Pretenţii. Sentința nr. 6868/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6868/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 12989/193/2012
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 6868
Ședința publică din data de 06 iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – M. R.-R.
Grefier – C. A.
Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Ș. A. D., în contradictoriu cu pârâta Ș. S..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 23.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, când, la cererea pârâtei pentru a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 29.05.2013, după care, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
Prin serviciul registratură, av. C. V. a depus concluzii scrise pentru pârâta Ș. S..
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 20.08.2012 sub nr._, reclamanta Ș. A. D., în contradictoriu cu pârâta Ș. S., a solicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății conform convenției dintre părți, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că în primăvara anului 2011 a plecat la lucru în Italia, convenind cu mama soțului Ș. C., pârâta Ș. S., să aibă grijă de fetița Ș. E. D., născută la data de 20.05.2008. Chiar dacă tatăl copilului a rămas în țară, nu a avut încredere să lase copilul în grija sa dat fiind persoana acestuia și vârsta fragedă a minorei, iar mama sa era și ea plecată la muncă în străinătate. Pârâta s-a oferit să o ajute cu fetița și astfel a convenit cu aceasta să îi trimită bani, ea să-i strângă și să-i restituie la venirea acesteia în țară, cu scopul de a cumpăra o casă pentru familia sa.
Reclamanta a precizat că a trimis lunar sume de bani între 350 - 400 euro, prin servicii de transfer de bani, în total suma de 3.000 euro, direct pe numele pârâtei, dar, în momentul revenirii în țară, în ciuda solicitărilor repetate, pârâta a refuzat să îi restituie suma de 3.000 euro, sumă ce reprezintă munca sa de un an de zile în Italia. Totodată, a arătat că în prezent nu are un loc de muncă, soțul nu o ajută cu nimic la întreținerea copilului, astfel că are mare nevoie de acești bani.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, au fost depuse, în copie, dovezile transferurilor de bani.
În proces, reclamanta a fost reprezentată de av. B. C. E., cu delegație la dosar, care semnat și cererea de chemare în judecată, având această împuternicire.
Pentru plata taxei judiciare de timbru în sumă de 118,85 lei reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, care a fost admisă prin încheierea din 22.04.2013, instanța dispunând scutirea integrală de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinare, pârâta Ș. S. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În fapt, pârâta a arătat că reclamanta a plecat la lucru în Italia, lăsând-o pe fiica acesteia, Ș. D. E., în vârstă de 3 ani, în grija sa, urmând să trimită lunar o sumă de bani pentru îngrijirea minorei. Banii care au fost trimiși de către reclamantă au fost pentru asigurarea unui trai decent minorei, respectiv pentru cumpărarea de alimente, îmbrăcăminte, medicamente atunci când se impunea, înscrierea la grădiniță și acoperirea cheltuielilor necesare pentru grădiniță, dar și pentru asigurarea lemnelor pentru încălzirea anexei în care locuia soțul reclamantei, care a rămas în țară. Începând cu luna aprilie 2011 până în luna mai 2012, minora a fost în permanență în îngrijirea sa, în luna septembrie 2011 a înscris-o pe minoră la grădinița din Trușești, a plătit fondul clasei și a achiziționat rechizitele necesare, iar în fiecare zi a cumpărat produse alimentare necesare pachetului pentru grădiniță, cheltuieli pe care nu le putea suporta din pensia sa de CAP în cuantum de 399 lei/lună.
Pârâta a învederat că reclamanta a trimis bani doar pentru perioada mai 2011 - decembrie 2012, iar minora s-a aflat în îngrijirea sa până în luna mai 2012, moment în care reclamanta a revenit în țară, astfel că pentru perioada ianuarie 2012 - mai 2012 a acoperit cheltuielile cu minora din economiile sale. Totodată, din suma trimisă de către reclamantă, i-a fost restituită suma de 200 euro, reprezentând sumă împrumutată pentru ca reclamanta să-și achite transportul până în Italia, a dat 300 euro părinților reclamantei și a achitat asigurarea de sănătate pentru soțul reclamantei, în cuantum de 647 lei, aceasta la solicitarea reclamantei.
În concluzie, pârâta a arătat că a fost de acord să o ajute pe reclamantă cu fetița, în sensul de a o îngriji și de a-i acorda cele necesare, însă pe cheltuiala reclamantei, întrucât situația financiară nu-i permitea să suporte costurile necesare, iar soțul reclamantei nu realiza niciun venit.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și proba testimonială cu martori, înscrisurile depuse fiind: adeverința din 15.04.2013, cuponul de pensie din luna decembrie 2012, chitanțele de plată din 26.09.2011 și din 21.05.2012.
Pârâta a fost asistată si reprezentată, după caz, de av. C. V., cu delegație la dosar, aceasta fiind împuternicită și cu drept de redactare a actelor de procedură.
Ulterior, reclamanta Ș. A. D. și-a diminuat pretențiile de la suma de 3.000 euro, la suma de 2.800 euro, arătând că diferența de 200 euro ce a fost împrumutată de la pârâtă pentru plecarea în Italia a fost restituită pârâtei din totalul de 3.000 euro.
