Uzucapiune. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 19-08-2013 în dosarul nr. 14525/197/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 19.08.2013
Instanța compusă din:
Președinte – C. – D. T. – judecător
Grefier - M. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în ședința publică din data de 8.08.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta încheiere, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19.08.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei constată :
I). OBIECTUL ACȚIUNII; SUSTINERILE PĂRȚILOR; ASPECTE LEGATE DE PROCEDURA JUDICIARĂ
1.1.Obiect: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 31.05.2011, sub dosar nr._, reclamanții B. D. și B. NICUȘOARA –E. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul O. G., instanța să pronunțe o hotărâre prin care:
„ 1). Să se constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 22,80 mp din terenul înscris în CF_ a localității B. nr. top_/36-_/35/2, proprietatea pârâtului, prin uzucapiune (prescripție achizitivă) în condițiile prevăzute de art. 1837 și 1890 C.civ.
2) să se dispună radierea dreptului de proprietate al pârâtului asupra suprafeței de 22,80 mp din CF_ B., nr. top_/36-_/35/2;
3) să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 22,80 mp în CF_ B. la A+2 top_/37/a
4)obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. (dosar f. 3).
În condițiile art. 132 alin.2 pct.2 C.pr.civ., reclamanții și-au precizat câtimea privind obiectul petitului 1 al acțiunii introductive de instanță, sub aspectul întinderii acestuia, de la suprafața de 22,80 mp, la suprafața de 9,78 mp (dosar f. 136).
1.2.Susținerile reclamanților :
În expunerea situației de fapt : reclamanții au învederat împrejurarea că sunt proprietari tabulari ai terenului înscris în CF_ a localității B. sub nr. top_/37/a situat în B. așa cum este delimitat prin semne de hotar evidente (ziduri de cărămidă și piatră edificate anterior anului 1940 de autorii acestora) în care este cuprinsă și porțiunea de teren uzucapată, reclamanții folosind această porțiune de teren, ca adevărați proprietari din anul 1964, când l-au preluat de la autorii lor cu titlu de moștenire, nefiind tulburați în folosința acestuia până la dobândirea dreptului de proprietate de către pârât, asupra terenului din care, scriptic, acesta face parte.
În drept : au fost invocate în mod succesiv art. 112 C.pr.civ. și art. 1890 C.civ. ( în acțiunea introductivă de instanță), art. 28 din Decretul lege 115/1938, prevederile Codului civil austriac.
În probațiune: s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul pârâtului, probei testimoniale, proba cu și a probei cu expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie.
1.3.Apărările pârâtului : Legal citat și reprezentat, în condițiile art. 115 C.pr.civ., pârâtul a formulat întâmpinare (dosar f. 15-18), solicitând respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată.
În fapt : arată că este proprietar asupra imobilului situat în B. . m, înscris în CF_ a localității B. nr. top_/36-_/35/2 totul per I, teren în suprafață de 480 mp, respectiv teren cu destinația de gradină situat în imediata vecinătate a terenului reclamanților. În urmă cu câțiva ani reclamanții și-au extins posesia și folosința terenului deținut în proprietate implicit asupra unei porțiuni din terenul aflat în proprietatea sa, îngrădindu-l în mod abuziv, construind diverse dependințe, care împiedică accesul care se face din . argumentației în drept pârâtul a invocat împrejurarea că speței nu-i sunt incidente nici prevederile Codului civil austriac și nici prevederile C.civ. (1865), deoarece după . decretului lege 115/1938, începând cu data de 12.07.1947, în Transilvania drepturile reale imobiliare se vor dobândi prin uzucapiune numai în situațiile limitativ prevăzute de această lege, prin art. 27 și art. 28, iar reclamanții nu îndeplinesc condițiile impuse de aceste texte, aceștia nu au înscris, chiar fără cauză legitimă, nici un drept de proprietate în CF_ B., pe top 1308/37/a, acest imobil fiind proprietatea pârâtului, neexistând nici un proprietar de carte funciară decedat, față de care să se calculeze termenul de 20 de ani și nici nu există o declarație de renunțare la proprietate.
În probațiune: s-a solicitat administrareaprobei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reclamanților, precum și a probei testimoniale, aceștia neinsistând asupra încuviințării administrării probei cu expertiza tehnico – judiciară, specialitatea topografie.
