Partaj judiciar. Sentința nr. 7722/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7722/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 3280/193/2012
Dosar nr._ Partaj succesoral
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 27 IUNIE 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – P. A. - M.
GREFIER – Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7722
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta N. E. în contradictoriu cu pârâții N. C., N. A., N. (KARAASLAN) E. - I., N. (N.) A. M., N. G., N. (G.) E. - L., C. M., N. D., N. O. și N. C., având ca obiect partaj succesoral.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta, precum și pârâții N. C. și N. D., lipsă fiind celelalte părți, precum și apărătorul ales al reclamantei – avocat E. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, se constată că pârâta – reclamantă C. M. a depus la dosar o cerere, la care a anexat copia certificatului medico – legal nr. 655/D din 20.06.2013 și dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenționale, în cuantum de 251 lei.
Reclamanta depune la dosar adresa nr._ din 26.606.2013 emisă de Casa Județeană de Pensii B., prin care face dovada că pârâta C. M. a ridicat ajutorul de deces în cuantum de 1836 lei pentru mama sa – N. E. ; totodată, reclamanta depune copii xerox după 2 chitanțe privind plata impozitului pentru imobilul în litigiu pentru anii 2010 ; 2012.
Instanța procedează la luarea unei declarații comune părților prezente, prin care recunosc că pârâta C. M. a suportat o parte din cheltuielile de înmormântare în valoare totală de aprox. 1.500 lei, însă această sumă a fost acoperită de ajutorul de deces ridicat de C. M., suma totală aferentă cheltuielilor de înmormântare ale mamei lor ridicându-se la 6.200 lei, din care C. M. a suportat doar 1.500 lei, recuperați ulterior, iar diferența a plătit-o reclamanta, aceasta făcând și praznicele ulterioare, pârâta cumpărând sicriul, pomenile și mărunțișuri.
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Astfel, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul partajării bunurilor, așa cum a propus expertul prin raportul de expertiză efectuat în cauză, fără cheltuieli de judecată.
Pârâții prezenți sunt de acord cu admiterea acțiunii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 05.03.2012, sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta N. Gh.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții N. C., N. A., N. (K.) E. I., N. (N.) A.-M., N. G. și N. (G.) E. L., C. M., N. D., N. O. și N. C., a se constata deschisă succesiunea după defuncții N. G. și N. E., a se constata calitatea de moștenitori a reclamantei și pârâților, a se constata că masa succesorală se compune din suprafața de teren de 3 ha și 6500 mp situată în intravilanul și extravilanul . se dispune ieșirea din indiviziune și partajarea masei succesorale conform cotelor legale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, împreună cu pârâții sunt moștenitorii legali ai defuncților N. G. și N. E., masa succesorală fiind compusă din suprafața de 3 ha și 6500 mp și o casă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.669 Noul Cod Civil.
În dovedirea acțiunii, au fost depuse înscrisuri în copie, respectiv Titlul de proprietate nr._/13.10.2002 (fila 3), cererea pentru deschiderea procedurii succesorale după defuncta N. E. (fila 4), certificatul fiscal nr.4975/24.11.2011 (fila 6), certificatul de deces pentru N. E. (fila 7) și certificatul de deces după N. G. (fila 8), încheierea nr.12 de verificare a evidențelor succesorale după defuncta N. E. (fila 49), acte de stare civilă (filele 95-101, 113-118, 163-165), chitanța care atestă plata impozitului aferent anului 2013 (fila 162), chitanțe care atestă plata impozitului aferent anului 2010, 2012 (filele 176, 177), adresa nr._/26.06.2013 emisă de Casa Județeană de Pensii (fila 175).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 597,3 lei și timbrul judiciar de 5 lei.
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare, însă s-au prezentat în instanță, C. M. (fila 37) și N. C. (fila 38), ocazie cu care a fost administrată proba cu interogatoriul civil al acestora, iar pârâții N. G. și N. A.-M. au depus o declarație sub semnătură privată (filele 52, 54) prin care au arătat că doresc ca partea lor de moștenire să-i revină pârâtei N. A..
