Contestaţie la executare. Sentința nr. 3692/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3692/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 22093/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3692
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.03.2014
PREȘEDINTE :L. M. - Judecător
GREFIER: I. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 11.03.2014 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 25.03.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA:
Constată că, prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. de mai sus, contestatorul P. I. a chemat în judecată pe intimatii C. L. al MUNICIPIULUI B.- DIRECȚIA FISCALĂ, C. B.- B. solicitând a se constata prescrisă executarea silită începută în baza adresei de înființare a popririi nr._/2013, anularea formele de executare începute în dosar execuțional nr._/ 2013, și a se dispune întoarcerea executării pentru suma de 512 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arata că, executarea silită începută este nelegală și netemeinică deoarece, executarea silită este prescrisă.
În probațiune la dosar s-au depus: înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 622 și următoarele, art.722- 725 C.pr.civ.
Acțiunea este legal timbrata.
Examinând materialul probator instanța constată următoarele:
Împotriva contestatorului s-a început executarea silită pentru suma de 512 lei, ce a fost și plătită (f.16), sumă ce provine dintr-o amendă.
Deși plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenției a fost respinsă încă din anul 2005, intimata abia, în anul 2007 prin somația_/06.03.2007 îi pune în vedere contestatorului să achite amenda, amendă ce a fost achitată efectiv în 09.08.2013 (f.16).
Potrivit OG nr.92/2003, executarea creanțele către stat se prescriu în termen de 5 ani de zile.
Prin urmare, instanța va constata prescrisă executarea silită începută în baza adresei de înființare a popririi nr._/2013, iar pe cale de consecință va anula formele de executare începute în dosar execuțional nr._/ 2013
Pe cale de consecință, în temeiul art.722 al. 1 C.pr.civilă se va dispune întoarcerea executării
În baza art. 453 C.pr.civilă instanța, reținând culpa procesuală a intimatei, o va obliga pe aceasta și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către contestator în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată de contestatorul P. I., cu domiciliul în B., . în contradictoriu cu intimatii C. L. al MUNICIPIULUI B.- DIRECȚIA FISCALĂ, cu sediul în Brașob, ., jud.B., C. B.- B., cu sediul în B., ., jud.B. și în consecință:
Constată prescrisă executarea silită începută în baza adresei de înființare a popririi nr._/2013.
Anulează formele de executare începute în dosar execuțional nr._/ 2013.
Dispune întoarcerea executării pentru suma de 512 lei.
Obligă intimata nr. 1 să plătească contestatorului suma de 51 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. M. I. L.
Red. L.M./25.08.2014/ Dact. I.L./08.09.2014
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Legea 10/2001. Sentința nr. 7852/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|