Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 1324/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 13.12.2013

PREȘEDINTE: E. B. - judecător

GREFIER: A. F. - M.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut pe fond în ședința publică din data de 03.12.2013, când s-a constatat lipsa părților conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în baza dispozițiilor art.260 alin.1 C.p.c., a amânat pronunțarea pentru data de 10.12.2013, iar apoi pentru data de azi, 13.12.2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECĂTORIA

Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță la 20.01.2012 sub nr._, petenta ASOCIAȚIA AGRICOLĂ „AGRO 2001” a solicitat anularea încheierii de c.f. nr._/2011 dată de O.C.P.I. B. – B.C.P.I. B. în dosarul nr._/10.06.2011, cu consecința admiterii cererii de întabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ C. sub nr. top.3542/1/139 și a radierii sechestrului instituit de A..

În motivarea plângerii, petenta susține că cererea de întabulare a sentinței civile nr.1371/16.09.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost respinsă cu motivarea că anterior acestei hotărâri, mai precis în anul 2006, imobilul a fost grevat cu ipotecă legală în favoarea DGFP AFP C.. Ulterior, s-a înscris dreptul de ipotecă legală în favoarea Municipiului C.. Prevederile art.151 al.8 și 9 din O.G.nr.92/2003, invocate de registrator, privesc bunurile mobile și nu bunurile imobile. Art.154 C.proc.fiscală nu interzice înstrăinarea bunurilor imobile ipotecate. În aceste condiții ipoteca legală înscrisă în evidențele CF, în favoarea creditoarei, nu constituie piedică la întabulare. Registratorii Cf au făcut o confuzie în privința actului juridic susceptibil de a fi întabulat. Nu convenția de vînzare cumpărare încheiată la data de 23.07.2007 constituie actul juridic în temeiul căruia a solicitat întabularea, ci sentința civilă nr.1371/2010 pronunțată de Tribunalul D.. Această sentință a intrat în puterea lucrului judecat și nu poate fi cenzurată de către O. sau de altă instanță. Registratorul nu poate invoca prevederile art.151 din O.G.nr.92/2003 ci, o eventuală nelegalitate, putea fi invocată de persoanele interesate într-o acțiune în justiție. Nulitatea absolută a actelor care intervin ulterior indisponibilizării nu operează de drept, ci trebuie constatată de o instanță de judecată. Înscrierea ipotecii legale în favoarea unei terțe persoane anterior pronunțării hotărîrii nu conduce la interdicția de înstrăinare a imobilelor grevate de această sarcină. Dreptul de ipotecă legală rămîne înscris asupra imobilelor conform art.1746 al.3 C.civil.

În drept au fost invocate dispozițiile art.50 alin.21 din L.nr.7/1996 republicată.

În cauză a fost citată, în calitate de parte interesată, S.C. “S. C.” S.A., care nu a formulat întâmpinare. Începând cu termenul din 08.10.2013, această parte a fost citată prin administrator/lichidator judiciar General Group Expert SPRL, care a formulat concluzii scrise (filele 40-42 dosar).

Judecata cauzei a fost suspendată pentru lupsa părților, cu mai multe împrejurări.

La dosar s-a atașat dosarul de c.f. nr._/2011.

Analizand actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 26.01.2011 sub nr.7174 s-a inregistrat la O.C.P.I. B. - B.C.P.I. B. cererea de înscriere a dreptului de proprietate și de radierea sechestrului înscris la B+7, asupra imobilului înscris în CF_ C. sub nr. top.3542/1/139, formulată de către petenta ASOCIAȚIA AGRICOLĂ “AGRO 2001”. Cererea de înscriere a dreptului de proprietate s-a întemeiat pe sentința civilă nr.1371/16.09.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, iar cererea de radiere a sechestrului asigurător pe sentința civilă nr.4759/20.05.2005, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr.3195/2005 și sentința civilă nr.6727/20.07.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (fila 8 în dosarul de c.f. atașat cauzei).

Prin Încheierea nr.7174 din 04.02.2011 O.C.P.I. B. - B.C.P.I. B. a admis în parte cererea petentei, în sensul că a dispus radierea sechestrului asigurător înscris la C + 1 în CF_ C. ( provenită din conversia pe hîrtie a Cf_) și a respins cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului cu număr top.3542/1/139 înscris în CF_ C..

În motivarea încheierii s-a reținut că ipoteca legală înscrisă în favoarea DGFP B. - AFP C. constituie un impediment la transmiterea dreptului de proprietate, în condițiile art.151 alin.9 și 10 din C.proc.fiscală. Așa fiind, bunurile supuse sechestrului prevăzut de O.G.nr.92/2003 republicată, sunt indisponibilizate și cât timp durează executarea silită, debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu acordul oragnului competent. Or, la dosar nu a fost atașat niciun înscris care să conțină acordul titularului ipotecii legale pentru transmiterea dreptului de proprietate. Mai mult, orice act de dispoziție intervenit ulterior indisponibilizării este lovit de nulitate absolută.

Împotriva acestei încheieri, petenta a formulat cerere de reexaminare, cerere care a fost respinsă prin încheierea nr._ din 19.08.2011 a registratorului șef. În esență, motivele ce au stat la baza soluției de respingere a cererii de reexaminare sunt aceleași cu motivele ce au stat la baza respingerii cererii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară (fila 1 dosar de c.f.).

În continuare, la 18.11.2011, petenta a formulat plângere împotriva încheierii date de către registratorul șef, încheiere ce a fost apoi înaintată la Judecătoria B. spre competentă soluționare.

