Contestaţie la executare. Sentința nr. 6732/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 6732/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 6732/2015

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 6732

Ședința publică din data de 26 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. R.-R.

GREFIER - C. A.

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect contestație la executare+suspendare executare silită, formulată de contestatorii P. A., P. R. și .., în contradictoriu cu intimații S.C. W. P. S.R.L., S.C. O. B. ROMÂNIA S.A., P. V.-I. și D. D..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 24.06.2015, după care, pentru data de astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 23.02.2015 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatorii P. A., P. R. și .., în contradictoriu cu intimații S.C. W. P. S.R.L., S.C. O. B. România S.A. și P. V.-I., au formulat contestație la executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 419/2014, solicitând instanței să anuleze actele de executare reprezentate de procesul-verbal de licitație publică imobiliară din data de 21.01.2015, actul de adjudecare din data de 27.01.2015 și raportul de evaluare din data de 29.09.2014, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, în temeiul art. 847 ind. 1 alin. (4) Cod procedură civilă, contestatorii au solicitat suspendarea distribuirii sumei rezultate din adjudecarea imobilelor.

În fapt, contestatorii au arătat că nu au avut posibilitatea de apărare pe întreaga perioadă de desfășurare a procedurii de executare, fiind plecați din România în perioada iunie 2014 – ianuarie 2015. De raportul de evaluare pentru proprietatea din . cunoștință după ce au solicitat o copie a dosarului de executare pentru prima dată de P. A., în cursul lunii februarie 2015.Acesta nu a fost întocmit cu imparțialitate, iar proprietatea a fost evaluată la un preț derizoriu, drept urmare a fost găsit repede un cumpărător. Evaluarea s-a făcut pe baza comparațiilor directe cu exemple de prețuri pentru imobile din localitățile Storești, Zaicești, Flămânzi și Ștefănești, deși acestea nu pot fi comparate cu proprietatea imobiliară din Frumușica care are amplasamentul chiar la DE 58, este împrejmuită și are toate utilitățile. Evaluatorul nu a văzut interioarele, stabilind aleatoriu valorile, fiind vădit influențat în stabilirea prețului.

Având în vedere valoarea derizorie cu care a fost vândut imobilul susmenționat, sancțiunea care incumbă este nulitatea absolută a actelor de executare întocmite cu eludarea dispozițiilor legale, iar nelegalitatea se răsfrânge și asupra actelor subsecvente, respectiv a procesului-verbal de licitație publică imobiliară din data de 21.01.2015 și a actului de adjudecare din data de 27.01.2015, prin care intimatul P. V.-I. a adjudecat imobilul susmenționat la valoarea de 144.450 lei, reprezentând 75% din prețul stabilit prin raportul de expertiză întocmit de evaluator P.F. Tivlică G. I., valoare care este mult sub valoarea de circulație a imobilului executat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 835 alin. (6) și art. 757 alin. (8) din Codul de procedură civilă.

În probațiune, au fost depuse copii după procesul-verbal de licitație publică imobiliară din data de 21.01.2015 și actul de adjudecare din data de 27.01.2015. De asemenea, s-a solicitat încuviințarea probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea imobilului.

Prin încheierea din 09.04.2015, instanța a soluționat cererea de ajutor public judiciar formulată de contestatorii P. A. și P. R. și cererea de acordare facilități formulată de contestatorul .., prin care taxa judiciară de timbru în sumă de 1.050 lei a fost redusă cu 50%, la suma de 525 lei, căzând în sarcina contestatorilor să achite în solidar această taxă judiciară de timbru.

Contestatorii au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 525 lei.

Prin notele scrise din 20.04.2015, contestatorii au arătat că nu au posibilitatea de a achita cauțiunea în sumă de 5.944,50 lei, și că, prin urmare, înțeleg să renunțe la cererea de suspendare.