1.4.Aspecte legate de procedura judiciară :
1.4.1. Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 91 lei petit 1 potrivit prețuirii date de reclamanți porțiunii de teren asupra se solicita a se constata dreptul de proprietate dobândit pe calea prescripției achizitive, conform art. 2 alin.1 lit.c și alin 3 din Legea 146/1997 și timbru judiciar în valoare mobilă de 1,5 lei potrivit art. 3 alin. 2 din OG 32/1995, petit 2 și 3 cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei fiecare ( conform art. 9 alin.6 din legea 146/1997) și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei conform art. 3 alin.1 din OG 32/1995.
1.4.2.În intervalul cuprins între 22.11._12, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul disp.art. 242 alin.1 pct.1 C.pr.civ..
1.4.2. În cauză au fost administrate: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu (dosar f.51-55), proba cu cercetarea locală (dosar f. 75), proba testimonială cu martorii Naghy R. (dosar f. 76), Istoc E. (dosar f. 77), R. A. (dosar f.78), proba cu expertiza judiciară tehnică topografică (dosar f. 148-172).
1.4.5.Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la termenul de judecată din data de 08.08.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta.
1.4.6.Pronunțarea a fost amânată în condițiile art. 146 cu raportare la art. 260 alin.1 C.pr.civ. pentru data de 19.09.2013.
Deliberând asupra cauzei reține :
II). STAREA DE FAPT REȚINUTĂ DE INSTANȚĂ ÎN BAZA PROBATORIULUI ADMINISTRAT
Deși reclamanți nu au depus justul titlu de proprietate (act juridic ca negotiun și instrumentum probationis) instanța reține împrejurarea că aceștia sunt proprietari tabulari asupra imobilului situat în B. la adresa ., înscris în Cartea funciară nr._ B. sub nr. top_/37/a, casa de cărămidă cu parter și etaj și curte---- 327,02 mp ( drept de proprietate dobândit conform înscrierilor din evidențele de publicitate imobiliară după cum urmează: B. Nicușoara E. fiică cota de ½ din imobil de A+2 cu drept moștenire conform act. Nr. 943/1964 c.f, B. D. și B. Nicușoara Alena –ambii cu cota de ½ - a din locuința cu titlu drept cumpărare ca bun comun și cota de ½ -a parte din teren cu drept de atribuire conform legii 18/1991, act. 4553/1980 cf și act nr._/1993), aspect ce rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare, declarațiile martorilor și implicit recunoașterile pârâtului la interogatoriul administrat.
În privința corpului de proprietate aflat în proprietatea reclamanților, instanța reține că acesta a rezultat ca urmare a actului de dezmembrare întocmit la data de 8.02.1937 (dosar f.160) când imobilul cu nr. top_/37 în mărime de 200 st.pt. s-a dezmembrat în două loturi: lotul cu nr. top nou_/37/a, în mărime de 90,84 st.pt, care a rămas în proprietatea lui S. G., și nr. top. Nou_/37/a care a trecut în proprietatea cumpărătoarei M. Holly născută Lang.
Deși în prezenta cauză nu au fost depuse înscrisuri privitoare la dreptul de proprietate al numitului S. G. (presupus autor) asupra imobilului teren – instanța potrivit poate reține împrejurarea că această persoană a deținut în privința terenului cu nr. top nou_/37/a avut un drept de proprietate dobândit prin împroprietărire în anul 1927 ( la acest dosar a fost atașat dosarul nr._ în cadrul căruia la filele 27-29 reclamanții au depus istoric privitor la înscrierile în evidențele de carte funciară), drept care a comportat anumite limitării (ipoteci), iar în anul 1974, ca urmare a prevederilor Legii 58/1974, cota de ½ parte trecând în proprietatea Statului român, restul de ½ parte din suprafața terenului, respectiv cea pe care era edificată construcția cu destinație de locuință rămânând în proprietatea acestuia, care s-a transmis în anul 1964 către descendenții acestuia, respectiv S. G. și reclamanta B. Nicușoara E.. În anul 1980 S. G. înstrăinează cota sa parte ideală reclamanților, care dobândesc în proprietate în anul 1993, ca urmare a aplicării prevederilor legii 18/1991, implicit dreptul de proprietate asupra părții de ½ parte din terenul ce a aparținut statului român.
