Partaj judiciar. Sentința nr. 6268/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 6268/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 9002/193/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 27 mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: H. F.

Grefier: T. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6268

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile, formulată de reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâții R. G., G. I., C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR B. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ B. având ca obiect partaj judiciar.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:

INSTANȚA,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 20 iunie 2012 așa cum a fost prevăzută de reclamantul A. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții R. G., G. I. partajarea terenului înscris în titlul de proprietate nr._/9.06.2009 și anularea contractul de vânzare – cumpărare nr. 3232 din 05.09.2003 autentificat de către BNP M. Sandulache D..

În motivarea acțiunii reclamantul arată că este nemulțumit de sentința civilă nr. 2475 din 18 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr._ învederând, faptul că în calitate de moștenitor al defunctului A. N. și A. M. nu a primit lotul ce i se cuvenea, cuvenindu-i-se o cotă parte egală cu a pârâtului care a înstrăinat o parte din moștenire, că a primit teren de o calitate inferioară celui primită de pârât, și mai puțin, deși s-a ocupat de întreținerea acestora și a suportat cheltuielile de înmormântare.

Solicită redeschiderea procesului și partajarea corectă a suprafețelor de teren compuse în titlul de proprietate nr._/2009. De asemenea reclamantul a solicitat anularea contractului de vânzare – cumpărare nr. 3232/05.09.2003 autentificat la BNP M. S. D. și să-i fie atribuit suprafața de teren înstrăinată din acest contract pentru că i se cuvenea.

Reclamantul nu a formulat nici un fel de probe în dovedirea acțiunii arătând că a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul R. G. arată că nu este de acord cu acțiunea formulată de către reclamant, și susține că reclamantul a primit partea sa de moștenire și nu poate să mai emită vreo pretenție și solicită pe cale reconvențională să îl pună în posesie cu suprafața cuprinsă în titlul de proprietate nr._/09.06.2009 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B..

În dovedirea susținerilor sale,pârâtul arată că nu are în apărare alte probe decât înscrisurile depuse la dosar .

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă va proceda la soluționarea excepției autorității de lucru judecat care face de prisos judecarea fondului, excepție pe care o va admite pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Așadar se reține de către instanță că fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești și de a se evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase, o hotărâre judecătorească prin care s-a consfințit un drept ireversibil care se bucură de prezumția absolută de adevăr ” res indicata pro veritae habitam” și nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre.

Elementele lucrului judecat sunt acelea care structurează efectele, aspectele ce rezultă din art. 1201 Cod civil.

Potrivit acestui text: „Este lucru judecat când a doua cerere de judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași parți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate „

Așadar pentru aceasta autoritate de lucru judecat este suficient ca din cuprinsul celor două cereri să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Sub acest aspect în cele două cereri de chemare în judecată avem de a face cu aceleași pretenții, respectiv partajarea terenului din aceleași titlu de proprietate nr._/2009.

Al doilea element al puterii de lucru judecat sesizează identitatea de cauză care nu trebuie confundată nici cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale acestuia, cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic, în situația de fapt calificată juridic reprezentând justificarea pretenției promovate în acțiune. Din lecturarea celor două acțiuni referitoare la partaj aflate în discuție, rezultă întrunirea acestei condiții arătate anterior.

Cea de a treia condiție este și ea formulată expres de textul enunțat, text care pretinde ca judecata să aibă loc și în contra aceleiași părți făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate. Și nu în ultimul rând, pentru ca o hotărâre judecătorească să se bucure de putere de lucru judecat, aceasta trebuie să fie pronunțată de o instanță română, să fie pronunțată în materie contencioasă și să dezlege fondul cauzei.

Pe cale de consecință pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca instanța, prin hotărârea dată să fie examinat și rezolvat litigiul în fond, deoarece numai în acest caz, partea al cărei drept a fost recunoscut se poate prevala de acest drept într-o nouă judecată iar instanța nu mai poate lua în discuție existența dreptului.

Față de cele expuse, este evident, că în cauză, raportul juridic dedus judecății este identic cu cel anterior judecat irevocabil prin sentința civilă nr. 2475 din 18 aprilie 2011 pronunțată în dosar nr._ .

Cât privește însă cererea reclamantului privind anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3232/05.09.2003 de BNP M. Sandulache D. încheiat între pârâtul R. G. instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6455 din 03 decembrie 2009 a Judecătoriei B. rămasă irevocabilă s-a respins acțiunea având ca obiect anularea aceluiași contract, promovate de reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâtul R. G. reținându-se următoarele:

Inițial C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. a emis titlul de proprietate nr._/1998 prin care s-a reconstituit suprafața de 3 ha și 6835 mp teren situată în localitatea Călinești, ., titlu ce a fost emis doar pe numele pârâtului R. G.,

Prin sentința civilă nr. 2681 din 31 mai 2006 a Judecătoriei B. rămasă irevocabilă s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3 ha și 6835 mp teren și reclamantului alături de pârâtul R. G. și cote de ½ fiecare.

Prin aceeași sentință dispunându-se anularea titlului de proprietate nr._/1998 emis exclusiv pârâtului R. G. obligând comisiile de fond funciar la emiterea unui nou titlu de proprietate, cel sub nr._/2009 pentru aceeași suprafață, 3,6835 ha teren, pe același amplasament în care s-a înscris pe lângă pârâtul R. G. și reclamantul Avasilcăie M..

Pârâtul R. G. înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 2681/2006 a Judecătoriei B. în calitate de proprietar exclusiv a suprafeței de 3,6835 ha înscrisă în titlul de proprietate nr. 8350/1998 a vândut numitei G. I. suprafața de_ mp din suprafață de teren înscrisă în titlu.

