Pretenţii. Sentința nr. 9010/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 9010/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 18169/193/2012

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința publică din data de 25.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. O. M.

GREFIER – C. C. M.

SENTINȚA NR. 9010

Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect pretenții privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 10 B. în contradictoriu cu pârâții E. F. și E. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ. De asemenea, se constată că la dosar s-a depus o cerere de către reclamantă prin care arată că pârâții au achitat suma de 1403,33 lei în data de 22.05.2013.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbateri.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.11.2012 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 10 B. a chemat în judecată pe pârâții E. F. și E. G. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata sumei de 1.403,33 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei octombrie 2010 – octombrie 2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că listele de cheltuieli au fost afișate lunar la avizierul de pe casa scării, însă pârâtul, deși nu a contestat cuantumul acestora, nu a achitat aceste cheltuieli.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 230/2007, ale art. 1073-1079 și art. 1080 C.civ..

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 50 alin.2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociației de proprietari și de plata timbrului judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: fișa analitică a debitorului( fila 5), liste de plată ( filele 9-33), procese verbal de stabilire penalități de întârziere (filele 6-8).

Legal citați, pârâții nu au depus la dosar întâmpinare și nici nu au fost reprezentați.

La data de 10.06.2013, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că pârâții au achitat în data de 22.05.2013 suma de 1.403,33 lei.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâții E. F. și E. G. sunt membri ai ASOCIAȚIEI DE P. NR. 10 B. și, în această calitate, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 32 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, au obligația de a achita sumele aferente din cheltuielile de întreținere comune.

În perioada octombrie 2010 – octombrie 2012, pârâții au datorat diferite sume de bani reprezentând cota de contribuție la cheltuielile comune de întreținere a imobilului, corespunzător fiecărei luni din acest interval de timp, așa cum sunt evidențiate în listele de plată lunare depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, acumulând în total, conform fișei analitice depuse la dosar suma de 1.403,33 lei ( fila 5), sumă pe care, așa cum a arătat reclamanta la data de 10.06.2013 ( fila 35), pârâții au achitat-o integral la data de 22.05.2013.

În condițiile în care suma pentru a fost formulată prezenta cerere a fost achitată de către pârâți, instanța urmează să rețină că prezenta cerere a rămas fără obiect și o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea având ca obiect pretenții privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 10 B., cu sediul în mun. B., ., nr. 4, Punct termic Luna, jud. B. în contradictoriu cu pârâții E. F. și E. G., domiciliați în mun. B., ., ., jud. B., ca rămasă fără obiect.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. O. M. C. C. M.

Red./Tehnored.Jud.V.O.M./5ex/16.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9010/2013. Judecătoria BOTOŞANI