Pretenţii. Sentința nr. 8482/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 8482/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 12948/197/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.8482
Ședința publică din data de 20.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. S. - judecător
Grefier: D. N.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamantul G. J. în contradictoriu cu pârâții BACZO E., BACZO A.; I. L., I. C. având ca obiect „ pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art.137 alin.1 C., instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția perimării.
Față de actele de la dosar, instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.05.2011, sub numărul de mai sus, reclamantul G. J. în contradictoriu cu pârâții BACZO E., BACZO A.; I. L., I. C. a solicitat să se dispună obligarea pârâților BACZO E., BACZO A. la plata sumei de 40.000 euro sau a contravalorii în lei a acesteia la cursul de schimb din data efectuării plății, să se constate instituit dreptul de retenție al reclamantului asupra imobilului situat în B., ., . proprietatea pârâților I. L., I. C. până la plata sumei solicitate de reclamant la pct.1; cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 14.11.2011 instanța a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 155 ind.1 C.p.civ.
Această încheiere nu a fost atacată cu recurs separat de niciuna dintre părți.
La termenul de față, instanța a reținut cauza spre soluționare asupra excepției perimării.
Deliberând asupra excepției invocate, instanța reține că potrivit art. 248 alin. 1 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă.
De la data suspendării și până la repunerea cauzei pe rol din oficiu, niciuna dintre părți nu a efectuat acte procesuale în vederea reluării judecății fondului.
În acest context, constatând că a curs mai mult de un an în care părțile deși aveau îndatorirea de a stărui în continuarea judecății nu au solicitat reluarea judecății, că nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare și că nu există o cauză prevăzută de o normă specială privind stingerea procesului, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamantul G. J. cu domiciliul ales în O. S., .. 47, ., . în contradictoriu cu pârâții BACZO E., BACZO A. cu domiciliul procesual în B., ., ., I. C. domiciliați în B., ., ., jud. B..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. S. D. N.
Red./tehnored C.S.//2 ex.-0 .
← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria BRAŞOV | Validare poprire. Sentința nr. 8497/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|