Pârâta Ș. S. a formulat concluzii scrise, prin care a arăta că reclamanta a trimis în perioada aprilie 2011 - decembrie 2011 suma de 3.000 euro, iar în perioada ianuarie 2012 - aprilie 2012 nu a trimis niciun ban. Toată suma primită a fost folosită pentru întreținerea copilului și pentru spitalizarea soțului reclamantei, aspect cu care aceasta a fost de acord, așa cum rezultă din declarația martorei G. O.. Chiar dacă, eventualul surplus a fost convenit de părți să fie economisit, ca o condiție suspensivă, reclamanta nu a făcut dovada că s-a îndeplinit această condiție suspensivă, prin urmare în sarcina pârâtei nu s-a născut nicio obligație, iar în favoarea reclamantei niciun drept corelativ.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială, fiind audiate martorele G. O., pentru reclamantă, și B. S., pentru pârâtă, și au fost ascultate părțile, pe calea interogatoriului.
Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:
Reclamanta Ș. A. D. a învederat și a dovedit că a transmis pârâtei Ș. S. suma de 3.000 euro, în perioada aprilie 2011 - decembrie 2011, după cum urmează: suma de 400 euro, în data de 29.04.2011, suma de 350 euro, în data de 22.06.2011, suma de 400 euro, în data de 18.07.2011, suma de 350 euro, în data de 26.08.2011, suma de 350 euro în data de 26.09.2011, suma de 400 euro, în data de 14.10.2011, suma de 350 euro, în data de 18.11.2011, și suma de 400 euro, în data de 15.12.2011.
A solicitat ca pârâta să-i restituie suma de 2.800 euro, diferența de 200 euro reprezentând suma pe care ea a restituit-o pârâtei deoarece o împrumutase anterior de la aceasta.
Reclamanta a susținut că înainte de a pleca în Italia la muncă, a avut o înțelegere verbală cu pârâta ca aceasta să strângă toți banii pe care urma să-i trimită din Italia, economisirea fiind făcută în scopul cumpărării unei case, separat de înțelegerea ca pârâta să aibă grijă de copilul Ș. E. D., exclusiv pe cheltuiala proprie, ca formă de ajutor.
Dimpotrivă, pârâta Ș. S., care a recunoscut că a primit de la reclamantă suma de 3.000 euro în perioada aprilie 2011 - decembrie 2011, a arătat că a convenit verbal cu reclamanta să aibă grijă de fetița acesteia, Ș. E. D., în vârstă de 3 ani, pe toată perioada cât reclamanta ar fi stat în străinătate. Întrucât nu are resurse financiare suficiente să suporte și cheltuielile cu fetița, au convenit ca reclamanta să acopere cheltuielile privind întreținerea fetiței și numai în situația în care ar fi rămas necheltuită o parte din bani, această parte ar fi trebuit păstrată pentru reclamantă. Întrucât toți banii primiți au fost cheltuiți cea mai mare parte pentru întreținerea copilului, iar o mică parte pe seama soțului reclamantei sau a mamei reclamantei, dar cu acordul acesteia, pârâta a considerat că nu are ce bani să-i restituie.
Pârâta a învederat și împrumutul de 200 euro făcut reclamantei pentru a pleca în Italia, suma respectivă fiind reținută de ea cu titlu de restituire din cei 3.000 euro primiți de la reclamantă.
Starea de fapt astfel cum a fost prezentată de reclamantă este calificată în drept de către instanță în sensul că între reclamantă și pârâtă a avut loc un antecontract de depozit, antecontract care a fost înlocuit cu un contract de depozit la fiecare predare a banilor către pârâtă, știut fiind că depozitul este un contract real care ia naștere numai prin predarea obiectului depozitului, și că în baza contractului de depozit, s-a născut obligația pârâtei să păstreze suma de bani primită și să o restituie reclamantei la cererea sa.
Potrivit art. 1597 cod civil din 1864, dovada depozitului se face prin act scris, însă în cauză, dată fiind calitatea părților, pârâta fiind mama soțului reclamantei, rezultă o imposibilitate morală de a procura dovada scrisă, astfel că reclamanta a ales să facă dovada înțelegerii dintre părți cu martori. Chitanțele de plată depuse de reclamantă, ce au ca obiect transferurile de bani de la reclamantă la pârâtă, fac numai dovada faptului predării banilor către pârâtă.
Martora G. O., propusă de reclamantă, nu a asistat la înțelegerea părților de dinaintea plecării reclamantei în Italia, arătând că reclamanta a fost cea care i-a povestit că s-a înțeles cu mama soțului să aibă grijă de copil în perioada cât era plecată, însă pe cheltuiala reclamantei, adică cu banii pe care îi trimitea din Italia, și numai diferența urma să o strângă, drept urmare, a presupus martora, că suma de 3.000 euro reprezenta diferența rămasă după cheltuielile cu fetița. Tot martora G. O. a arătat că știe de la reclamantă că aceasta a fost de acord ca o parte din banii trimiși să fie folosiți cu ocazia unei internări a soțului ei în spital, dar că, în general, era exclusă folosirea banilor pentru soț, care a rămas acasă și care nu obținea niciun venit.
