Reziliere contract. Sentința nr. 4533/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 4533/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 818/196/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 4533/2013

Ședința publică de la 12 Iunie 2013

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE D. G.-M.

Grefier S.-E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. V., cu domiciliul în B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții: B. M. și B. F., ambii cu domiciliul în B., Calea G., nr. 57, ., ., având ca obiect reziliere contract.

Dezbaterile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 05.06.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în temeiul dispozițiilor art.396 C. pr. civ., a amânat pronunțarea azi, 12.06.2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea inregistratta la data de 21.01.2013 pe rolul Judecatoriei Braila sub nr._, reclamanta M. V. a solicitat instantei in contradictoriu cu paratii B. M. si B. F. rezilierea contractului autentificat sub nr.1387 din 31.03.2005, repunerea partilor in situatia anterioara si cheltuieli de judecata.

In motivarea de fapt a cererii de chemare in judecata, asa cum a fost precizata prin cererea depusa la dosarul cauzei la data de 10.04.2013 (fila 84), precum si prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta a aratat ca este sora defunctului M. F., care a fost bolnav de diabet, a avut amputat un picior, astfel ca starea sa de sanatate a impus ca in permanenta sa aiba nevoie de ajutorul unei persoane care sa il ajute in activitatile de igiena corporala si ambientala, alimentatie si tratamente.

Anterior incheierii contractului de intretinere, defunctul a fost ajutat de catre reclamanta si mama acestora, de catre vecini si ocazional de catre parati.

Incepand cu luna martie 2011 starea de sanatate a defunctului s-a agravat, inclusiv starea de depresie cauzata de pierderea proceselor prin care a incercat sa anuleze contractul incheiat.

La data de 13.12.2012 M. F. a decedat, iar reclamanta i-a anuntat pe parati in ziua imediat urmatoare, iar acestia cand s-au prezentat i-au spus reclamantei ca nu au bani si nu sunt obligati sa cheltuie bani cu inmormantarea.

Dupa aproximativ doua saptamani de la inmormantare au solicitat toate chitantele privind cheltuielile de inmormantare si pomeni precum si banii ramasi de la defunct.

Paratii nu au indeplinit obligatia prevazuta in contract de a achita pretul vanzarii apartamentului, prin covertirea acestei obligatii in aceea de intretinere, constand in procurarea de alimente, medicamente, realizarea tuturor celor necesare si legate de cultul mortilor la incetarea din viata, obligatie esentiala la incheierea actului, astfel ca se tinde la o imbogatire fara just temei.

Apreciaza reclamanta cererea ca fiind intemeiata, solicita admiterea actiunii, rezolutiunea contractului intervenit intre parti, repunerea partilor in situatia anterioara si cheltuieli de judecata.

In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1020, 1021, 992 c.civ. 1864.

In dovedirea actiunii reclamanta s-a folosit de proba cu inscrisuri, ce au fost depuse la dosarul cauzei, interogatoriul luat paratilor, precum si de proba testimoniala cu 2 martori, ce au fost audiati in cauza, depozitiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar.

Paratii, au formulat intampinare, precizari si concluzii scrise prin care au solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea de fapt a intampinarii, paratii au aratat ca situatia de fapt prezentata in actiunea introductiva nu corespunde adevarului, inca de la varsta de 14 ani, defunctul cand s-a stabilit in Braila s-a atasat puternic de familia paratilor, locuind la acestia, fara plata vreunei chirii sau alt folos material pana in anul 1973-1974 cand a obtinut o locuinta proprie. Cu un an inainte de incheierea contractului au prestat ingrijire zilnica defunctului care era imobilizat la pat, ca apoi oferta de contract sa apartina acestuia.

Timp de 4 ani dupa incheierea contractului, au executat obligatia de intretinere, ulterior fiind impiedicati de catre defunct sa isi mai indeplineasca aceasta obligatie prin blocarea accesului in locuinta sa, motivand ca va fi ingrijit de sora sa in continuare.

