Contestaţie la executare. Sentința nr. 9728/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 9728/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 27-08-2014 în dosarul nr. 15609/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.9728
Ședința publică de la data de 27.08.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. N. – judecător
GREFIER: B. N. E.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.08.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta sentință, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 22.08.2014 și ulterior pentru data de 27.08.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.06.2014, sub nr._, contestatoarea . a solicitat în contradictoriu cu intimata .
- anularea tuturor actelor și formelor de executare ce fac obiectul dosarului de executare nr. 221/2014;
- anularea Încheierii pronunțată de Judecătoria B. la data de 23.05.2014 în dosarul nr._/197/2014, prin care a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 221/2014;
- încetarea executării silite;
- întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare;
- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că prin Încheierea nr. 221/2014, a B. T. C. T., a fost admisă cererea formulată de creditoare, având în vedere dispozițiile art. 664 alin. 1 c.pr.civ., raportat la dispozițiile 623, 632-640, 651 C.pr.civ.. P. Încheierea pronunțată de Judecătoria B. la data de 23.05.2014 în dosarul nr._/197/2014, a fost admisă în parte cererea formulată de B. T. C. T. privind pe creditoarea . și s-a dispus încuviințarea executării silite privind titlul executoriu reprezentat de sentință civilă nr. 1669 din data de 17.02.2014 a Judecătoriei B.. Cererea a fost admisă în temeiul dispozițiilor art. 720 ind. 8 C.pr.civ., nesocotindu-se principiul de drept potrivit căruia legea civilă nu poate retroactiva. Executarea silită se realizează, însă, potrivit legii în vigoare la data depunerii cererii de executare silită.
Se mai arată că instanța nu a respectat nici termenul prevăzut de dispozițiile 665 alin. 2 C.pr.civ., încălcându-se astfel o norma imperativă.
Având în vedere dispozițiile art. 24 C.pr.civ., coroborate cu ar. 3 alin. 1 Legea de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, rezultă că titlurilor executorii le sunt aplicabile dispozițiile art. 632-634 C.pr.civ.. potrivit art. 632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Or, încheierea pronunțată este nelegală deoarece nu există temei legal referitor la calitatea de titlu executoriu al sentinței nr. 1669/17.02.2014.
Contestatoarea mai învederează că nu au fost respectate dispozițiile art. 663 alin. 3 C.pr.civ., coroborate cu dispozițiile art. 148 și 151 C.pr.civ..
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. C.pr.civ., art. 632 și urm. C.pr.civ., Lg. 76/2012.
În probațiune, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar înscrisurile la care se face referire în acțiune.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1300 lei, datorată potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 2 OUG 80/2013, art. 10 alin. 4 OUG 80/2014.
Intimata, . a formulat întâmpinare (f. 182), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că titlul executoriu în temeiul căruia a fost încuviințată executarea silită este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată într-un proces început înaintea intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă. Fiind un litigiu între profesioniști, derivat din raporturile contractuale, acestuia îi erau aplicabile dispozițiile art. 720 ind. 1 din vechiul C.pr.civ.. Potrivit art. 720 ind. 8 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanță potrivit prevederilor prezentului capitol sunt executorii iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea. Așadar, sentința constituie titlu executoriu chiar dacă a fost pronunțată după . Noului Cod de Procedură Civilă. D. procedura executării silite a trebuit să urmeze prevederile noii legislații, fără ca acest lucru să suprime caracterul executoriu al sentinței civile menționate.
Se mai arată că dispozițiile legale care stabilesc termenul pentru soluționarea cererii de încuviințare a executării silite nu este unul imperativ, astfel încât nerespectarea acestuia nu atrage sancțiunea nulității încheierii. La fel, dispozițiile art. 148 alin. 1 C.pr.civ., nu impun o obligație imperativă, iar nerespectarea acestor dispoziții nu poate atrage în nici un caz nulitatea absolută.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 165 C.pr.civ., art. 720 ind. 1 C.pr.civ., art. 24, 25, 27 C.pr.civ..
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare (f. 194), prin care a reiterat susținerile din contestația la executare formulată.
La termenul din data de 14.08.2014, în temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța reține că prin cererea înregistrată pe rolul B. T. C. T. la data de 13.04.2014, creditoarea . a solicitat executarea silită împotriva debitoarei ., în vederea recuperării sumei de 233.484,55 lei, în baza titlului executoriu constând în sentință civilă nr. 1669/17.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._/197/2011.
