Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 9300/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 03.09.2013
PREȘEDINTE: E. B. - judecător
GREFIER: L. T.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în ședința publică din data de 20.08.2013, când părțile prin apărători aleși au formulat concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.260 alin.1 C.p.c. și pentru a se depune la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 27.08.2013 și respectiv, 03.09.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată depusă la dosar cererea contestatoarei de eliberare a unei copii după minuta sentinței civile pronunțate în cauză (la 04.09.2013) și de urgentare a redactării hotărârii, fiindu-i necesară la biroul executorului judecătoresc pentru deblocarea conturilor 8la 09.10.2013).
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 04.04.2013 sub nr._, contestatoarea S.C. „A. P.” S.R.L., prin reprezentant convențional – avocat F. G. S. (continuată de avocat T. I.) în contradictoriu cu intimații P. B. ROMÂNIA S.A., prin reprezentant legal și B. „DÂRSTAR C.”, prin reprezentant legal a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate, în principal, perimarea de drept a executării silite pornite în dosarul execuțional nr.96/2013 al B. „DÂRSTAR C.” și să se dispună desființarea executării silite;
- să se dispună anularea formelor de executare reprezentate de procesul verbal și somația, emise la data de 25.03.2013 în dosarul de executare silită nr.96/2013 al intimatului B. „DÂRSTAR C.” (fila 63 dosar).
- suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Fără cheltuieli de judecată potrivit susținerilor de la cuvântul pe fond.
În expunerea de motive (filele 5-7 și 90-93 dosar), contestatoarea a invocat în principal, perimarea executării silite începute în temeiul contractului de credit nr.3170 din 06.06.2008 și a contractului de ipotecă autentificat sub nr.1628/06.06.2008 de către executorul bancar I. O. C..
Astfel, la data de 09.05.2011, contestatoarea, în calitate de garant ipotecar a fost înștiințată despre înregistrarea întârzierilor la plata facilității de credit în valoare de 42.000 euro. La 09.07.2011, a primit notificarea privind declararea scadenței anticipate a sumelor datorate, obligația de plată privind creanța de 43.083,97 euro.
La cererea contestatoarei, prin adresa de răspuns nr.579/20.07.2011, creanța a fost detaliată ca reprezentând 41.968,54 lei euro debit principal restant; 806,37 euro dobânda calculată de la 31.05.2011 până la 04.07.2011; 195,52 euro penalități și 83,94 euro comisioane restante.
Apoi, în luna august 2011 au fost emise primele acte de executare silită, respectiv somațiile nr.3403 și nr.3592, respectiv procesul verbal de situație nr.3591. La data de 02.09.2013 s-a înregistrat la BRD adresa de poprire a conturilor debitorilor C. A. și C. C. Steluța.
A urmat angajamentul de plată și în baza acestuia, contestatoarea a achitat sumele datorate cu o întârziere de o lună, însă în luna octombrie s-a făcut plata pentru două tranșe. În total, contestatoarea a plătit 43.084,06 euro față de debitul de 43.083,97 euro.
Ulterior datei de 29.03.2012, când prin O.P.nr.15 și nr.38, contestatoarea a achitat suma de 2.192 euro (echivalentul a 9.587 lei), reprezentând ultima tranșă din angajament, nu a mai primit nicio înștiințare de la bancă.
Întrucât banca nu a întreprins nici un demers pentru ridicarea ipotecii, prin apărător ales, contestatoarea a notificat instituția bancară. La notificarea expediată cu confirmare de primire, contestatoarea nu a primit răspuns, iar la 28.01.2013 a convocat banca intimată la conciliere pentru data de 11.03.2013. Telefonic, contestatoarea a fost înștiințată că mai are de plată suma de peste 4.000 euro, iar la solicitarea privind explicarea sumei, i-a fost comunicată somația din dosarul de executare.
