Acţiune în constatare. Sentința nr. 6970/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6970/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 6970/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 08.07.2015
Completul compus din
Președinte – L. L.
Grefier – B. A.
Sentința civilă nr. 6970
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul A. M. P., în contradictoriu cu pârâta ..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 29.06.2015, apoi pentru astăzi, când:
I N S T A N ȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată în data de 07.10.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamantul A. M. P., a solicitat în contradictoriu cu pârâta . B., ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța:
- sa constate caracterul abuziv al clauzelor referitoare la perceperea comisionului de acordare credit cuprinse in art.9 lit. b din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.352/23.10.2007;
- sa constate caracterul abuziv al clauzelor referitoare la perceperea comisionului de administrare credit cuprinse in Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.352/23.10.2007;
- sa constate caracterul abuziv al clauzelor referitoare la perceperea comisionului de urmărire riscuri cuprinse in Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.352/23.10.2007;
- sa constate ca aceste clauze sunt nule si sa oblige parata sa le elimine din contract;
- sa oblige parata la restituirea comisionului de acordare credit, a comisionului de administrare credit, a comisionului de urmărire riscuri cu plata dobânzii legale aferente acestor sume încasate in mod abuziv de la data plății până la restituire efectiva;
- sa oblige parata la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 23.10.2007 a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice sub.352,din partea reclamantului contractul fiind semnat de împuternicitul A. S. M..
A mai arătat reclamantul că contractul conține clauze abuzive si ele se refera la comisionul de acordare credit de 1,95 % ,comision care a fost explicat in anexa nr. l la contractul de credit si a fost explicat prin aceea ca se aplica la valoarea creditului acordat si ca a fost reținut la prima tragere a creditului. Reclamantul a mai precizat că, aceasta clauza nu a fost negociata si reprezintă o disproporție intre drepturile si obligațiile părților in detrimentul consumatorului prin prisma perceperii unei sume de bani ce nu este datorata.
Apreciază reclamantul că și perceperea unui comision de administrare de 7.50 Euro lunar-art.9 lit. b din contract este o clauza abuziva, întrucât OUG nr.50/2010 si Legea 288/2010 interzice expres introducerea de noi comisioane. In plus, in art.3.9 din Anexa la contract se face mențiunea ca acest comision se percepe si pentru fracțiuni de luna.
Cu privire la perceperea comisionului de urmărire riscuri de 42 euro lunar, a arătat reclamantul că este nelegal, exagerat de mare fata de valoarea împrumutului, nu este explicat nici in contract si nici in anexa, adică nu se menționează care este semnificația lui,care este riscul acoperit si nici daca sumele percepute sub acest titlu se restituie sau nu in ipoteza in care riscul nu apare in timpul derulării contractului. De asemenea, și acest comision poate fi perceput si pentru fracțiuni de luna, iar toate comisioanele pot fi modificate de banca in funcție de evoluția pieței bancare.
Potrivit art. l din Legea 193/2000, a arătat reclamantul că, orice contract încheiat intre comercianți si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nefiind necesare cunoștințe de specialitate. În Contractul de credit bancar, precizează reclamantul că nu există nicio prevedere care sa ofere informații cu privire la destinația comisioanelor de acordare credit, de administrare credit, de risc.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1-7 din Legea 193/2000, art. 35, 37 OUG 50/2000, Legea nr. 288/2010.
În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri.
La data de 13.01.2015, reclamantul a depus completări la acțiune, în sensul că solicită să se constate caracterul abuziv al clauzelor referitoare la perceperea comisionului de acordare credit și implicit nulitatea absolută a acestei clauze cuprinse în art. 9 lit. b, din Contractul de credit nr. 352/23.10.2007, pârâta să fie obligată la eliminarea acestei clauze precum și a sumelor aferente comisionului de acordare credit bancar.
Reclamantul a mai solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei referitoare la perceperea comisionului de administrare credit și implicit nulitatea absolută a acestei clauze cuprinse în art. 9 lit. c din contractul de credit și obligarea pârâtei la eliminarea acestei clauze și a sumelor aferente comisionului de administrare credit de 7,50 euro lunar. S-a mai solicitat constatarea caracterul abuziv al clauzelor referitoare la perceperea comisionului de urmărire riscuri și implicit nulitatea absolută a acestei clauze cuprinse în art. 9 lit. f din contractul de credit nr.352/23.10.2007 și obligarea pârâtei la eliminarea acestei clauze și a sumelor aferente comisionului de urmărire riscuri de 42 euro lunar.
