Partaj judiciar. Sentința nr. 4270/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4270/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 16983/193/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA_ 2015
PREȘEDINTE – B. A. E.
GREFIER – S. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4270
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamantul I. G. în contradictoriu cu pârâta M. Panseluța.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul și pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Verificându-și competența în temeiul art. 131 Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Se constată că la dosar s-a depus de către reclamant, prin serviciul „ registratură” al instanței, actul de tranzacție intervenit între părți, la care este atașată schița anexă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de ridicat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Părțile prezente solicită pronunțarea unei hotărâri care să consfințească învoiala intervenită.
J U D E C A T A ,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2014, reclamantul I. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M. Panseluța, partajarea apartamentului situat în orașul B., . 4, . de 46,83 m.p.
În motivare, reclamantul arată că, în urma decesului soției sale – I. E., în anul 2002, a rămas ca bun succesoral un apartamentul situat în orașul B., . 4, . de 46,83 m.p. dobândit de foștii soți în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 122/01.02.1992 încheiat cu fostul „ GOSCOM” RA B., jud. B.. Întrucât în speță nu există descendenți, la moștenire urmează a fi chemată sora soției sale – pârâta în cauză, cea re o cotă succesorală de ½ din cota succesorală de ½ din apartament.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 979 Cod Proc Civ.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, căreia i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului și atribuirea către acesta a cotei sale succesorale, fără plata unei sulte.
În dovedire, pârâta a depus la dosar înscrisuri.
La primul termen de judecată, din data de 04 mai 2015, părțile au depus la dosar o tranzacție prin care arată că dispun prin bună înțelegere asupra obiectului cererii de chemare în judecată, tranzacția având următorul conținut:
„ ACT DE TRANZACȚIE
Între subsemnații:
a)I. G., domiciliat în mun. B., ., ., . și
b)M. PANSELUȚA, domiciliată în mun. B., Al. Prieteniei, nr. 1, .. B, .,
Astăzi, 29.04.2015, s-a încheiat prezenta tranzacție cu privire la partajul succesoral din ds. mai sus menționat, având ca obiect împărțirea apartamentului dobândit de foștii soți I. G. și I. E., apartament situat în orașul B., . A 4, Etaj 3, compus din cameră de zi, bucătărie, hol, balcon, 1 baie, dormitor, în suprafață utilă de 46,83 m.p. și care a fost dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 122/01.02.1992 încheia cu fostul Goscom B. S.A.
Noi, I. G. și M. Panseluța ne-am înțeles în modul următor:
Apartamentul astfel cum este descris mai sus și astfel cum apare în schița anexă ( care face parte din contractul de vânzare – cumpărare) și pe care o considerăm anexă la prezenta tranzacție, să fie atribuit în totalitate reclamantului I. G. iar pârâta M. Panseluța nedorind nicun fel de sultă.
Ca urmare, ambele părți declarăm că nu mai avem nici un fel de pretenții reciproce provenind din lichidarea stării de indiviziune și să rugăm să pronunțați o hotărâre de expedient, conform art. 438 și 439 Cod Proc Civilă.
Încheiat astăzi, 29.04.2015 în B. în 3 ( trei ) exemplare, câte unul pentru fiecare parte și 1 exemplar la dosarul cauzei.
Se anexează și schița apartament”.
Analizând conținutul tranzacției, se reține că părțile și-au manifestat astfel voința de a pune capăt litigiului, actul încheiat fiind expresia liberei lor voințe. Întrucât stingerea litigiului prin tranzacție constituie un act de dispoziție, instanța ia act de învoiala părților, urmând a o consfinți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Ia act și consfințește învoiala părților intervenită între reclamantul I. G. – CNP:_, cu domiciliul în mun. B., .. 2, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta M. Panseluța, cu domiciliul în mun. B., .. 1, .. 2, jud. B., după cum urmează:
„ ACT DE TRANZACȚIE
Între subsemnații:
c)I. G., domiciliat în mun. B., ., ., . și
d)M. PANSELUȚA, domiciliată în mun. B., Al. Prieteniei, nr. 1, .. B, .,
Astăzi, 29.04.2015, s-a încheiat prezenta tranzacție cu privire la partajul succesoral din ds. mai sus menționat, având ca obiect împărțirea apartamentului dobândit de foștii soți I. G. și I. E., apartament situat în orașul B., . A 4, Etaj 3, compus din cameră de zi, bucătărie, hol, balcon, 1 baie, dormitor, în suprafață utilă de 46,83 m.p. și care a fost dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 122/01.02.1992 încheia cu fostul Goscom B. S.A.
Noi, I. G. și M. Panseluța ne-am înțeles în modul următor:
Apartamentul astfel cum este descris mai sus și astfel cum apare în schița anexă ( care face parte din contractul de vânzare – cumpărare) și pe care o considerăm anexă la prezenta tranzacție, să fie atribuit în totalitate reclamantului I. G. iar pârâta M. Panseluța nedorind nicun fel de sultă.
Ca urmare, ambele părți declarăm că nu mai avem nici un fel de pretenții reciproce provenind din lichidarea stării de indiviziune și să rugăm să pronunțați o hotărâre de expedient, conform art. 438 și 439 Cod Proc Civilă.
Încheiat astăzi, 29.04.2015 în B. în 3 ( trei ) exemplare, câte unul pentru fiecare parte și 1 exemplar la dosarul cauzei.
Se anexează și schița apartament”.
Cu drept de recurs, care se va depune la Judecătoria B., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.E. /Tehnored.. S.A. / 5 ex./28.08.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4300/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5436/2015.... → |
|---|








