Contestaţie la executare. Sentința nr. 5808/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5808/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 5808/2015

Dosar nr._ Obiect: Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05 IUNIE 2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE – I. M.

GREFIER – V. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5808

Pe rol judecarea cauzei civile ce are ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea P. - N. SILVIEA, în contradictoriu cu intimata S.C. E. I. S.A. B.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 mai 2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

J U D E C A T A,

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 30 sept.2011 sub nr._ contestatoarea P. N. Silviea în contradictoriu cu intimata S.C. E. I. SA B. a formulat contestație la executare împotriva procesului verbal de licitație publică imobiliară încheiat la data de 26 sept.2011 precum și împotriva actelor de executare silită întocmite de intimată în baza titlului executoriu – contract de împrumut nr. 407/24.07.2006 prin care solicita anularea actelor de executare, încetarea executării silite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată până la soluționarea contestației solicită să se dispună suspendarea executării în temeiul art. 403 alin. 1 C.pr.civ.

În motivarea contestației arată că S.C. E. I. SA B. prin intermediul executorului A. Ernest încearcă să execute silit contractul de împrumut nr. 407/24.07.2006 încheiat între creditorul S.C. E. I. SA B. și debitorul . prin care debitorul a împrumutat suma de 100.000 lei pe o perioadă de 15 luni contract împrumut ce a fost garantat de P. N. Silviea potrivit contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 2882 din 25.07.2006 la B.N.P. M. S. D. care a ipotecat în favoarea intimatei imobilul teren în suprafață de 7939 mp din ferma nr. 1 situat în . B. pe care se află edificate mai multe construcții, respectiv depozit de îngrășăminte chimice și atelier mecanic.

Mai arată contestatoarea că la data de 13 nov.2008 P. N. Silviea a achitat intimatei pentru .. creditul împreună cu restanțele aferente în sumă de 125.000 lei și cu toate acestea intimata s-a îndreptat împotriva sa demarând executarea silită în condițiile în care suma ce figura în contractul de ipotecă a fost achitată.

Menționează că executarea silită este nelegală întrucât suma garantată prin contractul de ipotecă a fost achitată, intimata nu a încheiat cu garantul un alt contract de ipotecă prin care să se fi majorat suma garantată fiind necesar încheierea unui alt contract de ipotecă însușit de ambele părți. Că S. C. Rotconi S.R.L. se află în procedura insolvenței începând cu data de 27 ian.2010 intimata fiind înscrisă în tabelul definitiv de creanțe cu suma de 142.000 lei și că este incorect și nelegal ca intimata pe de o parte să solicite lichidarea patrimoniului societății în cadrul procedurii insolvenței și în același timp să execute silit bunurile garantului în vederea achitării aceleiași creanțe.

Precizează că în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii insolvenței și că nici un fel de dobânzi, majorări sau penalități nu mai pot fi adăugate după data deschiderii procedurii respectiv 27 ian.2010, ori intimata a încercat să actualizeze în permanență sumele pretinse de la ..

Susține contestatoarea că în opinia sa executarea silită demarată de intimată S.C. E. I. SA constituie un abuz și dovedește reaua credință a acesteia încercând să profite de vârsta sa înaintată (87 ani) și că se deplasează foarte greu iar suma garantată cu ipotecă a fost de 100.000 lei și nu înțelege cum sa ajuns la triplarea sumei inițiale.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 399 – 404 C.pr.civ.

În dovedirea contestației a depus înscrisuri (f.5-13 ds., 17-24 ds., 59-60 ds.).

Intimata S.C. E. I. SA B. în termen legal a formulat întâmpinare ce a fost depusă de reprezentantul legal trimis în instanță prin care solicită respingerea contestației la executare cât și a cererii de suspendare a executării, ca nefondate, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Susține intimata că la data de 24.07.2006 s-a încheiat contractul de credit nr. 407 pentru suma de 100.000 lei, dar la data de 17.04.2007 S.C. Rotconi S.R.L. a mai solicitat un împrumut de 43.000 lei, încheindu-se primul act adițional din data de 21.04.2007 semnat și garantat de P. N. Silviea cu contract de ipotecă nr. 2882 din 25.07.2006 iar la data de 2.07.2007 .. B. solicită prin adresa nr. 8370 reeșalonarea debitului de 143.000 lei și ca urmare a neachitării ratelor debitorul se înregistrează cu un debit de 110.355 lei la data de 17 oct.2007, sens în care i se comunică adresa nr. 1062 care constituie somație de plată.

