Întoarcere executare. Sentința nr. 8186/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8186/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 8186/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 21.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. L.
GREFIER – B. A.
Sentința civilă nr. 8186
Pe rol judecarea cererii având ca obiect « întoarcere executare », formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimații M. I. C., M. C. Ș. și O. D. M..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07.09.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
JUDECĂTORIA,
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 01.07.2015, sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, a chemat în judecată pe intimații M. I. C., M. C. Ș. și O. D. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la returnarea sumei de 4.000 lei.
În motivare s-a arăta faptul că, în data de 31.10.2008, Instituția Prefectului Județului B. - Comisia pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a emis pe numele pârâților M. C. Ș., M. I. C. și O. D. M. Hotărârea nr. 643/2008, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 101.564 lei, pentru bunurile ce au aparținut autorilor P. I. și Speranția din localitatea Hotin, regiunea Cernăuți, abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului.
Urmând procedura privind plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 290/2003, prevăzută de prevederile art. 18 alin (1)|și (2) din HG 1120/2006 pârâții au depus o cerere de plată a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 643/31.10.2008, înregistrată la A.N.R.P. cu nr. 119/07.01.2009.
S-a mai precizat faptul că pârâții M. C. Ș., M. I. C. și O. D. M. au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 643/2008 în cuantum de 101.564 lei, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 968/2011 de către B. D. C., care a procedat la emiterea somației. De
asemenea, s-a arătat că, prin procesul-verbal încheiat în dosarul de executare, s-a stabilit în sarcina
Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, obligația de plată a sumei de 131.387,04 lei,
din care, suma de 101.564 lei reprezentând despăgubirile acordate în baza actului administrativ, suma de 16.615,87 lei reprezentând actualizări, 8.037 lei onorariu executor, 170,17 lei taxe timbru judiciar și alte cheltuieli și 5.000 lei onorariu avocat.
S-a mai arătat faptul că la data de 01.03.2012 din conturile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, deschise la Trezoreria Sector 1 București, a fost retrasă la dispoziția B. D. C., executorul judecătoresc ales de pârâții M. C. Ș., M. I. C. și O. D. M. pentru înființarea popririi, suma de 131.387,04 lei.
Prin contestația la executare formulată împotriva executării silite dispuse în dosarul nr. 968/2011 întocmit de către B. D. C., A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat admiterea contestației, precum și suspendarea tuturor actelor de executare silită efectuate, inclusiv a popririi dispuse asupra conturilor deschise la terțul poprit Trezoreria Sector 1 București, până la concurența creanței de 131.387,04 lei.
Contestatoarea a mai precizat faptul că prin Decizia Civilă nr. 1937 din 09.07.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, a fost admisă în parte contestația la executare, anulat în parte procesul verbal de înființare poprire încheiat de B. D. C. în ceea ce privește onorariu de avocat în sensul reducerii de la suma de 5.000 lei la suma de 1.000 lei.
În concluzie, contestatoarea raportat la dispozițiile art. 722 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, solicită punerea în executare Deciziei Civile nr. 1937 din 09.07.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, respectiv întoarcerea executării silite efectuate în cauză împotriva sa și recuperarea sumei de 4.000 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. art. 722, alin. (1) și (2) din Noul Cod de procedură civilă, art. 194 și următoarele Cod proc. Civ., Legea nr. 290/_, cu modificările și completările ulterioare, H.G.1120/2006 cu modificările și completările ulterioare.
În dovedire, contestatoarea a depus în copie dovezi de comunicare, somația nr. 968/11.01.2012, proces-verbal de actualizare nr. 968/11.01.2012, proces-verbal din 11.01.2012 ale B. D. C., Hotărârea nr. 643/31.10.2008 a Instituției Prefectului județului B. și extras de cont.
Fiindu-le comunicată cererea și înscrisurile aferente, intimații au depus la data de 06.08.2015 întâmpinare prin care au arătat faptul că recunosc pretențiile reclamantei și solicită pronunțarea unei hotărâri în baza recunoașterii pretențiilor, cu posibilitatea achitării debitului pretins într-un termen de 6 luni de la comunicarea hotărârii.
În motivare, intimații au arătat că, într-adevăr debitul de 4000 lei provine din reducerea cheltuielilor de executare, de la 5000 lei, la 1000 de lei.
