Pretenţii. Sentința nr. 4594/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4594/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 3605/193/2012
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 18.04.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – T. C.
GREFIER – B. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4594
Pe rol judecata pricinii civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta I. M. în contradictoriu cu pârâtul D. V..
Procedura legal îndeplinită, fără citare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 02.04.2013, situație consemnată în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată în data de 12.03.2012 pe rolul Judecătoriei B., reclamanta I. M. a chemat în judecată pe pârâtul D. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 7500 lei reprezentând pasiv succesoral, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că, în dosarul nr._ al Judecătoriei B., s-a luat act de tranzacția părților cu privire la averea succesorală rămasă de pe urma autoarei acestora. Bunurile imobile în litigiu au fost atribuite, astfel, reclamantei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către pârât. Arată reclamanta că s-a lăsat la latitudinea moștenitorilor dezbaterea pasivului succesoral, pârâtul arătând însă că nu dorește sub nicio formă să participe la datoriile succesiunii. Mai susține reclamanta că s-a ocupat singură de întreținerea părinților săi, în ultimii ani ai vieții acestora. De asemenea, a organizat singură funeraliile, praznicele și celelalte obiceiuri creștinești. Pasivul astfel cumulat a fost apreciat de reclamantă la suma de 15.000 lei.
A precizat reclamanta, la solicitarea instanței (fila 32), că suma de 15.000 lei invocată include cheltuielile avansate pentru funeraliile defunctei D. N. și pentru praznicele organizate la 40 de zile, 3 luni, 6 luni, un an, împreună cu alte cheltuieli bisericești. Totodată, s-a inclus în această sumă contravaloarea organizării ritualului de deshumare, la 7 ani, a defunctului său tată.
În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri. S-a solicitat, totodată, administrarea probei testimoniale și a probei cu interogatoriul pârâtului.
Pârâtul a formulat întâmpinare (fila 17), solicitând respingerea acțiunii ca netimbrată și, respectiv, ca neîntemeiată. A arătat pârâtul, în susținere, că nu a primit sulta la care s-a obligat reclamanta, prin tranzacția intervenită între părți, și că nu s-a realizat o dezbatere a pasivului întrucât acesta nu există, părțile contribuind în mod egal la întreținerea părinților lor și la înmormântarea acestora. Pe de altă parte, arată pârâtul, nu au fost incluse în masa de partaj, revenind exclusiv reclamantei, animalele rămase în gospodăria părinților, recoltele obținute de pe terenurile acestora, subvenția pentru animale, timp de doi ani, și ajutorul de înmormântare. Mai arată pârâtul că părinții săi pregătiseră toate cele necesare pentru înmormântare.
În dovedire, a solicitat administrarea probei testimoniale și a probei cu interogatoriul reclamantei.
La cererea reclamantei, în cauză s-a administrat proba testimonială, fiind audiați martorii A. E. și H. Hareta. Din oficiu, s-a dispus atașarea dosarului nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente în cauză instanța reține următoarele:
Instanța va respinge excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, reținând că în dosar s-a admis cererea de ajutor judiciar formulată de reclamantă și că, pe de altă parte, aceasta a achitat, în tranșele încuviințate, taxa de timbru aferentă pretențiilor sale.
Asupra fondului,
Părțile din cauză sunt descendenții defunctei D. N., autoare de pe urma căreia au rămas o . bunuri, cu privire la care cei doi moștenitori au înțeles să tranzacționeze, în dosarul nr._ al Judecătoriei B., atașat prezentei cauze. Reclamantei i-au revenit, astfel, toate imobilele, construcții și teren, pentru care s-a formulat/precizat acțiunea de partaj din dosarul menționat, pârâtul urmând a încasa, aferent cotei sale de ½, o sultă în valoare de 13.492,5 lei.
În pricina de față, invocând existența unui pasiv aferent moștenirii defunctei D. N., reclamanta a solicitat obligarea fratelui său pârât la plata a ½ din valoarea acestuia, respectiv 7500 lei.
Notează instanța, în acest context, că pretențiile reclamantei se circumscriu acțiunii de împărțeală judiciară, respectiv unui partaj suplimentar având drept obiect, exclusiv, pasivul succesiunii defunctei D. N.. În limita cheltuielilor pretins avansate pentru ritualul de deshumare a celuilalt autor, acțiunea este una în pretenții, dată fiind împrejurarea că succesiunea autorului menționat s-a deschis/s-a dezbătut încă din anul 2003-2004, doar în favoarea soției supraviețuitoare (fila 7 în dosarul atașat). Practic, neacceptând succesiunea tatălui lor defunct, părțile din cauză nu au calitatea de moștenitori ai acestuia, calitate aptă să justifice o dezbatere a pasivului moștenirii acestui autor.
De altfel, în absența acestei calități, pârâtul nici nu ar putea fi ținut a suporta un pasiv succesoral, pasiv ce revine, în mod exclusiv, în sarcina celui ce a acceptat moștenirea. Această concluzie rezultă, în mod ferm, din interpretarea prevederilor art. 774 cod civil - coerezii contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, fiecare în proporție cu ce ia.
Analizând, pe fond, temeinicia susținerilor reclamantei, instanța reține că aceasta nu a înfățișat, pentru niciuna dintre cheltuielile pretinse (aferente obiceiurilor creștinești/ritualurilor îndeplinite pentru ambii părinți), documente din care să rezulte avansarea vreunor sume în acest sens și, mai ales, cuantumul acestora.
Desigur, martorii reclamantei (filele 46, 47) au atestat, în mod concertat, că doar această parte s-a ocupat de funeraliile defunctei D. N. și de pomenirile ulterioare. S-a arătat, totodată, că s-au achiziționat o . bunuri și materii prime necesare organizării acelor evenimente. Cu toate acestea, martorii în discuție nu au fost în măsură să indice sumele în concret cheltuite și să compenseze, astfel, neajunsurile absenței unor înscrisuri doveditoare. Dimpotrivă, au învederat, în mod expres, că nu au cunoștință despre acest aspect.
Prin urmare, constată instanța, deși aparent certă, creanța invocată de reclamantă nu are și caracterul lichid prevăzut de lege (câtimea nu este determinată/determinabilă), motiv pentru care nu poate fi recunoscută în favoarea acestei părți. Se reține, în acest sens, că potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, reclamanta era ținută a proba existența creanței pretinse, în privința tuturor elementelor sale, și că, pe de altă parte, în speță nu se pune problema evaluării judiciare a unui prejudiciu, situație pentru care legea oferă criterii de apreciere (art. 1084 și urm. Cod civil). Nu s-ar putea reține, în consecință, împrejurarea că, pentru evenimente similare celor invocate de petentă, în condiții asemănătoare de loc și spațiu, s-ar avansa cheltuieli într-un anume cuantum, și acela aproximativ. Situația litigioasă dedusă judecății implică un număr mult prea însemnat de variabile (cantități de bunuri, de materie primă, prețurile practicate de furnizori, numărul de participanți la evenimente, etc.), aspecte ce nu pot fi acoperite, în mod judicios, prin apelul la simple aprecieri ale martorilor și, respectiv, la comparații.
Cu argumentele astfel expuse, instanța apreciază acțiunea reclamantei drept neîntemeiată, urmând a pronunța o soluție de respingere a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția netimbrării acțiunii, excepție invocată de pârât.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta I. M., cu domiciliul în B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul D. V., cu domiciliul în sat C., ., jud. B..
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./tehnored., Jud. MTC
4 ex., 20.08.2013
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 7302/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 7786/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