Prin întâmpinare, intimatul S.C. W. P. S.R.L. a invocat tardivitatea formulării contestației, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În fapt, s-a arătat că în data de 23.06.2014 intimatul a depus cerere de executare silită la sediul B.E.J. S. S. din B., pentru executarea titlului executoriu constând în biletul la ordin cu . nr._, emitent fiind .. și avalizat de P. A., în calitate de administrator, la care a anexat refuzul de plată pentru suma de 9.046,93 lei. Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 01.07.2014 a Judecătoriei B. în dosarul nr._ . Debitorii nu s-au conformat somației de plată emisă de executorul judecătoresc, act care a fost comunicat societății debitoare la sediul din . de dna D. M.. Executorul judecătoresc a procedat la urmărirea imobiliară, aplicând sechestru pe proprietatea situată în ., compusă din teren în suprafață de 11.611,99 mp (din măsurători 11.612 mp), situat în extravilanul ., și construcțiile C2-grup sanitar, C3-gospodărie anexă, C5-stație alimentare carburanți, C6-bazin carburanți, C8-bazin carburanți, C9-bazin carburanți, C16-atelier mecanic, C54/1-sediu administrativ, înscrise în CF nr._, cu nr. cad. 27, ce a aparținut debitorului ... Dl P. A. nu a permis evaluatorului să procedeze la evaluarea imobilului din interior, acesta nefiind prezent în data de 08.09.2014, când s-a procedat la evaluare, cu toate că avea cunoștință de sosirea evaluatorului, atât de la sediul executorului judecătoresc, cât și de la evaluator. Refuzul debitorului de a permite accesul expertului în imobil nu împiedică evaluarea, în condițiile art. 659 Cod procedură civilă.

Notificarea, raportul de evaluare și publicația de vânzare imobiliară au fost comunicate la sediul societății în data de 06.10.2014, actele fiind primite tot de dna D. M., persoana însărcinată cu primirea corespondenței. În data de 21.01.2015, imobilul a fost adjudecat la prețul de 75% din valoarea stabilită în raportul de evaluare, adică la suma de 144.450 lei.

Conform art. 714 alin. (1) Cod procedură civilă, termenul în care se poate formula contestație la executare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă, ori raportul de evaluare împreună cu notificarea și publicația de vânzare imobiliară au fost comunicate în data de 06.10.2014, ceea ce înseamnă că contestatorii nu mai sunt în termen pentru a exercita acest mijloc procedural.

Față de motivele invocate în contestație referitoare la rapiditatea cu care s-a găsit cumpărătorul, trebuie observat că executorul judecătoresc a respectat toate condițiile prevăzute de art. 838 Cod procedură civilă referitoare la condițiile și publicitatea vânzării, publicația de vânzare fiind afișată la sediul organului de executare, la locul unde se află imobilul urmărit, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul urmărit, la sediul organelor fiscale și site-ul Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite și pe site-ul Botosaninews.ro, iar adjudecatarul P. V. a respectat prevederile art. 842 și urm. Cod procedură civilă, fiind declarat adjudecatar.

Prin acțiunea promovată, debitorul dorește să împiedice cursul firesc al executării silite, având în vedere că pe tabloul creditorului s-a înscris și creditorul O. B. România S.A., pentru suma de 227.151,96 lei, creanță de rang I, întreaga sumă rezultată din valorificarea imobilului urmând a fi distribuită către acesta.

În probațiune, au fost depuse dovezile de comunicare a actelor de executare contestate.

Prin întâmpinare, intimatul S.C. O. B. România S.A. a invocat excepții și a formulat apărări pe fondul contestației la executare.

Intimatul a solicitat admiterea excepției de netimbrare, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei P. R., admiterea excepției tardivității contestației împotriva procesului-verbal de licitație publică imobiliară și admiterea excepției inadmisibilității și a excepției tardivității contestației împotriva raportului de evaluare.

Intimatul a arătat că debitori în dosarul de executare sunt P. A. și .., prin urmare, contestatoarea P. R. care nu este debitor în dosarul de executare nr. 419/2014 nu are calitatea procesuală activă pentru a contesta actele de executare, nefiindu-i opozabile.

Procesul-verbal de licitație publică imobiliară din 21.01.2015 a fost comunicat la sediul debitorului .., în ., la data de 26.01.2015, fiind recepționat de persoana însărcinată cu primirea corespondenței, semnând de primire și completând cu . nr. cărții de identitate pe dovada de înmânare. Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a primit înștiințarea privind actul de executare. Cum procesul-verbal de licitație publică imobiliară din 21.01.2015 a fost comunicat la data de 26.01.2015, iar contestația la executare a fost înregistrată la data de 23.02.2015, rezultă că s-a depășit termenul legal de contestație de 15 zile.