La data de 10 ian.2008 .. prin adresa nr. 9352 solicită a doua eșalonare a debitului în valoare de 143.000 lei, sens în care se încheie al doilea act adițional cu nr. 1179 din 28 ian.2008 iar la data de 17.06.2008 se predă personal de către executor Notificarea nr. 1346 prin care se obligă să achite tot debitul restant până la data de 30 aug.2008.

Mai arată că la data de 13 nov.2008 după 27 de luni de la încheierea contractului de credit P. N. Silviea plătește suma de 125.000 lei din debitul de 169.787 lei și prin urmare suma achitată nu constituie achitarea datoriei . ci doar o parte din debit.

Menționează că la data de 6 febr.2009 .. în baza aceleiași garanții solicită suma de_ lei pentru care se încheie al treilea act adițional cu nr. 148 act semnat și de P. N. Silviea cu mențiunea că nu s-a achitat nimic din debitul restant iar la data de 27 ian.2010 .. intră în insolvență, creditoarea se înscrie la masa credală și în data de 21.07.2010 se încuviințează executarea silită în dosarul nr._/193/2010 în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2882/2006 accesoriu al contractului de credit nr. 407 din 4.07.2006 iar la data de 7 sept.2010 S.C. E. I. S.A., se retrage de la masa credală.

În dovedirea susținerilor s-a folosit de proba cu înscrisuri (f.61-77 ds.).

Prin Încheierea de ședință din 21 sept.2012 s-a dispus suspendarea executării silite în dosarul nr. 1055/2011 până la soluționarea contestației la executare și s-a suspendat judecata în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/193/2011.

La data de 26.03.2015 intimata S.C. E. I. S.A. B. a formulat cerere de repunere pe rol la care a atașat înscrisuri pentru reînceperea judecății întrucât a încetat motivul de suspendare, respectiv prin sentința civilă nr. 7478 din 19.06.2013 pronunțată în dosarul nr._/193/2011 s-a respins cererea precizată ca neîntemeiată iar prin Decizia nr. 87 din 16.03.2015 a Tribunalului B. s-a respins, ca neîntemeiat recursul.

Prin Încheierea de ședință din 16.04.2015 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei și s-a reluat judecata.

În interesul soluționării cauzei, instanța a solicitat din oficiu dosarul de executare silită întocmit de executorul A. Ernest împotriva contestatoarei P. N. Silviea, relații comunicate (f.39-77 ds.) și a dispus consultarea dosarului de fond nr._/193/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Prin contractul de credit nr. 407 din 24.07.2006 (f.17-19 ds.) intimata S.C. „E. I.” S.A. B. a acordat debitoarei .. un împrumut în cuantum de 100.000 lei pentru o perioadă de 15 luni care a fost garantat și cu o ipotecă de rang I instituită pe . în satul Cătămărăști-Deal, . B. pe care sunt edificate construcțiile depozit de îngrășăminte chimice construit din cărămidă, acoperit cu azbociment în suprafață de 215 m.p. și atelier mecanic, construcție metalică ușoară în suprafață de 313 mp proprietatea contestatoarei P. N. Silviea.

În acest sens la data de 25.07.2006 s-a încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr.2882 la B.N.P. M. S. D. contract prin care P. N. Silviea a consimțit să garanteze împrumutul de 100.000 lei și dobânzile aferente, la care se vor adăuga penalitățile aferente în caz de nerespectare a contractului cu imobilul situat în Ferma nr. 1 din satul Cătămărăști-Deal, . B., constând în . suprafață de 7939 m.p. pe care sunt edificate construcții, respectiv depozit de îngrășăminte chimice și atelier mecanic imobil evaluat de S.C. E. I. S.A. la o valoare de 230.000 lei.

Ulterior, la contractul de împrumut nr. 407 din 24.07.2006 a intervenit primul act adițional semnat de părțile contractante și de către garantul ipotecar P. N. Silviea la data de 21.04.2007 care a avut ca obiect suplimentarea împrumutului inițial cu suma de 43.000 lei după care la data de 28 ian.2008 s-a încheiat actul adițional nr. 1179 la contractul de credit prin care s-a dispus reeșalonarea împrumutului acordat pentru un termen de 12 luni – actul fiind semnat de părți cât și de garantul ipotecar, P. N. Silviea.

