Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5335/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 5335/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 13-08-2013 în dosarul nr. 3269/196/2013

Dosar nr._

OPERATOR DATE CP 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ nr. 5335

Ședința publică din 13 august 2013

Completul compus din:

Președinte: N. D.

Grefier: V. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta D. M., cu domiciliul în B., Calea Călărașilor, ..208, CNP_ în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari nr. 543 B., cu sediul în B., Calea Călărașilor, ..4;

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta D. M., personal și asistată de av. M. și av. V. pentru pârâta Asociația de proprietari nr. 543 B..

S-a făcut referatul cauzei, arătându-se că procedura este legal îndeplinită, după care;

Fiind primul termen de judecată, față de prevederile art. 1027 Cod proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, pune în discuție probele solicitate de părți conform art.254 Cod proc.civ.

Av. M. solicită încuviințarea probei cu actele de la dosar și în plus depune o somație primită de reclamantă în luna august, înscris pe care pârâta îl cunoaște . Arată că deși prin întâmpinare s-a recunoscut de către pârâta suma datorată prin această somație i se impune reclamantei o datorie mult mai mare.

Av. V. având cuvântul solicită încuviințarea probei cu actele d ela dosar.

Instanța, analizând în temeiul art.254 probele solicitate, constată că acestea sunt admisibile conform art.255 alin.1 Cod proc.civ., putând conduce la soluționarea procesului, și considerându-le concludente, față de dispozițiile art.237 alin.2 pct.7 corob.cu art.258 Cod proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte probe de administrat, în temeiul art.244 alin.1 Cod proc.civ. declară cercetarea procesului încheiată și în baza art.392 Cod proc.civ. acordă părților cuvântul pe fond în cadrul dezbaterilor .

Av. M., având cuvântul solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Av. V. avândușl cuvântul solicită a se avea în vedere că prin cererea formulată reclamanta solicită plata cheltuielilor de judecată acordate printr-o sentință civilă motiv pentru care invocă excepția inadmisibilității cererii întrucât cererea este promovată sub putea lucrului deja judecat. Solicită respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată.

Av. M. solicită respingerea excepției invocate întrucât pârâta nu a procedat la plata acestor sume, creanța fiind deci certă lichidă și exigibilă.

I N S T AN Ț A

Asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Braila la data de sub nr. 26.02.2013, reclamanta D. Mariara a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta A. de Proprietarinr. 543, obligarea acesteia la plata sumei de 1610,7 ron reprezentând cheltuieli de judecata ce au rezultat din hotarari judecatoresti.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că desi a incercat stingerea litigiului pe cale amiabila, parata nu si-a indeplinit obligatia de plata.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1165, 1469 si urm., 1345 si 1639 C.ciov., art. 143-147 NCPC.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar inscrisuri.

Parata, a invocat exceptia de inadmisibilitate a cererii si exceptia autoritatii de lucru judecat.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma exceptiilor invocate, care ar face de prisos in totul solutionarea in fond a cererii, instanta retine urmatoarele:

Desi parata a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, nu a facut nicio dovada in sensul ca suma de 1610,7 ron a mai fost solicitata pe cale judecatoreasca si ca instanta s-ar mai fi pronuntat pe o asemenea cerere.

Avand in vedere ca nu sunt intrunite conditiile art. 431 NCPC, respectiv existenta unei alte judecati intre aceleasi parti, avand acelasi obiect si aceeasi cauza, instanta va respinge exceptia autoritatii de lucru judecat.

Potrivit art. 1025 NCPC procedura cu privire la cererile de valoare redusa se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 ron la dta sesizarii instantei. A.. 2 din acelasi articol enumera in mod exhaustiv materiile in care procedura cu privire la cererile de valoare redusa nu este aplicabila.

Avand in vedere ca sumele solicitate de reclamanta nu se incadreaza in niciuna din cauzele de excludere, instanta apreciaza ca prezenta cerere este admisibila, urmand a respinge exceptia inadmisibilitatii.

Pe fondul cauzei, instanta retine urmatoarele:

Intre parti s-au purtat procese civile in urma carora, parata A. de P. nr. 543 a fost obligata la plata sumei totale de 1610,7 ron reprezentand cheltuieli de judecata, potrivit sentintelor civile nr. 3442/7.05.2012, nr. 7769/27.10.2011 si nr. 6/5.04.2012 pronuntata de Judecatoria Braila.

Or, avand in vedere ca reclamanta detine titluri executorii –hotarari judecatoresti- care pot fi puse in executare in mod silit potrivit art. 622 alin. 2 NCPC, in lipsa executarii de buna voie a paratei, instanta va respinge actiunea ca fiind lipsita de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia inadmisibilitatii si a autoritatii de lucru judecat.

Respinge cererea formulate de reclamanta D. Mariara domiciliata in Braila, Calea Calarasilor, ., jud. Braila, CNP_, în contradictoriu cu pârâta A. de Proprietarinr. 543, cu sediul in Braila, Calea Calarasilor, nr. 228, ., parter, jud. Braila, ca fiind lipsita de interes.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare si se va depune la Judecatoria Braila.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 august 2013.

Președinte Grefier

N. D. V. M.

DN/MV

22.08.2013

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5335/2013. Judecătoria BRĂILA