Pretenţii. Sentința nr. 7433/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7433/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1491/193/2013

Dosar nr._ -pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 18.06.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. L.

GREFIER: C. A. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7433

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr.54 prin reprezentant și pe pârâta P. V. având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefier, după care:

Instanța a constată că se află la prima zi de înfățișare conform dispozițiilor art. 134 Cod procedură civilă și a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, potrivit prevederilor art. 159 ind. 1 alin. (4) Cod procedură civilă și constată că este competentă general material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății conform disp. art. 1, al.2, art.2 lit.b) și art.5 Cod. pr. civ.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă se încuviințează și se administrează în cauză proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Se constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului acesteia, conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fond.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 28.01.2013, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 54 B. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, în contradictoriu cu pârâta P. V., să oblige pe aceasta din urmă la plata sumei de 834,92 lei din care 623,87 lei debit și 211,05 penalități aferente debitului pentru perioada 10._.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit legislației ce guvernează activitatea asociațiilor de proprietari, pârâta este obligată să achite lunar cheltuielile datorate asociației, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile comune și la cheltuielile ocazionate de furnizarea diferitelor servicii. Mai susține reclamanta că listele de cheltuieli au fost afișate lunar, pârâta necontestând sumele stabilite în sarcina sa. De asemenea, se arată că reclamanta a urmat, fără succes, procedura prealabilă a concilierii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din anexa 2 a Legii nr. 114/1996, art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, art. 1073-1079 și art. 1080 Cod civil..

În dovedire, reclamanta a anexat cererii sale, în copie, fișa analitică a debitoarei, listele de cheltuieli aferente perioadei invocate.

Pârâta, citată cu mențiunea „la interogatoriu”, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâta P. V. deține un apartament situat în ., . B. și este membru al Asociației de proprietari nr. 54 B.. În această calitate, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. j și art. 46 și art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, pârâta avea dreptul de a contesta lista de utilități în termen de 10 zile de la afișare iar pe de altă parte are obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale sau pentru servicii legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune.

Din examinarea listelor de cheltuieli aflate la dosarul cauzei, rezultă că în perioada 11._, pârâta a acumulat, cu titlul de cotă de contribuție la cheltuielile comune, o sumă de 834,92 lei din care 623,87 lei debit, sumă la plata căreia este obligată, potrivit prevederilor menționate anterior.

În ce privesc penalitățile de întârziere, instanța constată că, efectuarea calculului acestor pretenții bănești s-a realizat cu respectarea art. 49 alin. 1 teza finală din Legea nr. 230/2007 care prevede astfel: „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Din fișele depuse la dosarul cauzei fila 5 ds., rezultă penalități în cuantum de 211,05 lei.

Se constată așadar, în favoarea reclamantei, existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, în suma și cu titlul sus-arătate, sumă pentru care nu s-a făcut dovada achitării, deși, potrivit principiului general în materia probațiunii, consacrat prin art. 1169 C.civ, coroborat cu dispozițiile art. 1082 din același act normativ, debitoarea avea posibilitatea și chiar obligația de a acționa în sensul arătat.

Așa fiind, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, urmând a pronunța o soluție de admitere a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 54 B., prin reprezentant, cu sediul în B., ., .> în contradictoriu cu pârâta, P. V. domiciliată în B., ., ..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 834,92 lei din care 623,87 lei debit pentru perioada 11._ și 211,05 penalități aferente debitului pentru perioada 11._.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. C.L./ Tehnored. CMA

4 ex. /03.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7433/2013. Judecătoria BOTOŞANI