Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 11128/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică din 16.10.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE - M. A. - judecător
Grefier - A. H.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 13.09.2013, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 30.09.2013, 08.10.2013, 11.10.2013, 15.10.2013 și 16.10.2013.
Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Constată că pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată la data de 23 04 2013 contestația la executare formulată în termen legal de contestatorii C. C. M. și C. S. S. împotriva executării silite din dosarul execuțional 572/2012 al B. T. în contradictoriu cu intimata A. B. ROMÂNIA SA prin care au solicitat anularea a executării silite.
În motivarea în fapt a contestației legal timbrate esențial se arată că nu se cunoaște rezultatul evaluării bunurilor imobile, dar câtă vreme creditele au fost garantate cu imobile care depășesc valoarea acestora, apare abuzivă executarea silită a altor bunuri. Debitoarea are alt domiciliu decât cel la i-a fost trimisă somația.
În drept s-a invocat art.711 Cod procedură civilă.
Intimata a cerut prin întâmpinare respingerea contestației.
A fost depusă copia dosarului execuțional.
Din cuprinsul actelor depuse în probațiune, instanța reține că prin încheierea din 08 10 2012 a Judecătoriei B. dată în Cameră de Consiliu, a fost încuviințată executarea silită după cum urmează: executare privind titlul executoriu reprezentând contract de credit imobiliar nr. 131/01.06.2007, cu act adițional nr. 1/29.06.2010, contracte de garanție reală mobiliară GRM/1/CRD131 și nr. GRM/2/CRD/131 ambele din 29.06.2010, contract de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1102/01.06.2007 la BNPA D. și Batranu, contract de facilitate de credit nr._/08.07.2008, modificat prin actul adițional nr.1/29.06.2010, contracte de garanție reală mobiliară nr.GRM/1/_ și GRM/2/_ ambele din 29.06.2010 contract de ipotecă autentificat sub nr. 1681/20.07.2010 la BNPA D. și Batranu, la cererea creditoarei A. B. ROMÂNIA SA împotriva debitorilor C. S. S. și C. M. ambii cu domiciliul în B., ., ., ., cu cheltuieli de executare.
Aceste domicilii ale debitorilor sunt menționate în contractele de credit și în actele de identitate ale acestora –file 141 și 142, cu valabilitate până la datele de 19 11 2013 și 30 04 2013, ca atare instanța va înlătura apărarea contestatoarei conform căreia are un alt domiciliu decât cel la care s-a trimis somația, cât timp nu a făcut dovada încunoștințării creditoarei cu privire la schimbarea datelor sale.
Contestatoarea mai susține că executarea silită este abuzivă deoarece restituirea creditelor a fost garantată cu bunuri a căror valoare depășește valoarea creditelor.
Art.1718 cod civil 1864 arată că oricine este obligat personal, este ținut a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile și imobile, prezente și viitoare. Cu alte cuvinte, legea a instituit drept de gaj general în favoarea creditorilor în vederea garantării drepturilor acestora împotriva debitorilor.
Prin contractele semnate de contestatori nu sunt excluse de la urmărire bunurile prezente și viitoare ale împrumutaților, mai mult spre exemplu în contractul GRM/1CRD/131/2010 se arată că se constituie în favoarea Băncii o garanție reală mobiliară asupra soldurilor prezente și viitoare ale garanților (fila 96).
Contestatorii nu au invocat motive de nelegalitate în privința executării silite, iar aprecierile referitoare la valoarea pe piață a bunurilor sunt pur subiective, fără a fi dovedite.
Este de remarcat faptul că Banca nu a obligat contestatorii să accepte condițiile de creditare ori creditul, materialmente și relațional nefiind cu putință acest fapt.
În momentul când debitorii au lecturat contractele, diligența le impunea să solicite - chiar în scris - precizarea expresă a faptului că vor fi urmărite în vederea garantării creditelor, exclusiv bunurile ipotecate, or din moment ce contractele au fost semnate cu conținutul dedus executării silite, o apărare ulterioară bazată pe motive ce excedează clauzelor contractuale, nu este întemeiată.
De altfel, este de principiu că aplicantul nu va semna actul dacă oferta Bancii nu corespunde nevoii ori exigenței lui.
Împrejurarea că debitorii nu au achitat ratele în termenii contractuali, fapt ce a determinat declararea creditului ca ajuns la scadență, cu consecința punerii contestatorilor în situația de a restitui creditul ori de a le fi executate bunurile, nu se datorează Băncii prejudiciate.
Instanța observă și faptul că actele de executare nu au fost contestate în privința legalității lor.
Se concluzionează față de considerentele expuse că cererea-contestație este nefondată, urmând a fi respinsă.
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorii C. C. M., domiciliată în B., . și C. S. S., domiciliat în B., ., ., . silite din dosarul execuțional 572/2012 al B. T. în contradictoriu cu intimata A. B. ROMÂNIA SA ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 10 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. A. A. H.
Red dact ma 4 ex 6 12 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 8149/2013. Judecătoria BRAŞOV | Uzucapiune. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|