Plângere contravenţională. Sentința nr. 1407/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1407/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1407/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința nr. 1407
Ședința publică de la 06 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. C.
GREFIER: M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. G. P. SERVICE SRL, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, se prezintă administratorul V. M. pentru petentă, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la legitimarea administratorului petentei.
Instanța pune în discuția petentei, prin administrator, competența generală, materială și teritorială a Judecătoriei B..
Petenta, prin administrator, arată că Judecătoria B. este competentă să judece cauza.
În baza art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform prevederilor art.32, alin.1 din O.G. nr.2/2001.
Instanța pune în discuția petentei, prin administrator, estimarea duratei cercetării procesului.
Petenta, prin administrator, apreciază durata cercetării procesului la acest termen de judecată.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata cercetării acestui proces la 30 de zile.
La interpelarea instanței, petenta, prin administrator arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Petenta, prin administrator, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 255 alin.1 C.pr.civ. și al art. 258 al.1 C.pr.civ., apreciindu-le utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile anexate la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, petenta, prin administrator, arată că nu mai are alte probe de administrat.
În temeiul art. 244, alin.1 Cod procedură civilă instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și, potrivit dispozițiilor art. 392 Cod proc. civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Petenta, prin administrator, arată că dintre cele două fapte reținute în procesul-verbal doar una este reglementată de OG 99/2000, și anume prima faptă reținută, iar a doua faptă reținută nu este prevăzută de art. 41 pct. 2 din Legea nr. 82/1991, sens în care solicită anularea contravenției prevăzute la punctul 2 din procesul-verbal întrucât nu există și înlocuirea amenzii aplicate pentru prima faptă cu sancțiunea avertisment reținând gravitatea minimă a faptei.
De asemenea, arată că în speță este vorba de un punct de comercializare cu amănuntul, iar în perioada 2000-2014 au existat nenumărate controale, nefiind atenționat niciodată asupra neregularităților, arătând că la aceste controale nu a mai fost sancționat pentru abateri. Cu privire la prima faptă, raportat la contextul împrejurărilor și la gradul de pericol social apreciază că sancțiunea avertisment poate conduce la disciplinarea sa, întrucât chiar și la momentul sancționării, produsele au fost transferate în maxim jumătate de oră în spațiu închis.
Cu privire la cheltuielile de judecată, petenta arată că nu solicită restituirea acestora.
Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile pe fondul cauzei conform art. 394, alin. 1 C.proc.civ. și rămâne în pronunțare asupra fondului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 19.08.2014, sub nr._, petenta S.C. G. P. SERVICE, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 06.08.2014, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în principal, anularea contravenției prevăzute la punctul 2 din procesul-verbal și transformarea amenzii aplicate pentru fapta nr. 1 în sancțiunea avertisment, iar în subsidiar, transformarea ambelor sancțiuni aplicate în sancțiunea avertisment.
În motivare, petenta a arătat că a fost sancționată prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei, reținându-se în sarcina sa două fapte contravenționale, respectiv: că în perioada 01.03._14, societatea petentă a exercitat activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în cadrul aceleiași structuri de vânzare, contrar prevederilor OG nr. 99/2000, precum și că în aceeași perioadă a emis chitanțe de încasare către clienți fără a menționa pe acestea adresa completă a partenerilor, numărul de ordine din Registrul Comerțului și codul unic de identificare, iar pe facturile emise în aceeași perioadă nu este trecută adresa completă și contul bancar al clienților.
În motivare, în ceea ce privește prima faptă reținută, petenta a arătat că, pentru activitatea de comerț cu amănuntul, până la data controlului, exista un spațiu delimitat, unde erau expuse pe rafturi toate produsele, cu prețuri afișate, însă acest spațiu nu era îngrădit în totalitate, iar după data controlului a procedat la îngrădirea în totalitate a spațiului destinat comerțului cu amănuntul. Totodată, petenta a solicitat reținerea împrejurării că societatea face eforturi considerabile pentru a achita lunar în integralitate toate datoriile către bugetul de stat și salariile pentru cei 7 angajați, precum și gravitatea faptei contravenționale în contextul comiterii acesteia, urmările produse, persoana contravenientului, proporționalitatea între sancțiunea stabilită și gradul de pericol social al faptei, precum și proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii faptei.
