Contestaţie la executare. Sentința nr. 8297/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 8297/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 5349/193/2013

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 8297

Ședința publică din data de 09 septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. R.-R.

GEFIER – C. A.

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect contestație la executare formulată de contestator F. A., în contradictoriu cu intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIUL B..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 28.08.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 03.09.2013, după care, pentru data de astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 15.03.2013 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatoarea F. A., în contradictoriu cu intimatul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., a solicitat instanței anularea la plată a majorărilor pentru întârzierea achitării CASS obligatorii.

În fapt, contestatoarea a arătat că sunt contestate sumele precizate în avizul de plată deoarece, până la data de 07.03.2013, ziua primirii avizului, nu a fost înștiințată despre existența acestor datorii. Întrucât nu a primit nici un act care să precizeze din timp datoriile aferente CASS, acest fapt a dus la calcularea majorărilor de întârziere pentru neplată. În ziua de 13.03.2013 s-a prezentat la CJASS, unde a aflat că, deși este asigurată în calitate de pensionar, va trebui să plătească și o contribuție obligatorie de 5,5% din veniturile pe care le realizează din activitățile independente pe care le desfășoară.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune, au fost depuse, în copie: avizul de plată nr._ din 07.03.2013, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii din dosarul fiscal nr._ din 31.12.2012 și chitanța de plată . nr._ în sumă de 330 lei.

Prin întâmpinare, intimatul Administrația Finanțelor Publice a Mun. B. a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată.

În fapt, au fost invocate dispozițiile art. V alin. (4) din O.U.G. nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, conform cărora, începând cu data de 01.07.2012, casele de asigurări de sănătate predau organelor fiscale din subordinea ANAF, în vederea colectării creanțele reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la Capitolul II și III din titlul IX al Codului Fiscal, stabilite și neachitate până la data de 30.06.2012. D. urmare a transmiterii creanțelor reprezentând contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente, organul de executare fiscal a declanșat procedurile de executare prevăzute de art. 145 Cod procedură fiscală, prin emiterea somației de plată nr._ din 27.12.2012 însoțită de titlu executoriu aferent pentru suma de 28 lei.

A arătat intimatul că somația de plată a fost întocmită cu respectarea condițiilor de valabilitate prevăzute de art. 145 Cod procedură fiscală, cuprinzând mențiunile prevăzute la alin. (2) și respectând modelul de formular stabilit de OMFP nr. 585/2005. Astfel, în ceea ce privește condițiile ad validitatem ale actelor de executare, acestea nu sunt lipsite de conținut și de formă, condiții care ar atrage nulitatea absolută a înscrisurilor, iar în ceea ce privește nulitatea relativă, contestatoarea nu a făcut dovada unei vătămări suferite și care nu ar putea fi înlăturată decât prin anulare. Actele de executare emise au la bază înscrisurile transmise de C.A.S. B., anume decizia de impunere nr._ din 23.08.2011 prin care au fost stabilite obligații de plată în sumă totală de 1.044,35 lei compusă din debit principal în cuantum de 539 lei, unde se regăsesc și cele două sume de 14 lei pentru care a fost emisă somația de plată, și din majorări calculate la obligația principală în cuantum de 505,35 lei, decizia fiind comunicată prin poștă cu confirmare de primire. Inclusiv C.A.S. B. a demarat procedura de executare silită emițând somația de plată nr. 2058/27.09.2011 și titlul executoriu aferent nr._/27.09.2011.

Intimatul a mai menționat că, prin cererea sa, contestatoarea a invocat apărări ce vizează fondul sumelor stabilite de casa de asigurări, apărări care nu au relevanță deoarece există alte căi de atac împotriva titlului de creanță.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.

În probațiune, au fost depuse: somația nr._ din 27.12.2012, titlul executoriu nr._, cu confirmare de primire, opis dosar nr. 2681, somația nr. 2058/27.09.2011, titlul executoriu nr._/27.09.2011, cu confirmare de primire, adresa nr._/31.08.2011 emisă de C.A.S. B. și decizia de impunere nr._/23.08.2011, cu confirmare de primire.

În încheierea de ședință din 04.04.2013, au fost consemnate precizările verbale formulate de contestatoare, în sensul că este contestată și poprirea înființată de intimat, conform înștiințării de poprire nr._ din 06.03.2013 comunicată acesteia, pe care a depus-o la dosar.

Prin precizările scrise depuse în urma întâmpinării formulate de intimat, contestatoarea F. A. a solicitat admiterea contestației privind scutirea de la plata penalităților în sumă de 718 lei și plata cheltuielilor de judecată, făcând trimitere la dispozițiile art. 44, art. 45, art. 141 alin. (1) și (8), art. 172 și art. 173 din Codul de procedură fiscală.

Contestatoarea a arătat că nu i s-au comunicat somația de plată nr. 2058/27.09.2011 și titlul executoriu nr._/27.09.2011 emise de C.A.S. B..

Precizările au fost însoțite de taxa judiciară de timbru de 69 lei și timbru judiciar de 1,50 lei.

