Anulare act. Sentința nr. 9586/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 9586/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 23790/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.9586

Ședința publică din data de 12.08.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător

GREFIER: M. C. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în ședința publică din 06.08.2014 când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 12.08.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constată ca prin încheierea de sedință din data de 01.04.2013 (fila 21), în baza dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 din codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea cauzei de față având în vedere lipsa părților, care nu au solicitat judecata în lipsă.

De la data de mai sus părțile nu au mai formulat cerere de repunere pe rol a cauzei de fata.

Pentru aceste motive, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile. art. 248 alin. 1 din Cod procedura civilă, părțile lăsând cauza de față în nelucrare pentru o perioada mai mare de un 1 an de la data suspendării.

Față de cele de mai sus instanța constată perimată acțiunea formulată de reclamantul O. A. în contradictoriu cu pârâtul S. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul O. A., cu domiciliul în B., .. 27/ .. 15A, jud. B. în contradictoriu cu pârâtul S. G., cu domiciliul în B., .. 5, jud. B..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.08.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. C. M. C. P.

Red.CC/dact.CP/08.10.2014 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 9586/2014. Judecătoria BRAŞOV