Pretenţii. Sentința nr. 2318/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 2318/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 12957/196/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 2318

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. F. M.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta ., cu sediul in Bucuresti, ., nr 1A, sector 1, Bucuresti si cu sediul procesual ales la Agentia Braila, cu sediul in Braila, ., in contradictoriu cu paratul J. T. I, cu domiciliul in jud Braila, .., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns. cj. C. S., pentru reclamanta, lipsa fiind paratul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei ca dosarul se afla la primul termen de judecata, cererea este legal timbrata, dupa care:

Nemaifiind cereri de formulat sau exceptii de invocat acorda cuvantul reprezentantului reclamantei pe probe.

Reprezentantul reclamantei, avand cuvantul, solicita incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 167 C. proc. civ. instanța încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nefiind probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei pe fondul cauzei.

Cj. C. S., pentru reclamanta, solicita admiterea cererii așa cum a fost formulata. Cu cheltuieli de judecata privind taxa judiciara de timbru și timbru judiciar.

În temeiul disp. art. 150 C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

Instanta

Asupra cauzei de fata

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braila sub nr._ /2013, reclamanta ., cu sediul in Bucuresti, ., nr 1A, sector 1, Bucuresti si cu sediul procesual ales la Agentia Braila, cu sediul in Braila, ., a solicitat in contradictoriu cu paratul J. T. I, cu domiciliul in jud Braila, . Maxineni nr 56, pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care paratul sa fie obligat la plata sumei de 303,62 lei energie electrica si penalitati de intarziere, si 32,86 lei cheltuieli de judecata.

În fapt, in motivarea cererii, s-a arătat că paratul a beneficiat de energie electrica conform contractului nr_ 1/13.09.2005, avand ca obiect furnizare energie electrica, iar aceasta nu a achitat contravaloarea facturilor sau nu le-a achitat la timp, fapt pentru care au fost calculate si penalitati, ramase neachite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1294 si 1361C.Civ, art.43 C.. si 70/1999, Ordinele ANRE 12 si 22/2002, Ordinul 5/2003, HGR 1007/2004 privind regulamentul de furnizare a energiei electrice.

In cauza a fost indeplinita procedura prevazuta de disp. art 720 1 C.PR.Civ.

În dovedirea cererii, au fost depuse la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contractul nr_ 1/13.09.2005, anexe penalitati, facturi fiscale invitatie la conciliere si dovada alaturata, tabel cu facturile in litigiu.

Legal citata, paratul nu s-a prezentat si nu a formulat întâmpinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Analizând cererea ce face obiectul cauzei de față, instanța constată că între părți s-a încheiat contractul nr_ 1/13.09.2005.

În baza raporturilor contractuale, reclamanta a emis facturi fiscale în valoare totala de 303,62 lei compusa din 137,31 lei reprezentand contravaloare energie electrica, 7,02 lei reprezentand de penalitati energie, 22,50 lei taxa radio si 3,22 lei penalitati radio, 36 lei taxa tv si 5,50 lei penalitati aferente, 92,07 lei taxa deconectare bransament monofazat rau platnic, potrivit facturii fiscale . nr_/22.03.2012 ( f 33 dosar), pe care paratul nu le-a achitat.

Conform art. 11 al 1 din contractul nr_ 1/13.09.2005, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadentei de plata atrage penalitati de întârziere egale cu nivelul dobanzii datorate pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare, astfel incat reclamanta, facand aplicarea acestei clauze contractuale a calculat penalitati in suma de 15,74 lei.

Desi notificata, in baza disp.art. 7201 C.pr.civ., parata nu a dat curs invitatiei si nu a achitat debitul restant.

F. de aceasta situatie instanta retine ca parata este in culpa procesuala, intrucat desi a beneficiat de energie electrica nu a inteles sa achite contravaloarea acesteia, astfel incat, instanta va admite cererea si va obliga paratul la plata sumei de 303,62 lei, reprezentand energie electrica si penalitati de intarziere si taxa de deconectare/garantie, prevazuta de art 11 (5) din contractul sus mentionat.

Vazand si disp. art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamanta ., cu sediul in Bucuresti, ., nr 1A, sector 1, Bucuresti si cu sediul procesual ales la Agentia Braila, cu sediul in Braila, ., in contradictoriu cu paratul J. T. I, cu domiciliul in jud Braila, . Maxineni nr 56.

Obliga paratul J. T. la plata sumei de 303,62 lei, reprezentand energie electrica si penalitati de intarziere catre reclamanta ..

Obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata in suma de 32,86 lei catre reclamanta.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 20.03.2013.

Președinte,

C. F. M.

Grefier,

L. A.

Red. MCF/LA- 18.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2318/2013. Judecătoria BRĂILA