Pe terenul în discuție, au fost construite, fără a deține autorizație de construire anumite corpuri de clădire (beci, 2 magazii, coteț proces verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului dosar f. 75). Prin probele administrate nu s-a putut stabili cu certitudine momentul edificării acestor construcții, aspect important, deoarece imobilul deținut în proprietate și folosit de reclamanți ( teren și construcții) la limita de nord se învecinează cu terenul proprietatea pârâtului înscris sub nr. top_/36-_/35/2, reclamanții susținând că magaziile au fost construite de părinții reclamantei. Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat împrejurarea că limitarea dintre cele două proprietăți se face printr-un gard edificat pe un zid de rezistență care nu respectă o linie dreaptă (construit în anul 1968 – data inscripționată) și zidurile acestor construcții, care nu sunt în linie dreaptă cu structura de rezistență betonată a gardului, existând aparența că parte din aceste construcții s-ar fi realizat cu depășirea limitelor de proprietate ale imobilului proprietatea reclamanților, respectiv pe proprietatea pârâților. De altfel, urmare a raportului de expertiză efectuat și agreat fără rezerve de reclamanți a reieșit împrejurarea că linia de graniță între cele două imobile prezintă inflexiuni, suprafața din hotarul stabilit de expert și cel din teren reprezentând suprafața de teren ocupată de reclamanți din terenul pârâtului, respectiv 9,78 mp, fiind delimitată de punctele 23,27,28,29,30,101,31,32,33,34,B,23 prezentată în anexa 4a.
Martorii Naghy R. și I. E. au declarat instanței aspecte legate de faptul posesiei reclamanților din anul 1958 și respectiv 1956, posesie care a fost exercitată de reclamanți, continuu, neântrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar. Nu s-a putut stabili cu certitudine anul din care a fost folosit partea din imobilul (teren) ce se urmărește a fi dobândit pe cale de uzucapiune de către părinții reclamantei, nici unul dintre martori nefiind în măsură a stabili cu certitudine momentul în care s-a realizat limitele de demarcație dintre cele două imobile învecinate.
Declarația martorului R. A. este irelevantă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Trebuie reținut că însăși reclamanții au manifestat o atitudine confuză în ceea ce privește momentul la care autorii acestora (părinții reclamantei ar fi dobândit în proprietate imobilul cu nr. top_/37, când și în ce modalitate s-a realizat limitele de hotar cu imobilul proprietate pârâtului cu nr. top_/36-_/35/2 (dezmembrat din terenul inițial înscris sub nr. top13087/36.
III. CONSIDERENTELE DE D. ALE SOLUȚIEI PRONUNȚATE ÎN RAPORT DE ASPECTELE DE FAPT REȚINUTE ȘI DE NORMA DE D. APLICABILĂ
De plano, raportat la data la care se presupune că a intrat în stăpânirea terenului autorii reclamanților (1937) trebuie exclusă aplicabilitatea dispozițiilor Codului civil român din 4 decembrie 1864 . Astfel, datorită contextului istoric, regiunile Bucovina și Transilvania au fost guvernate de mai multe reglementări privitoare la uzucapiune. Articolul 3 din Legea nr. 478/1938, care conținea o normă tranzitorie privind aplicarea Decretului –lege 115/1938, conform căreia prescripțiile începute înainte de punerea în aplicare a acestei legi rămân supuse legilor anterioare locale, respectiv cele ale Codului civil austriac. Extinderea aplicării Codului civil român și în teritoriile românești de peste Carpați( în Transilvania fără ardealul de Nord) a avut loc prin decretul –lege nr. 389/1943 privind extinderea legislației civile și comerciale în România de peste Carpați, intrat în vigoare la 15 septembrie 1943. Uzucapiunile începute în aceste teritorii înaintea datei extinderii aplicării Codului civil au fost guverrnate, în general, de vechile legiuiri maghiare sau austriece.
Astfel, potrivit art. 31 din decretul –lege 389/1943 „ Prescripțiunile începute înaintea punerii în aplicare a acestei legi sunt cârmuite în ceea ce privește natura, durata și efectele lor de dispozițiile legii sub care au început . Când legea nouă prevede nouă revede un termen mai scurt decât acel din legea veche, se va aplica termenul mai scurt, dacă socotit din ziua punerii în aplicare a legii noi, termenul se împlinește mai înaintea termenului prevăzut de legea veche. Cazurile de suspendare și întrerupere a prescripției sunt acelea prevăzute de legea nouă. Dispozițiunile art. 1909 din Codul civil nu vor fi aplicabile posesiunilor începute de . prezentei legi”.
Prin urmare, dacă se are în vedere aspectele de fapt reținute de instanță în privința imobilului cu nr. top_/37 în mărime de 200 st.pt ce se pare a fost deținut în proprietate din anul 1837 de tatăl reclamantei B. NICUȘOARA –E., rezultă că aplicabile ar fi dispozițiile Codului civil austriac.
