Contestaţie la executare. Sentința nr. 4319/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4319/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 23320/193/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 04.05.2015
Completul compus din :
PREȘEDINTE – C. L.
GREFIER – R. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4319
Pe rol soluționarea sesizării din oficiu privind perimarea cererii de chemare în judecată, privind pe contestatorul T. A. și intimata ASOCIAȚIA FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.05.2015, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 06.03.2015, în temeiul art. 244 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecății.
La termenul de judecată de la 29.04.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 teza I C.pr.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Rezultă din dispozițiile legale menționate anterior că perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este marcat de data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina reclamantului, de actele de procedură ce trebuia să se succeadă în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare. În cazul suspendării judecății cauzei în condițiile art. 244 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., termenul de perimare începe să curgă de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății, deoarece din acest moment partea avea îndatorirea de a stărui în continuarea judecății ce a fost suspendată.
Împrejurarea că partea interesată poate ataca cu recurs încheierea de suspendare, acesta fiind, de altfel, singurul motiv pentru care i se comunică încheierea menționată, nu este de natură să înlăture culpa părților și să stabilească un alt moment de început al termenului de perimare.
Or, în prezenta cauză termenul de un an al perimării, care a început să curgă, conform celor arătate anterior, de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ, s-a împlinit.
Astfel, în speța dedusă judecății a trecut mai mult de un an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea dosarului și nu au întreprins nici un demers după suspendarea cauzei pentru efectuarea unui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, în temeiul art. 248 și urm. C.pr.civ., și având în vedere că nu există nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului perimării, prevăzută de art. 249-250 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția perimării și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Constată perimată acțiunea având ca obiect contestație la executare formulată de contestator Ț. A.-B., cu domiciliul în .. B. în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, cu sediul în București, .. 40-40bis, sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R. R.
redCL/tehnored RR/2 ex/
08.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4332/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 5089/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