Cu privire la rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiei contractuale in timpul vietii defunctului, arata paratii ca in perioada 30.10.2009 – 14.03.2011, data la care a fost solutionat ultimul dintre litigiile cu defunctul, cand s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat refuzul nejustificat al defunctului de primi prestatia de ingrijire, exista o continuitate explicabila a refuzului nejustificat de a primi prestatia contractuala asumata de parati.

Paratii in permanenta au facut demersuri pentru concilierea partilor si reluarea prestatiei contractuale, insa acesta nu a fost de acord.

In ceea ce priveste neexecutarea obligatiei contractuale privind cultul mortilor, arata ca nu au putut indeplini aceasta obligatie datorita faptului ca de inmormantare s-au ocupat sora si mama defunctului, paratii fiind anuntati despre deces de alte rude.

Au fost la priveghi, iar la propunerea lor de a contribui cu bani, reclamanta nu a fost de acord. Au participat si la inmormantare si la pomenirile ulterioare, luand ulterior legatura cu reclamanta pentru a se socoti in legatura cu cheltuielile, insa acesta le-a vorbit urat si nu a fost de acord si cu alte discutii.

F. de faptul ca aceasta obligatie presupune accesul la locuinta defunctului, acces care nu le-a fost permis, apreciaza ca nu detin vreo culpa nici pentru neexecutarea partiala a acestei obligatii.

In legatura cu imbogatirea fara justa temei, paratii arata ca in toate cazurile de rezolutiune cu executare partiala din motive neimputabile debitorilor obligatiei, cererile sunt neintemeiate, fiind de esenta contractului de intretinere elementul aleatoriu.

Solicita respingerea actiunii cu cheltuieli de judecata.

In drept, intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 969, 970, 977, 1020, 1021 si 992 c.civ., art. 166 coroborat cu art.1201 c.civ., art. 274 c.pr.civ.

In dovedirea apararilor formulate, paratii s-au folosit de proba cu inscrisuri, interogatoriul luat reclamantei, precum si de proba testimoniala cu doi martori, ale caror declaratii au fost consemnate si atasate la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

In prealabil, avand in vedere succesiunea in timp a legilor civile, instanta va lamuri aceste aspecte, si va stabili carei legi civile este supus contractul intervenit intre parti.

In acest sens edificatoare sunt dispozitiile art. 3 si art. 4 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind codul civil, care prevad ca actele si faptele juridice incheiate, ori dupa caz, savarsite sau produse inainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii, sau dupa caz, a savarsirii sau producerii lor, iar la data intrarii in vigoare a codului civil 2009, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevazute de codul civil din 1864, raman supuse dispozitiilor legii vechi.

Coroborand aceste prevederi speciale din legea de punere in aplicare cu dispozitiile art. 6 alin. 2 si 3 din codul civil, care au un continut identic, precum si cu dispozitiile art. 102 alin. 1 din Legea nr.71/2011, potrivit caruia contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa, instanta retine ca in prezenta cauza sunt aplicabile prevederile codului civil de la 1864, contractul fiind incheiat la data de 31.03.2005, inainte de . noului cod civil.

Din sustinerile si motivele partilor rezulta necesitatea calificarii naturii juridice a contractului intervenit intre parti, problema juridica ce este necesar a fi analizata cu prioritate, avand in vedere ca in functie de calificarea data, exista reguli specifice, diferite intre ele, aplicabile in materia rezolutiunii contractului incheiat intre parti.

Instanta retine ca intre parati si M. F., decedat la data 13.12.2012, fratele reclamanatei, s-a incheiat contracul autentificat sub nr.1387 din 31.03.2005, intitulat contract de vanzare cumparare, fara ca instanta sa fie tinuta de aceasta denumire data pentru o corecta calificare a naturii juridice a acestei conventii.

Pentru calificarea contractului intervenit intre parti instanta va proceda la interpretarea acestuia, conform dispozitiilor art. 977 c.civ. care prevede ca interpretarea contractelor se face dupa intentia ., iar nu dupa sensul literal al termenilor, prin determinarea exacta a clauzelor contractului rezultate din manifestarea de vointa exterioara a partilor, impreuna cu vointa reala, interna a acestora.

