Succesiune. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 1090/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 03.12.2013

PREȘEDINTE: E. B. - judecător

GREFIER: A. F. – M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “succesiune” privind pe reclamantele S. D. și S. R. în contradictoriu cu pârâtele S. R. jr. și S. O..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită, cu reclamantele prin afișare la domiciliul procesual ales, cu pârâta S. O. la domiciliu, semnează personal, iar cu pârâta S. R. jr. semnează personal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reține la dosarul cauzei dovezile de comunicare către părți a încheierii de suspendare a judecății din data de 12.06.2012 (filele 12-15).

Instanța, văzând cauza repusă pe rol în vederea constatării din oficiu a perimării, funcție de darea de seamă asupra actelor de procedură întocmite în legătură cu aceasta, rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Asupra cererii înregistrate la această instanță la data de 19.01.2012 sub nr._, formulate de către reclamantele S. D. și S. R., prin reprezentant convențional, avocat S. T. M. în contradictoriu cu pârâtele S. R. jr. și S. O., pentru dezbatere succesorală, reține că prin dispoziția de la termenul de judecată din data de 12.06.2012 s-a dispus suspendarea judecății.

Măsura opririi cursului procedurii, prin suspendarea judecății a fost stabilită funcție de lipsa părților, corespunzător celor de la fila 11 dosar.

Încheierea de suspendare le-a fost comunicată părților la 03.07.2012, potrivit dovezilor de la filele 12-15 dosar.

Părțile nu au atacat cu recurs încheierea mai sus arătată.

Rezultă astfel că, ultimul act de procedură în prezenta cauză s-a întocmit la data de 12.06.2012, dată de la care pricina a rămas în nelucrare timp de un an din vina părților care, nu au solicitat reluarea cursului judecății, în scopul întreruperii cursului perimării corespunzător art.249 C.p.c.

Întrucât cauza nu a fost repusă pe rol în condițiile art.245 pct.1 C.p.c. și fiind împlinit termenul mai sus arătat, instanța va da incidență art.248 alin.1 C.p.c., urmând a constata din oficiu, corespunzător art.252 alin.1 C.p.c., sancțiunea procedurală a perimării ce a intervenit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.248 C.p.c. coroborat cu art.252 C.p.c. constată perimată cererea formulată de reclamantele S. D. și S. R., ambele cu domiciliul procesual ales în B., ..47, ., prin reprezentant convențional, avocat S. T. M. în contradictoriu cu pârâtele S. R. jr. și S. O., ambele cu domiciliul în Prejmer, ., jud. B., având ca obiect dezbatere succesorală.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

E. B. A. F.-M.

Red./Dact. judecător E.B.

20.12.2013 - 2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria BRAŞOV