Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 15250/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la: 30.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. T.
GREFIER: C. BURGUȘ
Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „ordonanță contestație la executare”, formulată de contestatorul C. O., cu domiciliul în B., .. 10, . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA FISCALĂ B., cu sediul în B., ., județul B..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30.10.2014, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății constată :
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.05.2014, contestatorul C. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA FISCALĂ B., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea executării silite pornite de intimată împotriva acestuia în baza titlului executoriu nr._ din data de 22.04.2014, aceasta fiind nelegală și netemeinică.
În expunerea situației de fapt, în esență, contestatorul a învederat împrejurarea că bunul pentru care s-a calculat creanța fiscală înscrisă în titlul contestat (impozit auto) a aparținut fratelui său. După moartea acestuia, a solicitat organului fiscal înscrierea acestui autoturism, înscriere care însă a fost refuzată pe considerentul că nu s-a dezbătut succesiunea. Procedurile notariale privind dezbaterea acestei succesiuni au fost greoaie, abia după 6 ani fiind eliberat certificatul de moștenitor, intimata calculând impozitul aferent și emițând titlul executoriu contestat cu toate că, fiind refugiat, contestatorul beneficiază de scutire de la plata taxelor și impozitelor locale, potrivit Legii 189/2000. Contestatorul arată că bunul în discuție practic este o epavă care nu se mai află în stare de întrebuințare, că s-a poprit din pensie de 4 luni suma de 411 lei nelegal, că are 89 de ani, iar reținerile din pensie, nelegale și nedatorate, îi îngreunează situația financiară, pensia acestuia, primită de la sistemul asigurărilor de stat, fiind în cuantum de 909 lei /lună.
Contestatorul mai arată că, anterior emiterii titlului executoriu contestat, nu i s-a comunicat nici o decizie de impunere.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
În drept , nu au fost invocate dispoziții legale, exceptând prevederile Legii 189/2000.
Timbraj, contestația la executare a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 141,29 lei (f.21) conform art. 10 alin.2 cu raportare la art. 3 alin.1 lit.b din OUG 80/2013.
Intimata, în condițiile art. 205 a formulat întâmpinare (f. 25-27), invocând excepția tardivității formulării contestației la executare, motivată de împrejurarea că aceasta a fost formulată cu încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 173 alin.1 lit.a din OG 92/2003, adresa de înființare a popririi fiind comunicată contestatorului la data de 02.12.2013, prima reținere din drepturile din pensie având loc în luna ianuarie 2014. Se arată că aceeași sancțiune, respectiv a decăderii, intervine și în privința tardivității formulării contestației împotriva actelor de executare constând în somația de plată nr._/11.04.2014 - comunicată prin recomandata poștală nr._, și respectiv somația de plată nr._/08.10.2013, comunicată prin afișare, procedura fiind îndeplinită la data de 10.11.2013.
În privința fondului, intimata arată că contestația la executare trebuie respinsă ca inadmisibilă, contestatorul necontestând în condițiile imperativ prevăzute de codul de procedură fiscală deciziile de impunere care i-au fost comunicate.
Se arată că s-au constatat existența unor debite restante, în cuantum de 3.167 lei, datorate de contestator bugetului local cu titlu de diferență la impozitul pe clădiri, individualizate prin deciziile de impunere_/13.02.2013 și_/24.2013, scadente și neachitate - debit curent necontestat și nr._/08.10.2013 (suma de 2612 lei debit curent și debit diferențe pe trecut), fiind emise cele două somații care i-au fost comunicate contestatorului cu respectarea procedurilor prevăzute de art. 44 alin.1 din OG 92/2003, față de aceste comunicări, prin care i-a fost adus la conoștiință faptul declanșării procedurilor execuțional silite, contestatorul neformulând contestație la executare.
La data de 04.10.2013, contestatorul a depus cu depășirea termenului, contestație pe cale administrativă la decizia de impunere nr._/24.07.2013, care a fost respinsă prin Dispoziția nr. 89/01.11.2013 comunicată contestatorului la data de 11.11.2013 sub nr._, necontestată la instanța de contencios administrativ, suma devenită certă, lichidă și exigibilă.
Se mai arată că titlul executoriu contestat și actele de executare întocmite (somații, adresa de înființare a popririi) respectă ad validitatem condițiile de formă și fond prevăzute în Ordinul /%/2009 privind aprobarea unor formulare tipizate pentru activitatea de colectare a impozitelor și taxelor locale, desfășurată de către organele fiscale locale.
În probațiune , au fost depuse înscrisuri .
Contestatorul, în condițiile art. 201 alin.3 NCPC a formulat răspuns la întâmpinare prin care arată că intimata, la data de 16.1prilie 2013, a emis Certificatul de atestare pentru persoane fizice privind taxele și impozitele locale și alte venituri ale bugetului local nr._, act în care nu este evidențiată nici o datorie a defunctului său frate C. S., decedat la data de 10 iunie 2006, cu ultimul domiciliu în Toronto-Canada, contestatorul acceptând moștenirea autoturismului care a aparținut defunctului tocmai pentru acest motiv, creanța înscrisă în titlu executoriu contestat nefiind datorată.