Or, față de ultimele acte de executare emise în luna august 2011 și față de plata efectuată în luna februarie 2012, în raport de dispoziția art.389 alin.1 C.p.c., executarea silită pornită în baza celor două contracte este perimată.
Pe fondul contestației la executare, s-a arătat că debitul a fost stins prin plată și că prin acceptarea de către bancă a plăților făcute în baza angajamentului, contestatoarea nu mai datorează nicio sumă de bani.
În drept au fost invocate dispozițiile art.391, art.399 pct.1 și 2, art.400 și urm. C.p.c., art.242 alin.2 C.p.c.
Contestația la executare este timbrată cu un timbru judiciar de 5 lei și cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 204 lei (filele 3 și 62 dosar).
Intimata P. B. ROMÂNIA S.A. s-a apărat prin întâmpinare (filele 72-75 dosar), solicitând respingerea contestației la executare și cheltuieli de judecată.
În esență, intimata a evocat angajamentul de plată din 12.09.2011 prin care contestatoarea a fost de acord ca banca să continue sub orice formă executarea silită împotriva sa și a garanților, până la recuperarea integrală a creanței.
Termenele scadente inserate în angajamentul de plată nu au fost respectate, plățile efectuate acoperind integral doar lunile octombrie și noiembrie 2011. Celelalte rate nu au fost achitate integral.
Astfel, intimata a calculat la 10.04.2012 următoarele sume restante, invocând cursul de schimb propriu la care a efectuat transferul din lei în euro, în cazul plăților efectuate în lei:
- 3.591,37 euro debit principal restant;
- 1,03 euro dobânda restantă;
- 0,52 euro penalitate.
A mai afirmat intimata și că plățile evocate de către contestatoare în anexa la contestație sunt corecte din punct de vedere al plăților efectuate, însă ele nu corespund transformărilor făcute de bancă, întrucât utilizatoarea s-a raportat la cursul BNR din ziua plății și nu la cursul băncii creditoare.
Față de suma rămasă neachitată în urma angajamentului de plată din 12.10.2011, la 14.02.2013, intimata a formulat cerere de executare silită, evocând cele două titluri executorii și debitul neachitat în cuantum de 4.263,37 euro, compus din:
- 3.591,37 euro debit principal restant;
- 311,87 euro dobânda restantă;
- 2,44 euro debit cont curent și
- 898,62 lei cheltuieli de executare.
Executorul judecătoresc a emis în mod legal somația din 25.03.2013, respectând prevederile art.389 alin.3 C.p.c.
Susținerea contestatorilor asupra perimării de drept a executării silite nu are suport atât timp cât intimata a formulat cererea de executare silită în interiorul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită (cererea de executare silită inițială fiind făcută la 15.07.2011). Perimarea nu afectează dreptul creditorului de a începe o nouă executare silită în interiorul termenului de prescripție.
Apoi, perimarea invocată nu se poate reține în cazul executării silite prin poprire, potrivit art.390 C.p.c., iar împotriva garanților au fost înființate popriri.
Întrucât în temeiul art.3731 alin.2 și 3 C.p.c., instanța încuviințează printr-o singură încheiere executarea silită a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, a apreciat intimata că somația din 25.03.2013 a fost în mod legal emisă de către executorul judecătoresc.
Prin nota de ședință de la fila 88 dosar, intimatul B. „DÂRSTAR C.” a invocat lipsa calității sale procesuale pasive.
La termenul de judecată din 25.06.2013, contestatoarea prin reprezentantul său legal – director C. V. a formulat declarație de renunțare la judecata petitului privind suspendarea executării silite – fila 126 dosar.
În raport de momentul procedural la care declarația de renunțare la judecata petitului a intervenit, la termenul mai sus evocat, în temeiul art.246 alin.1 și 3 C.p.c., instanța a luat act (fila 127 dosar).
Apoi, la termenul de judecată din 09.07.2013, instanța a acordat cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. „DÂRSTAR C.”, excepție invocată de acesta și iterată din oficiu.
