Contestaţie la executare. Hotărâre din 28-10-2014, Judecătoria BRAŞOV

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 11224/197/2012

Dosar_

ROMÂNIA

JUDECATORIA BRASOV.

SENTIȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 28 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:M. M.

GREFIER: B. N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,contestație la executare ” formulată de contestatoarea P. G. domiciliată în S. G., .. 7, județul C. în contradictoriu cu C. de Asigurări de Sănătate a Județului Brasov și Administrația Finanțelotr Publice Brasov.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de, 28.10.2014 când a dat următoarea hotărâre:

JUDECATORIA

Deliberând asupra cauzei de față.

Constată că prin contestatia la executare înregistrtată pe rolul instanței la data de 15.05.2012 sub numărul_, contestatoarea P. G. a solicitat anularea formelor de executare silită inițiate în dosarul de executare al CASJ Brasov.

Anularea titlului executoriu nr._/20.04.2012, întrucît nu datorează cu titlu de contribuție și dobînzi plus penalități în cuantum de 4693 lei din care 1781 lei debit, 2645 lei dobînzi și 267 lei penalități.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a contestației la executare, contestatoarea P. G. a arătat că la data de 20.04.2012, CASJ Brasov a emis somația cu nr._, cu sumele mentionate mai sus pe care le datorează.

Contestatoarea a arătat că nu datorează aceste sume și a invocat exceptia prescriptiei și a autorității de lucru judecat.

S-a arătat că nu i-a fost comunicată o decizie de impunere prin care sa i se aducă la cunostință suma datorată și modul de calcul și împotriva careia avea posibilitatea să exercite o cale de atac .Actele de executare pornite în lipsa unei decizii de impunere sunt lovite de nulitate absolută.

Somația de plată i-a fost comunicată ca o atenționare de plată fără termen, ceea ce presupune că termenul de plată curge de la comunicare, fiind însoțită de titlul executoriu nr._/20.04.2012.

S-a invocat exceptia autorității de lucru judecat întrucît prin sentința civilă nr. 7272/2011 a Judecătoriei Brasov, s-a anulat titlul nr._/2010 care a constatat aceeasi creanță.

Prin precizarea de acțiune, depusă la fila 58 dosar, contestatoarea solicită anularea și a titlului executoriu nr._ și a somatiei de plată nr 8/30.01.2012/_ privind plata sumei de 4.722,00 lei, cu titlu de contribuție de asigurari sociale datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente.

Si aceste acte au la bază adaecizia de impunere nr_/20.04.2012 și_ din 14.06.2012

La fila 93 – 94 dosar s-a depus o nouă precizare de acțiune pentru anularea ,pe aceleasi considerente din acțiunea principală, și a titlului executoriu nr_ și a somației nr 8/30.01.2013/_ ,comunicate la data de 08.04.2013 privind plata sumei de 152 lei.

La fila 163 dosar s-a depus o nouă precizare de acțiune pentru anularea ,pe aceleasi considerente din acțiunea principală, și a titlului executoriu nr_ din 31.03.2014 comunicat la data de 06.05.2014 și a somatiei nr 8/30.01.2014/_ comunicat la data de 08.05.2014. privind plata sumei de 131,00 lei.

În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri.

Acțiunea este legal timbrată.

Analizînd materialul probator, instanța a retinut că prin contestatia la executarea formulată de contestatoarea P. G., s-a solicitat anularea formelor de executare silită inițiate în dosarul de executare al CASJ Brasov.

Anularea titlului executoriu nr._/20.04.2012, întrucît nu datorează cu titlu de contribuție și dobînzi plus penalități în cuantum de 4693 lei din care 1781 lei debit, 2645 lei dobînzi și 267 lei penalități.

Pe lingă criticile aduse de contestatoare privind forma si fondul actelor de executare, faptul că nu contin termenul de plată a contribuțiilor, că acestea nu sunt motivatre, contestatoarea invocă și faptul că este pensionară din anul 1998 și că din anul 2009 nu a mai închiriat imobilul pentru a mai fi suspusă la plata contribuției pentru venituri obtinute din cedarea folosintei bunurilor.

