Acţiune în constatare. Sentința nr. 599/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 599/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 599/2015
Dosar nr._ - acțiune în constatare-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 20.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. L.
GREFIER – R. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 599
La ordine judecarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanta J. R. F. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. SA .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B.-M. în substituirea avocatului P. B. pentru reclamanta și avocat O. în substituirea avocatului L. P. pentru pârâtă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus precizări din partea pârâta.
Avocat B.-M. pentru reclamanta, având cuvântul arată că își însușește sumele arătate de pârâtă prin precizări.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin avocat având cuvântul, solicită admiterea acțiunii în constatare, constatarea existenței în contractul de credit a clauzelor abuzive prev. la art. 3 lit.d, și art. 5 lit.a din Condiții speciale și art. 3.5, art. 8.1, art. 10.2 din Condițiile Generale, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza contractului de credit nr._/27.07.2007 cu titlu de comision de risc, întrucât aceste sume nu erau datorate, fiind impuse prin clauze abuzive, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția prescripției solicită respingerea acesteia având în vedere că este vorba despre un contract cu executare dintr-o dată, iar dreptul la acțiune se naște de la data constatării caracterului abuziv al clauzelor din contract.
Avocat O., pentru pârâtă, având cuvântul solicită admiterea excepției invocate iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii la netemeinică, raporturile dintre părți se derulează în baza unui act aditional.
Solicită instanței să observe că prin cererea de chemare în judecată nu se solicită anularea clauzelor din contractul inițial ci doar din Actul Adițional, iar perceperea acestui comision de risc a fost asumat de reclamantă astfel că, convențiile legal făcute au putere de lege între părți.
În temeiul art. 394 C.pr.civ. instanța se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată în data de 18.04.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta J. R. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să constate existența în contractul de credit nr._/27.07.2007 a clauzelor abuzive prevăzute la art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condiții speciale și art. 3.5, art. 8.1, art.10.1, art. 10.2 din Condițiile generale să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza contractului de credit nr._/27.07.2007 cu titlu de comision de risc, întrucât aceste sume nu erau datorate, fiind impuse prin clauze abuzive; obligarea pârâtei la înlăturarea clauzelor abuzive din contractul de credit nr._/27.07.2007 și, pe cale de consecință, la recalcularea ratelor lunare și la diminuarea soldului creditului cu valoarea sumelor încasate în mod nelegal iar în temeiul art. 453 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că la data de 27.07.2007 s-a încheiat contractul de credit nr._ între . pe de o parte și J. R. F. și J. O., pe de altă parte, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 91.000 EUR pe o durată de 178 luni.
Prin nenumărate adrese comunicate de către subsemnații V. reclamanții au arătat că nu sunt de acord cu perceperea comisionului de risc și cu modificarea dobânzii în mod unilateral.
Cu privire la clauzele abuzive din contract arată reclamantii că portivit art. 3 lit. d) din Condțiile speciale: Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de ia data comunicării", deși la litera a) se stipulase că "rata dobânzii curente ...fixă".
Precizează reclamanta că legislația referitoare la clauzele abuzive este o aplicație a solidarismului contractual, clauzele abuzive sunt o fațetă specifică legislației protecției consumatorului a leziunii, care este un dezechilibru contractual originar: (i) conform art. 6 din Legea 193/2000, clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator; (ii) art. 4, art. 14 din Legea 193/2000: clauzele abuzive sunt nule, administrația sau sistemul judiciar având atribuția de a constata, chiar și din oficiu, aceasta nulitate (intervenția judecătorului în contracte: judecătorul este competent nu numai să constate nulitatea clauzelor ci și să le înlocuiască cu alte clauze contractuale, care să corespundă cerinței echilibrului contractual și utilității: pentru părți a contractului; revizuire/reconstruirea contractului.
Mai arată reclamanta cu privire la comisionul de risc că este vorba de un tip de dobândă mascată, disimulată sub denumirea de comision, care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision. Această disimulare a dobânzii echivalează cu un doi.
Se mai arată că în situația în care consumatorul își îndeplinește întocmai obligațiile de plată, în favoarea băncii va opera o îmbogățire fără justă cauză, în defavoarea clienților care, cu toate că și-au îndeplinit obligațiile contractuale, au plătit lunar un comision de risc, fără ca riscul să se fi materializat.