Chiar dacă contestatorul P. A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al debitorului .. afirmă faptul că a fost plecat din țară și a solicitat o copie a dosarului de executare în cursul lunii februarie 2015, din declarația acestuia, înregistrată sub nr. 102 la B.E.J. S. S., rezultă că a ridicat copiile dosarelor de executare în care este debitor în data de 02.02.2015. Prin raportare la data de 02.02.2015, contestația la executare înregistrată la data de 23.02.2015 este tardiv introdusă, căci termenul de 15 zile s-a împlinit la data de 18.02.2015.

Natura juridică a raportului de evaluare este aceea a unei probe administrate în faza executării silite în scopul evaluării bunului urmărit, nefiind un act de executare silită. Prin urmare, raportul de evaluare întocmit de evaluatorul autorizat P.F. Tivlică Ghe. I. nu se circumscrie sferei actelor de executare silită care pot fi contestate în cadrul contestației la executare, o asemenea contestație fiind inadmisibilă. Totodată, astfel cum rezultă din dovada de înmânare atașată raportului de evaluare contestat, acesta a fost comunicat la sediul debitorului .., în ., jud. B., la data de 06.10.2014, fiind recepționat de persoana însărcinată cu primirea corespondenței, semnând de primire și completând cu . nr. cărții de identitate pe dovada de înmânare. Raportat la data de 06.10.2014, contestația la executare este tardiv formulată.

Pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, cu respingere cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că debitorul .. a contractat două credite, fiind încheiate contractul de credit nr. R_08 din 19.10.2011 și contractul de credit nr. R_09 din 19.10.2011, astfel cum au fost modificate prin actele adiționale, credite garantate cu imobilul proprietatea debitorului, situat în ., compus din teren intravilan și construcții, identificat cu nr. cad. 27, intabulat în CF nr. 24N. Prin cererea nr. 849 din 26.09.2014, intimatul s-a înscris în dosarul de executare silită nr. 419/2014 al B.E.J. S. S., cu suma de 227.151,96 lei. Contestația formulată împotriva procesului-verbal de licitație publică imobiliară din 21.01.2015 și împotriva actului de adjudecare este neîntemeiată, deoarece acestea cuprind toate mențiunile prevăzute de art. 846 Cod procedură civilă, respectiv art. 852 Cod procedură civilă, pentru valabilitatea lor, iar contestatorii nu au indicat vreun element de nelegalitate. De asemenea, contestația referitoare la raportul de evaluare este neîntemeiată, deoarece contestatorii nu au probat că valoarea stabilită este derizorie, sub valoarea de circulație a imobilului.

În fine, intimatul a solicitat respingerea cererii de suspendare a distribuirii sumei rezultate din adjudecarea imobilului.

În probațiune, intimatul a depus înscrisuri, reprezentate de contractele de credit și de actele de executare contestate, cu dovezile de comunicare, inclusiv declarația scrisă dată de P. A. către executorul judecătoresc la primirea copiilor din dosarul de executare.

Prin întâmpinare, intimatul P. V.-I. a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare.

În fapt, intimatul a arătat că toate actele de executare au fost făcute cu respectarea dispozițiilor legale și că prețul de vânzare a fost unul serios și determinat de părți în cadrul unei licitații publice, iar prețul oferit nu a fost disproporționat față de valoarea de circulație a imobilului stabilită prin raportul de evaluare. Având în vedere data raportului de evaluare, respectiv 29.09.2014, la acest moment se poate constata tardivitatea contestării acestuia prin prisma comunicărilor din dosarul de executare. Intimatul a solicitat să se facă dovada de către contestatori că nu au fost pe teritoriul României în perioada iunie 2014 - ianuarie 2015.

Intimatul P. V.-I. a fost reprezentat în proces de mandatar C. B..

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatorul P. A. și-a exprimat poziția față de fiecare întâmpinare depusă în cauză.

