Contestaţie la executare. Sentința nr. 31/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 31/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 1790/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la: 31.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D. T.

GREFIER: C. BURGUȘ

Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatoarea S. I. S., cu domiciliul în B., ., ., . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. (fostă Administrația Finanțelor a Municipiului B.), cu sediul în B., .. 7, județul B..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.10.2013, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 31.10.2013, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei deduse judecații constată și reține:

La data de 22.01.2013 pe rolul Judecătoriei B., sub dosar nr._, a fost înregistrată contestația formulată de contestatoarea S. I. S. împotriva executării silite pornite în baza titlului executoriu nr._ din 18.12.2012 emis de intimata DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. (fostă Administrația Finanțelor a Municipiului B.) în vederea recuperării creanței in cuantum de1.060 lei din care 100 lei – reprezentând cheltuieli judiciare și 960 lei reprezentând contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.

În expunerea situației de fapt, contestatoarea arată că se află în imposibilitate fortuită de executare a obligațiilor fiscale datorită faptului că, după data de 09.04.2010, în mod nelegal și netemeinic, organele de conducere ale Baroului B. i-au obstrucționat activitatea profesională, împotriva contestatoarei ( de profesie avocat) fiind emise decizii pein care s-au adoptat măsuri abuzive, care au împiedicat-o a-și exercitata profesia, de a obține venituri care să-i permită a achita cotele de contribuție la asigurările de sănătate. Deciziile și hotărârile emise de Baroul B. au fost contestate, fiind pendinte pe rolul instanțelor de judecată. Contestatoarea arată că potrivit art. 1634 cod civil debitorul este liberat atunci când obligația sa nu mai poate fi executată din cauza unei forțe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente similare acestora, produse înainte ca debitorul să fi fost pus în întârziere, ori în cazul dat, tocmai organele și persoanele chemate a apăra drepturile avocaților, prevăzute de legea organizării acestei profesii și statut, respectiv consiliul și decanul baroului, au adoptat împotriva contestatoarei măsuri nelegale și netemeinice care pot fi asimilate unui veritabil caz fortuit, care au creat pentru contestatoarea contribuabil, imposibilitatea fortuită de executare a obligațiilor fiscale cuprinse în titlul executoriu emis de organul fiscal.

În susținerea contestației au fost depuse înscrisuri .

Contestatoarea a beneficiat de ajutor public judiciar prevăzut de art. 6 lit.d din OUG 51/2008, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă contestației la executare.

Intimata, în condițiile art. 115 C.pr.civ. a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației la executare ca neântemeiate. Se arată că din perspectiva 172 alin.3 Cod procedură fiscală și a art. 399 alin.2 C.pr.civ. pe calea contestației la executare pot fi invocate doar chestiuni vizând nelegalitatea formelor de executare precum și alte aspecte care vizează stric formele de executare silită ex. prescripția dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării silite, urmărirea unor bunuri exceptate de la executarea silită sau a unor bunuri care nu aparțin debitorului, dar că pe această cale procedurală nu pot fi invocate și aduse în discuție aspecte privind raporturile juridice dintre Baroul B. și contestatoare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând temeinicia susținerilor contestatoarei din perspectiva probelor administrate instanța reține:

Contestatoarea nu a invocat aspecte care să vizeze legalitatea titlului executoriu nr._ din 18.12.2012, temeinicia titlului de creanță care a stat la baza emiterii lui. Dimpotrivă, contestatoarea recunoaște creanța fiscală, dar solicită a se constata existența unei imposibilități fortuite de executare.

Conform art. 172 alin.3 din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege, iar potrivit art. 399 alin.3 C.pr.civ. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop a altă cale de atac.

Interpretând cele două texte de lege anterior enunțate rezultă că contestația la executare constituie un act procedural pe care legiuitorul l-a creat cu scopul de a supune controlului judiciar al instanței de executare legalitatea și temeinicia modului în care sunt emise titlurile executorii, în care sunt săvârșite actele de executare precum și orice alte aspecte care au legătură și care sunt generate de executarea silită. Aspectul învederat de contestatoare este doar aparent legat de procedura execuțional silită, iar textul de lege invocat nu-și găsește aplicabilitatea în procedura execuțional silită a unei creanțe bugetare. Cel mult contestatoarea ar fi putut invoca aplicabilitatea art. 3711 lit.b potrivit cu care executarea silită încetează dacă nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri, dar și în acest caz instanța apreciază că executarea silită începută nu poate înceta sau nu mai poate continua atâta timp cât organul de executare nu a constatat lipsa de bunuri urmăribile în patrimoniul debitorului ori imposibilitatea valorificării lor. În cazul dat, atâta timp cât debitorul nu a fost declarat insolvabil, cât nu subzistă un caz legal de încetare, întrerupere sau încetare a executării silite pornite față de contestatoarea contribuabil în baza titlului executoriu nr._ din 18.12.2012, instanța apreciază că nu subzistă cazul fortuit invocat de contestatoare și nici nu sunt incidente disp.art. 1634 C.civ.

Față de aspectele de fapt reținute, și normele de drept aplicabile, instanța urmează a respinge contestația la executare ca neântemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S. I. S., domiciliată în B., ., ., . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. (fostă Administrația Finanțelor a Municipiului B.) cu sediul în B., .. 7, județul B. ca neîntemeiată.

Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 31.10.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. T. C. BURGUȘ

Tehnored. CDT/24.02.2014

- 4 exempl

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 31/2013. Judecătoria BRAŞOV