Tot în privința primei fapte reținute în procesul-verbal constatator al contravenției, petenta face trimitere la dispozițiile art. 7, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, menționând că sancțiunea avertisment poate fi aplicată și când actul normativ nu prevede această sancțiune.
Cu privire la a doua faptă reținută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, petenta a menționat că în conținutul art. 41, pct. 2 din Legea nr. 82/1991 nu există fapta reținută ca și contravenție de către inspectorii constatatori, iar pe de altă parte, a arătat că chitanțele emise de societatea petentă sunt însoțite în mod obligatoriu de facturi – iar pe conținutul acestora din urmă există numărul de ordine din Registrul Comețului și CUI.
În privința lipsei conturilor bancare pentru unii dintre clienți, petenta a precizat că există situația în care unii dintre clienți au mai multe conturi, iar acest fapt face imposibilă cuprinderea acestora în facturi din lipsă de spațiu, precum și situația în care clienții nu dețin cont bancar – cazul întreprinderilor individuale.
Petenta a mai apreciat că aplicarea sancțiunii amenzii ar fi fost justificată în condițiile existenței unei evaziuni fiscale, însă societatea petentă respectă prevederile legale din domeniul fiscal – este la zi cu plata tuturor contribuțiilor către bugetul de stat.
Petenta, în drept, a invocat prevederile OG 2/2001 și ale Legii nr. 82/1991.
În susținerea acțiunii, petenta a depus la dosar, în copie: procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data 06.08.2014 (fila 7) și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Acțiunea petentei a fost legal timbrată, conform dispozițiilor din OUG nr. 80/2013.
La data de 17.11.2014, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către petentă ca fiind netemeinică și menținerea ca fiind temeinic și legal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/06.08.2014.
În motivare, intimata a arătat că prin procesul-verbal de contravenție nr._/06.08.2014, societatea petentă a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000 și pentru încălcarea prevederilor din Legea nr.82/1991, privind legea contabilității și ale Ordinului nr. 3512/27.11.2008 privind documentele financiar-contabile.
A arătat intimata că, cu privire la prima faptă reținută, că la controlul operativ și inopinat la punctul de lucru al petentei s-a constatat că aceasta, în perioada 01.03._14, a exercitat activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare. Totodată, intimata a solicitat instanței să respingă afirmația petentei că „până la data controlului exista un spațiu delimitat, însă acest spațiu nu era îngrădit în totalitate”, ca neîntemeiată și să constate că nu are relevanță în cauză faptul că societatea petentă „face eforturi considerabile pentru a achita lunar datoriile către bugetul de stat”.
În ceea ce privește a doua faptă reținută, intimata a învederat că inspectorii antifraudă fiscală au constatat că petenta a încasat sume în numerar de la clienți și a emis chitanțe de încasare către aceștia – fără a menționa pe documentele justificative adresa completă a sediului social al partenerilor, numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului și codul de identificare fiscală, iar facturile emise de către petentă nu cuprind adresa completă a sediului social al clienților, contul bancar și banca la care este deschis.
Intimata a mai solicitat respingerea apărării potrivit căreia chitanțele emise sunt însoțite de facturi, iar lipsa conturilor bancare pentru unii clienți se fatorează faptului că unii clienți au mai multe conturi și nu se pot trece toate în facturi, ca neîntemeiată întrucât dispozițiile legale sunt imperative în acest sens.
Cu privire la individualizarea sancțiunii, intimata apreciază că nu se impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate de agenții constatatori, întrucât aceasta a fost corect individualizată prin raportare la pericolul social la faptei – care rezultă nu doar din modul în care a fost săvârșită fapta, ci și din modul în care legiuitorul a stabilit limitele amenzii contravenționale.
Intimata a mai menționat că amenda prevăzută de legiuitor nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci are ca scop prevenirea săvârșirii altor fapte și sancționarea contravenientului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Petenta, în termen legal, a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile din cererea introductivă. A mai menționat că anterior controlului la care a fost sancționat, au mai existat alte controale efectuate de ANAF, iar societatea petentă nu a fost niciodată atenționată asupra faptului că este necesară îngrădirea în totalitate a spațiului în care se desfășoară sporadic activitatea de comercializare cu amănuntul a unor produse, iar produsele comercializate cu amănuntul sunt doar cele ambalate și sigilate și nu și cele vrac – fapt de natură să nu constituie o gravitate ridicată a faptei.
