Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 828/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 828/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 15234/193/2014
Dosar nr._ - sesizare OG 2/2001-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
Ședința publică din data de 26.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. S.
GREFIER – M. M.
SENTINȚA nr. 828
Pe rol cauza civilă având ca obiect înlocuire amendă contravențională (sesizare OG 2/2001) privind pe petenta P. comunei Bălușeni, în contradictoriu cu intimatul Bejușcă M. C..
Procedura legal îndeplinită.
La apelul realizat în ședință publică, lipsesc părțile.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că este primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, instanța procedează la verificări din oficiu, stabilind că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății, în temeiul prevederilor art. 32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul art. 255 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 17.10.2014, sub nr._, petenta P. comunei Bălușeni a solicitat instanței, in contradictoriu cu intimatul Bejușcă M. C., să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate acestuia din urmă, prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din data de 05.09.2012, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În drept, s-au invocat prevederile art. 9 și art. 39.1 din OG nr. 2/2001 și Decizia ICCJ nr. 7/2010.
În dovedire, s-au depus la dosar procesul-verbal invocat, adrese-corespondență emise de P. ..
Intimatul, căruia i s-au comunicat cererea petentului și copii de pe înscrisurile doveditoare anexate, nu s-a conformat obligației de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicare; legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări verbale.
Intimatul însă a trimis dovada achitării amenzii, pentru termenul de judecată din 26.01.2015, cu chitanța nr._, în cuantum de 1000 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin procesul-verbal de contravenție menționat în cererea introductivă, intimatul Bejușcă M. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 500 lei, pentru săvârșirea unei abateri prevăzute de dispozițiile Legii nr. 12/1990.
Actul constatator al contravenției, nedesființat în instanță, a fost înaintat spre executare organelor abilitate din cadrul Primăriei ., instituție care, în absența bunurilor/veniturilor urmăribile, a constatat imposibilitatea executării silite a debitorului, așa cum rezultă din adresa nr. 2903/2014 (fila 7).
Potrivit art. 9 și 391 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii si nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța de judecata pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, in vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată.
Având în vedere starea de fapt prezentată precum și dispozițiile legale invocate, constatând că intimatul a depus la dosar dovada achitării amenzii judiciare în cuantum de 1000 lei, instanța urmează a respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, formulate de petenta P. comunei Bălușeni, în contradictoriu cu intimatul Bejușcă M. C., cu domiciliul în ., jud. B., în ceea ce privește procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 05.09.2012, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.P.
Tehnodact. MM
Ex. 4/13.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Partaj judiciar. Sentința nr. 187/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








