proc.civ. și nici nu a fost reprezentată.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamantă și pârâtă au fost stabilite relații contractuale prin încheierea contractului de furnizare a energiei termice nr. 44T din data de 01.10.2010 pe perioadă nedeterminată, contract ce a fost incheiat de catre Asociatia de Proprietari nr. 44 din care face parte parata, in calitatea acesteia de mandatar pentru proprietari conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 230/2007 ce prevede posibilitatea asociației de proprietari de a intermedia servicii între furnizori și proprietarii consumatori, în special cu privire la serviciile publice de utilități, pe baza unor contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual, situație în care, pentru contractele de furnizare cu caracter individual, drepturile și obligațiile cu privire la serviciul furnizat aparțin, pe de o parte, furnizorului și de cealaltă parte, proprietarului. În baza prevederilor art. 52 alin.1 din HG nr. 1588/2007, art. 38 alin. 2 din Legea nr. 325/2006 și art. 48 alin.1 din Legea nr. 230/2007, pârâtul, ca persoană deconectată de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, are obligația de a achita contravaloarea cotei părți din cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate indiviză proporțional cu cota indiviză. În baza dispozițiilor legale menționate și a contractului de furnizare a energiei termice, reclamanta a calculat cota ce revenea pârâtei și a emis facturi fiscale pe numele paratei in valoare totala de 163,84 lei, conform fișei depuse de către reclamantă la dosar coroborată cu facturile fiscale emise de către aceasta pe numele pârâtei ( filele 7-41).

Pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei, este necesară îndeplinirea mai multor condiții și anume: existența unei legături contractuale între părți dovedită în speță prin existența contractului de furnizare a energiei termice, existența faptei ilicite a pârâtei ce constă în cazul răspunderii contractuale în nerespectarea unei clauze contractuale și legale în cauză fiind vorba de nerespectarea obligației de a plăti la termen și integral contravaloarea cotelor comune energie termice furnizate conform art. 9 din contract, art. 1 din actul adițional si art. 38 alin. 2 din Legea nr. 325/2006, existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale, precum și existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, legătura ce reiese din însăși natura creanței pretinse de reclamantă. Odată aceste împrejurări existente, pârâta se află în culpă potrivit art. 1082 C.civ, aceasta fiind ținută să facă dovada unei împrejurări de natură să înlăture răspunderea sa contractuală, ceea ce pârâta din prezenta cauză nu a făcut.

Totodată, în privința penalităților de întârziere, potrivit art. 18 alin.2 din contractul de furnizare a energiei termice și conform art. 38 alin. 1 lit. a) teza finală din Legea nr. 325/2006 coroborat cu art. 42 alin.10 lit. c) din Legea nr. 51/2006, neplata facturii în termen de 30 zile de la scadență atrage penalități de întârziere, iar valoarea acestora nu poate depăși cuantumul debitului, pârâtul neîndeplinind obligația de plată în termenul stabilit prin contract. În același timp, instanța reține ca având caracter cert suma de 27,54 lei cu titlu de penalități de întârziere, conform fișei depuse la dosar ( fila 42). De asemenea, în ceea ce privește penalitatile de intarziere calculate de la data introducerii acțiunii, respectiv 21.03.2013 și până la data achitării integrale a debitului, instanța reține că acestea au fost impuse prin lege, respectiv Legea nr. 325/2006 ( art. 38 alin.1 lit. a)) și Legea nr. 51/2006, fiind inclusă și în contractul încheiat cu asociația o clauză care reia textul legal – fila 12; legea nr. 51/2006 prevede în art. 42 alin. 10 că neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului; sub acest aspect, instanta retine ca, potrivit prevederilor art. 120 alin.7 din O.G. nr. 92/2003 astfel cum a fost modificat aceste articol prin O.U.G nr. 88/2010, nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, din data de 30.09.2010. Prin urmare, instanța va obliga pârâta la plata penalităților în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere calculate la debitul pentru care a fost admisă prezenta cerere de la data introducerii acțiunii, respectiv 21.03.2013 și până la achitarea integrală a debitului, fără a depăși cuantumul debitului datorat.

În consecință, fiind îndeplinite condițiile răspunderii contractuale în ceea ce privește debitul arătat, în baza art. 38 alin. 2 din Legea nr. 325/2006, art. 969, art. 970 și art. 1083 C.civ., instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 163,84 lei reprezentând cote comune energie termică aferente perioadei noiembrie 2010 – aprilie 2012, a sumei de 27,54 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2011 – septembrie 2012, precum și a penalităților în cuantum de 0,04 % pe zi de întârziere calculate la debitul anterior menționat de la data introducerii acțiunii, respectiv 21.03.2013 și până la data achitării integrale a debitului, fără a depăși cuantumul debitului datorat.

În baza art. 453 alin. 1 Noul C.proc.civ., instanța urmează să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 51,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta S.C. M. C. S.A., CUI_, J_, cu sediul în mun. B., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta H. O., domiciliată în mun. B., .. 1, ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 163,84 lei reprezentând cote comune energie termică aferente perioadei noiembrie 2010 – aprilie 2012, a sumei de 27,54 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2011 – septembrie 2012, precum și a penalităților în cuantum de 0,04 % pe zi de întârziere calculate la debitul anterior menționat de la data introducerii acțiunii, respectiv 21.03.2013 și până la data achitării integrale a debitului, fără a depăși cuantumul debitului datorat.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 51,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Dată în camera de consiliu, azi, 27 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. O. M. C. C. M.

Red.Jud.V.O.M./Tehnored. Jud. V.O.M./Gref. C.C.M./4ex/17.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9088/2013. Judecătoria BOTOŞANI