Contestaţie la executare. Sentința nr. 613/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 613/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 17149/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 613

Sedința publică din data de 27.01.2014

PREȘEDINTE I. V. Judecător

GREFIER S. C.

Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut in fond în ședința publică din 09.01.2014 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 24._ și apoi pentru data de 27.01.2014.

La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ contestatorul B. M., precizată la data de 18.07.2013(f.29) a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata . IFN, anularea încheierii din data de 06.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2013 privind încuviințarea executării silite, anularea executării silite și suspendarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. 379/2013 al B. Dârstar C. .

În motivarea contestației se arată în esență că la data de 04.04.2005 a achiziționat de la firma Altex Impex SRL un telefon mobil, cu prețul de 509,90 lei iar pentru achitarea ratelor privind bunul achiziționat firma vânzătoare l-a obligat să încheie un contract pentru eliberarea unui card în vederea efectuării plății. Cardul a fost obținut prin intermediul intimatei care, din proprie inițiativă, fără a avea o cerere din partea contestatorului, în anii 2006,2007 a decis mărirea limitelor de credit al cardului de la 410 lei la 2910 lei, bunul achiziționat de la Altex Impex SRL fiind deja achitat. Intimata a comunicat contestatorului faptul că ar fi achiziționat de la Altex Impex SRL bunuri în valoare de 3800 lei, lucru neadevărat. Din desfășurătorul comunicat de intimată rezultă că partea contestatoare a achitat suma de 5136,5 lei și suma de 480 lei cu titlu de penalități, deși aceasta nu știe ce reprezintă respectivele sume . Întrucât sumele achitate sunt de 5-6 ori mai mari decât ratele din desfășurător, contestatorul a sesizat Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, în urma acestei sesizări intimata comunicând că a diminuat suma pretinsă cu 989,66 lei.

Contestatorul a mai arătat că cererea privind emiterea unui card nu este un contract ci un simplu act administrativ ce poate fi oricând revocat și nu poate fi pus în executare . În aceste condiții cererea de executare silită nu are ca obiect o creanță certă, lichidă și exigibilă, intimata fiindu-i de fapt datoare cu suma de 989 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art.632 și urm. C.pr.civ.

Contestația a fost legal timbrată, cu taxa de timbru în cuantum de 262 lei .

Intimata a formulat întâmpinare (f. 76-79) prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării s-a arătat în esență că la data de 04.04.2005 contestatorul a încheiat cu intimata un contract de credit în vederea achiziționării de la un comerciant acceptant a unui produs în valoare de 509,90 lei, sumă la care s-a adăugat și costul de finanțare. Achiziționarea cardului și achitarea în tranșe lunare fixe a creditului contractat a fost posibilă ca urmare a semnării cererii pentru emiterea unui card de credit și a condițiilor generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline între contestator, în calitate de deținător și societatea intimată, E. R. Services IFN SA ( actuala ERB R. Services IFN SA), în calitate de emitent.

Conform cererii pentru emiterea unui card de credit, pentru produsul achiziționat, în valoare de 509,90 lei, valoarea totală a creditului acordat a fost de 734,58 lei, rambursabil în 36 de luni, rezultând o rată lunară de 20,40 lei, necesar a fi achitată în intervalul lunar 2-10. Pe lângă tranzacția inițială (în valoare de 734,58 lei) contestatorul a mai efectuat și retrageri în numerar de pe card, în valoare totală de 4061,25 lei, inclusiv comisioanele aferente. Deoarece la nivelul lunii mai 2013 suma totală necesar a fi rambursată de către contestator era în valoare de 2989,12 lei și acesta refuză în mod nejustificat achitarea debitului, a fost declanșată executarea silită, în temeiul contractului de credit ce constituie titlu executoriu conform art. 52 alin 1 din Legea nr.93/2009.

Conform contractului semnat de contestator în anul 2005 și care stă la baza executării silite, acesta a luat la cunoștință Condițiile Generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline. Prin semnarea cererii pentru emiterea unui card de credit contestatorul și-a exprimat în mod valabil consimțământul, obligându-se să restituie, pe lângă rata lunară stabilită la data semnării contractului, orice sumă rezultată în urma acordării și utilizării limitei de creditare, cum ar fi: comisionul lunar de administrare cont, dobânda datorată, comisionul pentru plată întârziată. În cazul în care cardul este utilizat și pentru alte tranzacții decât achitarea în rate a produselor achiziționate de la comercianții –parteneri, recomandarea de plată a E. R. Services este de a depune lunar rata aferentă lunii respective, precum și suma minimă de plată așa cum reies acestea din extrasul de cont, pentru a acoperi și o parte a sumelor utilizate de pe card. Diferența neachitată se reportează și este solicitată spre plată în următorul extras emis, aplicându-se dobânda aferentă, precum și celelalte taxe și comisioane aplicate ca urmare a utilizării limitei de creditare. Atât comisioanele pentru plata întârziată, de depășire limită de credit sau dobânda pentru neachitarea soldului final, nu ar fi fost aplicate dacă ar fi fost respectate condițiile contractuale referitoare la plată, agreate de către contestator, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

Prin precizarea formulată la data de 03.10.2013 (f.109) contestatorul a solicitat: anularea încheierii B. D. C., prevăzută de art.664 alin 1 C.pr.civ., întocmită la data de 31.05.2013, premergător formării dosarului execuțional nr. 397/2013; anularea încheierii de admitere a încuviințării executării silite, dată fără îndeplinirea condițiilor legale; anularea executării silite însăși iar în subsidiar lămurirea cuprinsului și întinderii titlului executoriu prin determinarea datei de exigibilitate a creanței pretinse și a componenței acesteia, respectiv ce reprezintă suma pretinsă.