Dar, în acest caz, instanța reține incidența disp. art. 1461 cod civil austriac, potrivit cu care orice posesie întemeiatã pe un titlu ce ar fi fost îndestulãtor pentru dobândirea proprietãții, dacã aceasta aparținea înstrãinãtorului, era justã și suficientã pentru uzucapiune. Prin urmare, reținând că reclamanta B. NICUȘOARA –E. a devenit proprietar tabular pe cota de ½ a parte din imobilul de la A+2 cu drept de moștenire în anul 1964, pentru a fi început cursul termenului de prescripție înainte de 12 iulie 1947 când a s-a aplicat în această regiune prevederile Decretului-lege 115/1938, ar fi trebuit ca actul să de transmitere a dreptului de proprietate sã emane de la un neproprietar.
Cum transmiterea bunului s-a făcut pe cale de succesiune, prin moștenirea proprietarului, reclamantul nu poate uni posesia începutã în anul 1964 sau chiar anterior, cu ce a părinților săi, deoarece norma în cauză trebuie coroborată cu dispoziția cuprinsă în art. 1477 din Codul civil austriac potrivit cărora, cel care invocă uzucapiunea pe o trecere de timp de 30 sau 40 de ani nu are nevoie de just titlu, potrivit dispozițiilor art. 1495 din Codul civil austriac, uzucapiunea nu poate începe, între părinți și copii, cât timp aceștia sunt sub puterea părintească, ori se poate presupune că reclamanta cel puțin până la data de 12 iulie 1947 era minoră, fiind sub puterea părintească a părinților săi.
Titlul copiilor fostului proprietar îi exclude din categoria posesorilor utili, deoarece acesta emana de la proprietar, neputând fi invocatã joncțiunea posesiei reclamantului cu a lor pentru calcularea termenului de prescripție.
În ceea ce privește posesia soțului acesteia, reclamantul B. D., instanța reține că în mod cert posesia acestuia a început în anul 1964 ( astfel cum s-a menționat în cuprinsul acțiunii introductive de instanță).
Prin urmare, instanța apreciază că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile codului civil austriac, ci prevederile decretului-lege 115/1938.
Prin decizia nr. LXXXVI (86), admițându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului – Lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului – Lege nr. 115/1938. În aceste condiții, instanța va ține seama de prevederile art. 28, alin. 1 din Decretul – Lege nr. 115/1938: „Cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.” Instanța urmează să analizeze condițiile arătate în prevederile citate.
În aceste condiții, instanța va ține seama de prevederile art. 28, alin. 1 din Decretul – Lege nr. 115/1938: „Cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.” Instanța urmează să analizeze condițiile arătate în prevederile citate. Sub aspectul durate posesiei imobilului, instanța apreciază că deși nu s-a putut stabili cu certitudine începutul acesteia_,1956 sau 1967, este evident că durata termenului de 30 de ani este îndeplinită.
În privința naturii posesiei, instanța reține că aceasta a fost fost una utilă din perspectiva calităților acesteia.
Ultima condiție se referă însă la moartea proprietarului tabular. Cerința legii se referă la moartea proprietarului înscris în cartea funciară, iar această condiție nu rezultă din probele administrate că ar fi îndeplinită În speța dedusă judecății actualul proprietar tabular, pârâtul, este în viață.
Datorită dezmembrărilor succesive intervenite, este posibil ca suprafața de teren pe care reclamanții o posedă și au folosit-o în fapt nestânjeniți până la momentul la care pârâtul a devenit proprietar tabular al unei parcele alăturate, să fie mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară. În prezenta cauză, instanța nu a fost investită cu un capăt de cerere privind rectificarea înscrierilor evidenței de carte funciară a imobilului proprietatea reclamanților, instanța fiind ținută potrivit art. 129 alin.6 C.pr.civ. de limitele investirii, neputând acorda ceea ce nu s-a cerut.
În concluzie, față de aspectele de fapt și de drept reținute, instanța apreciază că acțiunea formulată de reclamanți nu poate fi primită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. D. și B. NICUȘOARA –E. domiciliați în B. . jud. B., împotriva pârâtului O. G., domiciliat în B. ., jud. B., ca neântemeiată
Respinge cererea pârâtului privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.08.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. – D. T. M. C.
Red.C.D.T./11. Octombrie 2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4096/2013. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
