Somaţie de plată. Sentința nr. 471/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 471/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 17075/196/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 471/2013

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. D.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei civil formulata de creditoarea . cu sediul in Bucuresti, .. 75, Cladire Forum 2000, ., sector 5, in contradictoriu cu debitoarea P. E. domiciliata in Braila, ..10, ., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit creditoarea . debitoarea P. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca actiunea este la primul termen de judecata, legal timbrată-după care,

În baza art. 134 C.pr. civ., fiind prima zi de înfățișare precum si a art. 1591 cpc, instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, având în vedere prevederile art. 2 alineat 1 OG 5/2001 raportat la art. 1 alineat 1 indice 1 Cod procedură civilă.

Instanța, din oficiu, în baza rolului activ, în temeiul art. 167 alin. 1 C.p.c., încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind alte probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra procesului civil de fata,

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Braila la data de 17.12.2012 sub nr._ creditoarea . a solicitat instanței in temeiul OG nr. 5/2001 emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somația de plată a debitoarei P. E. pentru suma 2152,66 ron, din care suma de 925,84 ron reprezentând prestari servicii, suma de 1226,81 ron penalitati de intarziere, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea in fapt a cererii creditoarea a aratat ca între părți au luat naștere relații comerciale, in baza contractului nr._/16.03.2009 pentru furnizarea serviciilor de telefonie, Internet si CATV, iar debitorul s-a obligat la achitarea contravalorii abonamentului, a apelurilor initiate, precum si a serviciilor aditionale. Potrivit contractului, debitoarea s-a obligat si la penalitati de intarziere de 0,2%. Partile contractante au prevăzut si o clauză penală de 50 de eur.

Creditoarea a solicitat judecarea in lipsa.

In dovedirea actiunii legal timbrată creditoarea a depus înscrisuri.

Debitoarea desi legal citata, nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in fata instantei pentru a-și preciza pozitia fata de cererea de chemare in judecata.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanta constată urmatoarele:

Pentru emiterea ordonantei care sa contina somatia de plata este necesara indeplinirea cerintelor prevazute de art.1 alin.1 din O.G. nr. 5/2001 modificata.

Astfel, in primul rand, creditorul trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa consta in plata unei sume de bani, fiind totodata necesar ca aceasta obligatie sa fie asumata prin contract constatat printr-un inscris ori determinata potrivit unui statut, regulament sau altui inscris insusit de parti prin semnatura sau in alt mod admis de lege.

Între părți s-au născut raporturi juridice contractuale în temeiul contractului nr._/16.03.2009 ce are ca obiect furnizarea catre beneficiar a serviciilor de telefonie, Internet si CATV.

În baza contractului, creditoarea a emis in perioada ianuarie –aprilie 2011 mai multe facturi fiscale in cuantum total de 925,84 ron debit principal.

Aceleasi facturi contin si penalitatile de întârziere in cuantum de 1226,81 ron in procent de 0,2%, potrivit art. 3.6 din contract.

Facturile fiscale pentru a avea forta probanta fata de debitoare, acestea trebuie semnate. Or, facturile fiscale au fost insusite de catre debitoare prin chiar semnarea contractului. In aceste conditii, facturile fiscale, acte sub semnatura privata, au fost recunoscute de catre debitor si produc aceleasi efecte ca si un act autentic, potrivit art. 1176 C.civ., si impreuna cu contractul, fac dovada obligatiunilor comerciale dintre parti, potrivit art. 46 C... 6 alin.2 NCC

În al doilea rand, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.

Creanta creditoarei este certă în sensul art. 379 alin.3 C.pr.civ., existenta sa rezultand din facturile emise, este lichida, in sensul art. 379 alin.4 C.pr.civ., cuantumul acesteia fiind determinat prin aceleasi inscrisuri.

Obligația de plată fiind afectată de termen suspensiv (conform art.3.5, pana la sfarsitul lunii in curs) instanța constată că este îndeplinită și condiția exigibilității creanței.

În consecință, pentru motivele invocate anterior, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin.1 din OG nr. 5/2001, instanța va admite cererea, și va soma debitorul să plateasca creditoarei suma de 2152,65 ron, din care suma de 925,84 ron, reprezentând prestari servicii, suma de 1226,81 ron penalitati de intarziere, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei ordonanțe

În temeiul art 274 C.pr.civ, având în vedere că debitoarea a căzut în pretenții, instanța îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată către creditoare, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulata de creditoarea . cu sediul in Bucuresti, .. 75, Cladire Forum 2000, ., sector 5, in contradictoriu cu debitoarea P. E. domiciliata in Braila, ..10, ., ..

Somează debitorul să plateasca creditoarei suma de 2152,65 ron, din care suma de 925,84 ron, reprezentând prestari servicii, suma de 1226,81 ron penalitati de intarziere, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei ordonanțe.

Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 42 ron cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.01.2013.

Președinte,

N. D.

Grefier,

M. M.

ND/M.M. 28 Ianuarie 2013/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 471/2013. Judecătoria BRĂILA