Pârâta a depus în ședința publică din 31.03.2015, întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a mai formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței să adapteze contractul de credit în sensul stabilirii dobânzii la valoarea de 10,9%, reducerii comisionului de administrare de la 7,5 Euro la 3,7 Euro și reducerii comisionului de urmărire riscuri de la 42 Euro la 21 Euro.
Pe cale de excepție a invocat:
- excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR – Sucursala B.,
- excepția prescripției dreptului material la acțiune în constatarea nulității clauzelor pretinse abuzive, respectiv restituirea sumelor de bani cu titlu de comisioane.
În motivare, pârâta a arătat că dispozițiile OUG 50/2010, nu sunt aplicabile contractului de credit nr. 352/23.10.2007, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010 prin care potrivit art. 39, art. 95 a fost modificat în sensul că dispozițiile Ordonanței nu se aplică contractelor în curs de desfășurare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a sucursalei B., pârâta a arătat că doar societatea mamă este titulara drepturilor și obligațiilor născute din contractul de credit încheiat cu reclamantul, sucursala fiind doar u dezmembrământ fără personalitate juridică.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în constatarea nulității clauzelor pretinse abuzive, respectiv restituirea sumelor de bani cu titlu de comisioane, menționează pârâta că perioada de timp în care persoana poate formula o acțiune în restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comisioane este de maxim trei ani și având în vedere că contractul de credit a fost încheiat la data de 23.10.2007, termenul de prescripție al acțiunii s-a împlinit la data de 23.10.2010.
Pârâta apreciază că aceeași soluție se impune a fi reținută inclusiv în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituire sumelor achitate în temeiul dispozițiilor din contractul de credit contestate.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că nu este îndeplinită niciuna din cele patru condiții care, îndeplinite cumulativ, pot duce la concluzia caracterului abuziv al unei clauze contractuale, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile părților, clauza trebuie să fie contrară cerințelor unei-credințe, clauza să nu fi fost negociată și clauza să nu se asocieze cu definirea obiectului.
Pârât a mai arătat că, clauzele au fost negociate sau puteau fi negociate de către un consumator diligent, clauzele contestate nu sunt contrare bunei-credințe și clauzele nu creează în detrimentul reclamanților un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Apreciază pârâta că, instanța trebuie să facă o analiză corectă a contractului de credit bancar, pentru a observa, că nici măcar reclamantul, în cererea de chemare în judecată, în virtutea principiului disponibilității, pare să nu fi invocat, cu adevărat, vreo cauză care să afecteze validitatea consimțământului său. Astfel, instanța de fond trebuie să rețină că împrumutatul a avut reprezentarea corectă a tuturor componentelor de cost ale creditului (dobânda și comisioanele contestate) și că, prin comun acord, a fost stabilită legea părților: contractul în forma în care a fost agreat / semnat inițial.
Pârâta a precizat că, clauzele referitoare la comisioane nu sunt abuzive. Pentru a-și asigura resursele financiare necesare, instituțiile de credit instituie o . comisioane menite a compensa o parte din costurile activității de creditare, precum costurile cu analiza dosarului de creditare în vederea acordării creditului (comisionul de acordare), costurile de administrare a creditelor deja acordate (comisionul de administrare), costurile de punere la adăpost în privința riscului de neplată a creditului (comisionul de urmărire riscuri), precum și costurile aferente fiecărei solicitări de transformare a creditului dintr-o valută în alta (comisionul pentru prima și următoarele solicitări).
În ceea ce privește cuantumul comisioanelor, și acesta se stabilește pe baza convenției părților, în funcție de aprecierea subiectivă a acestora. Prin semnarea contractului de credit, reclamantul și-a asumat obligația de a suporta pe lângă dobândă și comisioanele în cuantumul și modalitatea de plată prevăzute atât în contract cât și în graficul de rambursare, neexistând nici o dispoziție legală care să interzică perceperea acestor comisioane sau care să permită instanței să modifice cuantumul lor. S-a solicitat instanței să constate că valoarea acestor comisioane nu s-a
modificat pe parcursul derulării Contractului, aspect care nu a fost și nici nu poate fi
contestat de către reclamant.
Comisionul de acordare a creditului, a arătat pârâta că acoperă, costurile băncii generate de procesarea și analiza temeinică a dosarului clientului, de verificarea bonității acestuia și a garanțiilor oferite, de deschiderea contului de credit, de comisioanele acordate intermediarilor, iar nivelul acestuia este determinat ca procent din valoarea creditului acordat.