Pârâta C. M. a depus note scrise (fila 123, 171) prin care a reiterat faptul că nu este de acord să-i revină casa părintească surorii sale N. E., așa cum a propus expertul întrucât, înainte de deces, a îngrijit-o pe mama defunctă bolnavă și apreciază că ei i se cuvine casa părintească și pentru faptul că a vopsit tabla de pe casa în anul 2012 și are grijă de un câine, iar terenul din jurul acesteia este cultivat doar de ea, iar reclamanta vine doar și ia recolta.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 22.05.2013 (fila 152), pârâta C. M. a solicitat obligarea celorlalți moștenitori la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare, pe care le-a suportat în mod exclusiv, însă nu a propus probe în dovedirea acesteia, depunând doar un certificat medico-legal cu nr.655/D din 20.06.2013 (fila 174).
Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 251 lei (fila 173).
Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de ambele părți, proba cu expertiza cadastrală, raportul de expertiză fiind depus la filele 86-91, 133-139 și interogatoriul reclamantei N. E. și a pârâșilor N. C. și N. DANIELAa (fila 178) și C. M. (fila 37)
Analizând cererea reclamantei, cererea reconvențională și ansamblul probelor administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Situația de fapt
Conform certificatului de deces de la fila 8, la data de 13.02.1999, s-a deschis prin moarte, succesiunea după defunctul N. G., iar la data de 15.07.2010, s-a deschis succesiunea prin moarte și după soția acestuia, N. E. (fila 7).
În urma căsătoriei acestora au rezultat 5 copii, respectiv N. E. cu o cotă de 1/5 din masa succesorală, N. C. cu o cotă de 1/5, N. M. (fiu precedat) în locul căruia au venit la moștenire prin reprezentare N. A., N. (K. E. I., N. A.-M., N. G. și N. (G.) E. L., aflați în indiviziune cu o cotă indiviză de 1/5, C. M. cu o cotă de 1/5 și N. E. (fiu predecedat) în locul căruia au venit la moștenire prin reprezentare, N. D., N. O. și N. C., aflați în indiviziune cu o cotă indiviză de 1/5.
Deși pârâții N. G. și N. A.-M. au depus câte o declarație sub semnătură privată (filele 52, 54) prin care au arătat că doresc ca partea lor de moștenire să-i revină pârâtei N. A., având în vedere că nu s-a solicitat ieșirea din indiviziune și după defunctul N. M., autorul acestora, instanța nu va lua act de renunțarea la dreptul succesoral de către acești pârâți întrucât, cota legală de 1/5 revine fiecărei tulpini (corespunzătoare fiecărui copil al defuncților), urmând ca în cadrul fiecărei tulpini, acolo unde este cazul, moștenitorii să stăpânească în indiviziune bunurile primite până când vor solicita ieșirea din indiviziune după autorul lor.
La data de 13.10.2002 a fost emis Titlul de proprietate nr._/13.10.2002 pentru suprafața totală de 3 ha și 6500 mp, din care 34.900 mp situată în extravilanul ..600 mp situată în intravilanul . defunctului N. G..
Cu ocazia efectuării expertizei cadastrale dispusă în cauză (filele 86-91, 133-139), părțile au declarat că sunt de acord cu propunerea de lotizare făcută de domnul expert astfel că au fost făcute cinci propuneri de lotizare conform opțiunii părților, deoarece acestea s-au înțeles cu privire la modalitatea de partajare, mai puțin pârâta C. M., care a susținut și în fata instanței că dorește atribuirea casei părintești.
Din probatoriul administrat, reiese că nu sunt îndeplinite în persoana niciuneia dintre părți criteriile orientative prevăzute de art.6739 Cod procedură civilă, singur element pe care îl poate avea instanța în vedere fiind plata impozitul aferent bunurilor succesorale, inclusiv a casei și care a fost suportat începând cu anul 2010 și până în prezent doar de către reclamanta N. E., motiv pentru care, instanța apreciază că se impune ca această construcție să-i fie atribuită reclamantei.
Susținerile pârâtei că a efectuat lucrări de îmbunătățire la acoperișul casei nu au fost dovedite de aceasta, iar faptul că are grijă de câinele gospodăriei nu o îndreptățește la includerea în lotul său a casei părintești.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta C. M. prin care a solicitat aducerea la masa de partaj și a pasivului succesoral reprezentat de cheltuielile de înmormântare în cuantum de 3.000 lei, instanța apreciază că este neîntemeiată întrucât pârâta nu a făcut nicio dovadă în acest sens, iar cu ocazia administrării probei cu interogatoriul reclamantei N. E. și a pârâților N. C. și N. D., aceștia au recunoscut că pârâta a suportat doar suma de 1.500 lei cu ocazia înmormântării, însă a recuperat integral această creanță prin încasarea ajutorului de deces în cuantum de 1.836 lei, aspect dovedit cu adresa nr._/26.06.2013 emisă de Casa Județeană de Pensii B. (fila 175).