Dispunând asupra excepției, instanța a reținut că acest intimat justifică participarea procesuală pasivă doar în raport de procesul verbal privind cheltuielile de executare silită, în rest fiind doar organul abilitat prin lege să întocmească acte de executare silită.
Ca urmare, a apreciat instanța că acest intimat nu are calitate procesuală pasivă pentru petitele contestației la executare vizând constatarea perimării de drept a executării silite, desființarea executării silite și în subsidiar, și anularea somației emise la 25.03.2013 în dosarul de executare silită nr.96/2013.
La dosar părțile au depus înscrisuri constând în copia cererii privind radierea ipotecii, primită la 28.05.2012, convocarea la conciliere din 30.01.2013, copia angajamentului de plată din 12.09.2011 și desfășurătorul anexă, copiile dispozițiilor de plată privind intervalul 20.09.2011 – 29.03.2012, copia informării nr.292 din 09.05.2011, copia notificării nr.505 din 04.07.2011, copia adresei de răspuns nr.579 din 20.07.2011, copiile actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr._/2011, copia dosarului de executare silită nr.96/2013 al B. „DÂRSTAR C.”, copiile sentințelor civile nr.1062/2011 și nr.239/2009 ale Judecătoriei Tg. S., copia deciziei civile nr.321/R/2009 a Tribunalului C., situația soldului contabil privind plățile făcute de către contestatoare, extrasele de cont din 05.06.2013, copai notificării privind declararea scadenței anticipate, copia dosarului de executare silită nr._/2011, copia încheierii ședinței camerei de consiliu din 27.02.2013 a Judecătoriei B..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În urma declarării scadenței anticipate pentru sumele datorate în baza contractului de credit nr._ din 06.06.2008, notificare comunicată sub nr.505 la data de 08.07.2011 către societatea contestatoare (filele 24 și 132 dosar), intimata P. B. ROMÂNIA S.A. pornește executarea silită, sens în care se formează dosarul de executare nr._/2011 (filele 26-29 și 133 verso – 155 dosar).
În cadrul acelei proceduri au fost emise pe numele societății contestatoare, în calitate de garant ipotecar, două somații, la datele de 01.08.2011 și de 05.08.2011, urmate de un proces verbal de situație din 05.08.2011 (filele 135 verso și 136 dosar).
Adresele de înființare a popririi întocmite în acea executare silită i-au privit pe debitorii C. A. și C. C. Steluța, corespunzător filelor 138-155 dosar.
Ulterior, corespunzător dovezilor de la filele 15 și 137 dosar, între banca intimată și garantul ipotecar se încheie un angajament de plată pentru suma de 43.083,97 euro, iar în baza acestuia contestatoarea efectuează plățile atestate de desfășurătorul de la fila 16 dosar și dovedite prin dispozițiile de plată privind intervalul 20.09.2011 – 29.03.2012 (filele 17-22 și 156-164 dosar).
Considerând că a achitat integral debitul, respectiv suma de 43.084,06 euro, contestatoarea a notificat banca intimată pentru radierea ipotecii înscrise în cartea funciară, potrivit dovezilor de la filele 10 și 9 dosar.
Neprimind răspuns, contestatoarea a procedat la convocarea băncii la conciliere pentru data de 20.02.2013 (filele 11-13 dosar).
Nici la această convocare la conciliere banca intimată nu a formulat vreun răspuns, în schimb, la data de 14.02.2013 a solicitat B. „DÂRSTAR C.”, executarea pe cale silită a creanței în cuantum de 4.263,37 euro (fila 34 dosar).
D. titlu executoriu a fost indicat contractul de credit nr._ din 06.06.2008, actele adiționale ce i-au urmat și contractul de ipotecă nr.1628 din 06.06.2008 autentificat de către BNPA D. E. și B. R. E. (filele 35-51 dosar).