Cu privire la a doua faptă reținută ca și contravenție, petenta mai arată că fapta nu este prevăzută de art. 41, pct. 2 din Legea 82/1991, iar actul normativ despre care se face referire în întâmpinare – Ordinul 5312/27.11.2008 – nu a fost menționat în procesul-verbal contestat.
În contextul celor arătate prin cererea introductivă și prin răspunsul la întâmpinare, petenta mai arată că scopul sancționator poate fi pe deplin atins și prin aplicarea sancțiunii avertisment.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 06.08.2014, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală- Direcția Regională Antifraudă fiscală (DRAF) 1 Suceava, societatea petentă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4000 de lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000 și sancționate conform art. 74 din același act normativ și cu amendă în cuantum de 1000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 și sancționate conform art. 42, alin. 1 din același act normativ.
În cuprinsul actului constatator s-a reținut că în perioada 01.03._14, . SRL B. a exercitat activitate de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în cadrul aceleiași structuri de vânzare (suprafață de vânzare), situate în B., ., contrar prevederilor OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. De asemenea, s-a menționat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție că pentru activitatea de comerț cu ridicata, societatea a emis facturi fiscale și chitanțe către clienți, iar pentru activitatea de comerț cu amănuntul, agentul economic a emis bonuri fiscale de la aparatul de marcat electronic fiscal cu seria BT_.
În același proces-verbal de constatare a contravenției, s-a mai reținut că în perioada 01.03._14, societatea petentă a emis chitanțe de încasare către clienți, fără a menționa pe acestea adresa completă a partenerilor, precum și numărul de ordine din Registrul Comerțului și CUI. În plus, a fost făcută precizarea că facturile fiscale emise în aceeași perioadă nu cuprind adresa completă a sediului social al clienților societăți, precum și contul bancar, respectiv banca la care este deschis.
Totodată, în temeiul art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000, agenții constatatori au dispus interzicerea exercitării activității de comerț cu amănuntul în cadrul structurii de vânzare din ., B. până la organizarea de gestiuni și spații de vânzare pentru activitatea de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul.
Petenta a semnat de luare la cunoștință procesul- verbal, iar la rubrica „alte mențiuni”, au fost consemnate următoarele: ” Am obiecțiuni care vor fi depuse în termen legal”.
Față de cele consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, petenta a formulat plângere în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, motivând că nu se face vinovată de contravențiile reținute în sarcina sa.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Conform dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Procedând la verificarea legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.
În ceea ce privește susținerile petentei referitoare la neindicarea de către agenții constatatori a actului normativ în baza căruia a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 de lei (Ordinul nr. 5312/27.11.2008, despre care intimata face vorbire în întâmpinare), instanța urmează să le respingă pentru următoarele argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ” Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia (s.n.); indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea.”
În cazul nesocotirii cu prilejul încheierii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a dispozițiilor art. 16, alin. 1 din OG nr. 2/2001, sancțiunea care intervine este nulitatea relativă, neputând fi invocată din oficiu de către instanță, ci doar de către persoana vătămată în interesele sale prin nesocotirea normei juridice, care are îndatorirea de a face dovada existenței unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Astfel, procedând la verificarea legalității procesului-verbal contestat de către petentă, instanța constată că în cauză, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 și sancționate conform art. 42, alin. 1 din același act normativ.
Potrivit art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, ”Constituie contravenție următoarele fapte (...): 2. Nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4, alin. 3. cu privire la: (...) c) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate.”