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.728 cod civil (în vigoare la data deschiderii succesiunilor), nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, oricare dintre coproprietari putând cere sistarea stării de indiviziune, solicitând partajul oricând, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv.
Partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate, în sensul ca bunul stabilit în comun pe cote părți este împărțit materialmente între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate sau asupra bunului ce formează obiectul coproprietății.
Prin urmare, pe calea acestui partaj judiciar, instanța este ținuta de a hotărî modalitățile concrete de partajare, adică de a stabili fie atribuirea bunului în proprietatea exclusiva a unuia dintre coproprietari, fie de a forma loturi si de a le atribui în natura fiecărui coproprietar, fie, în ultima analiza, de a dispune vânzarea bunului si de a împărți echivalentul bănesc între copărtași.
Principala modalitate de realizare a partajului este partajul în natura prin formarea de loturi si atribuirea acestora coproprietarilor. Aceasta modalitate se impune pentru a da eficacitate dreptului de coproprietate al persoanei asupra unui bun imobil, drept care îi permite sa se bucure de folosirea efectiva a bunului.
Având în vedere prevederile art.741 Cod civil potrivit căruia la alcătuirea loturilor fiecare dintre acestea trebuie să cuprindă, pe cât posibil, aceeași cantitate de bunuri imobile, de drepturi și 8de creanțe, precum si prevederile art.736 alin.1 Cod civil potrivit cărora fiecare copărtaș poate avea în natura partea sa de mobile sau imobile ce compun masa partajabila, instanța va proceda la alcătuirea loturilor astfel încât aceste prevederi sa fie respectate având în vedere și voința părților.
De altfel,conform art. 6739 Cod procedura civilă, instanța va tine seama de opțiunea părților și astfel, va dispune împărțirea masei succesorale conform expertizei topocadastru întocmită în cauză.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite acțiunea având ca obiect partaj succesoral, formulată de reclamanta N. E., în contradictoriu cu pârâții N. C., N. A., N. (K.) E. I., N. (N.) A.-M., N. G. ȘI N. (G.) E. L., C. M., N. D., N. O. ȘI N. C., și va constata deschisă succesiunea după defuncții N. G., decedat la data de 13.02.1999 cu ultimul domiciliu în loc.Gorbănești, jud.B. și N. E., decedată la data de 15.07.2010, cu ultimul domiciliu în loc.Gorbănești, jud.B..
Totodată, instanța va constata că au calitatea de moștenitori la moștenirea defuncților N. G. și N. E. reclamanta N. E., în calitate de descendent gradul I cu o cotă de 1/5 din masa succesorală și pârâții, N. C., în calitate de descendent gradul I cu o cotă de 1/5, N. A., N. (K.) E. I., N. A.-M., N. G. și N. (G.) E. L., în calitate de descendenți de gradul II, veniți la moștenire prin reprezentarea defunctului fiu N. M. (predecedat), cu o cotă de 1/5, C. M., în calitate de descendent gradul I cu o cotă de 1/5 din masa succesorală și N. D., N. O. și N. C. în calitate de descendenți de gradul II, veniți la moștenire prin reprezentarea defunctului fiu N. E. (predecedat), cu o cotă de 1/5.
Va mai constata că masa succesorală rămasă după defuncții N. G. și N. E. se compune din suprafața de 3 ha 6500 m.p. teren situat în intravilanul și extravilanul ., evidențiată în Titlul de proprietate nr._/13.10.2002, o casă de locuit cu suprafața construită de 96 m.p. compusă din 2 camere, 2 holuri, bucătărie, cămară și paravan și o anexă gospodărească cu suprafața construită de 37 m.p. compartimentă în 3 încăperi, iar valoarea masei succesorale este de 30.013,57 lei, din care terenul 14.799,93 lei, imobilul casă 13.578,24 lei și anexa 1635,40 lei.