Cu privire la comisionul de administrare, pârâta a precizat că acesta se percepe pentru administrarea contului de credit și cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului, având aceeași valoare pe toată perioada de creditare.
Pârâta a mai arătat, de asemenea că, clauzele referitoare la comisionul de urmărire riscuri calculat la valoarea creditului nu sunt abuzive.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea prestațiilor, apreciază pârâta că acesta este neîntemeiat. Reclamantul nu a precizat temeiul juridic al cererii de restituire și nicio dispoziție din Legea nr. 193/2000 sau din directivele comunitare nu prevede, între efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze, pe acela al restituirii prestațiilor deja executate de părți.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu prevederile art. 4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, cu cele ale Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, ale Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice în vigoare Ia momentul încheierii contractului, art. 969 și urm. Cod Civ., Decretul nr. 167/1958, Noul cod civil și din Noul Cod de Procedură Civilă.
În apărare, pârâta a depus un set de înscrisuri.
În ședința publică din 04.05.2015, reclamantul a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei formulate atât pe cale de excepție cât și pe fond ca neîntemeiate.
Reclamantul a menționat că sucursala are capacitate de folosință și apreciază că se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a sucursalei B.. Reclamantul mai apreciază că nici excepția prescripției dreptului material la acțiune nu este dată în cauză, nulitatea absolută putând fi invocată oricând. S-a mai arătat că consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative și anume anularea clauzei respective.
Cu privire la cererea reconvențională, reclamantul a solicitat respingerea acesteia întrucât a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc, al comisionului de administrare și nu reducerea acestora.
Tot la acest termen de judecată, pârâta a depus o adresă prin care se menționează faptul că reclamantul a plătit comision de acordare în cuantum de 292,5 euro, comision de risc în cuantum de 3696 euro și comision de administrare în cuantum de 660 euro.
Prin încheierea de ședință din 22.05.2015, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BCR prin Sucursala B..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
În fapt, reclamantul A. M. P. prin mandatar A. S. M. a încheiat cu pârâta S.C. BCR S.A. BUCUREȘTI prin Sucursala B. contractul de credit bancar nr. 352/23.10.2007 pentru suma de 15.000 lei, pentru nevoi personale, creditul urmând a fi rambursat in termen de 120 luni de la data primei trageri din credit.
În ceea ce privește legea aplicabilă în cauză, instanța arată că, având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864 și de Codul comercial - în vigoare la momentul nașterii obligațiilor, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră, din punctul de vedere al tribunalului sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții pârâți având calitatea de consumator în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activității sale în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta reclamantă având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
Așadar, la analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.363/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.899/28.12.2007, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
De asemenea, vor fi avute în vedere și dispozițiile O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, intrate în vigoare la data de 21.06.2010, și în special art.95, potrivit căruia: ”(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită”.
Pe fondul cererii principale, Legea nr. 193/2000 prevede la art. 1 alin. (1) cu titlu de principiu că: „Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”, iar alin. 3 al aceluiași articol dispune: „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”
Prin urmare art. 1 al legii prevede cele două obligații ce incumbă comercianților în contractele cu consumatorii. Aceste două obligații sunt: o obligație pozitivă de transparență și una negativă de a nu stipula clauze abuzive.
Obligația de a nu stipula clauze abuzive reglementată prin art. 1 este explicată prin art. 4 din Legea nr. 193/2000, după cum urmează:
„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Textele mai sus citate stabilesc așadar criteriile generale în conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
- caracterul transparent;
- caracterul negociat;
- existența dezechilibrului semnificativ.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este datoria lui să prezinte probe în acest sens.
In ce privește comisioanele de acordare credit, de urmărire riscuri și de administrare, instanța reține următoarele:
Prin art. 9 lit. b, c și f din Contractul de credit bancar este stipulat:
” Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiare:
b. comision de acordare credit de 1,95% flat;
c. comision de administrare de 7,5 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzut la pct.1.
f. comision de urmărire riscuri de 42 euro lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat prevăzut la pct.1.”
Reclamantul – pârâți au solicitat constatarea caracterului abuziv al acestor clauze.
În privința clauzei prevăzute în convenția de credit la pct. 9 lit. b (referitoare la comisionul de acordare a creditului), pârâta – reclamanta a susținut că acest comision se achită pentru operațiunile realizate de angajații băncii cu ocazia acordării creditului, operațiuni ce presupun efectuarea unui număr mare de verificări și parcurgerea unui volum semnificativ de documente.
