Plângere contravenţională. Sentința nr. 2374/2013. Judecătoria BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2374/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 16414/193/2012
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BOTOSANI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 05 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - B. L. I.
GREFIER - D. S.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 2374
Pe rol judecata cauzei civile formulată de petentul M. D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, lipsă reprezentantul intimatului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Acordând cuvântul la probe, petentul solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă se încuviințează și se administrează în cauză proba cu înscrisurile depuse de părți la dosar.
Constatând administrat probatoriul încuviințat în cauză, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.
Petentul M. D. solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție contestat. Arată că a staționat pe partea dreaptă a carosabilului pentru a purta o conversație la telefonul mobil și că nu erau montate indicatoare cu semnificația „oprirea interzisă”.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată în data de 16.10.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petentul M. D. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța să anuleze procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.09.2012, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 140 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 8 din OUG nr. 195/2002.
În motivare se arată că, în data de 29.09.2012, la intersecția străzii Sucevei cu .. B., petentul a oprit pe partea dreaptă autoturismul pe care îl conducea pentru a purta o conversație la telefonul mobil. După finalizarea convorbirii telefonice, în timp ce își așeza o . bunuri în portbagajul autoturismului, la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție, iar un agent de poliție l-a sancționat contravențional cu amendă pentru că ar fi încurcat traficul, însă petentul susține că se afla pe prima bandă, iar între prima și a doua bandă exista linie discontinuă, ce permitea efectuarea manevrei de depășire, dar și că pe niciuna dintre cele două benzi nu circula vreun vehicul.
Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept și nu s-au atașat înscrisuri justificative.
Conform art. 36 din OG 2/2001, plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, cu toate măsurile dispuse prin acesta, procesul verbal fiind legal întocmit, iar fapta dovedită corespunzător.
În susținerea acestei soluții se arată că, în data de 29.09.2012, în jurul orei 14:45, petentul a oprit neregulamentar autoturismul cu număr de înmatriculare_ în apropierea intersecției străzii Sucevei cu .. B., pe banda întâi, în zona de preselecție pentru a îmbarca călători la ocazie.
În apărare s-au atașat originalul procesului verbal de contravenție, raportul agentului constatator, istoricul contravențional al petentului.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecata cauzei și în lipsa reprezentantului inspectoratului.
Pentru justa soluționare a plângerii contravenționale, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
În data de 29.09.2012, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, petentul M. D. a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 140 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 8 din OUG nr. 195/2002.
Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că, în data de 29.09.2012, în jurul orei 14:45, la intersecția străzii Sucevei cu .. B., petentul a oprit voluntar autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe banda întâi, stânjenind deplasarea celorlalți participanți la trafic.
Analizând legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând temeinicia aceluiași proces-verbal instanța constată potrivit art. 108 alin. 1 lit a) pct. 8 din OUG 195/2002 săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 8. oprirea neregulamentară.
Împrejurarea opririi de către petent a autoturismului cu număr de înmatriculare_, la intersecția străzii Sucevei cu .. B., pe banda întâi este certă, rezultând din probele administrate în cauză, fiind percepută personal de către agentul constatator. Totodată, instanța reține că petentul a recunoscut că a oprit autoturismul pe partea dreaptă, aceasta apărându-se nu în sensul inexistenței faptei, ci doar a faptului că oprirea s-a datorat pentru a purta o conversație la telefonul mobil, că între prima și a doua bandă exista linie discontinuă, ce permitea efectuarea manevrei de depășire.
Instanța apreciază așadar că situația de fapt, așa cum a fost reținută prin procesul verbal de contravenție corespunde realități.
Analizând elementele cauzei din perspectiva naturii și a oportunității sancțiunii aplicate, instanța reține că, potrivit dispozițiilor 108 alin. 1 lit. a) pct. 8 din OUG nr. 195/2002, contravenția reținută în sarcina petentului se sancționează cu amendă și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare. Intimatul a arătat că la sancțiunea aplicată în cauză, respectiv amendă în sumă de 140 lei s-a acordat semnificația cuvenită atât împrejurărilor care evidențiază pericolul social al faptei, cât și datele ce caracterizează persoana contravenientului.
Instanța reține însă și faptul că, fără a se nega valoarea dispozițiilor care prevăd exclusiv sancțiunea amenzii, legiuitorul a creat posibilitatea funcționării paralele a prevederilor art. 7 din OG nr. 2/2001, prevederi care permit o justă individualizare a sancțiunii pentru fiecare contravenție în parte, indiferent de reglementare.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Față de împrejurările mai sus reținute, instanța apreciază că fapta săvârșită de petent prezintă un grad de pericol social redus, nu a produs urmări grave, iar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment corespunde cel mai bine faptei săvârșite. Se va avea în vedere și faptul că sancțiunea nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate, spirit despre a cărui existență se poate face dovadă chiar și în situațiile în care prin instituirea unor obligații și a unor sancțiuni corelative se urmărește protejarea încrederii în instituțiile statului.
Având în vedere și dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța consideră că avertismentul ca sancțiune contravențională principală este suficient pentru atingerea scopului preventiv și sancționator, motiv pentru care, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, va admite în parte plângerea și va înlocui cu avertisment sancțiunea de 140 lei amendă aplicată petentului M. D. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 29.09.2012 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., urmând a se menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Totodată, instanța atrage atenția petentului că nu va mai beneficia de clemență în situația săvârșirii unor noi contravenții de aceeași natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de către petentul M. D., domiciliat în mun. B., .. 67, . B, . în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în mun. B., .. 57, jud. B..
Înlocuiește cu avertisment sancțiunea de 140 lei amendă aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 29.09.2012.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat BLI / 05.04.2013
Tehnoredactat DS / 08.04.2013
Ex. 4
← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 28-11-2013,... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 20-12-2013,... → |
---|