Plângere contravenţională. Sentința nr. 2027/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2027/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 16369/193/2012
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BOTOSANI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 25 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - B. L. I.
GREFIER - D. S.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 2027
Pe rol judecata cauzei civile formulată de petentul G. A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă se încuviințează și se administrează în cauză proba cu înscrisurile aflate la dosar.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța se socotește lămurită și reține cauza pentru a se pronunța pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată în data de 15.10.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petentul G. A. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună înlocuirea cu avertisment a amenzii contravenționale în sumă de 140 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.09.2012, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 .
În motivare, se arată că, la data de 29.09.2012, petentul conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe . mun. B., când a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a comunicat că a depășit viteza legală admisă pe sectorul respectiv de drum, viteza fiind de 64 km/h.
Se apreciază de către petent că fapta contravențională reținută în sarcina sa prezintă un grad scăzut de pericol social, putându-se înlocui amenda contravențională cu avertisment.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.
În dovedire s-a depus copie după procesul verbal de contravenție contestat.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecata plângerii contravenționale și în lipsa petentului.
Conform art. 36 din OG 2/2001, plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, cu toate măsurile dispuse prin acesta, procesul verbal fiind legal întocmit, iar faptele dovedite corespunzător.
În susținerea acestei soluții se arată că, în data de 29.09.2012, în jurul orei 09:31, pe . mun. B., petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ având o viteză de 64 km/h, viteză înregistrată cu mijloace tehnice omologate și avizate metrologic. De asemenea, la controlul efectuat, petentul nu a avut asupra sa polița de asigurare RCA.
În apărare s-au anexat originalul procesului verbal de contravenție și raportul agentului constatator, planșe fotografice.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 29.09.2012 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., petentul G. A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 140 lei, respectiv avertisment pentru săvârșirea faptelor prevăzută de art. 121 alin. 1 și art. 147 pct. 1 din HG nr. 1391/2006.
Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că în data de 29.09.2012, în jurul orei 09:31, pe . mun. B., petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ având o viteză de 64 km/h, viteză înregistrată cu mijloace tehnice omologate și avizate metrologic. De asemenea, la controlul efectuat, petentul nu a avut asupra sa polița de asigurare RCA.
Analizând legalitatea procesului verbal întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând temeinicia aceluiași proces verbal, instanța reține că potrivit art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 4 din OUG nr. 195/2002, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, pentru: depășirea cu 10 - 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Totodată, conform art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Instanța reține că fila 8 în dosar cuprinde planșe fotografice din care rezultă viteza de deplasare a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, respectiv 64 km/h.
De asemenea, potrivit art. 147 pct. 1 din HG nr. 1391/1996, conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare, iar conform art. 108 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2 (nn. - documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege).
Referitor la fapta prevăzută de art. 147 pct. 1 din HG nr. 1391/2006, instanța observă că în speță este vorba despre o contravenție constatată pe loc, prin propriile simțuri,de către agentul constatator, iar constatările personale ale agentului constatator cu privire la care nu se ridică dubii serioase de lipsă de obiectivitate, sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal de contravenției, nedepunând la dosarul cauzei o copie după polița de asigurare RCA valabilă la data reținută în procesul verbal, deși i s-a emis adresă în acest sens, astfel că prezumția conform căreia situația reținută în procesul verbal corespunde realității nu a fost răsturnată.
Așadar, instanța reține că probele existente la dosar constituie motive suficiente pentru a constata vinovăția petentului și a conchide că procesul-verbal de contravenție îndeplinește condiția de temeinicie.
Instanța apreciază că individualizarea sancțiunilor, anume 140 lei amendă și avertisment, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea contravențională aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art.34 din OG 2/2001, instanța urmează să respingă plângerea petentului G. A., ca neîntemeiată și să mențină procesul verbal de contravenție . nr._ din 29.09.2012 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul G. A., domiciliat în mun. B., ., scara A, . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.09.2012 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în mun. B., .. 57, jud. B., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat BLI
Tehnoredactat DS
Ex. 4 / 29.03.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7433/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4708/2013.... → |
|---|