Solicitând încuviințarea executării silite, la data de 27.02.2013, Judecătoria B. dispune respingerea cererii întrucât prin încheierea din 26.07.2011 instanța a încuviințat executarea silită pe baza acelorași titluri executorii (filele 54 și 55 dosar).
Ca urmare, executorul judecătoresc emite înștiințarea privind deschiderea dosarului de executare silită nr.96/2013, procesul verbal cuprinzând cheltuielile de executare silită și somația din 25.03.2013 (filele 56-58 dosar), comunicate contestatoarei prin afișare la data de 27.03.2013 (fila 59 dosar).
Împotriva procesului verbal cuprinzând cheltuielile de executare silită și împotriva somației, ambele emise la 25.03.2013, contestatoarea, în calitate de debitoare a formulat în termen procedural prezenta contestație la executare, invocând în principal, perimarea de drept a executării silite și de aici desființarea acesteia, iar în subsidiar, anularea celor două acte întocmite în cadrul dosarului execuțional nr.96/2013.
Pentru a dispune asupra petitului principal privind perimarea de drept a executării silite, instanța va avea ca punct de plecare explicația dată de către banca intimată asupra provenienței debitului în cuantum de 4.263,37 euro.
Astfel, așa cum s-a afirmat în cuprinsul întâmpinării, respectiv la fila 74 dosar, banca a calculat la data de 10.04.2012 suma de 3.592,92 euro, reprezentând:
- 3.591,37 euro debit principal restant;
- 1,03 euro dobânda restantă;
- 0,52 euro penalitate, rezultate din transformările efectuate de către bancă asupra plăților făcute de partea contestatoare. În concret, intimata a afirmat că debitoarea sa a avut în vedere cursul de schimb leu/euro practicat de către BNR în ziua plății și nu cursul oficial al P. B. România S.A., curs la care s-au făcut de fapt transformările.
Față de aceste împrejurări, au rămas sume neachitate, deși ele au fost asumate la plată potrivit angajamentului din 12.10.2011.
La data formulării cererii de executare silită, respectiv la 14.02.2013, debitul restant calculat de către bancă reprezenta suma de 4.263,37 euro, compusă din:
- 3.591,37 euro debit principal restant;
- 311,87 euro dobânda restantă;
- 2,44 euro debit cont curent și
- 898,62 lei cheltuieli de executare.
Cum însă pentru recuperarea debitului mai sus arătat s-a format un nou dosar de executare silită, pe baza cererii creditoarei și întrucât aceasta nu face corp comun cu dosarul execuțional inițial, nr._/2011 al Executorului Bancar I. O. C., instanța apreciază că dispoziția art.389 alin.1 C.p.c. nu este incidentă asupra termenului de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare în dosarul execuțional anteevocat.
Din contră, apreciază instanța că-și găsește aplicarea dispoziția art.389 alin.3 C.p.c., motiv pentru care va respinge petitul principal al contestației la executare formulate în contradictoriu cu intimata P. B. România S.A., privind constatarea perimării de drept a executării silite și desființarea executării silite.
În schimb, sub aspectul petitului subsidiar, privind anularea formelor de executare silită reprezentate de procesul verbal și somația, emise la data de 25.03.2013 în dosarul de executare silită nr.96/2013 al intimatului B. „DÂRSTAR C.”, instanța va avea în vedere dispoziția art.399 alin.1 C.p.c., context în care va analiza vătămarea adusă contestatoarei.
Astfel, potrivit contractului de credit nr._ din 06.06.2008, singura clauză asupra conversiei pe care o poate face banca este cea stipulată la art.4.8 și privește ipoteza în care împrumutatul nu asigură la scadență existența sumelor datorate și în valuta în care s-a făcut tragerea. D. în această situație, banca poate utiliza orice disponibilități din conturile împrumutatului deschise la bancă pentru a cumpăra o sumă egală cu cea în moneda obligațiilor de plată, aplicând rata de cumpărare a băncii (fila 37 verso dosar).