Disproporția dintre drepturile și obligațiile contractuale ale părților este cu ușurință demonstrată întrucât, până la acest moment, consumatorii au suportat, pe de o parte, creșterea ratei lunare datorită devalorizării leului, iar pe de alta, comisionul de risc care punea banca la adăpost de orice risc, inclusiv de riscul probabil în situația inversă, în care cursul ar fi evoluat în sensul aprecierii monedei naționale.
Această situație demonstrează fără echivoc că toate prevederile din contract privitoare la perceperea unui comision de risc sunt clauze abuzive datorită dezechilibrului contractual pe care îl generează, prin transferul tuturor riscurilor în sarcina consumatorilor.
În acest sens, s-au pronunțat și instanțele de judecată, constatând cu putere de lucru judecat caracterul abuziv și, implicit, nulitatea clauzelor care permit perceperea acestui comision.
Reclamanta invocă prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu: consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Prin notele de apărare formulate, pârâta S.C. V. SA, a invocat pe cale de excepția prescripției partiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii.
În susținerea excepției se arată că pentru restituirea fiecărei sume curge o prescripție separata, de la data cand sumele reprezentând comision de risc s-au plătit.
Cum instanța nu si-a insusit, in alte dosare similare, punctul de vedere potrivit căruia ar opera o prescripție generala, in temeiul calificării acțiunii ca fiind in nulitate relativa, arătă ca opinia Curții Constutionale, exprimata . nr. 1535/2009 a Curții Constituționale, obiectul excepției de neconstituționalitate constituindu-1 prevederile art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți și consumatori, republicată), este aceea ca răspunderea întemeiata pe Legea nr. 193/2000 este o răspundere civila delictuala, cu o sancțiune specifica, a înlăturării clauzei constatate a fi abuziva.
Pe fondul cauzei, se arată că reclamantii nu au uzat de posibilitatea conferită de lege de a notifica denunțarea unilaterală a actului aditional implementat tacit.
Se mai arată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive.
Clauza reglementata la art. 5 din Convenția de Credit a fost negociata. Adeziunea vizează exclusiv condițiile generale ale contractului. Chiar dacă s-ar considera că Legea 193/2000 permite verificarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, instanța va observa că nu sunt îndeplinite condițiile anulării acesteia.
Având în vedere că toți Clienții au semnat Convenția de Credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condițiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți.
Riscul bancar este o noțiune inerentă activității de creditare care are la rândul său sorginte economică și se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garanție autonomă, cauțiune.
Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei (fila 1-3 ds, vol.II.) și proba cu expertiza contabilă (fila 256-275 ds. ).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
În fapt, la data de 27.07.2007 reclamanții au încheiat cu pârâta S.C. V. R. S.A.- Sucursala B., contractul de credit bancar nr._/27.07.2007 pentru suma de_ euro, creditul urmând a fi rambursat în 178 rate lunare de la data încheierii convenției.
Instanța constată că, pe parcursul derulării contractului de credit pârâta S.C. V. R. S.A. – Sucursala B., și-a asigurat rambursarea creditului printr-o paletă largă de măsuri menite să garanteze plata creditului și a dobânzilor aferente constând în faptul că, riscul valutar este acoperit de plata în moneda creditului (euro), dobânda nu a depășit niciodată nivelul maxim al indicatorilor de referință, plata întârziată este un risc acoperit de dobânda penalizatoare, neplata este un risc acoperit de ipotecă de rang I și II în favoarea băncii, distrugerea garanției este un risc acoperit de asigurarea obligatorie, deprecierea garanției imobiliare este un risc înlăturat de faptul că imobilul adus ca și garanție are o valoare mult mai mare decât sumele împrumutate.
Instanța reține că potrivit O.U.G. nr. 50/2010 permite băncilor să aibă doar patru tipuri de comisioane: de analiză dosar, de administrare credit, de rambursare anticipată, și un ultim comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor iar pârâta a inserat în contractul de credit bancar nr._/27.07.2007, un comision suplimentar identificat ca și comision de risc, nepermis de actul normativ arătat.
Astfel, instanța constată că respectivele clauze conțin următoarele aspecte juridice: pct. 3 lit. d intitulată „data ajustării dobânzii”, din secțiunea „condiții speciale” ale contractului de credit bancar nr._/15.10.2007 prevăd că „banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării;”.