La solicitarea instanței, intimatul Administrația Finanțelor Publice a Mun. B. a depus note scrise prin care a arătat că avizul de plată emis de autoritatea fiscală reprezintă documentul prin care se aduce la cunoștința persoanei obligațiile de plată cu care figurează în evidențele fiscale la o anumită dată, neavând caracterul unui act administrativ, întrucât nu stabilește, nu modifică și nu stinge drepturi și obligații fiscale. Astfel, avizul de plată nr._ din 07.03.2013 transmis contestatoarei a arătat situația fiscală a acesteia la data de 07.03.2013, respectiv faptul că aceasta figura la acea dată cu obligații de plată în cuantum de 1.286 lei, sumă compusă din 568 lei debit principal stabilit pentru anii anteriori și majorări de întârziere în sumă de 718 lei, din care 535 lei dobânzi și 183 lei penalități de întârziere.

La data preluării obligațiilor de plată reprezentând contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente transmise de către C.A.S. B., respectiv 01.07.2013, contestatoarea F. A. figura cu obligații de plată în sumă de 1.271 lei, reprezentând debit principal în sumă de 512 lei, stabilit prin decizia de impunere emisă de C.A.S. B. și 56 lei, reprezentând cele 4 rate a câte 14 lei fiecare aferente trimestrelor din anul 2012, obligații ce au fost scăzute ulterior din evidența fiscală, ca urmare a corecțiilor efectuate în baza de date, și majorări de întârziere în cuantum de 703 lei, aferente debitului principal compuse din 474 lei dobânzi și 229 lei penalități de întârziere.

Intimatul a arătat că urmare a înființării popririi pe conturile debitoarei a fost stins un debit în sumă de 514 lei, iar prin plată voluntară aceasta a achitat suma de 645 lei, achitând suma de 330 lei la data de 14.03.2013 și suma de 315 lei la data de 04.04.2013, ca atare, la data de 06.06.2013 F. A. figurează cu obligații de plată în cuantum de 185 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.

În completarea probațiunii, intimatul a depus situația analitică a debitoarei la data de 04.06.2013 pentru anul 2013 și pentru anul 2012.

La solicitarea instanței, Casa de Asigurări de Sănătate B. a transmis fișa analitică a contestatoarei, cu precizarea că aceasta nu a achitat nici o sumă, voluntar sau prin executare silită, pentru perioada 26.02._11, și că actul prin care s-au individualizat sumele din fișa analitică este decizia de impunere nr._/23.08.2011.

În fine, contestatoarea F. A. a solicitat admiterea contestației privind scutirea de la plată a penalităților în sumă de 832 lei, raportat la comunicarea făcută de Administrația Finanțelor Publice a Mun. B., respectiv adresa nr._/06.06.2013, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În fine, intimatul Administrația Finanțelor Publice a Mun. B. a considerat că în cauză nu a fost contestat niciun act de executare propriu-zis, contestatoarea limitându-se doar la avizul de plată, care așa cum s-a arătat nu constituie act începător de executare.

După comunicarea încheierii din 04.04.2013 în care au fost consemnate precizările verbale ale contestatoarei cu privire la măsura popririi contestate, intimatul a solicitat respingerea contestației la executare, cu menținerea apărărilor formulate anterior.

Pentru justa soluționare a cererii, instanța a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:

Casa de Asigurări de Sănătate B. a emis decizia de impunere nr._/23.08.2011 împotriva debitoarei F. A., stabilind obligația de plată a sumei de 539 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate pentru perioada 26.02._11 și a sumei de 505,35 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente (filele 26-27 dosar).

Debitul stabilit a fost pus în executare, fiind întocmite somația nr. 2058/27.09.2011 și titlul executoriu nr._/27.09.2011, ambele pentru suma de 1.067,37 lei, formată din suma de 553 lei cu titlu de contribuție și suma de 514,37 lei cu titlu de majorări (filele 20-23 dosar).

Atât decizia, cât și actele de executare au fost transmise pe poștă debitoarei F. A., dar returnate organului fiscal, cu mențiunea „avizat, reavizat, expirat termenul de păstrare” (filele 24 și 29 dosar).

În baza dispozițiilor art. V alin. (4) din O.U.G. nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, Casa de Asigurări de Sănătate B. a transmis intimatului Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. debitul datorat și neîncasat de debitoare neachitat până la data de 30.06.2012, în vederea continuării executării silite.

Intimatul a transmis debitoarei F. A. avizul de plată nr._ din 07.03.2013, în care a fost trecut un debit datorat de 568 lei cu titlu de contribuții și un debit de 718 lei (535 lei + 183 lei) cu titlu de majorări de întârziere (fila 3 dosar).

Somația nr._ din 27.12.2012 și titlul executoriu nr._ din 27.12.2012, ambele emise pentru suma de 28 lei, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, ce au fost transmise pe poștă debitoarei, au fost returnate intimatului, cu mențiunea „avizat, lipsă domiciliu” (filele16-18 dosar).