Potrivit art. 942 c.civ. contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane, spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic, incheierea conventiilor fiind supusa principiului libertatii de vointa in materie contractuala.

Intre parti s-a incheiat un contract avand ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat in Braila, Calea Galati, nr. 67, ., ., judet Braila, in schimbul pretului de 20.000 lei, suma din care jumatate trebuia achitata la data perfectarii contractului, iar restul de 10.000 lei urma sa se converteasca in obligatia de intretinere constand in alimente, medicamente, ingrijire medicala, iar la incetarea din viata sa fie facute toate cele necesare si legate de cultul mortilor. De asemenea, exista stipulata in cotract si prevederea ca de la data incheierii contractului cumparatorii intra in stapanirea de drept a imobilului si doar la incetarea din viata a vanzatorului, vor intra in stapanirea de fapt, acesta rezervadu-si un drept de uzufruct asupra imobilului.

Cu privire la caracterele juridice ale acestor caluze contractuale, instanta constata ca acestea sunt specifice contractului de intretinere, respectiv este un contract translativ de proprietate, sinalagmatic (contine obligatii reciproce si interdependete ale partilor), consensual (simpla manifestare de vointa a partilor fiind suficienta pentru incheierea valabila a contractului), cu titlu oneros (cand fiecare parte voieste a-si procura un avantaj) si aleatoriu (obligatia debitorilor depinde atat de durata incerta a vietii creditorului intretinerii, cat si de obiectul prestatiilor, care variaza in functie de nevoile zilnice de ingrijire).

In ce priveste calificarea acestui contract ca fiind de intretinere si nu de vanzare cumparare, avand in vedere ca bunul ce face obiectul contractului a fost instrainat atat in schimbul intretinerii, cat si in schimbul unei sume de bani, instanta retine ca obligatia principala si scopul principal urmarit de parti la incheierea contractului este prestarea intretinerii, si nu prestatia in bani, asa cum a fost de altfel statuat prin sentinta civila nr.4258/2009 pronuntata de Judecatoria Braila (pag. 2 par. 3 « paratii si-au indeplinit obligatia de ingrijire asumata si au recunoscut ca nu au platit nicio suma de bani la incheierea contractului, iar reclamanatul cunostea ca paratii au venituri mici, astfel ca nu a solicitat bani de la parati »), precum si prin sentinta civila nr. 2164/2011 pronuntata de Judecatoria Braila, prin care s-a constatat nulitatea absoluta partiala a clauzei privind pretul vanzarii stabilit in bani (pag. 5 par. 7 « nu este afectata esenta substantei obiectului contractului prin anularea partiala a clauzei privind pretul »), deci se poate stabili fara dubiu ca natura juridica a acestui contract este aceea a unui contract de intretinere.

Dupa cum sunt sau nu reglementate in legislatia civila, contractele sunt numite si nenumite, in speta fiind in prezenta unui contract nenumit, acesta neavand o reglementare expresa in codul civil de la 1864.

In ceea ce priveste regulile aplicabile acestui tip de contract, instanta retine ca in cuprinsul contractului partile nu au stipulat expres norme de aplicare ale unor contracte numite, astfel ca acest contract este supus regulilor generale aplicabile in materia contractelor si obligatiilor.

F. de faptul ca intre parti au mai existat si alte procese, unele dintre acestea privind dezlegarea acelorasi probleme litigioase dintre parti, instanta va analiza si va lamuri aceste aspecte, in prezenta cauza fiind incidente reglementarile legale privind autoritatea de lucru judecat.

Pe rolul Judecatoriei Braila au mai fost inregistrate doua dosare civile, respectiv dosar nr._/196/2007 avand ca obiect reziliere contract de intretinere si dosar nr._/196/2010 avand ca obiect constatare nulitate act juridic, in ambele dosare fiind supus controlului judiciar acelasi contract de intretinere incheiat intre parti, respectiv nr.1387/31.03.2005.

Prin sentinta civila nr.4258/2009 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr._/196/2007, s-a dispus respingerea actiunii civile ca nefondata, retinandu-se in considerentele hotararii ca nu sunt indeplinite conditiile privind rezolutiunea contractului, intrucat nu s-a facut dovada neindeplinirii obligatiei de intretinere asumata prin contract.

