Acţiune în constatare. Sentința nr. 5559/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5559/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 5559/2015
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 29.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – T. C.
GREFIER – C. C. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5559
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta O. B. S.A.
Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 15.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera ,a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.05.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.05.2014 sub nr._, reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâta O. B. S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută/anularea clauzei prevăzută la art. 9.1 lit. b)-comision de rambursare anticipată:2,50% deoarece reprezintă o clauză abuzivă; să se constate nulitatea absolută/anularea clauzei prevăzută la art. 12.2 în sensul ca plata creditului să se facă folosind cursul de schimb valutar comunicat la data plății, cu obligarea pârâtei să compenseze sumele de bani achitate de reclamant și încasate conform acestor clauze cu restul debitului, până la concurența primei sume.
În motivare, reclamantul a arătat că între părți s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ /17.09.2007 prin care banca acorda împrumutatorului un credit de 33.280 CHF. În ce privește clauza privind comisionul de risc, reclamantul arată că, în conformitate cu art. 4 indice 4 din Regulamentul BNR 3/2007 împrumutatorii sunt obligați să informeze clienții prin menționarea posibilității modificării, în sensul majorării a sumelor datorate, în cazul materializării riscului valutar ori în cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzut în contract. Reclamantul consideră că prin perceperea acestui comision, banca realizează câștiguri imense.
În ce privește clauza privind plata creditului la cursul de schimb de la data plății și nu la raa de schimb de la data semnării contractului, reclamantul invocă art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din data de 05.04.1993 în sensul că obiectul principal al contractului nu acoperă o clauză cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute. Arată, totodată că art. 4 alin. 2 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil. De asemenea, art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că într-o situația în care un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.
În drept, au fost invocate disp. art. 4 indice 4 din Regulamentul BNR 3/2007, art. 4 din Legea nr. 193/2000, Directiva CE 93/13/CEE, OUG nr. 50/2000, HCJUE C 26/13/30.04.2014.
În dovedire s-au depus înscrisuri.
Pârâta O. B. S.A. depus la dosar întâmpinare ( filele 45-46) prin care a solicitat ca instanța să pună în vedere reclamantului să indice valoarea totală a pretențiilor și modul de calcul utilizat, de a indica dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere și să precizeze în concret petitul acțiunii. De asemenea, prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., răspunzând cererilor formulate de pârâtă prin întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 27.01.2015 reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că solicită plata ratelor la cursul valutar de la data semnării contractului. La același termen de judecată, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., față de prevederile art. 113 pct. 8 C. proc.civ.
La data de 23.03.2014 reclamantul a depus precizări cu privire la modul și moneda în care a încasat împrumutul, precum și la temeiul legal și contractual al acțiunii.
La data de 28.04.2015 pârâta a formulat completări la întâmpinare ( filele 84-90) prin care a arătat că, conform prevederilor contractuale, respectiv art. 1 din contract, moneda în care s-a acordat creditul este CHF, însă schimbul valutar a fost efectuat ca urmare a solicitărilor reclamantului care a refinanțat astfel împrumutul contractat anterior la BCR.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul M. V. a solicitat în contradictoriu cu O. B. B. să se constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art 9 pct. 1 lit b – comision de rambursare anticipată, precum și a art. 12. 2 în sensul ca plata creditului să se facă folosind cursul valutar comunicat de la data semnării contractului și nu cel de la data plății așa cum prevede acest articol, acestea reprezentând clauze abuzive inserate în contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ /17.09.2007 în valoare de 33.280 CHF.
Astfel potrivit art 9.1 ,,pentru creditul acordat Banca percepe următoarele taxe și comisioane,, lit b ,,comision de rambursare anticipată 2,50% din suma rambursată anticipat total sau parțial. Comisionul va fi plătit în valuta creditului din contract, pentru creditul acordat,,, iar portivit art 12.2 din contract rambursarea ratelor lunare se va efectua de către împrumutat- codebitor în conturile curente ale împrumutatului deschise la Bancă în aceeași monedă în care a fost acordat creditul. Împrumutatul-codebitorul poate opta și pentru depunerea sumelor datorate în orice altă monedă pentru care împrumutatul are deschis un cont curent, Banca având dreptul să realizeze conversia valutară începând cu ora 00 a datei scadenței lunare folosind cursurile de schimb valutar practicate de bancă la acea dată, cu respectarea normelor legale în vigoare. Banca are dreptul la libera alegere a ordinii în care va utiliza disponibilitățile din conturile deschise în diferite valute, iar utilizarea disponibilităților respective se va face până la limita rambursării integrale a sumelor datorate.