În ce privește pct. 5 lit. a intitulată „comision de risc” din secțiunea „condiții speciale” ale contractului de credit bancar nr._/15.10.2007, această clauză prevede că: „0,19% aplicat soldului creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.”
La pct. 8.1 lit. c, lit. d, lit. e și pct. 8.3 din secțiunea „scadența anticipată”, cuprinse în anexa condiții generale ale contractului de credit bancar nr._/15.10.2007 se prevede că: „în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției”, „în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”, „împrumutatul sau terțe persoane au inițiat acțiuni sau proceduri prin care veniturile acestuia să fie distribuite între creditorii săi”.
Iar potrivit pct. 10.1 și 10.2 din secțiunea 10 intitulată „costuri suplimentare”, din condițiile generale ale contractului de credit bancar nr._/15.10.2007, se arată că: „referitor la convenție pot apărea la data semnării sau ulterior modificări (inclusiv de interpretare), ale oricăror acte normative aplicabile, care a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite…impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice altă cerință similară…al căror rezultat este i) creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit, ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției”, respectiv „ în oricare din cazurile mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru cresterea costurilor, sau a altor rambursări.”
În drept, instanța reține că este învestită cu judecata unei acțiuni în constatare a clauzelor abuzive lovite de nulitatea absolută în temeiul O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate de comercianți și consumatori, pentru primul capăte de cerere iar în ce privește al doilea capăt de cerere se solicită „obligația de a da” întemeiată pe dispozițiile legale amintite mai sus raportate la necesitatea repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, precum și pe dispozițiile art. 1092 și următoarele Cod civil.
Făcând aplicarea art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate prin întâmpinările depuse la dosar.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța o va respinge, cu motivarea că, deși este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă, așa după cum se va arăta mai jos, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, în ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține pârâta.
De altfel, chiar susținerea pârâtei este contradictorie în conținut, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Așa după cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulată de către reclamanți, aceasta nu se referă la vicierea consimțământului ci la constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, or, după cum s-a arătat mai sus, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective.
Este greșită susținerea pârâtei, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității clauzelor de împrumut bancar ar fi unul specific nulității relative, și nu celei absolute.
După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților neputând fi apreciat ca prescris.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” iar art. 4 alin. 2 din același act normativ prevede că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale sunt considerate clauze abuzive, potrivit art. 4 alin. 4 coroborat cu art. 1 lit. g din anexa Legii nr. 193/2000.
În cauza de față, contractele de credit încheiate între părți nr._/27.07.2007 intră sub incidența Legii nr. 193/2000 întrucât împrumutatul are calitatea de consumator iar pârâta, de comerciant. Aceste prevederi legale sunt conforme cu art. 1 pct. 2 lit. a și b din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.
În momentul în care au fost încheiate aceste convenții, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractele încheiate sunt contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Aspectele particulare au vizat doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobândă și comisioane, termenul împrumutului și garanțiile constituite. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către Bancă.
Față de acestea, instanța consideră clauzele prevăzute la pct. 3 lit. d, pct. 5 lit. a, din secțiunea „condiții speciale” ale contractului de credit bancar nr._/15.10.2007., încheiate între părți precum și clauzele cuprinse în pct. 3.5 și pct. 8.1 lit. c, lit. d, lit. e și pct. 8.3 din secțiunea „scadența anticipată”, cuprinse în anexa condiții generale ale contractului de credit bancar nr._/27.07.2007, ca fiind abuzive.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. În schimb, în cauză pârâtele nu au probat în nici un mod că ar fi negociat în vreun fel cu reclamantul clauzele celor două convenții de împrumut ceea ce face ca, în privința clauzelor contestate, să fie aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.
Referitor la dobânda datorată de împrumutat băncii, în cuprinsul convenției de credit nr._/15.10.2007, pct. 3 lit. d s-a prevăzut că, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării.
Cu privire la aceste clauze de impreviziune a efectelor contractului în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii sale, instanța le apreciază ca având, de asemenea, caracter abuziv.
Aceasta întrucât, pe de o parte, în speță nu s-a făcut dovada negocierii lor directe cu reclamantul, în acord cu prevederile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 iar pe de altă parte, întrucât ele creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, oferind pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și, implicit, dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantului, fără ca noua rată să fie negociată cu acesta deși efectele manifestării unilaterale de voință a pârâtei se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului reclamantului.