Instanța reține că obligația de a verifica dacă o persoană/cerere întrunește condițiile de creditare revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile acestor activități trebuie suportate de cel ce impune aceste verificări. Operațiunile realizate de angajații băncii sunt anterioare creditării efective, iar viitorul client nu are niciun control asupra activităților astfel desfășurate. Prestațiile băncii sunt anterioare întrunirii acordului de voință, consimțământul consumatorului intervenind după efectuarea acestora. Mai mult, acest cost nu este suportat decât de persoanele ce obțin creditul solicitat, deși aceleași resurse se consumă și în cazul cererilor ce nu se finalizează prin acordarea de credit.
În concluzie, instanța apreciază că suportarea de către consumator a unor costuri aferente unor demersuri anterioare creditului și în afara exprimării consimțământului, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar exigențele bunei-credințe nu sunt respectate, motiv pentru care va constata caracterul abuziv al clauzei.
In privința clauzelor prevăzute în convenția de credit nr. 352/23.10.2007 la pct. 9 litera c (referitoare la comisionul de administrare calculat la valoarea inițiala a creditului), se reține că potrivit respectivelor clauze contractuale pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe un comision de administrare reprezentând 0,05% din valoarea creditului contractat (7,5 euro lunar potrivit convenției).
Instanța apreciază ca această clauză contractuală prin care se stabilește comisionul de administrare determina un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, deoarece valoarea comisionului ce se achită lunar, pe toata durata creditului, se raportează la valoarea inițială a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelata cu valoarea soldului rămas de achitat în fiecare luna de plata a respectivului comision, în condițiile în care scopul comisionului, declarat de pârâtă, este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rata lunara achitata. Obligația de a efectua operațiuni în scopul rambursării creditului acordat revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile aferente acestor activități trebuie suportate de cel ce impune aceste operațiuni.
În consecință, în raport de art. 4 din Legea 193/2000, instanța va califica drept abuzive clauzele prevăzute în convenția de credit la pct. 9 litera c (referitoare la comisionul de administrare calculat la valoarea inițiala a creditului) si o va declara nula absolut.
Sub acest aspect, instanța are în vedere și practica judiciară în materie a instanței supreme, respectiv Decizia nr. 3913/13.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție in dosar_/3/2011, prin care s-a stabilit ca aceeași clauza care impunea un comision de administrare într-un contrat încheiat de parata reclamanta cu un alt client persoana fizica, are un caracter abuziv, întrucât generează un dezechilibru contractual prin operarea unui transfer inechitabil al riscurilor din sarcina băncii în sarcina consumatorului care nu a făcut altceva decât sa se conformeze cerințelor impuse de către banca.
Clauza contractuală privind comisionul de urmărire riscuri de 42 euro lunar, este justificată de către pârâta-reclamantă drept o contraprestație a reclamanților la obligația băncii de la proceda la analiza economico-financiară a solicitantului de credit, precum și a solidității garanțiilor propuse, împrejurări diferite de la un client la altul. D. fiind că reclamantul nu au adus garanții reale sau personale pentru executarea contractului, arată faptul că aceștia au consimțit la un credit mai costisitor, potrivit pârâtei –reclamante. În ipoteza în care comisionul de risc ar suplini lipsa unor garanții personale sau reale, garanții ce nu se activează în cazul în care clientul plătește creditul în termen, pentru identitate de rațiune, și comisionul de risc ar trebui să revină în patrimoniul consumatorului dacă acesta își onorează la timp obligațiile contractuale. Bineînțeles, această ipoteză ar fi validă în cazul în care comisionul de risc ar reprezenta în mod real un mod de garantare a creditului, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății. Riscul de creditare mai este numit și risc de insolvabilitate a debitorului, risc de nerambursare sau risc al deteriorării calității activelor bancare ( atunci când celelalte active au o pondere redusă în bilanțul băncii) și exprimă probabilitatea neîncasării efective, la scadență, a fluxului de numerar anticipat determinat de creditare (principalul plus dobânzile).
Riscul ratei dobânzii este riscul curent sau prospectiv care afectează câștigurile și capitalul, cauzat de modificarea ratei dobânzii.
Instanța reține că prevenirea riscului global de creditare are la bază două principii: divizarea riscurilor și limitarea riscurilor.
Altfel spus, nu este acceptabil ca o singură parte să suporte riscurile, acestea trebuind, în mod obligatoriu, să fie suportate de ambele părți, în caz contrar fiind creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților contractuale, fapt pe care instanța îl constata și în cauza dedusă judecății.