Prin sentinta civila nr.2164/2011 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr._/196/2010, s-a dispus admiterea actiunii formulate si s-a constatat nulitatea absoluta a clauzei privind pretul vanzarii si s-a mentinnut contractul sub aspectul tututor celorlalte clauze, raportat la vointa reala a partilor.

Autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale, aceea de exceptie procesuala, conform art. 1201 c.civ. raportat la art. 166 c.pr.civ., si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti, conform art. 1200 pct. 4 coroborat cu art.1202 alin. 2 c.civ.

In manifestarea sa de exceptie procesuala, care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natura sa opreasca a doua judecata, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazute la art.1201 c.civ., respectiv obiect parti si cauza, exceptie ce a fost solutionata deja de prezenta instanta prin respingerea ca nefondata, conform incheierii din data de 17.04.2013.

In manifestarea sa de prezumtie, autoritatea de lucru judecat corespunde unui efect pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit, venind sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti.

Potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la 1202 alin. 2 c.civ., in relatia dintre parti aceasta prezumtie are caracter absolut, ceea ce inseamna ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.

Astfel, instanta constata ca anterior introducerii prezentei actiuni, au fost pronuntate doua hotarari judecatoresti ce solutioneaza aspecte litigioase cu privire la raporturile juridice dintre parti, asupra carora nu se mai poate reveni, intrand sub autoritatea de lucru judecat, in manifestarea sa pozitiva, aspecte care nu vor mai fi analizate de prezenta instanta, respectiv:

Prin setinta civila nr.4258/2009 pronuntata de Judecatoria Braila s-a statuat cu privire la faptul ca paratii B. M. si B. F. si-au indeplinit obligatiile de intretinere partial, culpa neindeplinirii acestor obligatii in totalitate apartinad defunctului M. F., care nu a mai permis executarea acestei obligatii contractuale, astfel ca pentru perioada 31.03.2005 (data incheierii contractului de intretinere) – 30.10.2009 (data ramanerii irevocabile a sentintei) instanta nu va mai analiza si nu se va mai pronunta asupra indeplinirii sau nu a prestatiilor de intretinere de care erau tinuti paratii.

Prin sentinta civila 2164/2011 pronuntata de Judecatoria Braila s-a statuat cu privire la faptul ca este nula absolut clauza privind pretul vanzarii stabilit in bani, mentinadu-se celelalte clauze contractuale ca valabile, de asemenea acestea fiind aspecte asupra carora prezenta instanta nu se va mai pronunta, intrand sub autoritatea de lucru judecat.

Pe fondul raporturilor juridice dintre parti, cu referire la perioada de timp ulterioara datei de 14.03.2011, data la care a fost pronuntata setinta civila nr.2164/2011, instata constata ca actiunea in rezolutiunea contractului autentitificat sub nr.1387/31.03.2005 este nefondata.

Potrivit art. 1020 c.civ. conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in caz cand una dintre parti nu indeplineste angajamentul sau.

Din textul de lege enuntat rezulta astfel ca rezolutiunea este o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic si are ca efecte desfiintarea retroactiva a contractului si repunerea partilor in situatia avuta anterior contractului.

Conform art. 1021 c.civ. rezolutiunea nu opereaza de drept, ci partea indreptatita trebuie sa se adreseze instantei judecatoresti cu o actiune in rezolutiune.

Reclamanta a investit instanta cu o actiune avand ca obiect rezolutiunea contractului de intretinere autentificat sub nr.1387/31.03.2005, prin care a fost transmis dreptul de proprietate asupra unui imobil apartament, in schimbul obligatiei de intretinere pe timpul vietii creditorului, iar dupa incetarea din viata, prin efectuarea tuturor lucrurilor necesare si legate de cultul mortilor.

Pentru a fi admisibila actiunea in rezolutiune, se cer a fi indeplinite cumulativ trei conditii, respectiv una din parti sa nu-si fi executat obligatiile ce-i revin, neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a indeplinit obligatia si debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus in intarziere.

