Contestaţie la executare. Sentința nr. 5479/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5479/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 5479/2015
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 28.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. L.
GREFIER – B. A.
Sentința civilă nr. 5479
Pe rol judecarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorii C. D., C. V. și C. R. (fostă D.), în contradictoriu cu intimații B. SA – București, D. I. și B. N. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constatând că la termenul anterior contestatorii au depus cerere de renunțare la judecata contestației la executare, cerere ce a fost comunicată părților adverse, care nu au formulat o poziție contrară, rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare formulată în cauză.
JUDECĂTORIA,
P. contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 21.02.2014, sub nr._, contestatorii: C. D., C. V. și C. R. au solicitat anulare tuturor actelor de executare silită demarate în dosarul de executare nr. 593/2013 de B.E.J. N. G., inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite din 27.11.2013 și a încheierii 593/27.11.2013.
Contestatorii au mai solicitat să se constate nulitatea absolută a Contractului de credit bancar nr. 335 din 28. 09. 2007, a contractului de ipotecă nr. 81 din 1. 10. 2007 și a actului adițional nr. 335/A/8. 10. 2010 și să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații a executare. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea C. R. a menționat că intimatul D. I. este soțul său, iar acesta a insistat ca atât ea cât și părinții săi să accepte să fie coplătitori la un credit pe care intimatul intenționa să îl contracteze.
S-a mai precizat de către contestatori faptul că au achitat o parte din rate, însă în urma diminuării salariilor din anul 2008, au ajuns în imposibilitate de plată astfel că în anul 2010 a u refinanțat creditul.
Contestatorii au arătat că motivul nulității absolute este anatocismul (dobândă la dobândă), atât în primul contract cât și în actul adițional.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 pct. 2, 711 pct. 2, art. 718 Cod proc. Civ., și art. 948 Cod Civil.
În dovedire, s-au depus înscrisuri, respectiv somație imobiliară, încheierea nr. 593/2013, încheiere din 27.11.2013, contract de credit nr. 335 din 28.09.2007, act adițional nr. 335/A/08.10.2010, grafic de rambursare.
Intimata a depus la data de 09.05.2014 întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, motivele invocate de contestatori fiind neîntemeiate.
Cu privire la capătul de cerere ce vizează suspendarea executării silite, intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, nefiind motivat și în lipsa unor motive temeinice, apreciază intimata că instanța nu poate dispune o astfel de măsură.
În apărare, intimata a depus înscrisuri, respectiv cerere de executare silită, notă de calcul a debitului, stare financiară client, dovezi de comunicare, notificare de plată.
Ca urmare a adresei instanței, s-a atașat prezentei cauze, dosarul nr._ și dosarul de executare nr. 593/2013 al B. N. G..
La data de 07.10.2014, contestatorii au formulat cerere de ajutor public judiciar, sub forma diminuării cu ½ din cuantumul taxei judiciare de timbru și eșalonarea acesteia pe o durată de doi ani, iar în subsidiar au solicitat eșalonarea taxei judiciare de timbru în tranșe lunare timp de 3 ani.
Intimatul Dărâgă I. a depus la data de 9.11.2014 întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a sa, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației.
Pentru termenul de judecată din 06.01.2015, contestatorii au înaintat cerere de renunțare la judecata celui de-al doilea capăt de cerere și la cererea de ajutor public judiciar.
La data de 9.04.2015, contestatorii au depus o cerere prin care menționează faptul că înțeleg să renunțe la judecata contestației la executare, cerere, care a fost comunicată părților adverse.
P. încheierea din 04.05.2015, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite.
Până la acest termen de judecată intimații nu au înaintat o poziție contrară față de cererea de renunțare la judecată.
Analizând cererea de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:
Având în vedere cererea de renunțare la judecată, instanța constată ca incidente dispozițiile art. 406 (1) Cod de procedură civilă conform cărora, ”reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.
Ținând cont de cererea scrisă de renunțare la judecată formulată de reclamantă și de dispozițiile art. 406 alin. 6 coroborate cu dispozițiile art. 424 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, care impun pronunțarea unei sentințe, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII ,
DISPUNE :
Ia act de renunțarea la judecarea contestației la executare formulate de C. D., C. V. și C. R., cu domiciliul ales la cabinet avocat A. N. L. din Câmpulung Moldovenesc, .. 2A, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimații BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S. A. – București, cu sediul în București, bulevardul Regina E. nr. 5, sector 3, D. I., cu domiciliul ales în B., ., ., . și BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC N. G..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 5/ 11.06.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 5467/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