Instanța reține de asemenea faptul că potrivit art. 1 al Contractului Banca acordă împrumutatului un credit de consum în sumă de 33.280 CHF reprezentând credit pentru nevoi personale și că în conformitate cu adresa din 13.03.2015 a pârâtei( fila 68 ) reclamantul a avut deschis la Bancă contul nr. RO 411OTPV_CH01 în valuta CHF, cont în care i-a fost virat creditul acordat prin contractul de împrumut(fila 69) De asemenea reclamantul a mai deschis la bancă contul nr. RO97OTPV_RO01, cont în lei, astfel la data de 20.09.2007 reclamantul a tras suma din credit în CHF, iar la data de 21.09.2007 a efectuat un schimb valutar prin intermediul băncii(fila 93) vânzând suma de 32.614,40 CHF din contul RO 411OTPV_CH01 în valuta CHF, contravaloarea în lei urmând a se vira la aceeași dată în contul deschis în lei RO97OTPV_RO01 (fila 93) Sumele în lei au fost folosite de către reclamant astfel :suma de 31.900 lei pentru lichidarea unui credit contractat anterior la BCR, suma de 10.000 lei a fost ridicată de către reclamant, iar diferența de 24.140 lei a fost constituită în trei depozite bancare la data de 10.10.2007.
Instanța a respins încuviințarea probei cu expertiza contabilă întrucât interpretarea clauzelor contractuale reprezintă un atribut exclusiv al instanței și nicidecum al expertului contabil care este chemat să-și aducă un aport obiectiv în cauză, bazat pe propria-i expertiză, în nici un caz să facă o analiză juridico-semantică a unor termeni din contractul de credit.
Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamanți, în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv la data de 17.09.2007, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit, nulitatea acestora se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Instanța constată că acest act normativ este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamantul are calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1), iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din această lege
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanța constată că trebuie să verifice următoarele condiții:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată;
2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constată că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. Prin urmare și prevederile art 9.1 lit.b referitoare la comisionul de rambursare anticipată a creditului din contract reprezintă o clauză nenegociată cu reclamantul
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca acea clauză să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că inserarea în cuprinsul Contractului de credit a clauzei referitoare la comisionul de rambursare anticipată în condițiile în care reclamantul urmează să plătească întregul credit și costurile legale ale acestuia, în mod anticipat, fără a exista o contraprestație a băncii legată de rambursarea anticipată este de natură să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Având în vedere că printr-o astfel de clauză, banca nu urmărește decât să descurajeze plata anticipată a creditului pentru a-și maximiza beneficiile, ținând clientul captiv până la ultima scadență și împiedică mobilitatea consumatorului în sensul de a-i permite mutarea creditului la un creditor în condiții contractuale mai avantajoase, rezultă că dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
Mai mult, instanța reține că pe parcursul derulării creditului a intrat în vigoare și OUG 50 /2010 privind contractele de credit pentru consumatori care la art. 68 al. 1 lit. C elimina comisionul de rambursare anticipată pentru creditele a căror dobândă nu este fixă, iar prin art. 95, același act normativ obliga creditorii să asigure conformitatea contractelor în derulare cu dispozțiile ordonanței de urgență, astfel încât nerespectarea acestor obligații de către pârâtă reprezintă un argument în plus al nerespectării cerinței bunei credințe .Astfel potrivit ART. 66
,, (1) Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit…,,
Iar potrivit art ART. 67,, (1) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.,,
,,(2) O astfel de compensație nu poate fi mai mare de: a) 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an; b) 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.,, ART. 68 ,, Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri: c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă. ,,
În conformitate cu prevederile art8.1 din contractul de credit pentru nevoi persoanale garantat cu ipotecă nr. C_ /17.09.2007 ,,Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii .,,
Pentru aceste motive instanța urmează a constata că art.9.1 din contractul de credit pentru nevoi persoanale garantat cu ipotecă nr. C_ /17.09.2007 reprezintă o clauză abuzivă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la compensarea sumelor de bani achitate de reclamant conform acestei clauze instanța reține că reclamantul nu a probat în nici un fel faptul că ar fi achitat către pârâtă până în prezent vreo sumă de bani în baza acestei clauze motiv pentru care îl va respinge .
În ceea ce privește art 12.2 din contract a cărui anulare se solicită datorită pretinsului caracter abuziv al clauzelor cuprinse, instanța va avea în vedere prevederile art 4 al. 6 din Legea 193/2000 potrivit cărora Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Astfel, clauza a cărei anulare se solicită se încadrează în sfera noțiunii de “obiect principal al contractului” prevăzută de art 4 al. 6 din Legea 193/2000 ,clauzele privind moneda de acordare a creditului, respectiv de plată, și cele privind rambursarea creditului în CHF, în condițiile suportării riscului valutar de către consumator ținând de costul creditului și fiind esențiale în raport cu obiectul principal al contractului.
De asemenea, conform hotărârii CEJ, pentru a aprecia în ce masură o clauză referitoare la prețul contractului este clară si inteligibilă și, deci, iese a priori din sfera evaluării naturii abuzive a clauzei, instanța națională trebuie să se raporteze la redactarea gramaticală a clauzei, și posibilitatea de înțelegere a fundamentului ei economic de către un consumator mediu avizat, dar și de către consumatorul individual care invocă pretinsul caracter abuziv al clauzei. În aceste condiții instanța apreciază că art 12.2 din contract rambursarea ratelor lunare se va efectua de către împrumutat- codebitor în conturile curente ale împrumutatului deschise la Bancă în aceeași monedă în care a fost acordat creditul. Împrumutatul-codebitorul poate opta și pentru depunerea sumelor datorate în orice altă monedă pentru care împrumutatul are deschis un cont curent, Banca având dreptul să realizeze conversia valutară începând cu ora 00 a datei scadenței lunare folosind cursurile de schimb valutar practicate de bancă la acea dată, cu respectarea normelor legale în vigoare. Banca are dreptul la libera alegere a ordinii în care va utiliza disponibilitățile din conturile deschise în diferite valute, iar utilizarea disponibilităților respective se va face până la limita rambursării integrale a sumelor datorate.,este clară și inteligibilă, consumatorul neputând întâmpina dificultăți cu privire la a înțelege moneda în care trebuie să restituie creditul, respectiv franci elvețieni CHF.
