Validare poprire. Sentința nr. 5158/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5158/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 1598/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5158

Ședința publică din data de 25.03.2013

Instanța compusă din:

Judecător – V. G. C.

Grefier – P. A.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 18.03.2013, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 25.03.2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.01.2013 sub numărul de mai sus creditoarea C. A. B. SA a chemat în judecată terțul poprit . SRL și debitoarea N. B. V. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună validarea popririi înființate de B. Dutceac I. în dosarul execuțional nr. 334/2012, pentru suma de 470,61 lei.

În motivare, creditoarea a învederat instanței că la data de 05.10.2012, executorul judecătoresc a fixat termen în dosarul execuțional nr. 334/2012 pentru plata debitului datorat, însă debitoarea nu s-a prezentat pentru plata creanței. În acest sens, executorul judecătoresc a emis, la data de 09.10.2012, o adresă de înființare a popririi asupra veniturilor debitoarei N. B. V., obținute de la . SRL. Cu toate acestea, terțul poprit nu s-a conformat adresei de înființare a popririi.

În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 460 C.p.c.

În probațiune a fost solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri.

Debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 334/2012 pe rolul B. Dutceac I. creditoarea C. A. SA a solicitat punerea în executare silită a Sentinței Civile nr. 84/13.01.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._/197/2011, definitivă și executorie.

Prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 04.09.2012, de Judecătoria B., a fost încuviințată executarea silită privind titlul executoriu reprezentând sentința civilă nr. 84/13.01.2012 a Judecătoriei B., la cererea creditoarei C. A. B. SA, împotriva debitoarei N. B. V..

Prin adresa de înființare a popririi din data de 09.10.2012 i s-a pus în vedere terțului poprit . SRL să poprească suma de 550,49 lei. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 11.10.2012, conform dovezii depuse la fila 9 a dosarului.

Potrivit adresei comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă B., debitoarea N. B. V. figurează în Registrul general de evidență a salariaților în format electronic cu contract individual de muncă încheiat cu . SRL la data de 28.09.2012, cu începere a activității din 09.04.2012, pe o perioadă nedeterminată.

Conform art. 460 C.p.c., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege sus-citat, instanța va admite prezenta cerere, va valida poprirea înființată la data de 09.10.2012, în dosarul execuțional nr. 334/2012, până la concurența sumei de 470,61 lei și va obliga terțul poprit . SRL să achite creditoarei sumele datorate debitoarei cu titlul de salariu, în limitele prevăzute de art. 409 alin. 1 C.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea C. A. B. SA, cu sediul în B., .. 13, jud. B., în contradictoriu cu debitoarea N. B. V. cu domiciliul în Prejmer, ., județ B. și terțul poprit . SRL, cu sediul în B., . nr. 35B, jud. B..

Validează poprirea înființată de executorul judecătoresc Dutceac I. în cadrul dosarului execuțional nr. 334/2012 asupra disponibilităților bănești ale debitoarei N. B. V. pe care le are de primit de la terțul poprit . SRL până la concurența sumei de 470,61 lei.

Obligă terțul poprit la plata către creditoare a sumelor de bani pe care le are de achitat debitoarei N. B. V., până la concurența sumei de 470,61 lei.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER, G. C. V. P. A.

Red./Dact. V.G.C.

13.04.2013 – 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5158/2013. Judecătoria BRAŞOV