Se reține în considerentele sentinței civile nr. 6455/2009 că întrucât bunul vândut respectiv suprafața de_ mp a devenit proprietatea indiviză a reclamantului și pârâtului urmează ca valabilitatea contractului de vânzare cumpărare să depindă de rezultatul partajului, astfel că, dacă bunul este atribuit la partaj copărtașului înstrăinător, contractul rămâne valabil și dreptul cumpărătorului să consolidează retroactiv dacă bunul înstrăinat este atribuit altui copărtaș, actul de înstrăinare va fi desființat retroactiv pentru lipsa calității de proprietar a vânzătorului, înainte de efectuarea partajului neputându-se anula contractului de vânzare – cumpărare nr. 3232/2003, care este valabil sub condiție rezolutorie.

Numai că ulterior prin sentința civilă nr. 2475 din 18.04.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. s-a admis acțiunea de ieșire din indiviziune, prin atribuirea în cote egale reclamantului și pârâtului terenul cuprins în titlul de proprietate nr._/2009 reținând soluția dată în dosarul nr. 6455/2009 argumentându-se soluția dată în lotizarea terenului, vândut de reclamantul A. M. și anume suprafața din pc 198/1,_ mp ce a fost înstrăinat pârâtei G. I..

Astfel arată instanța că, deși o atare operațiune nu presupune excluderea terenului de la împărțeală și nici posibilitatea teoretică a atribuirii acestuia către un alt proprietar decât înstrăinătorul este de apreciat că în speță, o atare măsură ar fi prejudiciatoare pentru pârâta G. I. în pofida bunei credințe a acesteia.

Așadar, deși în mod temeinic arată instanța, s-a apreciat prin sentința civilă nr. 6455/2009 a Judecătoriei B. ( anularea contractului de vânzare – cumpărare ) că pârâta a dobândit doar un drept sub condiție ( ceea că terenul cumpărat să cadă la partaj în lotul vânzătorului ) este de observat că actul de vânzare – cumpărare al acestei părți a fost încheiat înainte ca reclamantului să i se recunoască, prin hotărâre judecătorească, un drept de proprietate asupra terenului în litigiu.

Ca atare nu există dovezi că pârâta a cunoscut caracterul indiviz al bunului cumpărat, iar în aceste condiții instanța a reținut că se impune protejarea bunei credințe a pârâtei și recunoașterea efectelor specifice ale acestei poziții subiective, caracterul preferabil al terțului cumpărător.

Mai reține instanța că o măsură contrară celei pe care a adoptat-o în cauză nu ar permite reclamantului preluarea terenului înstrăinat de pârâtul R. G., dimpotrivă această situație nu ar putea conduce decât la un alt șir de procese.

Prin urmare instanța față de argumentarea făcută reține că s-au pronunțat mai multe hotărâri judecătorești, însă excepția puterii de lucru judecat nu poate funcționa cu privire la această acțiune de anulare a contractului de vânzare – cumpărare incidente după cum se observă nefiind dispozițiile art. 1201 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă respectiv de manifestarea efectului negativ al lucrului judecat, adică de intervenirea reluării verificării jurisdicțional, asupra acelorași aspecte care au fost deja tranșate în cadrul unui proces ( în care părțile beneficiind de respectarea dreptului la apărare și de toate garanțiile personale și-au afirmat și respectiv afirmat drepturile ).

Instanța va avea în vedere așadar efectul pozitiv produs de acestea, ceea ce înseamnă că cele statuate de o instanță să nu poată fi contrazisă de instanța ulterioară ( în procesul dintre aceleași părți în care chestiunea litigioasă nu se suprapune în totalitate ca obiect și cauză cu cea anterioară, acest aspect fiind reglementat sub forma prezumției de lucru judecat art. 1202 alin.2 Cod civil), presupunând așadar, că aceea ce s-a stabilit irevocabil în raporturile juridice între părți corespund realității fără posibilitatea de a fi contrazise.

Apreciază așadar instanța că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma prezumției de lucru judecat, astfel spus al efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit irevocabil o instanță să nu fie contrazisă de cea ulterioară. Aceleași considerente le-a avut instanța și în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii de anulare a titlului de proprietate nr._/2009 situația fiind analizată și judicios argumentată prin pronunțarea sentinței civile nr. 2681 din 31 mai 2003 a Judecătoriei B. de anulare a titlului de proprietate nr._/1998 în emiterea titlului desființat_/2009 mai mult decât atât nu au fost invocate alte motive de nulitate absolută întemeiate pe disp. art. III din Legea 169/1997 sau alte temeiuri de modificare intervenite ulterior.

Instanța va lua act de renunțarea la judecata a pârâtului R. G. și în baza art. 146 Cod proc civ. cu privire la capătul de cerere referitor la punerea în posesie.

Față de considerentele expuse instanța va respinge cererea ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge cererea formulată de reclamantul A. M., cu domiciliul în comina Siminicea, ., în contradictoriu cu pârâții R. G., cu domiciliul în oraș B., județul B., G. I., cu domiciliul în comuna Vlădeni, ., C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR B., cu sediul în oraș B., județul B. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIBATĂ B. având ca obiect partaj judiciar.

Respinge acțiunea în anulare a titlului de proprietate.

Ia act de renunțarea la judecată cu privire la capătul privind punerea în posesie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27 mai 2013.

PREȘEDEINTE, GREFIER,

Red. H.F./Tehnored. TC.Ex. 7/25.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 6268/2013. Judecătoria BOTOŞANI