Instanța va dispune ieșirea din indiviziune a părților, potrivit completărilor raportului de expertiză și va atribui în natură:
- reclamantei N. E., lotul 1 (colorat în negru în anexele 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 6.900 m.p. din care, în intravilan, suprafața de 595 m.p. situată în p.c. 41 categoria curți și construcții, suprafața de 1005 m.p. situată în p.c.41 categoria arabil, în extravilan, suprafața de 3.600 m.p. situată în p.c. 4/62 categoria arabil și 1.700 m.p. situată în p.c. 812/38 categoria pășune, împreună cu casa de locuit cu suprafața construită de 96 m.p. compusă din 2 camere, 2 holuri, bucătărie, cămară și paravan și o anexă gospodărească cu suprafața construită de 37 m.p. compartimentă în 3 încăperi;
- pârâtei C. M. lotul 2 (colorat în roșu în anexele 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 7.300 m.p. în extravilan, respectiv, suprafața de 1.900 m.p. situată în p.c. 812/38 categoria pășune, suprafața de 5.200 m.p. situată în p.c.33/7 categoria arabil și 200 m.p. situată în p.c. 45/29 categoria neproductiv;
- pârâtului N. C. lotul 3 (colorat în albastru în anexele 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 7.550 m.p. în extravilan, respectiv, suprafața de 4150 m.p. situată în p.c. 731/34 categoria fâneață, suprafața de 2000 m.p. situată în p.c.795/49 categoria arabil, suprafața de 500 m.p. situată în p.c. 794/6 categoria pășune, suprafața de 500 m.p. situată în p.c. 52/35 categoria pășune și 400 m.p. situată în p.c. 45/17 categoria neproductiv;
- pârâților N. A., N. (K.) E. I., N. A.-M., N. G. și N. (G.) E. L., moștenitorii defunctului N. M., lotul 4 (colorat în verde în anexele 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 7.550 m.p. în extravilan, respectiv, suprafața de 4150 m.p. situată în p.c. 731/34 categoria fâneață, suprafața de 2000 m.p. situată în p.c.795/49 categoria arabil, suprafața de 500 m.p. situată în p.c. 794/6 categoria pășune, suprafața de 500 m.p. situată în p.c. 52/35 categoria pășune și 400 m.p. situată în p.c. 45/17 categoria neproductiv;
- pârâților N. D., N. O. și N. C., moștenitorii defunctului N. E., lotul 5 (colorat în verde în magenta 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 7.200 m.p. în extravilan, respectiv, suprafața de 4200 m.p. situată în p.c. 731/34 categoria fâneață și suprafața de 3000 m.p. situată în p.c.115/56 categoria pășune.
Instanța va obliga reclamanta N. E. să plătească cu titlu de sultă suma de 3421,43 lei pârâtei C. M., suma de 3333,03 lei pârâtului N. C., suma de 3333,03 lei pârâților N. A., N. (K.) E. I., N. (N.) A.-M., N. G. și N. (G.) E. L. și suma de 3456,80 lei pârâților N. D., N. O. și N. C..
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. M. și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect partaj succesoral, formulată de reclamanta N. E., domiciliată în ., în contradictoriu cu pârâții N. C., domiciliat în .. Curtești, jud.B., N. A., domiciliată în ., jud.B., N. (KARAASLAN) E. - I., domiciliată în ., jud. B., N. A. M., domiciliată în ., N. G., domiciliat în ., jud. B., N. (G.) E. - L., domiciliată în ., jud. B., C. M., domiciliată în mun. B., .. 47, jud. B., N. D., domiciliată în ., N. O., domiciliat în . și N. C., domiciliat în ..
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. M..
Constată deschisă succesiunea după defuncții N. G., decedat la data de 13.02.1999 cu ultimul domiciliu în loc. Gorbănești, jud. B. și N. E., decedată la data de 15.07.2010, cu ultimul domiciliu în loc. Gorbănești, jud. B..
Constată că au calitatea de moștenitori la moștenirea defuncților N. G. și N. E. reclamanta N. E., în calitate de descendent gradul I cu o cotă de 1/5 din masa succesorală și pârâții, N. C., în calitate de descendent gradul I cu o cotă de 1/5, N. A., N. (K.) E. I., N. (NISTORICA) A.-M., N. G. și N. (G.) E. L., în calitate de descendenți de gradul II, veniți la moștenire prin reprezentarea defunctului fiu N. M. (predecedat), cu o cotă de 1/5, C. M., în calitate de descendent gradul I cu o cotă de 1/5 din masa succesorală și N. D., N. O. și N. C. în calitate de descendenți de gradul II, veniți la moștenire prin reprezentarea defunctului fiu N. E. (predecedat), cu o cotă de 1/5.
