Plângere contravenţională. Sentința nr. 9579/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 9579/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 9579/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Ședința publică de la 22Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

GREFIER R. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9579

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. D. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut în ședința publică din data de 16.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.10.2015, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată în data de 23.06.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petentul M. D. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.05.2015, prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 390 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002..

În motivare se arată de către petent că a fost sancționat cu amendă întrucât în data de 11.05.2015, ora 23:17 circula cu luminile de ceață aprinse pe drumul dinspre Popas Cucorăni spre B..

Mai specifică petentul că în condițiile de la acea oră erau o vizibilitatea scăzută iar în acea zonă au avut loc nenumărate accidente mortale, fapt pentru care a considerat justificată aprinderea luminilor de ceață, astfel având o vizibilitaea mai ridicată, putând să fie ușor observat de ceilalti participanti la trafic.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.

În dovedire s-a anexat originalul procesului verbal de contravenție contestat.

Conform art. 36 din OG 2/2001, plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, cu toate măsurile dispuse prin acesta, procesul verbal fiind legal întocmit, iar fapta dovedită corespunzător.

În susținerea acestei soluții se arată că, în data de 11.05.2015, în jurul orelor 23.17 în zona Restaurantului Cucorăni, din loc. Cătămărăști Deal, .-a constatat că petentul conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ folosind sistemul de iluminare cu proiectoare de ceață în condițiile în care conditiile meteo nu impuneau folosirea acestora și pentru care pentru ceilalti participanti la trafic constituia un impediment major al vizibilității în trafic.

Mai arată intimata că faptele săvârșite de petent au fost constate în mod direct de către agentul constator.

În dovedire s-au depus originalul procesului verbal de contravenție în original (fila 11ds) și raportul agentului constatator (fila 15 ds.), dovada de comunicare a procesului verbal (fila 13 ds.) și dovada de îndeplinirii a procedurii (fila 14 ds.).

În temeiul art. 233 alin. 3 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea plângerii și în lipsa reprezentantului inspectoratului.

La data de 07.08.2015, petentul a formulat răspuns la intâmpinare prin care a reiterat cele afirmate in plângere.

Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:

În data de 11.05.2015, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 11.05.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 390 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002.

Pentru a aplica această sancțiune, s-a reținut că în data de 11.05.2015, ora 23.17, petentul conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ folosind sistemul de iluminare cu proiectoare de ceață în condițiile în care starea meteo nu impunea folosirea acestora și pentru care pentru ceilalți participanți la trafic constituia un impediment major al vizibilității în trafic.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Analizând temeinicia aceluiași proces verbal instanța reține că, potrivit de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002: „(1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:… b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:… 8. folosirea luminilor de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață;”

În privința temeiniciei actului contestat, instanța reține că agentul constatator, învestit cu atribute de autoritate publică, în limitele competenței sale, poate încheia procese verbale exclusiv cu privire la fapte pe care le percepe personal, forța juridică a procesului verbal, de act autentic, derivând tocmai din acest atribut.

În speță este vorba despre o contravenție constatată pe loc, prin propriile simțuri, de către agentul constatator, iar constatările personale ale agentului constatator cu privire la care nu se ridică dubii serioase de lipsă de obiectivitate, sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Instanța reține că petentul nu a dovedit o altă situație de fapt contrară celei reținute în procesul verbal de contravenție, astfel că prezumția conform căreia situația reținută în procesul verbal corespunde realității nu a fost răsturnată.

Însă, instanța va avea în vedere că nu s-a dovedit că fapta imputată a avut amploarea descrisă în procesul verbal pentru a justifica aplicarea sancțiunii pecuniare

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Față de aceste împrejurări, examinând sancțiunea aplicată petentului prin prisma criteriilor instituite de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că fapta săvârșită de contravenient și prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002 prezintă un grad de pericol social redus, nu au produs urmări grave, iar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment corespunde cel mai bine faptelor săvârșite.

Având în vedere și dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și dispozițiile art. 7 alin. 2 potrivit cărora avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui cu avertisment sancțiunea de 390 lei amendă aplicată petentului prin procesul verbal de contravenției . nr._ din 11.05.2015, încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul M. D., cu domiciliul în B., ., ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție B., cu sediul în B., .. 57, jud. B..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 390 lei, reținută prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.05.2015 în sarcina petentului, cu sancțiunea avertismentului.

Menține restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal întocmite.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. L. A. R.

Red./Tehnored.Jud. CL./A. R./4 Ex./21.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9579/2015. Judecătoria BOTOŞANI