În motivare s-a arătat că în anul 2005, contestatorul intenționând să cumpere un telefon mobil, prin intermediul funcționarului de la magazinul Altex i s-a explicat că poate fi creditat pentru achiziționarea telefonului fără dobândă, prin intermediul cardului Euroline. Având în vedere rata de 10 lei pe lună, i s-a părut o chestiune atractivă, astfel că a semnat o cerere de emitere de card. Nu i s-a explicat niciodată faptul că împrumutul acordat nu era unul fără dobândă, nici faptul că suma minimă de plată nu reprezenta în fapt rata ce ar fi trebuit achitată, nu a primit un grafic de eșalonare a obligațiilor de plată .

Contestatorul mai arată că a utilizat cardul Euroline pentru achiziționarea telefonului și pentru o ridicare de numerar în valoare de 2000 lei.

În susținerea contestației s-a mai arătat că așa-zisul contract de credit pus în executare nu reprezintă un titlu executoriu, cererea de emitere de card fiind formulată anterior adoptării Legii nr. 93/2009, astfel că a fost pus în executare un titlu care nu întrunește condițiile prevăzute de art. 640 C.pr.civ. și de art. 662 C.pr.civ. În plus, lipsa oricărui detaliu de determinare a întinderii titlului pretins executoriu face ca această executare să nu poată fi verificată de către debitor, astfel că se impune lămurirea în concret a modalității efective prin care în viziunea creditoarei s-a acumulat debitul, respectiv cât s-a împrumutat, costul fiecărui împrumut în parte, detalierea dobânzii, a comisioanelor, a taxelor și a datei scadenței.

În drept au fost invocate disp. art. 711 alin 3, art. 662, art.640, art. 664 din NCPC.

Cererea de suspendare a executării silite a fost admisă la data de 11.10.2013.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

La dosar a fost depusă copia conformă cu originalul a dosarului execuțional nr. 379/2013 al B. Dârstar C. .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 31.05.2013 a fost înregistrată la B. Dârstar C. cererea de executare silită formulată de intimata . IFN SA împotriva debitorului B. M. în temeiul cererii de emitere a unui card de credit nr._, în vederea recuperării sumei de 2989,12 lei.

Prin Încheierea Camerei de Consiliu din data de 06.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2013 s-a încuviințat executarea silită.

Potrivit cererii pentru emiterea unui card de credit cu nr._/04.04.2005 contestatorul a achiziționat, cu plata în 36 de rate, un bun comercializat de magazinul Altex în valoare de_ lei ROL

În ce privește calitatea de titlu executoriu a cererii pentru emiterea cardului de credit cu numărul_/04.04.2005, instanța reține următoarele:

La data formulării cererii pentru emiterea cardului de credit era în vigoare Legea nr. 289/2004, aplicabilă contractului încheiat.

În cuprinsul Legii nr. 289/2004 și al Ordinului nr._ al BNR prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a legii nu este prevăzută calitatea de titlu executoriu a unor contracte încheiate în temeiul său.

Art.52 alin 1 din Legea nr. 93/2009 potrivit căruia „contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii” nu este aplicabil contractului de față întrucât acest act normativ nu era în vigoare la data formulării cererii de emitere a cadrului.

Potrivit art.632 din NCPC executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Având în vedere că prevederile Legii nr. 289/2004 nu prevăd calitatea de titlu executoriu a convențiilor încheiate în temeiul său instanța constată că executarea silită a fost începută cu încălcarea prevederilor art. 632 NCPC astfel că în temeiul disp. art. 703, art. 711, art. 719 NCPC urmează să dispună anularea executării silite pornite în dosarul execuțional nr.397/2013 al B. Dârstar C., inclusiv încheierea din data de 31.05.2013 și încheierea privind încuviințarea executării silite din 06.06.2013.

Reținând culpa procesuală a intimatei, în temeiul art. 451, 453 din NCPC, urmează să o oblige la plata în favoarea contestatorului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 45 alin 1 lit. f și alin 2 din OUG nr. 80/2013 instanța va dispune restituirea taxei de timbru în sumă de 262 lei către contestatoare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată și precizată de contestatorul B. M., domiciliat în Zărnești, ., ., CNP_ în contradictoriu cu intimata ERB R. Services IFN SA cu sediul în București ..6A, parter, Sector 2, C. RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_, și în consecință:

Anulează executarea silită pornită în dosarul execuțional nr.397/2013 al B. Dârstar C., inclusiv încheierea din data de 31.05.2013 și încheierea privind încuviințarea executării silite din 06.06.2013.

Obligă intimata să plătească contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 45 alin 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 dispune restituirea taxei de timbru în sumă de 262 lei către contestator, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea se va depune la Judecătoria B.

Pronunțată în ședință publică astăzi 27.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER

I. V. S. C.

Red . I.V., ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 613/2014. Judecătoria BRAŞOV