Întrucât sunt îndeplinite aceste două condiții, respectiv clauza în discuție intră in sfera obiectului principal al contractului și este redactată clar și inteligibil, atunci nu mai este susceptibilă de examinare din perspectiva celorlalte criterii prevăzute de Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau un furnizor și un consumator și Legea 193/2000 (cerința de a fi contrară bunei-credințe și de a crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului).
În Hotărârea CEJ în cauza Kasler contra O. Ungaria pe care o invocă reclamantul, instanța de trimitere ridică problema dacă clauza III/2, în măsura în care prevede că cursul de schimb la vânzare al unei monede străine se aplică pentru calcularea ratelor unui împrumut, deși, potrivit altor clauze ale contractului de împrumut, suma deblocată a împrumutului este convertită în moneda națională pe baza cursului de schimb la cumpărare al monedei străine, cuprinde o obligație pecuniară pentru consumator, și anume aceea de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, care ar putea fi calificată drept „remunerație” a serviciului furnizat al cărei caracter adecvat nu poate face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, întrucât potrivit punctului III/2 din acest contract, „împrumutătorul stabilește valoarea în forinți maghiari a fiecăreia dintre ratele lunare datorate pe baza cursului de schimb la vânzare al monedei [străine] aplicat de bancă în ziua anterioară scadenței”.
Ori în cazul acțiunii pendinte, reclamantul nu se află într-o situație identică întrucât ,acestuia i-a fost deblocat creditul în Franci elvețieni, i-a fost pusă suma în contul deschis în franci elvețieni, a doua zi reclamantul optând pentru vânzarea sumei de franci elvețieni CHF în echivalentul în lei, sumă pe care a utilizat-o apoi după bunul plac.
Mai mult, în cazul creditelor acordate în valută, legislația din România este diferită de cea din Ungaria, pentru că în România creditele au fost direct acordate în valută, iar rambursarea trebuie să se facă în aceeași valută, clientul fiind liber să își procure valuta de plată ori potrivit dreptului maghiar avut în vedere de CEJ în soluționarea cauzei Kasler contra O. Ungaria Articolul 231 din din Codul civil maghiar, în versiunea aplicabilă la încheierea contractului de împrumut în discuție prevede:„(1) Cu excepția unor dispoziții contrare, creanțele pecuniare trebuie plătite în moneda aflată în circulație legală la locul executării obligației.
(2) Creanțele exprimate în altă monedă sau în aur trebuie convertite pe baza cursului oficial aplicabil la locul și la momentul plății.”
.Contractul de credit în valută conține, așadar, un element de risc valutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv întrucât atât Codul civil din 1864 (art. 1578), cât și noul cod civil art.2164, consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut,, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays B. contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”
Or, prin acțiunea formulată, prin care se pretinde eliminarea riscului valutar, prin înghețarea cursului de schimb al monedei creditului la data încheierii contractului, practic se solicită nesocotirea principiului legal al nominalismului. Prin urmare în cauză nu este vorba de nicio clauză abuzivă, ci de aplicarea unei dispoziții legale, riscul valutar fiind suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractual de credit, ci este consecința aplicării principiului nominalismului consacrat de lege.
Pentru motivele anterior expuse, instanța va admite în parte cererea reclamantei, va constata că art. 9, pct. 1, lit. b) din contractul de credit nr. C_ fără dată, încheiat între reclamatul M. V. și pârâta O. B. România S.A. reprezintă o clauză abuzivă și va respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității art. 12, pct. 2 din același contract în sensul ca plata creditului să se facă folosind cursul de schimb valutar de la data semnării contratului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul M. V., CNP_, domiciliat în B., .. 5, jud. B. în contradictoriu cu pârâta O. B. S.A. ROMÂNIA, CUI_, J 40/_/2005, cu sediul în București, sector 1, .-68.
Constată că art. 9, pct. 1, lit. b) din contractul de credit nr. C_ fără dată, încheiat între reclamatul M. V. și pârâta O. B. România S.A. reprezintă o clauză abuzivă.
Respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității art. 12, pct. 2 din contractul de credit nr. C_ fără dată, încheiat între reclamatul M. V. și pârâta O. B. România S.A., în sensul ca plata creditului să se facă folosind cursul de schimb valutar de la data semnării contratului.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.T.T.
Tehnored.C.C./4EX/16.07.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 5805/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5433/2015.... → |
|---|
