Partaj judiciar. Sentința nr. 5514/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5514/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 3722/193/2009

Dosar nr._ Obiect: partaj judiciar

ROMANIA

JUDECATORIA BOTOSANI

Ședința publica din data de 13.05.2013

Instanța constituita din:

P. - T. C.

GREFIER - B. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5514

Pe rol judecata cauzei civile privind pe reclamanta N. M. și pe pârâții A. C., GĂMĂNEAȚĂ S., Ș. V., GĂMĂNEAȚĂ G., GĂMĂNEAȚĂ D., GĂMĂNEAȚĂ C. și GĂMĂNEAȚĂ C., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal realizat în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța repune cauza pe rol pentru a se verifica incidența sancțiunii perimării.

În urma verificărilor efectuate, se constată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură – procesul fiind suspendat la data de 16.12.2010, în temeiul disp. art. 155 1 Cod procedură civilă, măsură menținută prin încheierile din data de 31.01.2012 și, respectiv, 05.06.2012, în temeiul disp. art. 155 1 și art. 244 al.1.pct.1 Cod procedură civilă.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub numărul_ din data de 03.04.2009, reclamanta N. M. a instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la masa de bunuri rămasă de pe urma def. Gămăneață T..

La termenul de judecată din data de 16.12.2010, instanța a dispus suspendarea judecății, în baza art. 1551 Cod procedură civilă, întrucât era necesar a se clarifica situația juridică și de fapt a terenului ce constituie obiect al partajului.

Din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, cu termen în data de 31.01.2012, în vederea discutării perimării, termen la care instanța a respins sesizarea din oficiu și a menținut măsura suspendării în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă coroborat cu art. 244 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

La data de 09.03.2012, reclamanta, prin apărător, a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, arătând că sentința civilă pronunțată în dosarul nr. _, cu privire la terenul în litigiu, a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Cum reclamanta nu a făcut dovada modificării efective a titlului de proprietate și nici nu a depus la dosar o copie legalizată a sentinței invocate, cu mențiunea rămânerii irevocabile, cu toate că i s-a acordat un termen în acest sens, instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a menținut măsura suspendării, în același temei.

Din verificarea actelor dosarului, rezultă că soluția pronunțată în cauza nr._ (până la rezolvarea căreia s-a dispus suspendarea) a devenit irevocabilă în data de 06.04.2012, moment de la care a curs termenul de perimare de un an. În intervalul de un an menționat nu s-au formulat/nu s-au admis cereri de repunere a cauzei pe rol.

Prin urmare, văzând că potrivit disp. art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Constată perimată acțiunea având ca obiect „partaj judiciar”, formulată de reclamanta N. M., domiciliată în .. B., în contradictoriu cu pârâții A. C., domiciliat în .. B., GĂMĂNEAȚĂ S., domiciliat în .. B., Ș. V., domiciliată în .. B., GĂMĂNEAȚĂ G., domiciliat în .. B., GĂMĂNEAȚĂ D., domiciliat în .. B., GĂMĂNEAȚĂ C., domiciliat în .. B. și GĂMĂNEAȚĂ C. domiciliat în .. B..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 13.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.T.C./Tehnored. B.M.

29.05.2013/ 10 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 5514/2013. Judecătoria BOTOŞANI