Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5231/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5231/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 4787/193/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de consiliu din 21.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

GREFIER R. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR.5231

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât R. C., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut în ședința camerei de consiliu din data de 18.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.05.2015, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

_ /193/2013, reclamanta ., a solicitat obligarea pârâtei R. C. la plata sumei de 4.257,23 lei, contravaloare servicii prestate și neachitate, 804,11 lei cu titlu de penalități și 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că este unica societate care furnizează serviciul de alimentare cu apă/canalizare din jud.B., iar pârâtul este utilizator al serviciilor prestate, fără a avea încheiat un contract furnizare de servicii de alimentare cu apă și canalizare, însă acest aspect nu poate fi imputat operatorului de servicii, deoarece utilizarea fără contract de furnizare a serviciilor de utilități publice constituie contravenție.

Deși pârâtul nu a încheiat un contract cu reclamanta, acesta a beneficiat de serviciile de apă și canalizare furnizate, fără a-și îndeplini obligația de plată a serviciului furnizat, cumulând un debit restant, la care se adaugă penalitățile aferente, potrivit legii.

Cu privire la debitul principal, susține reclamanta că obligația de a plăti acest debit izvorăște din dispozițiile art.30 alin.3 din Legea nr.241/2006 și în acest sens, au fost emise și distribuite facturi lunar care fac obiectul litigiului și care cuprindeau atât suma aferentă lunii curente cât și debitul restant, fără ca acestea să fi fost contestate de către pârâtul Bobutanu V..

Cu privire la penalități, susține reclamanta că și această obligație se întemeiază pe dispozițiile legale prevăzute de art.30 alin.4 din Legea nr.241/2006 precum și art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1516, art. 1547, art. 1522, art. 1489 Cod civil, ale Legii nr. 51/2006, Legii nr. 241/2006, ale O.U. G. nr. 39/2010 și ale Legii nr. 46/2011.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: centralizator fișă dosar, facturi fiscale.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în cuantum de 200 lei.

Întrucât în etapa prealabilă s-a constatat imposibilitatea comunicării pârâtului a cererii de chemare în judecată în vederea depunerii întâmpinării, comunicarea emisă acestuia fiind returnată cu mențiunea „destinatar decedat” instanța a solicitat Serviciului Public a evidenței persoanelor un extras de uz oficial, ocazie cu care s-a constatat că pârâtul este decedată din 03.2008 .

Față de situația de fapt stabilită, la termenul din 18.05.2015, instanța a invocat din oficiu lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Articolul 137 alin. (1) din codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a debitoarei, invocată din oficiu, instanța constată că aceasta este o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Potrivit art. 56 alin. 1 N. C.pr.civ., Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Din această dispoziție legală rezultă că o persoană fizică sau juridică poate deveni parte in judecata în calitate de reclamant, pârât, intervenient. Pentru a fi parte în proces legea nu pretinde condiția capacității procesuale de exercițiu.

Capacitatea procesuală de folosință nu este altceva decât un aspect al capacitații civile, o transpunere pe plan procesual a capacității de folosință.

Conform art. 34 din Codul civil, capacitatea de folosință este definită ca fiind aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligații ,iar potrivit art. 35 din același act normativ, capacitatea de folosință a persoanei fizice începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

Codul de procedura civila nu prevede în mod expres sancțiunea lipsei capacitatii procesuale de folosință, dar consecința lipsei acestei capacități nu poate fi alta decât respingerea acțiunii întrucât persoana în cauză nu are folosința niciunui drept.

Conform certificatului de deces nr. 259/27.03.2008 extras din baza de date a evidenței persoanelor referitoare la R. C., rezultă că acesta este decedat din 27.03.2008.

În lumina considerentelor expuse, instanța urmează să admită excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată din oficiu și, în consecință, să respingă acțiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului.

Respinge acțiunea formulată de către reclamanta S.C. N. A. S.A., cu sediul în mun. B., .. 38, jud. B. având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâtul, R. C., cu domiciliul în B., .. 23, . introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. CeicăRomaniuc R.

Red. C.L./tehnored. RR

4ex/23.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5231/2015. Judecătoria BOTOŞANI