Raportând textul de lege indicat de către agenții constatatori la descrierea faptei contravenționale din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța apreciază că încadrarea juridică a faptei contravenționale a fost corect efectuată, întrucât, astfel cum inclusiv intimata a învederat prin întâmpinare, conduita sancționată contravențional a constat în emiterea de chitanțe de încasare către clienți, fără a menționa pe documentele justificative adresa completă a sediului social al partenerilor, numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului și codul de identificare fiscală, respectiv în emiterea de facturi care nu cuprind adresa completă a sediului social al clienților, codul bancar și banca la care este deschis, iar chitanțele și facturile reprezintă documente justificative și contabile în sensul legii (art. 6, alin. 1 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu pct. 15, lit. A din Anexa nr. 1- Norme Metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile a Ordinului nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile- pentru facturi, respectiv cu Anexa 2- Norme specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile- nomenclatorul documentelor financiar-contabile – Grupa a IV-a- Mijloace bănești și decontări din Ordinul nr. 3512 din data de 27.11.2008 privind documentele financiar-contabile- pentru chitanțe).
Chiar dacă în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravențiilor nu este indicat și Ordinul nr. 3512 din 27.11.2008, există posibilitatea identificării de către instanță a normelor specifice emise de Ministerul Finanțelor Publice, la care norma indicată în actul constatator face trimitere directă (în speță, verificarea respectării reglementărilor din Ordinul nr. 3512 din 27.11.2008), atât timp cât fapta este suficient descrisă în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, iar contestatorul nu probează nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În plus, agentul constatator nu a indicat greșit temeiul legal de sancționare a faptei contravenționale, aplicând în consecință o amendă ce se încadrează în limitele legale pentru săvârșirea contravenției constatate, fiind respectat prinicipiul legalității sancțiunii, prevăzut de art. 21, alin. 3 din OG nr. 2/2001, astfel încât nu se impune anularea procesului-verbal de contravenție contestat pentru motivul de nelegalitate invocat de petentă cu privire la fapta prevăzută de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 (fapta prevăzută la punctul 2 al procesului-verbal de constatare a contravențiilor).
Pentru considerentele expuse anterior, instanța nu poate reține nici motivul de nelegalitate invocat de petentă privind indicarea în mod eronat de către agenții constatatori a dispozițiilor art. 41, pct. 2, lit. c, în sensul că faptele reținute în sarcina societății petente nu s-ar încadra în ipotezele textului de lege, având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, descrierea faptei contravenționale corespunde textului de lege indicat în actul constatator.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 06.08.2014, respectă condiția legalității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În ceea ce privește prima faptă reținută în cuprinsul procesului-verbal, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 73, pct. 22 și ale art. 74 din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000, ”Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: (...) 22) exercitarea de activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și cu interzicerea uneia dintre cele două activități.”
Totodată, în conformitate cu art. 74 din același act normativ, ”Sancțiunile prevăzute la art. 73 se pot aplica și persoanelor juridice, caz în care limitele minime și maxime ale amenzilor se dublează.”
În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută în cuprinsul procesului-verbal, instanța apreciază, astfel cum a arătat și cu ocazia analizei legalității procesului-verbal, că sunt incidente dispozițiile art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, ale art. 42, alin. 1 și ale art. 6, alin. 1 din același act normativ, alături de reglementările prevăzute în Anexa 2- Norme specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile- nomenclatorul documentelor financiar-contabile – Grupa a IV-a- Mijloace bănești și decontări din Ordinul nr. 3512 din data de 27.11.2008 privind documentele financiar-contabile și la pct. 15, lit. A din Anexa nr. 1- Norme Metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile al Ordinului nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, coroborat cu art. 155, alin. 19 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, ”Constituie contravenție următoarele fapte (...): 2. Nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4, alin. 3. cu privire la: (...) c) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate.”
În acest sens, dispozițiile art. 6, alin. 1 din același act normativ statuează următoarele: ”Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.”
Totodată, potrivit art. 42, alin. 1,” Contravențiile prevazute la art. 41 se sancționează cu amenda, după cum urmează: (...) cele prevăzute la pct. 2 lit. a), b) si c), cu amenda de la 300 lei la 4.000 lei.”
De asemenea, Ordinul nr. 3512 din data de 27.11.2008 privind documentele financiar-contabile, Anexa 2- Norme specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile- nomenclatorul documentelor financiar-contabile – Grupa a IV-a- Mijloace bănești, prevede conținutul minimal al chitanței: denumirea unității, codul de identificare fiscală, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului, sediul (localitatea, ., numărul și data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - numele și prenumele persoanei fizice care depune sume și ce reprezintă acestea sau, după caz, denumirea unității; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului; sediul (localitatea, . juridice (s.n.); suma în cifre și litere, semnătura casierului.