Martora B. S., propusă de pârâtă, a declarat că pârâta s-a îngrijit de nepoata sa cât reclamanta a fost plecată în străinătate și că reclamanta trimitea pârâtei bani în fiecare lună de cheltuială, fără să știe cât anume. Aceeași martoră a arătat că reclamanta a plecat în străinătate cu intenția de a strânge bani pentru a se muta la casa ei, deoarece stătea împreună cu pârâta.
La interogatoriul luat fiecărei părți, reclamanta Ș. A. D. a arătat că nu cunoaște ce pensie are pârâta, pensie din care pârâta ar fi trebuit să asigure întreținerea copilului, și a negat că a fost de acord ca pârâta să plătească asigurările de sănătate pentru soțul său, iar pârâta Ș. S. a recunoscut că în luna decembrie 2011 avea economisită suma de 600 euro, dar pe care a cheltuit-o în perioada ianuarie 2012 - mai 2012, deoarece nu a mai primit niciun ban de la reclamantă.
Coroborând probele administrate, instanța constată că între părți a avut loc o înțelegere cu privire la îngrijirea copilului reclamantei, Ș. E. D., în perioada de absență a reclamantei, dar nu pe cheltuiala exclusivă a pârâtei, ci cu ajutorul material al reclamantei, și doar în subsidiar, în măsura în care nu erau cheltuiți toți banii primiți, pârâta ar fi avut obligația păstrării acestora pentru a-i fi înapoiați reclamantei, care avea intenția să-și cumpere o casă.
Așa cum s-a arătat, antecontractul de depozit sau contractul de depozit nu au fost constatate printr-un înscris, iar depoziția martorei G. O. propusă de reclamantă nu a confirmat existența exclusivă a unui contract de depozit în forma învederată de reclamantă. Declarația martorei concordă cu poziția exprimată de pârâtă, respectiv că din banii trimiși pârâta trebuia să acopere cheltuielile cu întreținerea copilului și numai sub condiția suspensivă că ar fi rămas niște bani, ar fi avut obligația pârâta să-i strângă.
Din probele administrate, nu rezultă că pârâta a economisit vreun ban, banii fiind cheltuiți în cea mai mare parte pe seama copilului, diferența fiind justificată de pârâtă ca fiind alocată unor cheltuieli cu soțul reclamantei, Ș. C., dovedind că a achitat în numele acestuia asigurările de sănătate în sumă de 399 lei, potrivit chitanței nr. CASBT/_ din 26.09.2011, și în sumă de 248 lei, potrivit chitanței nr. CASBT/_ din 21.05.2012. Sub acest aspect, declarația martorei G. O. se coroborează cu susținerea pârâtei că reclamanta a fost de acord ca pârâta să folosească o parte din bani cu internarea soțului în spital. De asemenea, din declarația martorei B. M. rezultă că, în lipsa reclamantei, pârâta a avut grijă de fetiță, cumpărându-i cele necesare.
Totodată, instanța reține că reclamanta nu a mai trimis niciun ban în perioada ianuarie 2012 - mai 2012, perioadă în care pârâta a fost lipsită de suportul ei material pentru întreținerea copilului, justificând susținerea pârâtei că banii pe care-i avea economisiți în luna decembrie 2011, i-a folosit în perioada următoare.
Mai arată instanța că reclamanta nu a putut justifica din ce bani urma să întrețină pârâta copilul, căci la interogatoriu a arătat că nu cunoaște cuantumul pensiei obținute de pârâtă, lucru inexplicabil pentru un părinte care lasă copilul o lungă perioadă de timp în grija unei alte persoane. Cum pensia pârâtei nu depășea suma de 399 lei, astfel cum rezultă din cuponul de pensie din luna decembrie 2012, iar tatăl copilului nu contribuia cu nimic la întreținerea acestuia, fiind fără loc de muncă, coroborat cu declarațiile martorelor, instanța prezumă că banii trimiși de reclamantă aveau în primul rând destinația să acopere nevoile de trai ale copilului, specifice unui copil de trei ani care urmează și cursurile unei grădinițe.
Întrucât pârâta nu a dovedit că s-a îndeplinit condiția suspensivă a existenței unei sume de bani pe care pârâta să nu o fi cheltuit conform destinației convenite cu reclamanta, în prezența căreia să se formeze contractul de depozit având ca obiect banii respectivi, instanța constată că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.
Față de cele expuse, instanța va respinge cererea reclamantei astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta Ș. S., inclusiv cererea accesorie cu privire la cheltuielile de judecată, deoarece pârâta nu a căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea precizată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Ș. A. D., cu domiciliul în ., jud. B., la fam. V. C., în contradictoriu cu pârâta Ș. S., cu domiciliul în ., jud. B..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 06 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
pentru grefier aflat în delegație,
semnează grefier-șef
Red./Tehnored./jud. M.R.R.
Ex. 4/05.09.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 372/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 5044/2013. Judecătoria... → |
|---|