Pe parcursul procesului, contestatoarea P. G. a mai solicitat, pentru aceleași considerente și anularea altor titluri executorii si somații de plată comunicate ulterior pentru alte sume dar tot cu titlu de contribuții pentru venituri obtinute din cedarea folosintei bunurilor.

Este vorba de precizarea de acțiune de la fila 58 dosar privind anularea titlului executoriu nr._ a somatiei nr 8 din 30.01.2012 pentru plata sumei de 4.722,00 lei, precizarea de actiune de la fila 93 dosar cu referire la titlul executoriu nr_ și a somației nr 8/30.01.2013/_ ,comunicate la data de 08.04.2013 privind plata sumei de 152 lei și precizarea de actiune de la fila 163 dosar privind titlul executoriu nr_ din 31.03.2014 comunicat la data de 06.05.2014 și a somatiei nr 8/30.01.2014/_ comunicat la data de 08.05.2014. privind plata sumei de 131,00 lei.

Prin Sentința civilă nr. 1311/ CA /2014, dosar nr. nr._ pronunțată de Tribunalul Brasov, s-au anulat deciziile de impunere nr._ /20.04.2012 și_/14.06.2012, fapt ce impune ca orice formă de executare pornită în baza acestor decizii ,să fie anulate. De evidențiat în acest sens si titlul de executare nr._ și somatia nr 8/30.01.2012/_, filele 59-60 dosar, care au fost emise pentru suma de 4.722,00 lei și în baza aceleiași decizii de impunere nr._/20.04.2012,_/14.06.2012 anulate de Tribunalul Brasov.

Cît privesc titlurile executorii nr_ și a somației nr 8/30.01.2013/_ ,comunicate la data de 08.04.2013 privind plata sumei de 152 lei, precum si nr_ din 31.03.2014 comunicat la data de 06.05.2014 și a somatiei nr 8/30.01.2014/_ comunicat la data de 08.05.2014. privind plata sumei de 131,00 lei, acestea urmează a fi anulate, precum si formele de executare pornite în bata acestora avînd în vedere dispozițiile Deciziei nr. 164/2013 Curtea Constitutională ,care statuează că nu se poate cumula contribuția de asigurari de sănătate pentru venituri din pensii cu cea datorată asupra veniturilor obtinute din cedarea folosintei bunurilor.

În concluzie, de îndată ce contestatoarea plătește contribuție la CASS din pensie, nu i se poate solicita contributie si pentru venitul obtinut din cedarea folosintei bunurilor, fapt pentru care, anulează titlurile executorii sus mentionate și formele de executare pornite în baza acestor titluri.

Reținând culpa procesuală a intimatei, instanța o obliga la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecata (1000 lei onorariu avocat si 200 lei taxe judiciare de timbru).

HOT

Admite în parte contestatia la executare formulată de contestatoarea P. G. domiciliată în S. G., .. 7, județul C. în contradictoriu cu C. de Asigurări de Sănătate a Județului Brasov și Administrația Finanțelotr Publice Brasov.

Anulează formele de executare pornite în baza Deciziilor de impunere nr._ /20.04.2012 și_/14.06.2012 anulate prin Sentința civilă nr. 1311/ CA /2014 a Tribunalul Brasov.

Admite precizările de acțiune formulată de contestatoarea P. G..

Anulează titlurile executorii nr_ și a somației nr 8/30.01.2013/_ ,comunicate la data de 08.04.2013 privind plata sumei de 152 lei, precum si nr_ din 31.03.2014 comunicat la data de 06.05.2014 și a somatiei nr 8/30.01.2014/_ comunicat la data de 08.05.2014. privind plata sumei de 131,00 lei.

Anulează formele de executare.

Obligă intimata C. de Asigurări de Sănătate a Județului Brasov la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 28.10.2014.

P. Grefier

M. M.. B. N.-E.

5 ex.

Red M.M. 28.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 28-10-2014, Judecătoria BRAŞOV