Contestaţie la executare. Sentința nr. 9695/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 9695/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 21-08-2014 în dosarul nr. 7836/197/2014

RO M A N I A

JUDECATORIA BRASOV

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9695

Ședința publică din 21.08.2014

Instanța constituită din:

Președinte – C. M. – judecător

Grefier – A. L. C.

Dezbaterile și susținerile pe fond au avut loc în ședința publica din data de 14.08.2014 care face integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21.08.2014 respectiv pentru data de azi.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.contestatorii L. C. C. CNP_ si L. L. C. CNP_, ambii domiciliati in Mun. Brasov, . . Jud. Brasov, reprezentanti conventional prin Avocat Ț. S., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Com Prejmer, . Jud Brasov, persoana imputernicita cu primirea corespondentei Av. Tiru S. în contradictoriu cu intimate S. C. SRL a solicitat instanței să dispună actelor de executare efectuate în dosarul execuțional al executorului judecătoresc DARSTAR C.:

- încheierii executorului judecătoresc din 03.02.2014 B. Darstar C. de admitere a cererii creditoarei . si de formare a dosarului executional nr. 324/2014

- incheierii de incuviintare a executarii silite pronuntate de Judecatoria Brasov in data de 7.02.2014 dosar_

- incheierii nr. 324/04.03.2014 a executorului judecatoresc B. Darstar C. de stabilire a cheltuielilor de executare in dosar executional nr. 324/2014

- somatia imobiliara nr. 324/4.03.2014

cu cheltuieli de judecată.

În motivare se invocă neregularități procedurale ale executării silite și faptul că există clauze nule în titlul executoriu pentru care se solicită pronunțarea unei sentințe în care să se constate caracterul abuziv al acestora.

Cererea este legal timbrată.

La dosar a fost depusă întâmpinare în care intimata susține că deși de plătesc ratele scadente, în dosarul execuțional s-a impus declararea scadenței anticipate in temeiul dispoziilor pct 7.4 literele g si h din Conditiile Generale de Creditare – anexa la contractual de credit nr._/27.04.2007 incheiat intre BCR, Wieshofer Aneste și L. C. C. si L. L. C..

Totodată s-a invocat faptul că aprecierea acestor clauzelor abuzive nu este posibilă pe calea contestației la executare ci doar într-o acțiune pe fond de anulare a acestora în temeiul ca Legii 193/2000.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt prin încheierea nr. 324/04.03.2014 JUDECĂTORIA B. a admis cererea de încuviințare a executării silite în dosar executional nr. 324/2014 al executorului judecatoresc B. Darstar C. cerere formulată de creditoare . prin mandatar Banca Comerciala R..

În prezenta cauză nu are relevanță faptul că prin sentinta civila nr. 6349 din 04.05.2012 pronunțată de Judecatoria Brasov in dosar nr._ si ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 1601/06.12.2012 a Tribunalului Brasov s-a admis contestatia la executare formulata de catre contestatori in contradictoriu cu intimata și s-au desfiintat actele de executare silita efectuate in cadrul dosarului executional nr. 576/2011 –B. M. M. I..

Conform Procesului Verbal De Constatare din 25.10.2013 incheiat de B. M. M. I. s-a constatat PERIMAREA EXECUTARII SILITE ce a format obiectul dosarului executional nr. 576/2011 ca urmare a lipsei de staruinta a creditoarei ..

Deși prezenta cerere de executare silita vizeaza pretentii in raport de aceluiasi titlu executoriu, respectiv contractului de credit bancar nr._/27.04.2007 si contractul de ipoteca autentificat prin incheierea de autentificare 686/02.05.2007 BNP Ficard C. N. cât timp s-a încuviințat din nou executarea silită a titlului în dosarul execuțional nr. 324/2014 perimarea altei executări și admiterea unor contestații la executare în acel dosar nu prezintă relevanță în dosarul execuțional nr. 324/2014 al executorului judecatoresc B. Darstar C..

Intimata nu contestă faptul că desi contestatorii au calitatea de garantii ipotecari si nu de debitori in raport de contractul de credit bancar nr._/27.04.2007 au plătit și plătesc în continuare in continuare ratele de credit datorate de debitorul Wieshofer Aneste, conform graficului de rambursare aferent acestui contract.

Astfel, din cuprinsul ordinelor de încasare rezulta faptul ca intimata . a încasat lunar ratele de credit aferente contractului de credit_/27.04.2007.

Deși prin notificarea formulata prin aparator ales catre . au solicitat intimatei explicatii cu privire la pretentiile acesteia in cuantum de_,87 Ron, pretenții solicitate prin notificarea nr. 30/08.05.2013 – B. M. M. I., aceștia, pana la acest moment, nu au primit niciun răspuns de la intimata.