Instanța mai reține că orice bancă desfășoară operațiuni de monitorizare a situației creditului, acest lucru făcând parte din firescul activității bancare, iar costurile ar putea fi acoperite prin perceperea dobânzii, pârâta-reclamantă nejustificând, în mod credibil, de ce mai era nevoie și de comisionul de risc, mai ales că afirmația potrivit căreia acest comision trebuie suportat de consumatori, nu face decât să întărească ideea că această clauză, privind comisionul de risc, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorilor.
Caracterul semnificativ al dezechilibrului rezultă dintr-un simplu calcul economic, comisionul de risc fiind plătit lună de lună, de-a lungul derulării contractului, dublând practic dobânda.
Sub acest aspect, această clauză reprezintă un alt cost al creditului, cost care nu are o justificare într-o contraprestației din partea băncii.
Consecința constatării caracterului abuziv al clauzelor anterior analizate, în lumina art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000, atrage nulitatea absolută a acestor clauze, care, în temeiul art. 6 din Legea nr.193/2000 nu mai produc efecte asupra consumatorilor, contractul de credit putând continua și în absența clauzelor considerate abuzive.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de restituire a sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive, instanța reține că unul dintre principiile consecințelor juridice ale aplicării sancțiunii nulității îl reprezintă principiul retroactivității efectelor nulității ceea ce presupune ca nulitatea să producă efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului și anularea acestuia. Din acest principiu decurge un altul, respectiv cel al restabilirii situației anterioare, conform căruia tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care actul nu ar fi fost încheiat.
Instanța reține că aceste principii sunt aplicabile în speță. Excepția de la acest principiu, al restabilirii situației anterioare, o constituie contractul cu executare succesiva, iar justificarea acestei excepții constă în imposibilitatea obiectiva de restabilire a situației anterioare.
Insă, această excepție nu este aplicabila în cauză, întrucât contractul de credit nu este un contract cu executare succesivă, contract ce presupune ca obligațiile ambelor parți sa fie cu executare succesiva, ci este un contract uno ictu din moment ce prestația la care s-a obligat pârâta reclamanta a fost executată dintr-o dată, astfel că solicitarea pârâtei de respingere ca inadmisibilă a acestui capăt de cerere nu este fondată.
Având în vedere că pârâta-reclamantă a consimțit matematic la calculul realizat de reclamantul pârât privind cuantumul comisioanelor de acordare, de administrare și de urmărire riscuri, instanța va pârâta-reclamantă la plata sumei de 292,5 euro, reprezentând comision de acordare credit, 660 euro, reprezentând comision de administrare și suma de 3696 euro, reprezentând comision de urmărire riscuri.
În privința capătului de cerere accesoriu, anume plata penalităților aferente debitului, instanța reține că potrivit art. 1088 din vechiul C.civ., “la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală…Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut de a justifica despre vreo pagubă”. Pentru aceste considerente, instanța va obliga la plata dobânzii legale începând cu data de 07.10.2014 și până la data plății efective.
In ce privește cerere reconvențională, se reține ca pârâta-reclamantă a formulat-o doar cu caracter subsidiar, pentru situația admiterii capatului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al comisioanelor de administrare și urmărire riscuri. Instanța reține că adaptarea contractului intervine pe tărâmul executării contractului sub forma instituției juridice a impreviziunii și nu prin raportare la momentul încheierii contractului, așa după cum s-au analizat existența clauzelor abuzive și sancționarea acestora cu nulitatea absolută. În acest context, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională.
În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 C.proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată fiind făcută în termenul prev. de art. 452 C.proc.civ., respectiv până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, instanța va obliga pârâta-reclamantă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea, așa cum a fost precizată și formulată de reclamantul A. M. P., domiciliat în localitatea M., jud. B., cu sediul ales la cabinet avocat U. I. din Suceava, ., ., în contradictoriu cu pârâtaS.C. BCR S.A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 5, sector 3.
Constată că sunt abuzive clauzele contractuale incluse în Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 352/23.10.2007, respectiv clauzele cuprinse în art. art. 9 li. b), 9 li. c) 9 li. f), precum și art. 3.1, 3.7, 3.8, 3.9 din Condiții generale de creditare.
Dispune anularea clauzelor menționate.
Obligă pârâta-reclamantă la plata sumei de 292,5 euro, reprezentând comision de acordare credit, 660 euro, reprezentând comision de administrare și suma de 3696 euro, reprezentând comision de urmărire riscuri.
Obligă pârâta-reclamantă la plata dobânzii legale începând cu data de 07.10.2014 și până la data plății efective.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională.
Obligă pârâta-reclamantă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 4/ 04.09.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6971/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
