Plângere contravenţională. Sentința nr. 423/2013. Judecătoria BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 423/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 5501/193/2012
Dosar Nr.5501 /193/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B., SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 16.01.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P. A.
GREFIER – N. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR.423
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plangere contravențională formulată de petenta B. A. M. în contradictoriu cu I. Județean de Poliție B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la ambele strigări au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriri B., invocată din oficiu.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B.-Secția civilă, la data de 18.04.2012, sub nr._, petenta B. A.-M. , în contradictoriu cu intimatul I. de poliție Județean B., a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 12.04.2012, întrucât îl consideră netemeinic și nelegal.
În motivare, petenta a arătat că, prin procesul verbal contestat a fost sancționată pentru faptul că la data de 12 aprilie 2012 în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Daewoo Matiz în dreptul localității Hilișeu-H., oprită de un echipaj de poliție nu a putut prezenta asigurarea RCA valabilă . Arată petenta că a încercat să îi explice agentului constatator că autoturismul este în procedura de încheiere de contract de leasing că deține asigurare RCA valabilă, originalul fiind depus la dosarul de leasing, punându-i la dispoziție numărul și ., datele emiterii și expirării .
Petenta solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art.7 alin. 2, art. 21al. 3 din OG 2/2001, art. 105 din OUG 195/2002 .
În dovedirea plângerii, petenta a depus în copie: procesul verbal . nr._/12.04.2012, copie act de identitate, copie permis de conducere, poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA nr._, certificat de înmatriculare.
Potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 și art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995, plângerea petentei este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Legal citată, intimatul a depus întâmpinare și documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.04.2012.
Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea plângerii formulate împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, menținerea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta. .
La termenul din data de 14 noiembrie 2012, instanța din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, având în vedere dispozițiile art.32 din O.G.nr.2/2001 iar la termenul de azi a pus în discuția părților excepția invocată.
Analizând actele si lucrările dosarului în raport de excepția necompetenței teritoriale, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/12.04.2012, încheiat de către intimat, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art 101 alin.1 pct. 18 din O.G.nr.15/2002, reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 12.04.2012, ora 14:15, a circulat prin localitatea Hilișeu H., jud.B. (DJ 291 C ) cu vehiculul categoria A cu nr.de înmatriculare_ fără a avea asupra sa polița de asigurare obligatorie.
Față de caracterul absolut, peremptoriu și de procedură al excepției de necompetență teritorială și având în vedere dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanței îi revine obligația de a verifica dacă este competentă să soluționeze cauza.
Potrivit art. 32 al.2 din OG 2/2001 privind regimul contravențiilor, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit, de îndată, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar potrivit art.159 alin.3 Cod procedură civilă necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Din procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.04.2012 (fila 13), rezultă că fapta petentei, a fost săvârșită pe raza localității Hilișeu H., jud.B..
Potrivit dispozițiilor din H.G. nr.337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea Hilișeu H. este în circumscripția Judecătoriei D., jud. B. .
Având în vedere că art.32 alin.2 din OG 2/2001 stabilește o competență teritorială specială, absolută, derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de dispozițiile Codului de procedură civilă, inclusiv cele ale art.5, iar potrivit art.159 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția necompetenței teritoriale, motiv pentru care urmează a o admite și în baza art.158 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei D., jud. B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. invocată de instanță din oficiu .
Declină competența de soluționare a cauzei privind plângerea formulată de petenta B. A. –M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B., .. 4, ., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 12.04.2012, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B., în favoarea Judecătoriei D., jud. B. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat / Tehnoredactat Pj.A.
Ex 4 /06.02.2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 422/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9828/2013.... → |
---|