Și in ceea ce privește aceste apărări instanța apreciază că nu are relevanță pentru prezenta speță corespondența purtată de contestatori în alt dosar execuțional și doar un expert contabil poate face o analiză a componenței și corectitudinii sumelor pretinse de intimată.

Prin urmare în prezenta contestație nu se poate face o analiză a sumelor ce au fost puse în executare de B. M. M. I. prezenta cauză vizând dosarul executional nr. 324/2014 al executorului judecatoresc B. Darstar C..

În ceea ce privește constatarea de către instanță a faptului că există clauze în titlul executoriu ce sunt lovite de nulitate absolută, instanța reține că în cauză a fost depusă copia Deciziei nr. 490/R din 5 iunie 2012 pronuntata de Tribunalul Brasov in ds nr._/197/2010 prin care s-a admis recursul formulat de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Brasov impotriva sentintei civile nr._/25.10.2011 a Judecatoriei Brasov pe care o modifica in parte in sensul ca:

„Admite sesizarea formulata de catre Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Brasov in contradictoriu cu intimate Banca Comerciala R. si intervenientii L. C. C. si L. L. C. si in consecintă:

- Mentine procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/13.10.2010 intocmit de petent

- Constata ca pct 7.4 literele g si h din Conditiile Generale de Creditare – anexa la contractul de credit nr._/27.04.2007 incheiat de intimatii BCR si imprumutatul Wieshofer Aneste si intervenientii L. C. C. si L. L. C., garanti ipotecari constitue clause abuzive in sensul art 4 alin 1 din Legea 193/2000.

- Constata ca fapta BCR de a insera in contractual de credit bancar pentru personae fizice nr._/27.04.2007 clauzele prevazute la pct 7.4 lit g si h din Conditiile Generale de creditare – anexa la Contractul de Credit constitue contraventie prev de art 16 alin 1 Legea 193/2000.

- Aplica intimatei BCR sanctiunea amenzii de 200 Ron.”

Instanța apreciază prin această decizie s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că dispozițiile pct 7.4 literele g si h din Conditiile Generale de Creditare – anexa la contractual de credit nr._/27.04.2007 sunt abuzive si nule absolut.

De altfel intimata nu a invocat faptul ca nu a avut cunoștința despre existenta de dosarului nr._/197/2010 .

Cât timp S. C. are calitatea de „având cauză” fata de BCR fiind succesor cu titlu particular – cesionar orice hotărâre dată împotriva cedentei îi este opozabilă.

În ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolută a clauzelor ce prevăd renunțarea la beneficiul de diviziune si de discuțiune, instanța constată nu se mai impune analizarea ei pe calea specială a contesatației la executarea partea având posibilitatea de a formula în condițiile Legii 193/2000 o acțiune în anularea clauzelor abuzive din contract.

Restul apărărilor părților nu vor mai fi analizate de instanță, această analiză apărând ca de prisos, în condițiile în care instanța s-a pronunțat asupra nulității executării silite pentru faptul că nu putea fi declarată scadența anticipată a creditului .

Referitor la cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc. Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanța observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către creditor în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru 1.000 lei(fila 81), contravaloare copiere dosar executional 170 Ron cf ff BEJCD din 05._ si chitantei BEJDC 84 din 05.08.2014, onorariu de avocat in cuantum de 8000 Ron cf chitantei . ȚS nr. 97 din 12.08.2014 astfel încât, reținând culpa procesuală a debitorului, va obliga pe acesta să plătească suma de 9170 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditor.

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulata de contestatorii L. C. C. CNP_ si L. L. C. CNP_, ambii domiciliati in Mun. Brasov, . . ., reprezentanti conventional prin Avocat Ț. S., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Com Prejmer, . Jud Brasov, in contradictoriu cu partea intimată S.C. S. C. S.R.L - cu sediul in Bucuresti -_, .. 5, ., Sector 3 Bucuresti prin mandatar Banca Comerciala R. SA cu sediul in Bucuresti .. 5 Sector 3 Bucuresti si in consecinta:

Dispune anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional al executorului judecătoresc DARSTAR C.:

- încheierii executorului judecătoresc din 03.02.2014 B. Darstar C. de admitere a cererii creditoarei . si de formare a dosarului executional nr. 324/2014

- încheierii de incuviintare a executarii silite pronuntate de Judecatoria Brasov in data de 7.02.2014 dosar_

- incheierii nr. 324/04.03.2014 a executorului judecatoresc B. Darstar C. de stabilire a cheltuielilor de executare in dosar executional nr. 324/2014

- somatia imobiliara nr. 324/4.03.2014

Obliga partea intimată la plata catre partea contestatoare a sumei de 9170 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria B..

Pronuntata in sedinta publica, azi 21-08-2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. A. L. C.

Red. C.M. / 09.10.2014/4 ex.

Dact. A.C./ 09.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9695/2014. Judecătoria BRAŞOV