In ceea ce priveste prima conditie, aceea ca una dintre parti sa nu-si fi executat obligatiile ce-i revin, instanta constata ca este indeplinita in prezeta cauza, din probatoriul administrat rezultand fara echivoc ca paratii nu si-au indeplinit obligatia de intretinere, decat partial, avand in vedere refuzul creditorului obligatiei de intretinere, defunctul M. F., de a primi intretinerea in ultima parte a vietii, precum si fata de refuzul reclamantei a le permite paratilor accesul in locuinta defunctului.

Analizand cea de-a doua conditie ceruta pentru admisibilitatea rezolutiunii, respectiv ca neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a indeplinit obligatia, instata constata ca aceasta conditie nu este indeplinita in prezenta cauza. Din probele adminnistrate rezulta ca neexecutarea in mod continuu si permanent a obligatiei de intretinere de catre parati nu le este imputabila acestora, ci s-a datorat chiar creditorului obligatiei, defunctului M. F., iar dupa incetarea din viata a acestuia s-a datorat reclamatei M. V.. Asa cum au aratat paratii prin intampinarea depusa, precum si prin raspunsurile date la interogatoriu de catre parata B. F., acestia nu si-au respectat obligatia de intretinere decat in parte, datorita faptului ca au fost impiedicati sa o execute prin refuzul defunctului de a primi intretinere, iar dupa decesul acestuia prin refuzul sorei acestuia, reclamanta M. V.. De asemenea, din declaratia martorei M. I. rezulta ca paratii si-au indeplinit obligatia de intretinere pentru o perioada de timp, insa la momentul cand s-a intors din strainatate sora defuntului, prezenta reclamanta, nu au mai putut avea grija de acesta, relatiile dintre parati si reclamanta fiind deterioarate, reclamanta nepermitandu-le accesul in locuinta defunctului, iar la inmormantare, desi paratii au vrut sa contribuie cu sume de bani, reclamanta i-a refuzat. Si martorul C. V. a declarat in acelasi sens, respectiv ca dupa ce s-a intors sora defunctului din strainatate nu le-a mai permis paratilor accesul in locuinta defunctului, ca paratii s-au prezentat la inmormantare insa nu au fost primiti de sora defunctului, ca paratii ar fi vrut sa participe cu ajutor material la doua pomeni, insa reclamanta nu a fost de acord.

Cu privire la cea de-a treia conditie, ce se refera la punerea in intarziere a debitorului obligatiei neexecutate, instanta constata ca aceasta conditie este indeplinita in cauza, fiind . in care debitorul este de drept in intarziere, respectiv ne aflam in fata unei obligatii continue, asa cum este obligatia de intretinere asumata de paratii din prezenta cauza.

Instanta retine, dupa analizarea celor trei conditii de admisibilitate a unei actiuni in rezolutiune, ca in prezenta cauza nu este indeplinita conditia conform carei neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a indeplinit obligatia, respectiv sa fi fost imputabila paratilor.

In ceea ce priveste al doilea capat de cerere, instanta constata ca acesta nu ar fi fost admisibil decat in masura in care s-ar fi admis si capatul principal al actiunii, de a se dispune rezolutiunea contractului de intretinere.

F. de toate motivele aratate, vazand si dispozitiile legale invocate, instanta constata ca actiunea in rezolutiunea contractului de intretinere autentificat sub nr.1387/31.03.2005 formulata de reclamanta M. V., in contradictoriu cu paratii B. M. si B. F. este nefondata si urmeaza sa o respinga ca atare, sub aspectul ambelor capete de cerere.

Vazand dispozitiile art. 274 c.pr.civ., retinand culpa procesuala in sarcina reclamantei, fiind partea cazuta in pretentii, instanta va obliga reclamanta la plata sumei de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta M. V., domiciliată în B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții B. M. și B. F., domiciliați în B., Calea G., nr. 57, ., ., ca nefondată.

Obligă reclamanta la plata către pârâți a sumei de 2.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2013.

P. Grefier

Gurita-M. D. S. S.-E.

GDM/SSE/2ex/12.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 4533/2013. Judecătoria BRĂILA