La data de 6.02.2009 s-a încheiat actul adițional nr. 1458 la contractul de împrumut nr. 407/24.07.2006 care a avut ca obiect suplimentarea împrumutului cu suma de 92.000 lei pe termen de 24 luni însușit prin semnătură de părțile contractante cât și de garantul ipotecar P. N. Silviea iar prin art. 4 din acest act s-a prevăzut că se garantează cu ipotecă de rang I asupra imobilului descris în contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2882/25.07.2006.

Prin Încheierea de ședință din data de 21.07.2010, pronunțată în dosarul nr._/193/2010 Judecătoria B. a admis cererea formulată de executorul A. Ernest și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2882/2006 accesoriu al contractului de credit nr. 407 din 24..07.2006 încheiat între creditoarea S.C. E. I. S.A. B. și .. B..

Ca urmare creditoarea S.C. E. I. S.A. B. a demarat procedura de executare silită imobiliară împotriva garantului ipotecar P. N. Silviea.

Astfel, la data de 31 aug.2010 creditoarea S.C. E. I. S.A. B. prin executorul A. Ernest a emis către P. N. Silviea somația de plată imobiliară prin care i s-a pus în vedere să achite creditoarei în termen de 15 zile de la comunicare suma de 165.815 lei datorată cu titlu de credit, dobânzi și cheltuieli de executare iar în caz contrar se va proceda la vânzarea prin licitație publică a bunului imobil Ferma nr. 1 din satul Cătămărăști-Deal, . B. construit în . suprafață de 7939 mp pe care sunt edificate construcțiile, depozit de îngrășăminte chimice și atelier mecanic.

Tot la aceeași dată, 31 aug.2010 executorul A. Ernest a procedat și la întocmirea procesului verbal de situație după care s-au emis publicațiile de vânzare; ultima publicație de vânzare fiind emisă pentru data de 26 sept.2011 când nu s-a prezentat nici un licitator și după cum rezultă din procesul verbal din 26 sept.2011 ora 12,00 s-a fixat un nou termen pentru data de 26 oct.2011 prețul de pornire fiind redus cu 25 % din suma de 535.000 lei reprezentând prețul stabilit prin expertiză.

Din cuprinsul acestui proces verbal rezultă că suma de plată în favoarea creditoarei este de 249.087 lei.

Ori, în speță contestatoarea invocă pe calea contestației la executare o greșită executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă nr. 2882 din 25.07.2006 având în vedere că suma garantată a fost achitată și pe cale de consecință solicită încetarea executării silite în ceea ce o privește.

Potrivit disp. art. 399 și următoarele Cod proc.civilă în cadrul contestației la executare se poate ataca orice act și orice aspect al procedurii de executare putându-se solicita chiar și anularea întregii executări sau încetarea executării silite potrivit disp. art. 371 ind. 5 C.pr.civ.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei actelor de executare silită îndeplinite de executorul A. Ernest în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză instanța constată că este întemeiată contestația formulată de garantul ipotecar P. N. Silviea pentru motivele ce urmează.

Astfel, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2882 din 25.07.2006 la B.N.P. M. S. D. încheiat între S.C. E. I. S.A. B. în calitate de creditoare și P. N. Silviea în calitate de girant confirmă că P. N. Silviea a consimțit să garanteze doar împrumutul de 100.000 lei și dobânzile aferente la care se vor adăuga penalitățile în caz de nerespectare a contractului de împrumut nr. 407/2006 încheiat de creditoare cu ..

Ori, probatoriul administrat în cauză atestă că S.C. E. I. S.A. în calitate de creditoare nu s-a limitat a urmări doar creanța garantată prin contractul de ipotecă adică cea care rezultă din contractul de împrumut nr. 407/24.07.2006, ci dimpotrivă prin actele de executare silită efectuate de executorul propriu A. Ernest s-au pretins la plată și sumele suplimentare aferente actelor adiționale la contractele de credit, aspect recunoscut și de către creditoare.

Chiar dacă aceste acte adiționale conțin clauze care prevăd garantarea împrumutului cu ipotecă de rang I de către P. N. Silviea în favoarea creditoarei S.C. E. I. acestea nu au valoarea unor contracte de ipotecă și nu instituie prin ele însele o garanție.

În speță, fiind vorba despre o garanție reală imobiliară este necesar ca garantul să-și exprime consimțământul în formă autentică și trebuie să îndeplinească cerințele exprese prevăzute de art. 1774 și 1776 cod civil legate de indicarea bunurilor ipotecate și a valorii creanței garantate.