Contestatorul a arătat că deși în data de 02.02.2015 a semnat pentru eliberarea copiilor înscrisurilor din dosarul de executare silită, ulterior, respectiv în data de 13.02.2015, și-a dat seama că lipsesc o parte din înscrisuri, precum raportul de evaluare, procesul-verbal de licitație, actul de adjudecare, somații și altele. La această dată a primit prin corespondență poștală plicul cu dosarul de executare nr. 419/2014, de data aceasta complet, prin urmare contestația la executare nu este tardivă. Apoi, dna D. M. nu are calitatea de salariat al .., iar cum el nu a fost în țară nu a putut fi de acord sau nu cu evaluarea. A apreciat că soția P. R. are calitatea procesuală activă în cauză din moment ce a semnat contractele de creditare. În fine, a arătat că evaluatorul a stabilit un preț cu 70-80% mai mic decât valoarea reală a imobilului.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea P. R. și-a exprimat poziția față de fiecare întâmpinare depusă în cauză.

Contestatoarea a arătat că are calitate procesuală activă în cauză, deoarece a semnat contractele de credit, că a luat cunoștință de actele de executare contestate la dat ade13.02.2015, prin urmare contestația formulată nu este tardivă și că a lucrat în străinătate în perioada iunie 2014 - februarie 2015, în Italia, în baza unor contracte individuale de muncă.

În completarea probațiunii, contestatorii au depus copii după contracte de muncă.

Prin încheierea de ședință din data de 14.05.2015, instanța a respins ca rămasă fără obiect excepția de netimbrare invocată de intimatul S.C. O. B. România S.A., iar cu acordul contestatorilor a fost introdusă în cauză și intimata D. D., soția adjudecatarului P. V.-I..

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți. Executorul judecătoresc S. S. a transmis dosarul de executare nr. 419/2014.

Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:

Dosarul de executare nr. 419/2014 al executorului judecătoresc S. S. a fost deschis la cererea creditorului S.C. W. P. S.R.L. pentru aducerea la îndeplinire a obligației de plată a sumei de 9.046,93 lei cuprinsă în titlul executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._ emis de către debitorul .. și avalizat de debitorul P. A..

Prin somația de plată emisă la data de 07.08.2014 comunicată debitorilor .. și P. A., aceștia au fost somați să achite suma datorată de 9.046,93 lei, la care s-au adăugat cheltuielile cu executarea silită în sumă de 1.618,20 lei.

Întrucât debitorii nu s-au conformat obligației de plată, executorul judecătoresc a inițiat procedura de urmărire silită imobiliară împotriva debitorului .., asupra imobilului proprietatea acestuia, situat în ., format din teren în suprafață de 11.611,99 mp (din măsurători 11.612 mp), situat în extravilanul ., și din construcțiile C2-grup sanitar cu ., C3-gospodărie anexă cu ., C5-stație alimentare carburanți cu ., C6-bazin carburanți cu ., C8-bazin carburanți cu ., C9-bazin carburanți cu ., C16-atelier mecanic cu ., C54/1-sediu administrativ cu ., înscrise în CF nr._, cu nr. cad. 27. Somația imobiliară emisă la data de 29.08.2014 și procesul-verbal de sechestru asupra imobilului din data de 21.08.2014 au fost comunicate debitorului .. la data de 03.09.2014 (filele 77, 79 și 90 dosar vol. I).

La cererea executorului judecătoresc S. S., evaluatorul Tivlica G. I. a întocmit raportul de evaluare al imobilului, predat executorului judecătoresc la data de 29.09.2014, pe bază de proces-verbal (fila 93 dosar vol. I).

Luând valoarea imobilului din raportul de evaluare, executorul judecătoresc S. S. a întocmit publicația de vânzare imobiliară din 01.10.2014, atât raportul de evaluare, cât și publicația de vânzare fiind comunicate debitorului .. la data de 06.10.2014, odată cu notificarea din data de 01.10.2014 (filele 143, 146 și 148 dosar vol. I).

La data de 03.11.2014, s-a întocmit o nouă publicație de vânzare imobiliară, ce a fost comunicată debitorului .. la data de 06.11.2014, odată cu notificarea din data de 03.11.2014 (filele 156, 161 și 169 dosar vol. I).

A treia publicație de vânzare imobiliară, cea emisă în data de 03.12.2014, a fost comunicată debitorului .. la data de 08.12.2014, odată cu notificarea din data de 03.12.2014 (filele 171, 176 și 184 dosar vol. I).

La această din urmă licitație, a participat intimatul P. V.-I., prin mandatar, care a adjudecat imobilul, fiind întocmit procesul-verbal de licitație publică imobiliară din data de 21.01.2015, ce a fost comunicat debitorului .. la data de 26.01.2015 (filele 193-196 și 199 dosar vol. I).