Analizând conținutul contestației la executare, în limitele investirii și față de înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține :
I). Cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare
Instanța reține că, prin formularea prezentei contestații, contestatorul contestă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței fiscale – impozit auto – (curent 115 lei, răm.6, diferență ani precedenți 0, majorări 1.826 lei) înscrisă în Titlul executoriu nr._ emis de intimata, în calitate de organ de executare, la data de 22.04.2014 (f.6) și somația nr._ din data de 22.04.2014 (f.5) comunicate contestatorului la data de 08.05.2015, recepționate de acesta prin scrisoare recomandată la data de 19 mai 2014.
Instanța mai reține că executarea silită a acestei creanțe fiscale poartă asupra veniturilor obținute de contestator din pensie, prima reținere având loc, potrivit celor susținute de organul fiscal, în cursul lunii ianuarie 2014.
Norme legale incidente:
ART. 172 din OG 92/2003 Contestația la executare silită
(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
ART. 173 din OG 92/2013 Termen de contestare
(1) Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoștință, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoștință, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
(3) Neintroducerea contestației în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
În cazul dat, instanța luând în considerație obiectul contestației ( ca pretenție concretă formulată de titularul dreptului la acțiune) respectând limitele investirii potrivit art. 22 alin.6 NCPC instanța apreciază că față de cele două acte, contestația este formulată în termenul legal de 15 zile, acesta începând a curge la data de 19 mai 2014 și împlinindu-se la data de 04 iunie 2014, termenul fiind calculat pe zile libere, conform art. 181 alin.1 ăct.2 NCPC, prima și ultima zi nefiind luate în calcul.
Ori, contestația la executare împotriva acestor acte a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.05.2014, deci înăuntr-ul termenului de 15 zile prevăzut de legiuitor, motiv pentru care apreciază că excepția tardivității invocată de intimată prin întâmpinare este neântemeiată. Cum contestatorul nu a contestat în mod expres actele de executare la care face referire intimata prin întâmpinarea formulată (somația de plată nr._/11.04.2014 - comunicată prin recomandata poștală nr._, și respectiv somația de plată nr._/08.10.2013, comunicată prin afișare, procedura fiind îndeplinită la data de 10.11.2013, și adresa de înființare a popririi comunicată în data de 02.12.2013) instanța nu va avea în vedere în calculul și stabilirea termenului momentul comunicării acestor acte de executare, prezenta contestație referindu-se la altă somație și la alt titlu executoriu.
II). Cu privire la fondul contestației :
De asemenea, în soluționarea ei, instanța se va raporta doar la limitele investirii, apărările intimatei fiind extinse asupra unor acte ( titluri de creanță fiscală, acte de executare, titluri executorii) care nu fac obiectul prezentei contestații.
Deși contestatorul nu a detailat cauza acțiunii promovate, din motivele de fapt expuse, se poate reține împrejurarea că acesta contestă certitudinea creanței fiscale imputate acestuia prin emiterea titlului executoriu contestat, contestatorul apreciind că, având statutul de refugiat, beneficiază de prevederile Legii 189/2000, fiind scutit de la plata taxelor și impozitelor locale, ori creanța contestată nu este datorată, fiind imputată acestuia în mod nelegal.
Potrivit înscrisului de la fila 86 dosar, instanța reține că potrivit Hotărârii nr. 4095 din 15.02.2005, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000, contestatorul are calitatea de beneficiar al prevederilor acestui act normativ privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, iar la art. 8 alin 1 din DECRET - LEGE Nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri se prevede că Persoanele aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 sunt scutite de plata impozitelor și a taxelor locale.
Creanța înscrisă în titlu executoriu contestat, din perspectiva prevederilor codului fiscal, are caracterul unei creanțe fiscale datorate bugetului local, dar care nu poate fi imputată contestatorului, acesta beneficiind de scutirile prevăzute prin norme speciale, creanța nefiind certă din perspectiva art. 662 NCPC, executarea silită, înregistrată sub nr. dosar295465 din data de 22.04.2014, pornită împotriva contestatorului în baza titlului executoriu nr._ din data de 22.04.2014, fiind nelegală. Mai mult chiar, instanța reține că anterior emiterii acestui titlu executoriu nu s-a emis de către organul de executare titlu de creanță fiscală: Înscrisurile de filele 62, 63 și implicit cel de la fila 60 ( decizia de impunere nr._ din data de 24.07.2013, Dispoziția nr. 89/01.11.2013, Declarația fiscală/decizie de impunere nr._ din data de 24.07.2013 ) vizând o altă creanță fiscală care a fost înscrisă în alte titluri executorii ci nu în titlul executoriu contestat și în actul de executare emis în baza acestuia, respectiv titlului executoriu nr._ din data de 22.04.2014, a somației nr._ din data de 22.04.2014.
În concluzie, reținând lipsa caracterului cert al creanței înscrise în titlului executoriu nr._ din data de 22.04.2014 și lipsa titlului de creanță fiscală care a stat la baza emiterii acestuia, instanța apreciază că executarea silită pornită împotriva contestatorului sub dosar nr._ din data de 22.04.2014 se impune a fi anulată, ca nelegală, contestația la executare formulată de contestator urmând a fi admisă în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare, excepție invocată de intimat.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. O., cu domiciliul în B., .. 10, . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA FISCALĂ B., cu sediul în B., ., județul B..
Dispune anularea titlului executoriu nr._ din data de 22.04.2014, a somației nr._ din data de 22.04.2014, a executării silite însăși pornite în baza titlului executoriu anterior enunțat, înregistrată pe rolul intimatului sub dosar nr._ din data de 22.04.2014.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. T. C. BURGUȘ
Red. CDT/04.07.2015
4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 4841/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|