Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5318/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5318/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 27980/197/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5318/2013

Ședința publică de la 27.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. E. R. – Judecător

GREFIER L. E. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta L. M., CU DOMICILIUL ALES LA CABINET DE AVOCAT L. G. E. în contradictoriu cu pârâtul T. V., având ca obiect „obligație de a face”.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27.03.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta L. M. a chemat în judecată pârâtul T. V. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acestuia de a-și da consimțământul în vederea obținerii autorizației de construire pentru extindere și mansardare locuință proprietate personală, construire locuință P + M, schimbare destinație din locuință în spațiu comercial-magazin mixt, acces exterior, amplasare firme luminoase, în caz de refuz, sentința urmând a ține loc de acord scris al pârâtului în vederea obținerii autorizației, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 581 C.proc.civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate.

La data de 12.12.2012 reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a solicitat judecarea prezentei acțiuni conform dreptului comun, respectiv, potrivit prevederilor art. 26 și art. 555 C.civ.

La termenul de judecată din data de 20.03.2013 părțile au depus la dosar tranzacția având următorul cuprins:

,, Tranzacție, încheiată azi 11.02.2013 între subsemnații:

L. M., domiciliată în mun. B., ., jud. B., identificată cu CI . nr._ eliberată de mun. B. la data de 03.06.2005, CNP_ pe de –o parte și T. V., domiciliat în mun. B., ., ., identificat cu CI . nr._ eliberat de SPCLEP B. la data de 20.07.2007, CNP_

Subsemnații avem calitatea de părții litigante în dosarul civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B., având ca obiect obligarea pârâtului T. V. să-și dea consimțământul necesar în vederea extinderii și mansardării locuinței proprietatea subsemnatei L. M., construire locuință P+M, schimbarea destinației de locuință în spațiu comercial – magazin mixt, acces exterior, amplasare firme luminoase.

În vederea stingerii pe cale amiabilă a acestui litigiu părțile comune următoarele:

Subsemnatul T. V. mă oblig să-mi dau consimțământul necesar pentru obținerea autorizației de construire în vederea extinderii și mansardării locuinței proprietatea subsemnatei L. M., construire locuință P+M, schimbarea destinației de locuință în spațiu comercial – magazin mixt, acces exterior, amplasare firme luminoase sub condiția ca subsemnata L. M. să respecte copia conformă cu originalul planșelor din proiectul de construcție ce urmează a fi depus la Primăria B. – Serviciul Urbanism, planșe ce fac parte integrantă din prezenta tranzacție, fiind contrasemnate spre neschimbare de părțile din prezenta tranzacție.

Subsemnatul T. V. mă oblig să mă prezint la orice Birou Notarial din mun. B. pentru a-mi exprima consimțământul sus – menționat azi data semnării prezentei tranzacții.

Subsemnata L. M. mă oblig să-i achit pârâtului T. V. cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces, în cuantum de 1200 lei conform chitanței . nr._ eliberată de C.. Av. P. E. în trei rate lunare de câte 400 lei pentru care voi primi chitanță descărcătoare la sediul cabientului de avocat P. E. după cum urmează: prima rată se va achita la data de 28.02.2013; a doua rată se va achita la 31.03.2013; a treia rată se va achita la 30.04.2013.

Prezenta convenția a fost încheiată azi, 11.02.2013 în 2 exemplare originale, fiind semnată de cele două părții”.

Conform art. 271 alin. 1 C.proc.civ părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor.

Față de prevederile textului de lege sus-citat instanța urmează a lua act de tranzacția părților pe care o va consfinți ca având un caracter legal având conținutul de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de tranzacția părților pe care o consfințește ca având un caracter legal având următorul conținut:

,, Tranzacție, încheiată azi 11.02.2013 între subsemnații:

L. M., domiciliată în mun. B., ., jud. B., identificată cu CI . nr._ eliberată de mun. B. la data de 03.06.2005, CNP_ pe de –o parte și T. V., domiciliat în mun. B., ., ., identificat cu CI . nr._ eliberat de SPCLEP B. la data de 20.07.2007, CNP_

Subsemnații avem calitatea de părții litigante în dosarul civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B., având ca obiect obligarea pârâtului T. V. să-și dea consimțământul necesar în vederea extinderii și mansardării locuinței proprietatea subsemnatei L. M., construire locuință P+M, schimbarea destinației de locuință în spațiu comercial – magazin mixt, acces exterior, amplasare firme luminoase.

În vederea stingerii pe cale amiabilă a acestui litigiu părțile comune următoarele:

Subsemnatul T. V. mă oblig să-mi dau consimțământul necesar pentru obținerea autorizației de construire în vederea extinderii și mansardării locuinței proprietatea subsemnatei L. M., construire locuință P+M, schimbarea destinației de locuință în spațiu comercial – magazin mixt, acces exterior, amplasare firme luminoase sub condiția ca subsemnata L. M. să respecte copia conformă cu originalul planșelor din proiectul de construcție ce urmează a fi depus la Primăria B. – Serviciul Urbanism, planșe ce fac parte integrantă din prezenta tranzacție, fiind contrasemnate spre neschimbare de părțile din prezenta tranzacție.

Subsemnatul T. V. mă oblig să mă prezint la orice Birou Notarial din mun. B. pentru a-mi exprima consimțământul sus – menționat azi data semnării prezentei tranzacții.

Subsemnata L. M. mă oblig să-i achit pârâtului T. V. cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces, în cuantum de 1200 lei conform chitanței . nr._ eliberată de C.. Av. P. E. în trei rate lunare de câte 400 lei pentru care voi primi chitanță descărcătoare la sediul cabientului de avocat P. E. după cum urmează: prima rată se va achita la data de 28.02.2013; a doua rată se va achita la 31.03.2013; a treia rată se va achita la 30.04.2013.

Prezenta convenția a fost încheiată azi, 11.02.2013 în 2 exemplare originale, fiind semnată de cele două părții”..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. E. R. L. E. L.

CER, 19 aprilie 2013, 4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5318/2013. Judecătoria BRAŞOV