Astfel, în timp ce banca are dreptul de a stabili în mod unilateral o dobândă majorată și de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamantului este acela de a fi informat asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecință, prescripțiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.
Ori, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator, este considerată ca fiind abuzivă, încadrându-se în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. a din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract”.
Instanța reține, totodată, că motivul legat de „ajustarea dobânzii”, care conferă dreptul băncii de a revizui unilateral structura ratei dobânzii, fără prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat în termeni clari și neechivoci, astfel încât se poate considera că acesta nu reprezintă un „motiv” în înțelesul Legii nr. 193/2000.
Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv de natură a conduce la revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitate de a cunoaște, din momentul încheierii contractului, aspectul majorării ratei dobânzii, în ipoteza producerii situației vizate. Necesitatea unei asemenea prezentări se impune cu atât mai mult în eventualitate unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze pentru ca instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs.
Deosebit de aceasta, chiar dacă s-ar accepta ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă ar trebui ca în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Ori, o astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este una abuzivă.
Referitor la noțiunea de „comision de risc” prevăzut în contractul de credit de credit nr._/27.07.2007, pct. 5 lit. a instanța reține, de asemenea, faptul că aceasta nu a fost explicată în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor în care este perceput. Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar convenția de credit (fie în cadrul condițiilor generale, fie în cadrul condițiilor speciale), instanța nu poate aprecia asupra legalității acestei sume, în aceeași situație fiind și reclamantul, în calitate de împrumutat.
Deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanța reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsura în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa. Împrejurarea că societatea pârâtă ar justifica încasarea comisionului de urmărire riscuri eventual ca pe o compensație pentru posibilele riscuri generate de neexecutarea obligațiilor contractuale, nu înlătură necesitatea inserării unei obligații corelative din partea împrumutătorului pentru situația în care neexecutarea nu se produce, ceea ce nu s-a realizat prin convențiile de credit încheiate cu reclamantul.
Rezultă așadar, că prin perceperea „comisionului de risc” s-a creat un dezechilibru în privința contraprestațiilor părților deoarece acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând un corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.
Pârâta a invocat faptul că perceperea comisionului este necesară pentru acoperirea unor riscuri decurgând din recuperarea creditului pus la dispoziție.
Este adevărat că instituțiile bancare, sunt ele însele supuse riscurilor, prin chiar activitatea bancară pe care o desfășoară și, de aceea, BNR autorizează instituțiile bancare numai în măsura în care acestea pot dovedi deținerea unei rezerve minime obligatorii - rezerva valutară și în moneda statului unde își desfășoară activitatea - tocmai pentru ca în cazul creditelor neperformante, sau a condițiilor de faliment, delapidare, etc. să existe asigurarea că rezerva este acoperitoare pentru aceste riscuri.
Ideea de ansamblu este, așadar, că pentru a se înființa și apoi a funcționa, o instituție de credit trebuie să îndeplinească anumite cerințe. În cazul în care nu sunt îndeplinite respectivele cerințe, există un risc pentru consumatori, motiv pentru care instituțiile bancare sunt supuse supravegherii permanente a Băncii Naționale a României ( BNR ).
Rațiunea pentru care sunt instituite aceste „cerințe " (conform O.U.G. nr. 99/2006, modificată) și mecanisme de supraveghere constă în aceea că, de fapt, voința legiuitorului este ca cei protejați să fie clienții instituțiilor de credit, nu ca aceștia să suporte toate riscurile.
Așadar, ceea ce este abuziv, în speță, la perceperea comisionului de risc și crează un dezechilibru între părți este dubla asigurare a creditului, impusă împrumutatului - atât prin asigurarea băncii că în caz de neplata a ratelor împrumutatul este executat silit (art. 9.1 lit. f), cât și prin perceperea unor sume de bani, procentuale, lunar la sold, pentru acoperirea riscului creditului.
Nu în ultimul rând, sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 lit. a din convențiile de credit, instanța reține că, comisionul de risc nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului, pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda, și dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu, (conform OG 21/1992), ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru motivele arătate mai sus, instanța va considera abuzive și clauzele identificate la pct. 8.1 lit. c, lit. d, lit. e și pct. 8.3 din secțiunea „scadența anticipată”, cuprinse în anexa condiții generale ale contractului de credit bancar nr._/27.07.2007.