Nu în ultimul rând, la pct. 15, lit. A din Anexa nr. 1- Norme Metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile a Ordinului nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, se precizează că factura de întocmește și se utilizează în conformitate cu prevederile Codului fiscal.
În acest sens, potrivit art. 155, alin. 19 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, ”factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații:a) numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic; b) data emiterii facturii; c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;d) denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile; e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal; f) denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor (s.n.), precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă; g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal; h) denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și particularitățile prevăzute la art. 125^1 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi; i) baza de impozitare a bunurilor și serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa, precum și rabaturile, remizele, risturnele și alte reduceri de preț, în cazul în care acestea nu sunt incluse în prețul unitar; j) indicarea cotei de taxă aplicate și a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcție de cotele taxei; k) în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele și în contul furnizorului, mențiunea «autofactură»; l) în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispozițiile aplicabile din prezentul titlu ori din Directiva 112 sau orice altă mențiune din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri; m) în cazul în care clientul este persoană obligată la plata TVA, mențiunea «taxare inversă»; n) în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de turism, mențiunea «regimul marjei - agenții de turism»; o) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, una dintre mențiunile «regimul marjei - bunuri second-hand», «regimul marjei - opere de artă» sau «regimul marjei - obiecte de colecție și antichități», după caz; p) în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parțiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, mențiunea «TVA la încasare»; r) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeași operațiune.”
Instanța constată faptul că petenta, legal citată, s-a prezentat la termenul din data de 06.02.2015 și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, probă a cărei administrare a și obținut-o.
Cu privire la probațiune, instanța arată că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul-verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Din materialul probator administrat in cauză, instanța reține că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contraventie. Astfel, simpla negare a petentei, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atât timp cât aceasta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În privința faptei prevăzute de art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000 și sancționate conform art. 74 din același act normativ, din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, coroborat cu susținerile petentei din cererea de chemare în judecată și din răspunsul la întâmpinare, care nu neagă faptul că a exercitat activitate de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în cadrul aceleiași structuri de vânzare (suprafață de vânzare), situate în B., ., ci doar invocă circumstanțe de natură a conduce la individualizarea sancțiunii contravenționale, rezultă cu claritate nerespectarea de către societatea petentă a obligației de a nu exercita activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare.
În acest context, instanța mai reține că susținerile societății petente privind faptul că până la data efectuării controlului exista un spațiu delimitat, însă acest spațiu nu era îngrădit în totalitate sau cele referitoare la organizarea unor controale anterioare de către inspectorii ANAF, în cadrul cărora nu i s-a atras atenția cu privire la această conduită nu pot fi primite de instanță, de vreme ce, pe de o parte, nu reprezintă situații care să înlăture caracterul contravențional al faptei, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din OG nr. 2/2001, iar, pe de altă parte, societatea petentă nici nu a adus dovezi în acest sens.
În privința contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 și sancționate conform art. 42, alin. 1 din același act normativ, instanța reține că petenta a indicat drept motive de netemeinicie faptul că chitanțele emise sunt însoțite în mod obligatoriu de facturi, iar pe facturi există atât codul unic de înregistrare, cât și numărul de ordine din Registrul Comerțului, lipsurile fiind acoperite, dar și faptul că, în privința lipsei conturilor bancare pentru unii clienți, există situații în care aceștia fie au mai multe conturi bancare, fie nu dețin niciunul.
Referitor la aspectele învederate de către petentă, instanța arată că acestea nu constituie situații care să înlăture caracterul contravențional al faptei, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din OG nr. 2/2001, mai ales în contextul în care nu a făcut dovada acestor împrejurări. De altfel, faptul că chitanțele sunt însoțite mereu de facturi, în care sunt trecute elementele identificate ca fiind lipsă de către inspectorii ANAF nu înlătură obligația societății petente de a respecta întocmai normele legale referitoare la conținutul minim pe care trebuie să îl cuprindă fiecare document financiar-contabil în parte.