Constată că masa succesorală rămasă după defuncții N. G. și N. E. se compune din suprafața de 3 ha 6500 m.p. teren situat în intravilanul și extravilanul ., evidențiat în Titlul de proprietate nr._/13.10.2002, o casă de locuit cu suprafața construită de 96 m.p. compusă din 2 camere, 2 holuri, bucătărie, cămară și paravan și o anexă gospodărească cu suprafața construită de 37 m.p. compartimentă în 3 încăperi.
Constată că valoarea masei succesorale este de 30.013,57 lei, din care terenul 14.799,93 lei, imobilul casă 13.578,24 lei și anexa 1635,40 lei.
Dispune ieșirea din indiviziune a părților, potrivit completărilor raportului de expertiză, astfel:
Atribuie în natură:
- reclamantei N. E., lotul 1 (colorat în negru în anexele 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 6.900 m.p. din care, în intravilan, suprafața de 595 m.p. situată în p.c. 41 categoria curți și construcții, suprafața de 1005 m.p. situată în p.c.41 categoria arabil, în extravilan, suprafața de 3.600 m.p. situată în p.c. 4/62 categoria arabil și 1.700 m.p. situată în p.c. 812/38 categoria pășune, împreună cu casa de locuit cu suprafața construită de 96 m.p. compusă din 2 camere, 2 holuri, bucătărie, cămară și paravan și o anexă gospodărească cu suprafața construită de 37 m.p. compartimentă în 3 încăperi;
- pârâtei C. M. lotul 2 (colorat în roșu în anexele 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 7.300 m.p. în extravilan, respectiv, suprafața de 1.900 m.p. situată în p.c. 812/38 categoria pășune, suprafața de 5.200 m.p. situată în p.c.33/7 categoria arabil și 200 m.p. situată în p.c. 45/29 categoria neproductiv;
- pârâtului N. C. lotul 3 (colorat în albastru în anexele 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 7.550 m.p. în extravilan, respectiv, suprafața de 4150 m.p. situată în p.c. 731/34 categoria fâneață, suprafața de 2000 m.p. situată în p.c.795/49 categoria arabil, suprafața de 500 m.p. situată în p.c. 794/6 categoria pășune, suprafața de 500 m.p. situată în p.c. 52/35 categoria pășune și 400 m.p. situată în p.c. 45/17 categoria neproductiv;
- pârâților N. A., N. (K.) E. I., N. (N.) A.-M., N. G. și N. (G.) E. L., moștenitorii defunctului N. M., lotul 4 (colorat în verde în anexele 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 7.550 m.p. în extravilan, respectiv, suprafața de 4150 m.p. situată în p.c. 731/34 categoria fâneață, suprafața de 2000 m.p. situată în p.c.795/49 categoria arabil, suprafața de 500 m.p. situată în p.c. 794/6 categoria pășune, suprafața de 500 m.p. situată în p.c. 52/35 categoria pășune și 400 m.p. situată în p.c. 45/17 categoria neproductiv;
- pârâților N. D., N. O. și N. C., moștenitorii defunctului N. E., lotul 5 (colorat în verde în magenta 1-3 a raportului de expertiză) ce cuprinde suprafața totală de 7.200 m.p. în extravilan, respectiv, suprafața de 4200 m.p. situată în p.c. 731/34 categoria fâneață și suprafața de 3000 m.p. situată în p.c.115/56 categoria pășune;
Obligă reclamanta N. E. să plătească cu titlu de sultă suma de 3421,43 lei pârâtei C. M., suma de 3333,03 lei pârâtului N. C., suma de 3333,03 lei pârâților N. A., N. (K.) E. I., N. (N.) A.-M., N. G. și N. (G.) E. L. și suma de 3456,80 lei pârâților N. D., N. O. și N. C..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.06.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
P. A. – MihaelaTerțis G.
Redact. + tehnoredact. Jud. P.A.M.
Ex. 13 - 19 iulie 2013
| ← Acordare daune interese. art 580 ind.3 alin.2 CPC. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8216/2013.... → |
|---|