Intimații au mai arătat că aceste cheltuieli au fost suportate de ei ca urmare a faptului că A. nu și-a îndeplinit obligația de a achita în termenul legal drepturile cuvenite.
Pentru termenul din 07.09.2015, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței să ia act de faptul că legislația în vigoare nu prevede eșalonarea plăților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 31.10.2008, Instituția Prefectului Județului B. - Comisia pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a emis pe numele intimaților M. C. Ș., M. I. C. și O. D. M. Hotărârea nr. 643/2008, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 101.564 lei, pentru bunurile ce au aparținut autorilor P. I. și Speranția din localitatea Hotin, regiunea Cernăuți, abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului.
Urmând procedura privind plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 290/2003, prevăzută de prevederile art. 18 alin (1)|și (2) din HG 1120/2006 intimații au depus o cerere de plată a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 643/31.10.2008, înregistrată la A.N.R.P. cu nr. 119/07.01.2009.
Intimații M. C. Ș., M. I. C. și O. D. M. au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 643/2008 în cuantum de 101.564 lei, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 968/2011 de către B. D. C., care a procedat la emiterea somației. De
În aceeași măsură, prin procesul-verbal încheiat în dosarul de executare, s-a stabilit în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, obligația de plată a sumei de 131.387,04 lei,
din care, suma de 101.564 lei reprezentând despăgubirile acordate în baza actului administrativ, suma de 16.615,87 lei reprezentând actualizări, 8.037 lei onorariu executor, 170,17 lei taxe timbru judiciar și alte cheltuieli și 5.000 lei onorariu avocat.
La data de 01.03.2012 din conturile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, deschise la Trezoreria Sector 1 București, a fost retrasă la dispoziția B. D. C., executorul judecătoresc ales de pârâții M. C. Ș., M. I. C. și O. D. M. pentru înființarea popririi, suma de 131.387,04 lei.
Prin Decizia Civilă nr. 1937 din 09.07.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, a fost admisă în parte contestația la executare, anulat în parte procesul verbal de înființare poprire încheiat de B. D. C. în ceea ce privește onorariu de avocat în sensul reducerii de la suma de 5.000 lei la suma de 1.000 lei.
În drept, potrivit art. 723 C.proc.civ., întoarcerea executării este mijlocul procedural grație căruia creditorul restituie debitorului tot ceea ce a primit în temeiul hotărârii judecătorești executate, prin restabilirea situației anterioare, ca urmare a desființării în parte a executării silite.
Având în vedere aceste considerente, intimații trebuie să restituie suma de 4.000 lei, primită în plus în cadrul executării silite. De altfel, prin întâmpinare acesștia au recunoscut datoria, motiv pentru care instanța va dispune întoarcerea executării silite efectuate de B. D. C. în dosarul de executare nr. 968/2011 cu privire la suma de 4.000 lei, reprezentând onorariu avocat, și va obligă intimații în solidar la restituirea către contestatoare a sumei de 4.000 lei.
În privința solicitării intimaților privind acordarea unui termen de executare a hotărârii, instanța reține că potrivit art. 397 alin. (3) C.proc.civ., “În cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care a acordat termenul. Debitorul nu va putea cere termen de plată, dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să execute într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 1.522 din Codul civil și nici dacă la data pronunțării subzistă vreunul dintre motivele prevăzute la art. 674 alin. (1).”. Instanța reține că de la data pronunțării Deciziei Civile nr. 1937 din 09.07.2013 pronunțată de Tribunalul București, intimații au avut un termen rezonabil de aproximativ 2 ani pentru executarea voluntară a hotărârii, motiv pentru care va respinge solicitarea intimaților privind acordarea unui termen de executare a hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII ,
DISPUNE :
Admite acțiunea având ca obiect întoarcere executare silită, formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimații M. I. C., domiciliat în B., .. 3, ., ., M. C. Ș., domiciliat în B., .. 99, ., . și O. D. M., domiciliată în B., ., ., ..
Dispune întoarcerea executării silite efectuate de B. D. C. în dosarul de executare nr. 968/2011 cu privire la suma de 4.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Obligă intimații în solidar la restituirea către contestatoare a sumei de 4.000 lei.
Respinge solicitarea intimaților privind acordarea unui termen de executare a hotărârii.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 21.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 6/21.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8192/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