În plus, petenta nu a formulat apărări în ceea ce privește omisiunea de a insera în facturi adresa completă (sediul social) al clienților.
Astfel, ținând cont și de prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, dar și de faptul că petenta nu a dovedit împrejurările invocate, instanța constată că acțiunile petentei întrunesc elementele constitutive ale contravenției în discuție (constând în nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate).
Mai mult, referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt și a încadrării juridice.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În speță, se constată că normele în baza cărora au fost constatate faptele au caracter general, iar amenzile aplicate petentei, în cuantum total de 5000 de lei, nu au scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Calificarea faptelor ca ”acuzații în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzațiile aduse petentei reprezintă acuzații penale în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentei.
În acest sens, este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentei i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În speță, petenta a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acesteia fiindu-i comunicate întâmpinarea depusă de intimată, având totodată posibilitatea de a solicita administrarea de probe și obținând încuviințarea de către instanță a probei cu înscrisuri pentru clarificarea situației de fapt.
Pe cale de consecință, instanța reține că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina acesteia responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Având în vedere că petenta nu a adus probe pertinente pentru a-și dovedi susținerile, instanța nu poate reține o altă situație decât cea menționată de agentul constatator în procesul- verbal de contraventie, astfel încât plângerea este apreciată ca neîntemeiată.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000, instanța, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la criteriile prevăzute de textul de lege: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, apreciază că agentul constatator a proporționalizat corect sancțiunea aplicată.
În ceea ce privește amenda aplicată, în cuantum de 4000 lei, instanța constată că nivelul acesteia corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentei, aceasta fiind aplicată în cuantum minim, mai ales prin raportare la implicațiile pe care nerespectarea reglementărilor în acest domeniu le poate avea asupra regulilor generale de comercializare și de organizare a gestiunii produselor din diferitele structuri de vânzare.
Totodată, instanța mai reține că, deși petenta a învederat că, imediat după data controlului, a efectuat îngrădirea în totalitate a spațiului destinat comerțului cu amănuntul, acesta nu a furnizat în fața instanței dovezi privind îndeplinirea acestei obligații cu celeritate, astfel încât simpla afirmație a petentei nu poate constitui motiv de reindividualizare a sancțiunii.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a interzicerii exercitării activității de comerț cu amănuntul în cadrul structurii de vânzare din ., B. până la organizarea de gestiuni și spații de vânzare pentru activitatea de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul, instanța constată că aceasta se aplică automat, potrivit art. 72, pct. 22 din OG nr. 99/2000, aceasta fiind atât oportună, cât și legală, dat fiind scopul instituirii normei juridice.
În ceea ce privește sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, instanța are în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001) iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art.21 alin.3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Astfel, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la gradul de pericol social al acesteia și având în vedere că elementele obligatorii prevăzute de legislația în vigoare care au fost omise cu ocazia întocmirii chitanțelor și a facturilor nu conduc la urmări care să imprime faptelor o gravitate deosebită, instanța consideră că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru îndeplinirea scopului preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale.
Instanța va atrage atenția petentei cu privire la respectarea pe viitor a tuturor obligațiilor legale ce îi revin, în caz contrar, față de antecedența sa contravențională, sancțiunile care i se vor aplica vor fi mult mai aspre și nu va mai beneficia de clemență pentru înlăturarea sancțiunilor pecuniare.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 06.08.2014, instanța, în temeiul art.34 O.G. nr.2/2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. GENRAL P. SERVICE S.R.L, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, va modifica procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 06.08.2014, în sensul că va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 1000 de lei, aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 și sancționate conform art. 42, alin. 1 din același act normativ, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Totodată, instanța va menține restul dispozițiilor din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 06.08.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. GENRAL P. SERVICE S.R.L., CUI_, cu sediul în B., .. 39, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în ., sector 5, București.
Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 06.08.2014, în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 1000 de lei, aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 și sancționate conform art. 42, alin. 1 din același act normativ, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Menține restul dispozițiilor din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 06.08.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A.-M. N. M.
Red. C.M.
Tehnored. N.M.
4 ex./24.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1406/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1359/2015. Judecătoria... → |
|---|
