Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1803/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1803/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 14229/193/2014
Dosar nr._ cerere de valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința Camerei de Consiliu din data de 17.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. N.-E.
GREFIER – V. A.
SENTINȚA NR. 1803
Pe rol cauza civilă având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta E.ON E. România S.A., în contradictoriu cu pârâta M. D..
Procedura legal îndeplinită.
La apelul realizat în ședință publică, lipsă sunt părțile.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că este primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, instanța procedează la verificări din oficiu, stabilind că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății, în temeiul prevederilor art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001.
Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 02.10.2014, sub nr._ reclamanta E.ON E. România S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M. D., pronunțarea unei sentințe prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 2.227,46 lei reprezentând contravaloare gaze naturale, iar suma de 332,38 lei reprezentând penalități de întârziere calculate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat gaze naturale pârâtei, pentru care s-a emis facturi, neonorate în termen de către aceasta. Deși facturile au avut termenul scadent prevăzut, pârâta nu a înțeles să-și execute obligația corelativă de plată.
Reclamanta a mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art.120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală s-au prevăzut în contractul cadru penalități de întârziere în cazul neachitării facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, prin perceperea unei cote a majorărilor de întârziere calculate asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile Codului de procedură civilă și celelalte dispoziții legale în vigoare.
În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți s-au desfășurat relații comerciale concretizate în furnizarea de gaze naturale, pentru care s-au emis o . facturi, astfel cum rezultă din centralizatorul depus la dosar. Pârâta nu a achitat debitul, astfel cum rezultă din situația facturilor, rămânând astfel o sumă neachitată de 2.227,46 lei.
Având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei, aceasta fiind o societate comercială precum și dispozițiile art. 56 Cod comercial (în vigoare la data nașterii raportului juridic dintre părți), potrivit cărora dacă pentru una dintre părți actul este comercial atunci toți cocontractanții sunt supuși în ceea ce privește acel act legii comerciale, instanța reține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 46 Cod comercial referitoare la proba obligațiilor comerciale. Din conținutul acestor dispoziții legale instanța reține că celeritatea prin care se caracterizează operațiunile comerciale a impus nașterea obligațiilor comerciale prin realizarea acordului de voință într-o formă simplificată, în speță prin emiterea de facturi fiscale în schimbul serviciilor prestate.
În continuare, instanța reține că potrivit 969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar conform art. 1073 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la despăgubire.
În prezenta cauză, instanța apreciază că, astfel cum impun prevederile art. 1169 Cod civil, reclamantul a făcut dovada că deține împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru următoarele motive:
Sub aspectul certitudinii creanței, potrivit art.662 alin.2 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. În speță, reclamanta pretinde executarea de către pârât a obligației de plată a sumei de 2.227,46 lei, creanță ce își are izvorul în facturile fiscale emise de către reclamantă.
Factura comercială are natura juridică a unui înscris sub semnătură privată care face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei, însă în condițiile în care factura este acceptată la plată de către destinatar ea face dovadă și împotriva acestuia în ceea ce privește existența actului juridic și executarea operațiunii care constituie obiectul ei. Acceptarea poate fi expresă prin semnarea sau ștampilarea facturilor de către persoana împuternicită în acest sens de către societatea pârâtă sau poate fi tacită, dacă rezultă cu certitudine din acte sau fapte ale acesteia.
În speță, facturile fiscale care atestă creanța reclamantei au fost acceptate la plată de către pârât în mod tacit întrucât acesta nu a contestat cuantumul facturilor fiscale, deși avea această posibilitate. Totodată, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin 1 ale Ordinului Ministerului Finanțelor nr.1077/2003, în temeiul cărora reclamanta este îndreptățită să emită facturi fiscale cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare într-un singur exemplar, situație în care acceptarea facturilor se poate face și tacit, prin necontestarea acestora.
În ceea ce privește condiția lichidității creanței, conform art.662 alin.3 Cod procedură civilă, creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță. Raportat la cauza dedusă judecății, instanța reține că lichiditatea creanței rezultă din facturile fiscale emise, în valoare totală de 2.227,46 lei, care atestă obligația pârâtei de plată a serviciilor prestate.
În aceste condiții, în temeiul art. 969 Cod civil, conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, și a art. 1073 Cod civil, potrivit căruia creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei a cărei executare se poate îndeplini în natură, respectiv, prin plata unei sume de bani, pârâta nefăcând dovada achitării acesteia, deși, îi revenea această obligație, motiv pentru care urmează să admită capătul principal de cerere și să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.227,46 lei, reprezentând contravaloare energie electrică reprezentând facturilor fiscale emise la data de în perioada 21.03._13.
Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate, instanța reține că față de natura comercială a raportului juridic dintre părți și dispozițiile art. 43 din Codul comercial, conform cărora “datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”, raportat la art.120 alin.7 din Codul de procedură fiscală, acest capăt de cerere este întemeiat, astfel încât, îl va admite și va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 332,38 lei, conform centralizatorului aflat la dosar.
Față de dispozițiile art.453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și având în vedere cererea expresă a reclamantei în acest sens, instanța constată culpa pârâtei în declanșarea prezentului litigiu motiv pentru care îl va obliga la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A., cod unic de înregistrare CUI RO22043010, înmatriculată în registrul comerțului sub nr.J_, cont bancar IBAN RO46BRDE270SV_, cu sediul în Târgu M., ., jud. M. și cu sediul procesual ales în municipiul București, Calea Floreasca nr.39, sector 1, în contradictoriu cu pârâta M. D., având CNP_, cu domiciliul în municipiul B., ., ., .. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.227,46 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada 21.03._13 și a sumei de 332,38 lei penalități de întârziere. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată. executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Judecătoria B.. Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. BNE /tehnored. BNE/VA
6 ex., 02.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2021/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2057/2015. Judecătoria... → |
|---|