Pe fond, din actele dosarului, instanța reține că la data de 23.07.2007, între petenta Asociația Agricolă ,, Agro 2001”, în calitate de cumpărătoare și S.C “S. C.” S.A., în calitate de vânzătoare, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul -teren înscris în CF_ a localității C. cu nr. top 3542/1/139, în suprafață de 144 mp (filele 11-12 dosar de c.f.).

Prin sentința civilă nr.1371/16 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul D., s-a constatat valabilitatea convenției încheiate la data de 23.07.2007 privind terenul înscris în CF_ a localității C. cu nr. top 3542/1/139 și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF C. (filele 9-10 dosar de c.f.).

În CF_ a localității C. ( provenită din conversia pe hîrtie a CF nr._) cu nr. top 3542/1/139, la foaia C, este înscris dreptul de ipotecă legală, conform art.143 alin.8 și 9 din O.G.nr.92/2003, în favoarea DGFP B. - AFP C.. Apoi, prin act administrativ, ipoteca legală a fost înscrisă în favoarea Municipiului C., conform art.154 alin.8 din O.G.nr.92/2003 (sub C+3).

Conform art.154 alin.5 din O.G.nr.92/2003 republicată, care reglementează executarea silită a bunurilor imobile, executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces verbal de sechestru, dispozițiile art.151 alin.9, 10 și 11, art.152 alin.1 și 2 și art.1531 fiind aplicabile.

Potrivit alin.6 al art.154 din O.G.nr.92/2003 republicată, „sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin.5 constituie ipotecă legală.”

Ca o consecință, în condițiile art.151 alin.9 și 10 din O.G.nr.92/2003 republicată, de la data întocmirii procesului verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă. Actele de dispoziție care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin.9 sunt lovite de nulitate absolută.

Conform art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.7/1996, în forma republicată la 10.06.2011 (față de data încheierilor de c.f.), dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe „baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil; hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.”

Art.63 din Ordinul 633/2006 stabilește că „dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil din punct de vedere al formei cerute pentru validitatea actului, potrivit art.20 și 48 din lege.

(11) Registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare.”

În cauză, convenția încheiată la data de 23.07.2007 nu este în măsură să transmită dreptul de proprietate asupra terenului pentru faptul că nu a fost încheiată în formă autentică. Prin sentința civilă nr.1371/16 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul D., s-a constatat doar valabilitatea convenției încheiate la data de 23.07.2007, fără ca respectiva sentință să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare. Această mențiune este cuprinsă doar în considerentele sentinței. Dispozitivul unei hotărari judecătorești reprezintă cea mai importantă parte a acesteia, întrucît doar acesta cuprinde dispoziții ce pot fi puse în executare.

Instanța va reține și împrejurarea că procesul ce a făcut obiectul dosarului_, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1371/2010, s-a purtat doar între petenta Asociația Agricolă „Agro 2001” și S.C. “S. C.” S.A., astfel încât nu-i este opozabilă titularei ipotecii, respectiv AFP C. și apoi, Municipiului C..

Mai mult, înscrierea dreptului de ipotecă legală în cartea funciară s-a făcut la 05.01.2006 și deci, anterior convenției de vânzare cumpărare dintre Asociația Agricolă „Agro 2001” și S.C. “S. C.” S.A., respectiv sentinței civile evocate. Această înscriere îi este opozabilă petentei, potrivit art.48 alin.2 din Ordinul nr.633/2006.

Ipoteca legală născută din aplicarea art.154 alin.6 din C.proc.fiscală are un regim special întrucat indisponibilizează bunul, astfel că trimiterea la prevederile art.1746 alin.3 C.civil (în forma în vigoare la data înscrierii ipotecii în cartea funciară), text care permite înstrăinarea bunurilor ipotecate, este netemeinică.

În concluzie instanța va reține pe de o parte, că sentința în temeiul căreia s-a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al petentei nu este o hotărare care să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare apt de a sta la baza unei înscrieri în cartea funciară și, pe de altă parte, existența interdicției de înstrăinare înscrise în cartea funciară anterior încheierii convenției și pronunțării hotărîrii.

Prevederile legale enunțate mai sus permit registratorului de carte funciară să verifice legalitatea formală a titlului în temeiul căruia se solicită înscrierea. Ordinul 633/2006 la art.63 alin.11, face trimitere la actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare. În cazul de față, registratorul a constatat în mod corect inexistența acordului la înstrăinare a titularului ipotecii legale, condiție specială a cărei lipsă atrage nulitatea absolută prevăzută în mod expres de lege.

Față de aceste împrejurări, instanța va respinge ca fiind neîntemeiată plângerea formulată de către petentă împotriva încheierii de c.f. nr._/2011 a O.C.P.I. B. – B.C.P.I. B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către petenta ASOCIAȚIA AGRICOLĂ „AGRO 2001”, cu sediul în comuna Ț., .. D., prin reprezentant legal – președinte P. D., reprezentată convențional de avocat N. C. în contradictoriu cu intimata (parte interesată) S.C. „S. C.” S.A., în insolvență, cu sediul în C., ., jud. B., citată și prin administrator judiciar GENERAL GROUP EXPERT SPRL, cu sediul în București, ., nr.107-119, ., ., sector 2, împotriva încheierii de c.f. nr._/2011 a O.C.P.I. B. – B.C.P.I. B..

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

E. BANUpt. A. F. – M.

în concediu postnatal, semnează

grefier șef,

I. C. D.

Red./Dact. judecător E.B.

06.07.2014 – 5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BRAŞOV