Prin urmare, pentru toate considerentele de mai sus, instanța va constata existența clauzelor abuzive cuprinse în pct. 3 lit. d, pct. 5 lit. a, din secțiunea „condiții speciale” ale contractului de credit bancar nr._/27.07.2007, pct. 8.1 lit. c, lit. d, lit. e din secțiunea „scadența anticipată”, cuprinse în anexa condiții generale ale contractului de credit bancar nr._/27.07.2007 și, pe cale de consecință, reținând caracterul ilicit al stipulării acestor clauze în convențiile de credit și în cuprinsul anexelor la contractele de credit, va obliga pârâta să modifice contractele de credit anterior menționate în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Potrivit art. 1092 cod civil se prevede că „orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără sa fie debit este supus repetitiunii.” Astfel, în baza art. 1092 și următoarele C.civ., va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor reprezentând comision de risc, perceput de pârâtă și achitate de reclamanți, în cuantum de 0,19% aplicat la soldul creditului plătit lunar, conform planului de rambursare anexă la contractul de credit bancar nr._/27.07.2007, de la data încheierii convenției, până la data ultimei plăți, respectiv suma de_,24 euro, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 91 ds.
Analizând legalitatea și temeinicia cererii reclamanților cu privire la prevederile dispozițiile clauzelor reprezentate de pct. 10.1 și pct. 10.2 din secțiunea 10 „costuri suplimentare”, instanța o va respinge ca nefondată, cu motivarea că, aceste clauze se referă la situația în care apar modificări de interpretare ale legilor sau a altor prevederi, fiind clauze obiective a căror aplicare, nu se realizează exclusiv de către bancă ci ca efect al intervenției unei terțe persoane, în speță legiuitorul sau alte entități care produc fără voința directă a băncii, modificarea costurilor de creditare.
Instanța constată că, în acord cu lit. g din Legea nr. 193/2000, aceste clauze conțin elemente de identificare precum „impozit”, „taxă”, „suma principală” respectiv „dobânzi”, care pot stabili un cadru coerent chiar dacă perfectibil, a terenului pe care se va activa respectivele clauze contractuale.
Având în vedere întinderea în timp, în ce privește durata de derulare a contractelor de credit bancar, aceste clauze sunt menite să asigure o constantă a activității bancare, plecând de la premiza că orice contract de credit, indiferent de persoana beneficiarului creditului ori de destinația acestuia, împrumutatul are obligația restituirii în întregime a sumelor de bani la termenul prevăzut, în scopul garantării activității bancare, fără de care se pune în pericol posibilitatea de creditare atât cea anterioară cât și cea viitoare, cu consecințe incomode în activitatea economică în general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția invocată.
Admite în parte acțiunea având ca obiect „acțiune în constatare” formulată de reclamanta J. R. F., cu domiciliul în B., . nr. 30, ., . în contradictoriu cu ., cu sediul social în Sector 2, Soseaua P. nr. 42, . 10, București.
Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la pct. 3 lit. d, pct. 5 lit. a, din secțiunea „condiții speciale” ale contractului de credit bancar nr._/27.07.2007.
Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la pct. 3.5 din secțiunea „plăți”, pct. 8.1 lit. c, lit. d, lit. e din secțiunea „scadența anticipată”, cuprinse în anexa condiții generale ale contractului de credit bancar nr._/27.07.2007.
Obligă pârâta să modifice contractul de credit bancar nr._/27.07.2007 cu toate anexele sale, inclusiv graficul de rambursare, în sensul înlăturării clauzelor a căror nulitate absolută a fost constatată prin prezentul dispozitiv.
Constată că reclamanții au plătit în favoarea pârâtei, cu titlu de plată nedatorată, sumele de bani constând în comisionul de risc, prevăzut la art. 5 lit. a din subsecțiunea 5 intitulată „comisioane”, din secțiunea „condiții speciale” ale contractului de credit bancar nr._/27.07.2007.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma încasată cu titlu de comision de risc în cuantum de 0,192% aplicat la soldul creditului plătit lunar, conform planului de rambursare anexă la contractul de credit bancar nr._/27.07.2007, de la data încheierii convenției, respectiv suma de_,24 euro.
Respinge restul pretențiilor formulate de reclamanți ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. C. R. R.
Red. CL/ Tehnored. R. R./ e x. 4/09.02.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 594/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 633/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|