Ori, în aceste condiții contestatoarea P. N. Silviea în calitate de garant ipotecar nu poate fi urmărită decât pentru suma expres garantată prin contractul de ipotecă încheiat și nicidecum pentru sumele suplimentare ce fac obiectul actelor adiționale.

P. N. Silviea a făcut dovada că la data de 13 nov.2008 a achitat suma de 125.000 lei în contul contractului de împrumut nr. 407/24.07.2006, aspect recunoscut și de către creditoare.

Cum la data deschiderii procedurii de insolvență 27 ian.2010 a .. B., creditoarea S.C. E. I.F.N. S.A. B. figura în tabelul definitiv de creanțe (f.12 ds.) cu suma totală de 142.000 lei din care suma de 92.000 lei reprezintă credit, suma de 32.270 lei cu titlu de dobândă și suma de 17.530 lei dobânzi penalizatoare rezultă cu evidență că suma de 92.200 lei reprezentând credit este tocmai suma acordată suplimentar prin actul adițional nr. 1458 din 06.02.2009 (f.22 dosar) față de care P. N. Silviea nu poate fi urmărită.

În această situație instanța constată că suma de_ lei acordată debitoarei .. prin contractul de credit nr. 407 din 24.07.2006 de către S.C. E. I.F.N. S.A. și garantată cu ipotecă de rang I de către P. N. Silviea a fost achitată având în vedere că anterior s-a încheiat primul act adițional prin care s-a suplimentat împrumutul acordat cu suma de 43.000 lei.

Mai mult expertul contabil D. I. care a efectuat raportul de expertiză contabilă în dosarul nr._/193/2011 concluzionează că sumele aferente contractului de împrumut nr. 407/2006 au fost achitate.

O altă dovadă a achitării integrale a sumelor aferente contractului de credit nr. 407/24.07.2006 o constituie nota de negociere (f.73 ds.) încheiată între debitoarea .. și creditoarea S.C. E. I. S.A. în data de 1 sept.2008 din care rezultă că debitul restant la data semnării este de 83.668,98 lei iar la data de 13 nov.2008 deci după aproximativ o lună și jumătate P. N. Silviea achita suma de 125.000 lei.

Totodată instanța reține că prin cererea de încuviințare a executării silite ce a făcut obiectul dosarului nr._/193/2010 creditoarea S.C. E. I. S.A. arată că valoarea debitului este de 155.258 lei restanță compusă din: 92.200 lei rate, 30.788 lei penalizări și 32.700 lei dobândă conform contractului de împrumut, ceea ce confirmă încă odată că debitul garantat de P. N. Silviea prin contractul de ipotecă specificat a fost achitat integral iar la data declanșării urmării silite debitul restant de 92.200 lei a fost împrumutul suplimentar acordat prin actul adițional nr. 1458 din 06.02.2009.

Instanța constată că prin actele de executare efectuate creditoarea a urmărit să-și recupereze de la garantul ipotecar P. N. Silviea și suplimentele de credit acordate debitoarei prin actele adiționale încheiate la contractul de credit deși valoarea contractului inițial a fost achitată.

Față de considerentele expuse instanța va admite contestația la executare formulată de P. N. Silviea și va dispune anularea actelor de executare silită îndeplinite de executorul A. Ernest în baza contractului de ipotecă nr. 2882/25.07.2006 și constată încetarea executării însăși în ceea ce privește garantul ipotecar întrucât creanța garantată a fost achitată.

Având în vedere soluția pronunțată în contestația la executare silită, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca fiind rămasă fără obiect.

Văzând că cererile au fost legal timbrate,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite contestația la executare silită formulată de contestatoarea P. N. SILVIEA, domiciliată în municipiul B., ., județul B. în contradictoriu cu intimata S.C. E. I. S.A. B., cu sediul în municipiul B., .. 11, județul B..

Dispune anularea actelor de executare silită efectuate de către executorul A. Ernest împotriva contestatoarei debitoare P. N. Silviea în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2882 din 25.07.2006 și constată încetarea executării silite însăși.

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca fiind rămasă fără obiect.

Cu drept recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2015.

Președinte, Grefier,

Red./I.M.

Tehnored./V.M.

Ex. 4/14.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5808/2015. Judecătoria BOTOŞANI