Actiune in regres. Sentința nr. 840/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 840/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 9719/196/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 840

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. G. C.

Grefier C. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta . SA BUCUREȘTI prin SUCURSALA B. cu sediul în B., .. 4, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 247 cu sediul în B., .. 3 A, având ca obiect „acțiune in regres”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit ambele părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus oral referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței că este primul termen de judecată, lipsă taxa judiciara de timbru in cuantum de 418 lei si timbrul judiciar de 3 lei, după care

Instanța constata ca este competentă din punct de vedere general, material și teritorial potrivit art. 1 si 5 C.proc.civ. și, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a acțiunii și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 17.07.2012, reclamanta . SA BUCUREȘTI prin SUCURSALA B. a chemat in judecată pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 247, pentru o acțiune în pretenții, prin care a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 5121,96 lei cu titlu de despăgubiri.

În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 22 si următoarele din Legea nr. 136/1995, art. 998 si următoarele din Codul civil si art. 4 din Legea nr. 230/2007.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

Prin rezoluția din data de 19.07.2012, precum si prin citația emisă pentru termenul de judecată din data de 31.01.2013, s-a pus in vedere reclamantei să achite suma de 418 lei reprezentând taxa judiciara de timbru și 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

La termenul din data de 31.01.2013, instanța a invocat, din oficiu, exceptia nelegalei timbrări si a reținut cauza spre soluționare sub aspectul timbrajului pe excepția nelegalei timbrări a cauzei.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

„Art. 137 - Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”

Conform art.20 din Legea nr.146/1997 modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Aceleași dispoziții se aplica potrivit art.9 alin.2 din OG nr.32/1995 si in cazul nedepunerii timbrului judiciar.

Având în vedere faptul că i s-a pus în vedere reclamantei să-și îndeplinească obligația mai sus menționată, iar aceasta nu a înțeles să completeze și să depună taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar prevăzute de lege, instanța urmează să admită excepția ridicată din oficiu și să anuleze cererea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării.

Anulează cererea formulată de reclamanta . SA BUCUREȘTI prin SUCURSALA B. cu sediul în B., .. 4, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 247 cu sediul în B., .. 3 A, ca netimbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 31.01.2013.

Președinte,

I. G. C.

Grefier,

C. S.

CIG/C.S.

04 Februarie 2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 840/2013. Judecătoria BRĂILA