Executorul judecătoresc a întocmit actul de adjudecare din 27.01.2015, în favoarea adjudecatarului P. V.-I., căsătorit cu D. D., asupra imobilului proprietatea debitorului .., actul de adjudecare constituind titlu de proprietatea în favoarea adjudecatarilor (filele 103-105 dosar vol. I). Dreptul de proprietate al adjudecatarilor P. V.-I. și D. D. a fost înscris provizoriu în cartea funciară a imobilului, în data de 28.01.2015, prin încheierea O.C.P.I. B. nr. 5224 (filele 209 și 211-212 dosar vol. I). Totodată, prin încheierea din 28.01.1015, adjudecatarul a fost numit administrator-sechestru asupra imobilului și a fost pus în posesia acestuia (filele 214-216 dosar vol. I).

În dosarul de executare nr. 419/2014, creditorul S.C. O. B. România S.A. a făcut cerere de înscriere în calitate de creditor ipotecar pentru distribuirea sumelor realizate din vânzarea imobilului (filele 223-224 dosar vol. I)

În urma cererii formulate de .., prin administrator P. A., înregistrată la data de 02.02.2015, executorul judecătoresc a eliberat administratorului P. A. copii după dosarele de executare nr. 419/2014 și nr. 575/2014, conform declarației olografe a acestuia din data de 02.02.2015 (filele 217-218 dosar vol. I).

Împotriva raportului de evaluare din septembrie 2014, întocmit de evaluatorul Tivlică G. I., a procesului-verbal de licitație publică imobiliară din data de 21.01.2015 și a actului de adjudecare din data de 27.01.2015, au formulat contestație la executare P. A., P. R. și ..

Intimatul S.C. O. B. România S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei P. R., pe care instanța o găsește întemeiată. Astfel, executarea silită a fost demarată împotriva debitorului principal .. și a debitorului avalist P. A., nicidecum împotriva contestatoarei P. R., prin urmare, toate actele de executare vizează patrimoniul celor doi debitori. Mai mult, imobilul adjudecat a fost proprietatea debitorului principal ... În aceste condiții, contestatoarea P. R. nu justifică un interes pentru a formula contestație la executare împotriva actelor d executare din dosarul nr. 419/2014, actele de executare nefiind îndreptate împotriva patrimoniului acesteia. Faptul că celălalt creditor, respectiv intimatul S.C. O. B. România S.A., s-a înscris pe tabloul creditorilor pentru realizarea creanței sale izvorâtă din contractele de credit, în care contestatoarea are calitatea de semnatar, nu-i conferă interesul de a formula contestația împotriva acestor acte de executare, deoarece acestea nu vizează patrimoniul său.

Pe cale de consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei P. R. și va respinge contestația la executare formulată de aceasta, în contradictoriu cu intimații S.C. W. P. S.R.L., S.C. O. B. România S.A., P. V.-I. și D. D., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Intimații S.C. W. P. S.R.L. și S.C. O. B. România S.A. au invocat excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva raportului de evaluare imobiliară întocmit de evaluator Tivlică G. I. și împotriva procesului-verbal de licitație publică imobiliară din data de 21.01.2015.

Instanța constată că raportul de evaluare și procesul-verbal de licitație publică imobiliară au fost comunicate debitorului .., primul act, la data de 06.10.2014, al doilea act, la data de 26.01.2015, prin poștă, sub semnătură de primire. Persoana care a semnat pentru primire a fost D. M., care, conform mențiunilor din contractele de credit încheiate cu intimatul S.C. O. B. România S.A., are calitatea de administrator și asociat al .., alături de P. A.. Se observă că inclusiv înștiințările sau citația comunicate în prezenta cauză contestatorului .. au fost primite, sub semnătura de primire a aceleiași persoane, D. M. (fila 19 dosar vol. I și filele 151 și 153 dosar vol. II).

Separat, dosarul de executare nr. 419/2014 a fost eliberat în copie, către P. A., de executorul judecătoresc, în data de 02.02.2015, la cererea formulată în aceeași dată de .., prin administrator P. A.. Contestatorul nu a dovedit afirmația sa că dosarul de executare a fost incomplet, lipsind tocmai raportul de evaluare imobiliară și procesul-verbal de licitație publică imobiliară din 21.01.2015, acte care i-ar fi fost comunicate ulterior, la data de 13.02.2015 de către executorul judecătoresc.