Aceasta fiind clauza contractuală, instanța raportându-se și la prevederea art.4.9 din aceeași convenție, în raport cu care „părțile agreează ca sumele exigibile, datorate băncii în baza prezentului contract de credit să poată fi achitate în mod voluntar de către garant”, apreciază că partea intimată nu are îndreptățirea de a-i aplica garantului ipotecar regula asupra conversiei mai sus redată.
Față de această împrejurare și pentru că banca a acceptat plățile făcute de către contestatoare, inclusiv cele efectuate în moneda națională, nerezultând din actele de la dosar că a făcut conversia în aceeași zi și pentru că din explicația asupra debitului principal de la fila 74 dosar nu rezultă modul de determinare a creanței principale, considerate a fi restante (sumele pentru care s-a făcut conversia, perioada de calcul, respectiv diferența dintre cursul BNR și cursul băncii), instanța apreciază că debitul supus executării silite este de natură a vătăma drepturile contestatoarei.
Pentru același raționament mai sus expus, nici dobânda restantă indicată nu cuprinde criteriile de determinare.
În aceste condiții, în raport de dispoziția art.379 C.p.c., instanța apreciază că suma supusă executării silite nu are un caracter cert, lichid și exigibil și că nicio urmărire asupra sa nu poate avea loc.
Sunt argumentele pentru care în temeiul art.404 alin.1 C.p.c., instanța va anula formele de executare silită reprezentate de procesul verbal și somația, emise la data de 25.03.2013 în dosarul de executare silită nr.96/2013 al intimatului B. „DÂRSTAR C.”, iar contestația la executare formulată va fi admisă în parte.
În ceea ce privește intimatul B. „DÂRSTAR C.”, întrucât prin încheierea de ședință din data de 09.07.2013 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pentru petitele contestației privind constatarea perimării de drept a executării silite, desființarea executării silite și în subsidiar, anularea somației emise la 25.03.2013 în dosarul de executare silită nr.96/2013, instanța va respinge contestația, ca fiind promovată în contradictoriu cu o parte care nu justifică participarea procesuală pasivă.
Față de declarația de la cuvântul pe fond, instanța va lua act că partea contestatoare nu a mai solicitat cheltuieli de judecată.
Întrucât contestatoarea nu se află în culpă procesuală prin respingerea în tot a contestației la executare, în temeiul art.274 alin.1 C.p.c., instanța va respinge solicitarea intimatei P. B. România S.A. de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. „A. P.” S.R.L., cu sediul social în B., ., nr.15, jud. B., prin reprezentant convențional – avocat F. G. S. (continuată de avocat T. I.) în contradictoriu cu intimatul B. „DÂRSTAR C.”, cu sediul în B., ..47, cam.321, jud. B., privind constatarea perimării de drept a executării silite, desființarea executării silite și în subsidiar, anularea somației emise la 25.03.3013 în dosarul de executare silită nr.96/2013, ca fiind promovată în contradictoriu cu o parte care nu justifică participarea procesuală pasivă.
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. „A. P.” S.R.L. în contradictoriu cu intimații P. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul social în București, ..29-31, sector 1, prin reprezentant convențional – avocat E. B. și B. „DÂRSTAR C.”, în consecință:
Anulează formele de executare silită reprezentate de procesul verbal și somația, emise la data de 25.03.2013 în dosarul de executare silită nr.96/2013 al intimatului B. „DÂRSTAR C.”.
Respinge petitul principal al contestației la executare formulate în contradictoriu cu intimata P. B. ROMÂNIA S.A., privind constatarea perimării de drept a executării silite și desființarea executării silite.
Ia act că partea contestatoare nu a mai solicitat cheltuieli de judecată.
Respinge solicitarea intimatei P. B. ROMÂNIA S.A. de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. L. T.
Red./Dact. judecător E.B.
04.11.2013 - 5ex.
← Actiune in regres. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|