Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 29933/197/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 26.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.- judecător
Grefier: C. S.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea in cauza civila de fata, care s-a dezbătut in fond in ședința publică din data de 19.11.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate in încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 26.11.2013.
La apelul nominal făcut in ședința publica se constata lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA:
Analizând acțiunea civilă formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata . și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.09.2011 având ca obiect „contestație la executare” reține că:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 02.12.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 alin.1 C.pr.civ. pentru neîndeplinirea de către contestatoare a obligațiilor ce i s-au pus în vedere la ultimul termen de judecată în sensul de a preciza în scris actele a căror anulare o solicită și de a depune la dosar o copie lizibilă a contestației formulate în vederea comunicării acesteia către intimată.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, fără a se mai îndeplini nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm C.pr.civ., urmează să admită excepția perimării și va constata din oficiu perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în B., ..78, ..1 cam.1, jud. B. în contradictoriu cu intimata ., cu domiciliul în Zărnești, Tohanul Nou, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 26.11.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
L. MARINESCUCARMEN S.
Red.L.M/26.11.2013/Dact.C.M/26.11.2013-ex.4
← Pretenţii. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|