În fine, intimatul a înființat măsura popririi pentru suma de 1.161 lei, măsura ce a fost adusă la cunoștința debitoarei prin înștiințarea de poprire nr._/06.03.2013 din 06.03.2013 (fila 30 dosar).

Debitoarea F. A. a contestat atât avizul de plată nr._ din 07.03.2013, cât și înștiințarea de poprire nr._ din 06.03.2013, criticile acesteia vizând exclusiv debitul cu titlu de penalități de întârziere, iar nu debitul cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, pe care a fost de acord să-l plătească.

În esență, contestatoarea a susținut că nu i-au fost comunicate actele prin care a fost stabilit debitul principal astfel că nu i se pare firesc să plătească penalități de întârziere.

Intimatul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. nu a reușit să dea o explicație pertinentă cu privire la sumele transmise spre executare, nelămurind de ce între decizia de impunere și actele de executare succesive există diferențe în ce privește cuantumul debitului atât cel principal, cât și cel accesoriu.

Astfel, prin înscrisul de la filele 48 și 49 dosar, intimatul a arătat că debitul urmărit este în cuantum total de 1.215 lei, format din suma de 512 lei cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, preluată din decizia de impunere nr._/23.08.2011, și din suma de 703 lei cu titlu de majorări de întârziere, accesorii debitului principal. A mai arătat intimatul că debitul de 56 lei stabilit în sarcina contestatoarei cu titlu de contribuții pentru anul 2012 a fost înlăturat în urma corecțiilor efectuate în baza de date. Ulterior, prin înscrisul de la filele 92-93 dosar, intimatul a arătat că măsura popririi a fost înființată pentru suma de 1.161 lei, din care suma de 514 lei reprezintă debit principal prevăzut de decizia de impunere nr._/23.08.2011, per a contrario, arată instanța, diferența de 647 lei reprezintă debit accesoriu.

În schimb, în decizia de impunere nr._/23.08.2011 sunt stabilite sumele de 539 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate și de 505,35 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente, iar intimatul nu a făcut dovada că au fost emise decizii suplimentare pentru majorarea cuantumului penalităților datorate de debitoare.

Titlul de creanță pus în executare silită este decizia de impunere nr._/23.08.2011, care, așa cum s-a arătat mai sus, nu a fost comunicată contestatoarei cu respectare dispozițiilor art. 44 Cod procedură fiscală, care reglementează modalitățile de comunicare a actului fiscal și ordinea în care se apelează la aceste modalități. Astfel, comunicarea actului administrativ fiscal are loc prin remiterea acestuia contribuabilului dacă se asigură primirea sub semnătură sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, și numai în subsidiar, în măsura în care această comunicare nu a fost posibilă, comunicarea se face prin publicitate prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cauză, s-a dovedit că remiterea actului prin poștă a eșuat, decizia fiind remisă organului emitent, astfel că acesta avea obligația comunicării sale, prin publicitate, procedură care nu s-a dovedit a fi efectuată.

Potrivit dispozițiilor art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Per a contrario, actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit legii nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect. În consecință, orice executare silită demarată în baza unui titlu de creanță necomunicat contribuabilului sau comunicat cu încălcarea dispozițiilor legale este lovită de nulitate absolută.

Întrucât contestatoarea a înțeles să conteste doar debitul accesoriu, instanța se va pronunța strict în limitele investirii sale, astfel că va constata că actul de executare - poprirea adusă la cunoștința contestatoarei prin adresa de înștiințare a popririi nr._ din 06.03.2013 este nul în privința creanței accesorii conținute de acesta, reprezentată de penalități, dobânzi sau majorări.

În ce privește avizul de plată comunicat contestatoarei, întrucât acesta nu reprezintă un act de executare propriu-zis, deci, nu produce efecte cu privire la conținutul acestuia în raport de contestatoare, având doar rolul de a înștiința contestatoarea de situația sa fiscală, instanța va respinge contestația la executare având acest obiect.

Dată fiind soluția de admitere a contestației la executare ce urmează instanța să o pronunțe în ce privește debitul accesoriu, instanța va obliga intimatul să plătească contestatoarei F. A. cheltuielile de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru de 68,44 lei și timbrul judiciar de 1,50 lei, legal datorate și achitate de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE;

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea F. A., cu domiciliul în mun. B., .. 33, ., ., în contradictoriu cu intimatul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției nr. 5, jud. B..

Anulează executarea silită cu privire la creanța accesorie constând în penalități, dobânzi sau majorări față de care s-a înființat măsura popririi, adusă la cunoștința contestatoarei prin adresa de înștiințare a popririi nr._ din 06.03.2013, poprirea producând efecte doar cu privire la creanța principală constând în contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Respinge contestația la executare formulată împotriva avizului de plată nr._ din 07.03.2013.

Obligă intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 69,94 lei reprezentate de taxa judiciară de timbru de 68,44 lei și timbru judiciar de 1,50 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 09 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored./jud. M.R.R.

4 ex./16.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8297/2013. Judecătoria BOTOŞANI