Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 9649/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9649/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 9649/2015
Dosar civil nr._ Ob. modificre acte
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din data dE 23 OCTOMBRIE 2015.
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
Președinte – B. N. E.
GREFIER – C. D.
SENTINTA CIVILĂ NR. 9649.
Pe rol se află judecarea cererii privind înregistrarea modificărilor la actele constitutive + reprezentativitate sindicat la nivel de unitate, prin împuternicit C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns împuternicita petentei.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, interpelat de instanță, împuternicita petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri în fond.
C. Mireșla, în calitate de împuternicit al petentei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, înregistrarea modificărilor referitoare la alegea în funcția de președinte al numitului P. F. S., alegerea în funcția de vicepreședinte a numitului S. C., alegerea în funcția de secretat a numitei Cotet M., alegerea în calitate de membri ai numițilorr Plesca D. M. și D. C. și alegerea numitelor B. L. și Iligat I. C. ca membre ale Comisiei de Cenzori, în Registrul Special al Sindicatelor de la Judecătoria B. și constatarea reprezentativității sindicatului la nivel de unitate
Instanța reține cauza spre deliberare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.10.2015, sub numărul_, petentul S. “L. INDEPENDENT” CET B., a solicitat instanței operarea modificării componenței Biroului Operativ și constatarea îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate a sindicatului. În motivare petentul a arătat că în Adunarea Generală a membrilor sindicatului din data de 24.09.2015 a fost modificată componența Biroului Operativ. Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 400 lei.
În dovedire au fost depuse: adresă, procesul-verbal din 24.09.2015, listă cu membrii Biroului Operativ, încheieri, sentințe, declarație pe propria răspundere a președintelui de sindicat, adresă, lisă membri de sindicat, statut și certificate de cazier fiscal. Analizând înscrisurile depuse la dosar în vederea soluționării cererii de constatare a condițiilor de reprezentativitate de către petent și de modificare acte constitutive, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 51 alin.1 lit. c) din Legea nr. 62/2011, sunt reprezentative la nivel de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au statut legal de sindicat; b) au independență organizatorică și patrimonială; c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.
În cauză, se constată că s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, sub un prim aspect reținându-se că prin sentința civilă nr.82 din 03.04.1999 pronunțată de Judecătoria B., s-a acordat personalitate juridică S. “L. INDEPENDENT” CET B. și s-a dispus înregistrarea în Registrul special al Judecătoriei B., iar prin sentințele ulterioare s-a dispus înregistrarea modificărilor aduse numărului membrilor de sindicat și componenței organului de conducere.
În privința celei de-a doua condiții cerute de lege, instanța constată că din înscrisurile depuse la dosar reiese faptul că petentul este o organizație independentă, care are organele sale de conducere și propriul patrimoniu.
Este îndeplinit și procentul legal prevăzut de art.51 alin. 1 lit. c) din Legea nr.62/2011, întrucât petentul S. “L. INDEPENDENT” CET B. este format din 163 membri de sindicat din efectivul de 212 de salariați din cadrul S.C. Modern Calor S.A., potrivit declarației președintelui de sindicat și adresei nr.9207/28.09.2015. Instanța mai reține că s-a făcut și dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate, astfel cum reiese din adresa nr.6514/CCMMRM/05.10.2015, fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art.53 alin.3 din Legea nr. 62/2011.
În consecință, constatând că petentul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate prevăzute de art.51 alin.1 lit. C din Legea nr. 62/2011, cu respectarea prevederilor art.52 lit. c) din Legea nr.62/2011, având în vedere prevederile art.51 alin. 2 din Legea nr.62/2011, instanța urmează a admite cererea formulată de petent și a constata că sunt îndeplinite condițiile de reprezentativitate la nivel de unitate.
În temeiul dispozițiilor art.221 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, prezenta hotărâre se va comunica Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
De asemenea instanța constată că în Adunarea Generală a membrilor de sindicat de la data de 24.09.2015 a fost pusă în discuție înregistrarea modificărilor referitoare la alegea în funcția de președinte al numitului P. F. S., alegerea în funcția de vicepreședinte a numitului S. C., alegerea în funcția de secretat a numitei Cotet M., alegerea în calitate de membri ai numițilorr Plesca D. M. și D. C. și alegerea numitelor B. L. și Iligat I. C. ca membre ale Comisiei de Cenzori.
Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.20 din Legea nr. 62/2011, instanța urmează a admite cererea de modificare acte constitutive astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Admite cererea formulată de petentul S. “L. INDEPENDENT” CET B.. Dispune înregistrarea modificărilor referitoare la alegea în funcția de președinte al numitului P. F. S., alegerea în funcția de vicepreședinte a numitului S. C., alegerea în funcția de secretat a numitei Cotet M., alegerea în calitate de membri ai numițilorr Plesca D. M. și D. C. și alegerea numitelor B. L. și Iligat I. C. ca membre ale Comisiei de Cenzori, în Registrul Special al Sindicatelor de la Judecătoria B.. Constată că petentul S. “L. INDEPENDENT” CET B. îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivel de unitate.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2015. P., GREFIER,
Redactat/tehnoredactat/Judec. BNE/26.10.2015/7 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9788/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9635/2015. Judecătoria... → |
|---|