P. Încheierea Camerei de Consiliu din data de 23.05.2014 (f. 61), Judecătoria B. a admis în parte cererea formulată de creditoarea . prin intermediul l executorului judecătoresc T. C. T. și a încuviințat executarea silită privind titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1669 din 17.02.2014 a Judecătoriei B., privind pe creditoarea S.C. P. C. S.R.L. împotriva debitoarei . pentru recuperarea creanței în sumă de 212.934,34 lei (28.991,30 lei garanția de bună execuție reținută pentru sistemul BMS și 183.943,04 lei garanția pentru bună execuție reținută pentru lucrările de instalații), la care se adaugă cheltuielile de executare silită, în modalitățile de executare prevăzute de lege. Instanța a respins solicitarea creditoarei privind încuviințarea executării silite pentru suma de 20.550,21 lei, indicată cu titlu de cheltuieli de judecată. În considerentele încheierii, s-a reținut că sentința civilă nr.1669 din 17.02.2014 a Judecătoriei B. este titlu executoriu potrivit dispozițiilor art. 720 ind. 8 C.pr.civ., (1865), iar executarea silită urmează a se realiza potrivit dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă.
In drept, instanța reține aplicabilitatea următoarelor dispoziții legale:
Potrivit dispozițiilor art. 3 Lg. 76/2012, „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .. (2) Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată”.
Potrivit dispozițiilor art. 4 Lg. 76/2012, „Dispozițiile art. 614 din codul de procedură civilă se aplică numai executărilor silite începute după . Codului de procedură civilă”.
Potrivit art. 5 Lg. 76/2012, „Dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de procedură civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost învestite cu formula executorie”.
Potrivit art. 632 C.pr.civ., „(1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.
Potrivit art. 720 ind. 8 C.pr.civ. (1865), „Hotărârile date în primă instanță potrivit prevederilor prezentului capitol sunt executorii”. Articolul are în vedere soluționarea litigiilor între profesioniști.
Potrivit art. 27 C.pr.civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Așadar, titlul executoriu reprezintă temeiul parcurgerii procedurii de executare silită, potrivit art. 632 alin. 1 C.pr.civ.. Sentința civilă nr. 1669/17.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._/197/2011 constituie titlu executoriu, astfel cum s-a reținut în considerentele Încheierii Camerei de Consiliu din data de 23.05.2014. Sentința civilă pronunțată potrivit Codului de procedură civilă din 1865 nu își pierde caracterul executoriu prin . noului cod de procedură civilă.
Pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul nu are în vedere data la care titlul a cărui executare se urmărește a devenit sau putea deveni executoriu, ci data la care creditorul a sesizat organul de executare. Așadar, procedura de executarea silită este cea prevăzută de dispozițiile noului cod de procedură civilă, însă sentințele pronunțate potrivit dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă nu își pierd caracterul executoriu, având acest caracter la data sesizării organului de executare.
În ce privește susținerile contestatorului, potrivit cărora instanța nu a respectat termenul prevăzut de dispozițiile art. 665 alin. 2 C.pr.civ., instanța apreciază că dispozițiile art. 665 alin. 2 C.pr.civ., care impun soluționarea cererii de încuviințare a executării silite în termen de 7 zile de la data înregistrării acesteia la judecătorie, sunt dispoziții imperative pentru judecătorul investit cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, însă nerespectarea termenului nu atrage în nici un caz nulitatea încheierii, intenția legiuitorului fiind aceea de a se pune accentul pe celeritatea procedurii.
Referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 663 alin. 3, raportat la art. 148 C.pr.civ., 151 C.pr.civ., instanța reține că cererea de executare silită trebuie să cuprindă anumite mențiunii, în afara celor prevăzute la dispozițiile art. 148 C.pr.civ., lipsa mențiunilor neputând fi însă sancționată cu nulitatea încheierii pronunțate, ci eventual cu nulitatea cererii formulate de creditor, în măsura în care instanța înțelege să regularizeze cererea, apreciind că regularizarea este compatibilă cu procedura specială a încuviințării executării silite.
Pentru considerentele expuse, apreciind că actele de executare sunt legal întocmite, avand în vedere și dispozițiile art. 719 C.pr.civ., instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Instanța va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în B., ., jud. B., cu sediul ales la Cabinet Avocat A. A., B., .. 37, ., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Miercurea C., .. 24, ., cu sediul ales la SCA G. & N., B., .. 10, ., . ca neîntemeiata.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.08.2014.
Președinte Grefier
C. N. B. N. E.
Red. N. C. 19.01.2015/4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 7116/2014. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria... → |
---|