Atât față de data de 06.10.2014 și de data de 26.01.2015, cât și față de data de 02.02.2015, contestația la executare împotriva acestor acte de executare este tardiv formulată la data de 20.02.2015, data poștei aplicată pe plicul de corespondență, fiind depășit termenul de 15 zile prevăzut de art. 715 alin. (1) (anterior art. 714) Cod procedură civilă, conform căruia.

Ca atare, instanța va admite excepția tardivității și va respinge contestația la executare împotriva raportului de evaluare imobiliară întocmit de evaluator Tivlică G. I. din septembrie 2014 și împotriva procesului-verbal de licitație publică imobiliară din data de 21.01.2015 ca fiind tardiv formulată de către contestatorii P. A. și ...

Întrucât contestatorii P. A. și .. au renunțat la judecarea cererii de suspendare a distribuirii sumei rezultate din adjudecarea imobilului, până la primul termen la care părțile au fost legal citate, instanța va lua act de renunțarea la judecata acestei cereri, în baza art. 406 alin. (1) și (4) Cod procedură civilă.

În ce privește actul de adjudecare din data de 27.01.2015, cu valoare de titlu de proprietate pentru adjudecatarii P. V.-I. și D. D., cu privire la imobilul vândut la licitația publică finalizată cu procesul-verbal de licitație din 21.01.2015, contestatorii nu au învederat vreun motiv de nelegalitate sub aspect de formă sau de fond. Instanța constată că actul de adjudecare a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 854 (anterior art. 852) Cod procedură civilă, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de acestea. Prețul la care s-a adjudecat imobilul nu poate fi cenzurat de către instanță, deoarece valoarea la care a fost scos imobilul la licitație, dată de raportul de evaluare, trebuia contestată în altă etapă a executării silite.

Față de cele expuse, instanța va respinge ca fiind neîntemeiată contestația la executare împotriva actului de adjudecare din data de 27.01.2015 formulată de contestatorii .. și P. A..

Cheltuielile procesuale în sumă de 525 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, suportate de către stat sub formă de ajutor public judiciar și de acordare facilități, vor fi suportate definitiv de către stat, nefiind realizată vreuna din situațiile în care se impune restituirea acestora, prevăzute de art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei P. R., excepție invocată de intimatul S.C. O. B. România S.A..

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. R., CNP_, cu domiciliul în mun. B., ., ., în contradictoriu cu intimații S.C. W. P. S.R.L., CUI RO_, cu sediul în mun. Suceava, .. 44, jud. Suceava, S.C. O. B. România S.A., CUI RO_, cu sediul în București, .-68, sector 1, P. V.-I., CNP_, și D. D., ambii cu domiciliul în oraș Flămânzi, Aleea Principală, ., ., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva raportului de evaluare imobiliară întocmit de evaluator Tivlică G. I. și împotriva procesului-verbal de licitație publică imobiliară din data de 21.01.2015, excepție invocată de intimații S.C. W. P. S.R.L. și S.C. O. B. România S.A..

Respinge contestația la executare împotriva raportului de evaluare imobiliară întocmit de evaluator Tivlică G. I. din septembrie 2014 și împotriva procesului-verbal de licitație publică imobiliară din data de 21.01.2015 ca fiind tardiv formulată de către contestatorii P. A., CNP_, cu domiciliul în mun. B., ., ., ., jud. B., și .., CUI_, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimații S.C. W. P. S.R.L., S.C. O. B. România S.A., P. V.-I. și D. D..

Ia act de renunțarea la judecata cererii privind suspendarea distribuirii sumei rezultate din adjudecarea imobilului.

Respinge ca fiind neîntemeiată contestația la executare împotriva actului de adjudecare din data de 27.01.2015 formulată de P. A. și .., în contradictoriu cu intimații S.C. W. P. S.R.L., S.C. O. B. România S.A., P. V.-I. și D. D..

Cheltuielile procesuale în sumă de 525 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, suportate de către stat sub formă de ajutor public judiciar și acordare facilități, rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței în data de 26 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored./jud. M.R.R.

9 ex./03.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6732/2015. Judecătoria BOTOŞANI